KorAP: Find »[drukola/base=gladiator & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...39 >

959 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

Nu privise nici spre mirmillonul care, ascuns în spatele scutului său asemenea țiparului între stânci, evita atacurile tracului ce mânuia o sica de forma unui cioc de vultur, executând lovituri circulare, menite să învingă rezistența celuilalt. Nu privise sângele și leșurile gladiatorilor învinși. — Legatul nostru nu vorbește? întrebă pentru a doua oară Vitellius, care scruta pe sub sprâncene chipul încordat al lui Antonius. Măcar să bea! Întinse propria cupă unui sclav, pentru ca acesta să i-o dea lui Antonius. — Bea pentru sănătatea și pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și ai lui Caecina, care a ajuns la Cremona. — Otho și-a adunat și el armata de pe pământ și de pe mare, zise Antonius ridicând glasul, pentru a acoperi vacarmul arenei. Are pretorieni, o legiune, cohorte urbane și un corp de gladiatori. Nu-s mai mult de treizeci de mii de oameni cu totul, rânji Vitellius, vârându-și degetele în vasul cu pești și sos de ciuperci pe care i-l întindea Listarius. — În ajutorul lui Otho, împăratul nostru, sunt gata să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
înfigea pumnalul în inima celui pe care-l ura. Antonius avea să-și cultive ura în minte, zi și noapte. Era convins că, nu peste multă vreme, urma să-l vadă pe Vitellius mort la picioarele sale, așa cum mureau acum gladiatorii în arenă. Avea să-și dedice toată energia misiunii sale, își promise, privind mulțimea pestriță ce aștepta intrarea lui Salix și a lui Skorpius. Valerius se opri. Văzuse profilându-se printre copaci, sub cerul înnorat, zidurile cenușii ale amfiteatrului. Dinspre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
umerii puternici, cu pielea foarte albă, apoi trupul gol, uns cu ulei, ce strălucea în lumina soarelui. Purta doar un perizom roșu. Picioarele, groase ca niște trunchiuri de copaci, se sprijineau, goale, pe platforma ce părea să-l aducă pe gladiator din adâncul infernului. „Skorpius“, se gândi Valerius. I se păru că bărbatul acela uriaș semăna cu un monstru marin, din cauza solzilor de bronz care îi acopereau brațul stâng. Avu impresia că omul cu un aer sălbatic și violent îi rezerva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
oprindu-se la câțiva pași de el. Era mai înalt cu un cap. Salix rămase nemișcat, dar deschise palma și apoi strânse pumnul; emoționat, Valerius recunoscu gestul care, încă din adolescență, anunța izbucnirile de mânie ale lui Salix. Cei doi gladiatori continuau să se privească în tăcere, măsurându-se. Apoi Skorpius se întoarse cu fața spre public, întinzându-se ca o fiară gata să se repeadă asupra prăzii. În clipa aceea văzu doi bărbați intrând pe o poartă laterală. Mâna grăsanului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se părea că scena se derula cu încetineala unei ceremonii funerare. Veni un al treilea bărbat, însărcinat cu probatio armorum. Verifică armele, încercă lamele și vârfurile, apoi plecă, urmat de omul care adusese armele. Arbitrul îi invită pe cei doi gladiatori să se pregătească. Salix fu ajutat să-și strângă bine coiful pe cap. Skorpius agita plasa prin aer. Mulțimea începu să scandeze numele lui. Arbitrul îi examină pe rând pe cei doi gladiatori, din cap până în picioare. Așteptă ca ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
armele. Arbitrul îi invită pe cei doi gladiatori să se pregătească. Salix fu ajutat să-și strângă bine coiful pe cap. Skorpius agita plasa prin aer. Mulțimea începu să scandeze numele lui. Arbitrul îi examină pe rând pe cei doi gladiatori, din cap până în picioare. Așteptă ca ei să-i confirme că sunt gata, apoi privi spre pulvinar. Vitellius, căci el era editor al luptelor de gladiatori, se ridicase deja. Valerius văzu că se sprijinea cu o mână de balustradă, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Mulțimea începu să scandeze numele lui. Arbitrul îi examină pe rând pe cei doi gladiatori, din cap până în picioare. Așteptă ca ei să-i confirme că sunt gata, apoi privi spre pulvinar. Vitellius, căci el era editor al luptelor de gladiatori, se ridicase deja. Valerius văzu că se sprijinea cu o mână de balustradă, iar cu cealaltă flutura o batistă albă. După o clipă, Vitellius lăsă batista să cadă și se auziră acordurile orgii și ale flautului. Spectacolul putea începe. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
o mână de balustradă, iar cu cealaltă flutura o batistă albă. După o clipă, Vitellius lăsă batista să cadă și se auziră acordurile orgii și ale flautului. Spectacolul putea începe. O melodie gravă răsună în amfiteatru; mulțimea amuți. Cei doi gladiatori se înfruntau. Skorpius ridică brațul și îndreptă tridentul spre coiful galului. Salix respinse repede lovitura cu scutul și se aruncă înainte, încercând să înfigă pumnalul în piciorul adversarului. Skorpius sări într-o parte, ferindu-se. Apucă tridentul cu ambele mâini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
la gât, imediat sub marginea coifului, și abia dacă sfâșie pielea. Sângele înroși nisipul. În picioare, Valerius privea pierdut spre arenă. Mulțimea începu să strige, reclamând dreptul ei de a hotărî dacă învinsul va trăi sau va muri, fiindcă nici un gladiator nu avea voie să ucidă fără asentimentul publicului. Arbitrul interveni, împiedicându-l pe Skorpius să taie beregata adversarului. Un medic și două ajutoare veniră și-l obligară pe Skorpius să se ridice, apoi se ocupară de Salix. Îi scoaseră coiful

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Salix. Îi scoaseră coiful. Valerius contemplă înspăimântat chipul palid al prietenului său și nisipul îmbibat de sânge. Îl văzu pe Salix deschizând ochii. Amfiteatrul se cufundase într-o liniște ireală. Flautele și orga tăcuseră. Mulțimea îi privea pe cei doi gladiatori: Salix întins pe pământ, Skorpius lângă el, cu pumnalul în mâna dreaptă. Salix se ridică încet, clătinându-se. Parcurse cu privirea tot amfiteatrul, fără grabă, apoi îngenunche, își duse brațul stâng la spate și întinse mâna dreaptă cu degetul mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și mulțimea, că Vitellius cerea moartea lui Salix. Vitellius voia ca Salix să fie sacrificat. Cum putea el, editor al acelor lupte, să nu țină seama de cererea publicului? Cum putea să ceară moartea, dacă un întreg amfiteatru ceruse ca gladiatorul să trăiască? — Nu poți! urlă Valerius. — Ba poate! strigă euforic tânărul cu păr negru. Imperator-ul are puterea absolută. Mulțimea se liniști. Se auzi un singur strigăt: „Nu!“ Tânărul cu păr negru își puse mâna pe gura lui Valerius, făcându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-i întindă o cupă. Vitellius o goli și o puse pe masă. — Omul ăsta... Își șterse gura cu dosul mâinii. Deodată chipul i se lumină. — I-l vând lui Manteus. — Manteus, lanistul? Vrei să ajungă la Ludi? Vrei să ajungă gladiator? Uimit, Vinicius Crulpus îi aruncă o scurtă privire lui Valerius. — El, gladiator? Vitellius se ridică. — Va ajunge în arenă. Omul ăsta nu e în stare să mânuiască o armă, e de-ajuns să te uiți la el ca să-ți dai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Omul ăsta... Își șterse gura cu dosul mâinii. Deodată chipul i se lumină. — I-l vând lui Manteus. — Manteus, lanistul? Vrei să ajungă la Ludi? Vrei să ajungă gladiator? Uimit, Vinicius Crulpus îi aruncă o scurtă privire lui Valerius. — El, gladiator? Vitellius se ridică. — Va ajunge în arenă. Omul ăsta nu e în stare să mânuiască o armă, e de-ajuns să te uiți la el ca să-ți dai seama de asta. A încercat să mă sugrume fiindcă era furios - dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lui erau mai multe santinele. În fața porții, sub copaci, se zăreau mai multe tarabe pestrițe. Acolo se vindea sângele rețiarilor uciși în arenă, despre care se credea că e un bun leac împotriva epilepsiei; se vindeau pumnalele pătate de sângele gladiatorilor, folosite ca amulete pentru fertilitatea căsătoriilor; se vindeau încălțările uzate, armele distruse și alte obiecte ce aparținuseră celor mai iubiți gladiatori, morți în arenă. Cei care le cumpărau le păstrau cu venerație sau le revindeau la prețuri mult mai mari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în arenă, despre care se credea că e un bun leac împotriva epilepsiei; se vindeau pumnalele pătate de sângele gladiatorilor, folosite ca amulete pentru fertilitatea căsătoriilor; se vindeau încălțările uzate, armele distruse și alte obiecte ce aparținuseră celor mai iubiți gladiatori, morți în arenă. Cei care le cumpărau le păstrau cu venerație sau le revindeau la prețuri mult mai mari. În mulțime se distingeau mai mulți bărbați îmbrăcați în tunici luxoase, purtând la mâini brățări din piele: erau gladiatorii ce reușiseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mai iubiți gladiatori, morți în arenă. Cei care le cumpărau le păstrau cu venerație sau le revindeau la prețuri mult mai mari. În mulțime se distingeau mai mulți bărbați îmbrăcați în tunici luxoase, purtând la mâini brățări din piele: erau gladiatorii ce reușiseră să rămână în viață și să termine parcursul obligatoriu, redevenind oameni liberi. Ar fi putut să plece, însă preferaseră să rămână ca instructori la Ludi, să se angajeze ca gărzi de corp la personajele de prim rang sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
rang sau să devină ucigași plătiți. Carul se opri, asaltat de mulțime. Câțiva soldați interveniră, pe când alții porunceau să se deschidă poarta. Carul porni din nou și, după câteva clipe, dispăru dincolo de poartă, încredințându-l pe Valerius destinului său de gladiator. Vitellius îi făcu semn sclavului să tragă perdelele. Simțea o imensă ușurare. Toate neliniștile sale dispăruseră. Legănat de lectică, dormi tot drumul până la Pretoriu. 23 Din vila aflată în apropiere de Aquileia se vedea marea. Antonius Primus ajunsese aici după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în Pannonia cu puținii oameni pe care îi luasem cu mine la Augusta. Eu am plecat singur, călare, spre Pietas Iulia. Mă voi întoarce în Pannonia numai după ce îl voi convinge pe Proculus să-l învețe pe fratele meu arta gladiatorilor. Aș fi cu adevărat uimit dacă maestrul nostru ar accepta propunerea ta. Titus veni lângă Antonius. — Îngăduie-mi să vin cu tine, legatule. — Tu trebuie să ajungi la Errius Sartorius, în Pannonia. Ne vedem în castru. Cei doi bărbați își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
continuă grăbit: — Te implor, lasă toate astea și du-te la Valerius. Învață-l să lupte. Dacă vei fi maestrul lui, Valerius va avea o șansă să nu moară în arenă. Numai dacă îi vei fi alături va ajunge un gladiator bun, poate chiar invincibil. Nu vreau să moară! Proculus nu răspunse. Antonius era neliniștit: — Numai tu, cu înțelepciunea ta, cu filosofia ta... Numai tu poți să-l înveți să folosească forța și violența. Numai tu poți să-l înveți cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
un praf fin, konis, necesar pentru o priză bună. Când flautele și anciile începură să răsune din nou, atleții își reluară antrenamentul. Și totuși... Antonius îl ajunse din urmă pe Proculus. — Și totuși, ai fost cel mai mare maestru de gladiatori. Nu știu de ce ai hotărât să renunți. — Gladiatura e o artă bogată în semnificații rituale și de cult. În vechime, gladiatorii se luptau pe morminte ca să liniștească spiritele morților. Gladiatorul era un om care străbătuse infernul și reprezenta un exemplu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
antrenamentul. Și totuși... Antonius îl ajunse din urmă pe Proculus. — Și totuși, ai fost cel mai mare maestru de gladiatori. Nu știu de ce ai hotărât să renunți. — Gladiatura e o artă bogată în semnificații rituale și de cult. În vechime, gladiatorii se luptau pe morminte ca să liniștească spiritele morților. Gladiatorul era un om care străbătuse infernul și reprezenta un exemplu de curaj. Acum a ajuns carne de măcel. Odinioară, semnificația acestor sărbători și munera era inspirată de motive religioase; erau un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Proculus. — Și totuși, ai fost cel mai mare maestru de gladiatori. Nu știu de ce ai hotărât să renunți. — Gladiatura e o artă bogată în semnificații rituale și de cult. În vechime, gladiatorii se luptau pe morminte ca să liniștească spiritele morților. Gladiatorul era un om care străbătuse infernul și reprezenta un exemplu de curaj. Acum a ajuns carne de măcel. Odinioară, semnificația acestor sărbători și munera era inspirată de motive religioase; erau un rit colectiv la care participa toată lumea. Acum, cea mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mâinile, brațele, coatele și capul, exercitând o puternică presiune asupra capului și umerilor săi și făcându-i capul să se miște în toate direcțiile. Celălalt trebuia să anihileze atacurile adversarului și să-l doboare pe acesta la pământ. — În schimb, gladiatorii nu sunt cetățeni liberi, continuă Proculus, fixându-l pe Antonius. Sunt sclavi, înțelegi? Sclavi aflați la bunul plac al celor care au bani și al laniștilor, care profită de pe urma lor. — Mie nu-mi plac luptele de gladiatori, replică sec Antonius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pământ. — În schimb, gladiatorii nu sunt cetățeni liberi, continuă Proculus, fixându-l pe Antonius. Sunt sclavi, înțelegi? Sclavi aflați la bunul plac al celor care au bani și al laniștilor, care profită de pe urma lor. — Mie nu-mi plac luptele de gladiatori, replică sec Antonius. Se uită la luptători, care acum se rostogoleau în bazinele cu nisip roșiatic. Unul era întins cu fața în jos, iar celălalt stătea deasupra lui, imobilizându-i gamba cu un picior. Rămaseră câteva clipe nemișcați, apoi cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]