619 matches
-
pronaosul, peste mormintele ctitorilor, străbunicii spătarului din partea doamnei Ilinca Basarab. Vlădica nu slujise, sta în scaunul episcopal și asculta pomelnicele pe care le citeau pe nas doi ieromonahi binecuvântând la fiecare pomelnic prinoasele de pe care îl luaseră. Toate fără deosebire glăsuiau: „Pe robul lui Dumnezeu Io Constantin Voievod izbăvește-l, Doamne, de prigoana păgânilor, se roagă pentru aceasta Petru clucerul, Stamate căpitanul, Sevasta, Maria și...” Pomelnicul se înșira monoton, iar atunci când se termina, celălalt ieromonah relua cu glas mare aceeași formulă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
infinite divine ale sideralului. Hermes simți atunci cum lumina îl pătrunde odată cu luminile absorbite de vârtej. Absorbind percepții de lumină, de durere, emanații ale sublimului, lumina strălucitoare cu glăsuire divină, obține noul cu mănunchiuri de scântei răsfirate pe cer. Osiris glăsui din nou, logosul său fiind înscris pe ecranul imens din spațiu. -Senin să-ți fie adâncul, prin impulsuri să-l înalți. În sferele diafane lumini divine ating pe loc supremația. În ultima sferă și cea mai de nepătruns, situată în
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
aceasta îl chinuia neîncetat, îi sfâșia sufletul, fără să i se poată împotrivi. Avea impresia că se află pe marginea unei prăpăstii și nu cutează să se uite în adâncimea care totuși îl ispitește din ce în ce mai stăruitor. ― Izbânda trebuie să vie! glăsui Gross, patetic, gesticulând și cu niște ochi tremurători de emoție. O crimă monstruoasă trebuie să nască o pornire uriașă de răzvrătire universală... Trebuie! Și atunci, peste tranșeele pline de sânge, peste granițele brăzdate cu morminte, toți oropsiții, toți răzvrătiții, își
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
le auzise de zeci de ori. Petre, care și acasă fusese vestit de bisericos, în vâltoarea războiului s-a scufundat într-un adevărat fatalism religios. De altfel, fiind singurul român în regiment, era singurul cu care Bologa vorbea românește. Soldatul glăsuia acuma despre suferință și despre Dumnezeu, și Bologa, mâncând, îl asculta și se gândea că niciodată nu l-a ascultat cu atâta dragoste. Îl întrerupse și aduse vorba despre Parva, despre cei de-acasă... Petre oftă și umplu adăpostul cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Bologa! adăugă peste o clipă, iarăși înviorat. Dacă aș fi nevoit să stau mult în tovărășia lui, m-aș pomeni într-o bună zi că mi-am pierdut și eu toate sentimentele patriotice! ― Sentimentele adevărate trebuie să reziste oricărei ispite! glăsui Apostol apăsat. ― Așa se zice, dar în realitate nimic nu rezistă la infinit! zâmbi Varga. Așa chiar tu mi-ai spus-o odată, într-o discuție, la Budapesta, la unchiul meu, și n-am uitat-o. Picătura de apă găurește
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de pe front nu poate să aibă atitudinea ta fără a demoraliza pe unii și a ațâța pe alții, îți dai seama, cred, ce înseamnă asta?... Nu ce spui, ci tocmai ce nu spui e... e jignitor și păgubitor! ― Așa ai glăsuit și când ai trimis în internare pe protopopul Groza? îl întrerupse Apostol, vorbind numai din buze, fără să miște dinții încleștați. ― Pedeapsa crimei n-are nevoie de justificare, căci crima poartă în pântecele ei pedeapsa, zise notarul mai aspru. De
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
au întețit la ecourile Imnului Național. Nicăieri nu mam simțit mai fericită ca acasă! Niciunde și nicicậnd nu voi conteni să iubesc acest pămậnt! Carpații mă salută cu crestele lor, Dunărea îmi cậntă din apele ei, Moldova și Bucovina îmi glăsuiesc din bucium, Ardealul mă cheamă “la arme” cu cậntec și flori, Maramureșul mă-mbie să mor “la Săpậnța-n umor”, iar Marea mă așteaptă să visez la infinitul ei albastru. În inima mea, ești tu, doar tu, Yoane, dar vezi, dragostea
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
că, după cugete suntem uniți, căci cugetăm aceleași, însă după înțelegere nu suntem uniți defel, ceea ce s-a întâmplat cu corintenii aceștia, că unii voiau pe cutare, 71 iar alții pe cutare. Pentru aceea zice apostolul că trebuie a împreună glăsui și cu gândul, și cu înțelegerea. Schisma între corinteni nu venise de acolo că se dezbinaseră și se învrăjbiseră în credință, ci pentru că se dezbinaseră în înțelegere (părere), după ambiția omenească”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
de sărbătoare“! „Muscalu‟i în coasta noastră, să ne îndreptăm privirea către el, dlor. Va bate cat de curând ceasul, continuă vorbitorul, când din adâncul sufletului se va ridica strigătul... „La arme!“ Din acel acel moment, națiunea care l-a glăsuit va simți în izvorul de virtuți noi, virtuți militare... (aplauze cu urale, cutremura sala). Întrunirea din monumentala Casă a lui Alecu Sturdza-Bârlădeanul, care ținu până după miezul nopții era în fierbere... „vrem neatârnarea, vrem neatârnarea“... ...Cu începutul primăverii lui 1877
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
țării. Clopotele au fost primele care au vestit mobilizarea generală, a celor chemați la ospățul morții. De jur împrejur, și din satele apropiate din ținuturile Fălciului și Tutovei, ca un zvon, dangătele se întâlneau pe acoperișul lumii, ca niște voci glăsuind despre... „Anul mântuirii“... despre „Anul neatârnării“. Soarele se suise de-o suliță pe cer. Clopotele de la Schit, încă băteau... băteau, văsduhul răsuna de dangăte... Și totuși, în glasul lor de bronz se simțea o putere neînțeleasă, o măreție fără seamăn
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Îndrăznesc să bănui că domnia voastră veți prefera un compte rendu Întocmit de mine, numai nervi, mușchi și oase, puhavelor metafore ale clientului meu. Domnul Shu T’ung și-a recăpătat glasul și a continuat molcom: Copiosul coleg al domniei voastre glăsuiește cu tot atâta elocință ca și oratorul care se fudulește cu dublul său șir de dinți din aur. Reînnod șirul Îndrăcit al istorisirii, ca să vă fac cunoscută o uriașă platitudine: așijderea soarelui, care vede tot și se ascunde În spatele propriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
vor rămâne-n vid Și-un trup de aripi pe vertebre. Atunci vom trece viața-n univers Și vom uita de apariția terestră În care frica e un model ceresc Și-un babilon de așteptări pe zeistră. Vor fi pocaluri glăsuite-n nopți În care omul a uitat de iahturi Și în țigara de sudori Și-a mai aprins o lacrimă de’nalturi. Vor fi și nopți de neuitat Ce-au logodit un filozof nocturn În prea prelinse stele de înalt
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
cec pe birou și i-a spus: — Trimite-i cecul ăsta lui Bill Prescot împreună cu o carte de vizită. Din fericire, șeful a interceptat poșta înainte ca cecul să plece spre destinație însoțit de o scrisoare compusă de Anna care glăsuia: „Dragă domnule Prescot, deși nu v-am cunoscut, cred că sunteți un bărbat foarte plăcut. Toți muncitorii vorbesc foarte frumos despre dumneavoastră“. Obosit, domnul Sheridan i-a explicat Annei că atunci când îi trimiți cuiva cartea de vizită nu înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de-a dreptul alarmantă, deoarece le roa nu este mort defel, o fi o greșeală de tipografie, ci dimpotrivă, e născut În zodia peștilor, despre care se spune că trăiesc Încă dinaintea noastră. În declarația sa de presă, CVT a glăsuit: „Poporul român s-a trezit la realitate, a judecat cu proverbiala sa Înțelepciune și a optat pentru iubitorii de neam”. Mai bine rămînea așa, culcat, În ireala sa Înțelepciune, poporul român, pentru că prea s-au suit pe el de cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Împodobim crierul cu ideea că tragicul președinte era supărat pe Ceaușescu de foarte multe anotimpuri. De unde i-a și ieșit porecla de disident tehnic. Douăzeci de ani de marginalizare sînt greu de suportat. Odată lămurite aceste avataruri, vietatea prezidențială a glăsuit În microfon că nu se simte vinovat de nimic, nici de decembrie, c-abia sosise, era iarnă, haos, și el doar În pulover, nici de mineriade, deoarece așa este dînsul, bun. Și dacă părinții soldaților Împușcați la Otopeni Îl Întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ajuns unde-am ajuns, iar acum sacrul formează Împreună cu oasele iliace bazinul. Văii Jiului, de pildă. Că alt sacru, aparținînd religiei, ori doar venerabil, chiar că n-am redescoperit. Dar am descoperit un nou intrat În partidul România Mare, Negoescu, glăsuind parlamentar cu o mare simțire: „Bunicul s-a tratat toată viața de inimă și a murit de ficat”. După două minute de Încordată așteptare, vine și explicația pe care n-a Înțeles-o nimeni: „Pisica cu clopoței nu mănîncă șoareci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
neașteptată, de animal înjunghiat de moarte, o speriase teribil, chiar dacă ea nu arătase nimic. I se păruse că are în față cea mai străină persoană din lume, o vietate alcătuită doar din oase aninate pe o sfoară, o vietate care glăsuia smiorcăit și monoton, dos pind imagini de coșmar cu care își înveșmânta ciolanele. Era ca și cum mortăciunea pe care Clara o simțise uneori zăcând între ea și părinții ei prinsese viață, o viață monstruoasă, și luase chipul domnului Martin. — Dar mi-
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
își făcuse datoria, la horă și la jocul de doi, față de nănașă, doamnă din cap până în picioare, față de verele ei, ba rânduiseră și pe câteva femei, de dincolo de lavițe... Petrecerea începuse să se sleiască și, de aceea, Nicanor se ridică, glăsuind pentru toți: Dragi meseni, ghici ghicitoarea mea, ce e? Am un iaz, malurile-s verzi, apa-i sânge de iepure, mâlul roșu, ca steagul Partidului și crapii negri!? Din rândurile maselor porniră strigăte entuziaste, care vădeau cunoștințele temeinice în cimilituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
bărbații, cu aparentă bună-cuviință, morocănoși și grăbiți nevoie-mare, deși, până la asfințit, mai era vreme de petrecut. Vezi, Nicanor, cum faci cu Pepenoaica! Să te ascunzi cu ea în pivniță, precum bogătanii, să nu cumva să-ți ceară careva vreo bucățică! glăsuiră femeile. Parcă sunteți nebuni, nu alta! se plânse jalnic Nicanor. Pepenoaica e o făgăduință, o nadă a norocului pentru cei din Goldana. Nu carnea ei searbădă trebuie să o râvnim, ci semințele-i de aur!... Nesătui, bărbați și femei de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ca să ne scoată la lumină și la binele nostru, al minerilor, al tuturor celor ce muncesc Și întâi, mai cu reținere și cu stânjeneală, iar mai pe urmă, tot mai bazat și mai năvalnic, se încumetă, semeț, Pamfil Duran a glăsui și a se ruga, într-o modă cum nu mai auzise nimenea Zicând: Atomă și iar Atomă, biruitoare în război Atomă, mai vajnică și mai tare decât natura, Atomă, arată-ți puterea și arată cât ești de capabilă și scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
convine să dispui de ceea ce nu-i al tău, calicule, dar dacă te simți așa de cu dare de mână, nu jefui ce este al altuia, ci scoate și tu și împarte de la tine! A răcnit Pamfil Duran și a glăsuit: eu n-am ce scoate, fiindcă fac parte din rândurile proletarilor, care nu au decât lanțurile, așa că nu mai înșela masele muncitoare, ci fă bine și împarte, în mod egal, ceea ce porți în traistă! Însă Enea Căpută, dând la iveală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
într-un ungher și aruncându-i drept răsplată un pachet boțit de mahorcă. De la mama, am moștenit pasiunea pentru ordine și pentru muzica aleasă, de la el setea de alcool, abisalul suflet artistic și înzestrarea vocală. Spre marea lui mirare, Melanie, glăsuind aproape în șoaptă, ca și cum se sfia de indiscreția unor fantome, care puteau să li se strecoare în preajmă, pe nesimțite, înșiră o cu totul altă legendă: Acolo, în lagărul de robotă, mama a avut norocul să i se facă milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Profesorul încremeni de uimire față de cele auzite. Apoi, se înfoie de entuziasm și își ridică amândouă brațele către streașine de frunzișuri, pe unde săgetau zborurile multicolore de păsări cu falnice penaje. Gata să se prosterne dinaintea Vânătorului O'Piatră, Profesorul glăsui: O!... limbă magică, aurită fii de gloria științei! Vânătorul așteptă ca Albert să se reculeagă din faza lui de proslăvire. Nu e așa, Albert rosti el cu dezmierdare că tâlcul acestei pravile umple de desfătare pe cel ce o aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
încântată spre zare. Vânătorul O'Piatră exclamă: Ehei, semeție bărbătească! Mereu ești în toiul tău, dacă adulmeci și te învăluie vraja ochilor de șarpe... I se adresă apoi Profesorului: Oricum, Albert, s-a făcut foarte târziu... Aproape că se tângui, glăsuind cu tulburare și încercând să se explice: Soarele coboară către culcușul său de aur. E prea târziu ca să mai rămâi în pădurea aceasta... Cât despre florile noastre, să nu gândești să iei vreuna cu tine! Nu ar putea trăi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fabuloasa întocmire intonată de prietenul (ei, de prietenul, ce zic eu?), de fratele meu, preistoricul O'Piatră! Anume, ia ascultați! ridică degetul ca pe un diapazon care urma să emane sonuri fermecătoare și stranii: Făgăduiala spiritului unui corp din natură... Glăsuind primul verset, Profesorul se înecă de tulburare, trebuind să reia din nou: Făgăduiala spiritului unui corp din Natură este aidoma cu noima miezului acelui corp, sporită cu iuțeala razei de Lună , înmulțindu-se prin ea însăși. Abia trăgându-și sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]