784 matches
-
dormi, ce mai face Yanar? - Conduce nava. Gosseyn îi făcu semn lui Yanar. - Te urmez, zise scurt. Discuțiile ulterioare cu Leej puteau să mai aștepte. În timp ce examina nava, Gosseyn se duse cu gândul la ceea ce spunea Leej când alergau prin hățișurile insulei Discipolului: "Rulotă", spusese. O aerulotă. Își reprezentă viața ușoară dusă de acești prezicători de atâția ani pe această lume de insule și mări. Să plutești alene prin aer, să aterizezi când ai chef, unde dorești; să îmbarci pe oricare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
dădea o bomboană de mentă. Cred că știa probabil de unde am luat celălalte ouă, dar era frumos din partea lui că se prefăcea. Pesemne că îi plăceam. Copiii lui, însă, nu mă aveau la inimă. în spatele casei era o grădină cu hățișuri de iarbă și pomi piperniciți, iar în serile călduroase de vară mă jucam acolo, construind cuiburi în iedera de la fereastra dormitorului meu. într-o seară a venit fiica fermierului și mi-a zis: — Ce crezi că faci tu aici? Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dormi, ce mai face Yanar? - Conduce nava. Gosseyn îi făcu semn lui Yanar. - Te urmez, zise scurt. Discuțiile ulterioare cu Leej puteau să mai aștepte. În timp ce examina nava, Gosseyn se duse cu gândul la ceea ce spunea Leej când alergau prin hățișurile insulei Discipolului: "Rulotă", spusese. O aerulotă. Își reprezentă viața ușoară dusă de acești prezicători de atâția ani pe această lume de insule și mări. Să plutești alene prin aer, să aterizezi când ai chef, unde dorești; să îmbarci pe oricare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
lacrimile, lua poza băiatului și-o punea lângă pernă. Era un noroc că nu-l vedea nimeni. El, acasă, la Teheran, nu trecea drept sensibil. Nici Godun nu-l vedea un sentimental. Singură, doar Veterinara se-ndârjea să-i pătrundă hățișul inimii: — Eu știu despre tine adevăruri pe care tu nu le cunoști, îi spusese cu triumful cu care făcea orice gest pentru ochii altora. Când l-a întrebat pe Godun dacă doctorița era măritată și ce rosturi avea pe lume
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
se Înfioră. Era aproape cuvînt cu cuvînt ce spusese Gildas, cu o seară În urmă. O să-și blesteme zilele toată viața că nu-l ascultase. Înainte să se Îndepărteze, Ryan Îi aduse la cunoștință că zărise o brățară agățată În hățișurile de la jumătatea drumului Între far și tumulus. În caz că putea fi ceva important, el nu se atinsese de obiect, dar Îi putea arăta locul. Îl urmă, nu fără a mai arunca o ultimă privire pietrei care continua să picure sînge. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
durerea mai putea aștepta -, amintindu-și un amănunt. Panica lui Nicolas cînd aflase de moartea lui Gildas. Identică panicii pe care o vădise În noaptea precedentă, cînd se Întorsese tîrziu la hotel. Se gîndi la brățara Audei Pérec, descoperită În hățișul landei de Ryan. Aude, o fată de cincisprezece ani. Amorezată de nepotul ei, ca mai toate fetele de pe insulă. TÎnăra polițistă avea o pistă de urmărit. 4 Gwenaëlle Le Bihan sosise cu foarte mare Întîrziere la primărie și fusese cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
apoi coboară până la traverse. —Traversele pe care se sprijină decorul? — Da. Se poate spune și așa. Uită-te din nou la șina cu știfturi. M-am conformat și m-am suit din nou pe raft, uitându-mă în jos, prin hățișul de bare atârnate până jos, pe scenă. — Alea sunt din aluminiu. Li se spune bare din aliaj, zise Bez aplecându-se peste parapet și mișcând cu degetul una din numeroasele bețe atârnate de cabluri de oțel, care mergeau de la galeria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
care se ocupă de mobilul ei, nu? Deci lucrează împreună. Și ea o să coboare în linie dreaptă sau oblic? Nu știu, zisei, aplecându-mă către șina cu știfturi, încercând să-mi imaginez coborârea vertiginoasă. Marie avea să străbată în curând hățișul de bare de aliaj și de butelii, cu cablurile corespunzătoare, coborând pe lângă luminile orbitoare, prin întuneric și apoi, în sfârșit, pe scenă. Numai la gândul acesta și simții cum adrenalina îmi pulsează în vene. —Thierry, coregraful, o să se ocupe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
tânăr jaguar. În aer plutea miros de frică. Nu era adus de briză, în dimineața liniștită nu se simțea nici o adiere. Era acolo, dens, inconfundabil și pătrunzător, șerpuind la firul ierbii, prinzându-se de trunchiurile copacilor, de liane și de hățișuri. Era o miasmă acră, agresivă, inconfundabilă, amestec de duhoare de țap și putoare de cocină. Era mirosul fricii în selvă, care alunga chiar și jaguarul și anaconda, împingea în apă crocodilul și cățăra în copaci oameni și maimuțe. Erau porcii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe care îl trecură îi acoperi cu noroi, și acest noroi, acum uscat, devenise o crustă. — Ce loc de căcat! — Liniște! Își continuară marșul cu lovituri de macete, deschizându-și calea unul câte unul, zgâriindu-și mâinile și fețele în hățișuri și în urzici. O mlaștină rău-mirositoare cu palmieri nipa. Apoi alta. Și o a treia, și nici un râu în care să te răcorești și să te despoi de cruste. O oră. Și încă una. Și o a treia, și nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în colibă și se întoarse cu macetele pe care le promisese ca plată pentru sarbacană. Indianul le luă, le studie tăișul și greutatea, le învârti în aer și afirmă satisfăcut: — Kano place... Se întoarse cu spatele și se îndepărtă printre hățișuri, dispărând dincolo de primii bananieri. Sora lui ridică atunci capul și-l privi drept în față pe bărbat, așteptându-i poruncile. Era mai tânără decât a presupus la început. Sânii de-abia îi mijeau ca niște muguri gata să dea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Se întoarse să o arate cu degetul pe indiancă, dar malul lagunei se vedea pustiu. Rămase cu brațul în sus, uimit, și căută de jur-împrejur. — Unde s-a băgat? întrebă el. Făcu un gest spre o umbră care fugea prin hățișuri, pe malul lagunei. — Acolo. Ați reușit s-o speriați și fuge acum la tabăra yubani. Fratele ei e mare șef de trib, minți el. În curând, o să fie aici cu războinicii lui... Lucas se schimbă la față, rămase fără glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
venea foarte greu să se desprindă de pe pista de iarbă, încărcat până la refuz cu pasageri speriați, baloți cu piei și cuști cu animale. În cele din urmă, solul începu să fie împins în jos de o mână gigantică, arborii deveniră hățișuri, clădirile din Santa Marta nu mai fură decât dreptunghiuri întunecate pe fond verde, iar sinuoasa și strălucitoarea panglică a râului San Pedro rămase în urmă, în vreme ce botul turtit lua înălțime și se îndrepta spre culmile cordilierei Anzilor, zimțată precum dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu erau copiii cei mai curați și mai instruiți din lume, dar se vedea că sunt fericiți și bine hrăniți. Respirau aer curat, se scăldau în bălți, pescuiau în mlaștină, se cățărau în copaci și urmăreau maimuțe sau capibara printre hățișuri. Creșteau puternici și sănătoși, pentru că acela care nu era sănătos și puternic nu ajungea să crească. Dar acolo, în acele suburbii urât mirositoare, între gunoaie și vicii, copiii creșteau înfometați și bolnăvicioși, susținuți doar cât să trăiască în continuare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
puse marșarierul și începu să dea îndărăt cu graba pe care i-o permiteau copacii. Merse în urma lui până ajunse la primul tronson al șoselei, ceva mai mult decât un luminiș deschis în desișul pădurii; pământul cărămiziu contrasta cu verdele hățișurilor, un verde ce apărea acum murdar de praf, opac și fără viață. Vreo douăzeci de oameni îi ieșiră în întâmpinare. Unii trebuie că erau soldați, deși nu purtau uniforme, doar puști la umăr. — Bună ziua. — Bună ziua. — De unde ați apărut? — De acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
era decât un punct în depărtare pe mijlocul șoselei lungi. Se așeză la umbră, sub un șopron făcut din lemn și prelate. Era o ladă cu bere și destupă una, deși era caldă. Bău încet, privind copacii distruși, plantele strivite, hățișurile călcate în picioare și pământul devenit o mocirlă din pricina trecerii întruna a marilor buldozere. Pământ roșu, pământ amazonian, spălat de mii de ani de ploi neîntrerupte. Pământ sărac, prea cald, puțin populat de toată acea faună măruntă care, în altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe suprafață se întinde mereu un strat gros ce nu se descompune. Formarea solurilor noi devenea atunci atât de lentă, încât era zadarnică orice încercare de a cultiva. Acolo unde au fost doborâți copacii nu va crește nimic. Nimic, doar hățișuri nefolositoare, pentru că arborii noi vor întârzia decenii ca să atingă mărimea originară. Marele bazin amazonian nu admitea nici silvicultura, nici agricultura și cei care o distrugeau acum știau acest lucru. Vor transforma giganticele păduri în pășuni, vor înlocui copacii cu vacile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
O să mă duc eu. Cunosc mai bine drumul. Te rog, adu-mi aparatul de fotografiat... îl rugă Sierralta. O apucă pe drumul de întoarcere. Niciodată nu i s-a părut atât de mare distanța. Își zgârie brațele și fața în hățișuri și picioarele îi sângerau când ajunse la colibă, dar nu dădu atenție rănilor și nici măcar nu se odihni. Vârî într-un sac tot ce a găsit și putea fi folositor, îl aruncă pe umăr și se întoarse fără să încetinească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dintre desișuri. Crescuse de necrezut de mult și era deja pe jumătate sat, pe jumătate fortăreață, cu mitraliere amplasate în cazemate ordinare, țintind direct spre locul unde începea selva, la două sute de metri depărtare. Sentinelele nu-și desprindeau ochii din hățișuri, atente la cel mai mic semn de pericol, iar soldații nu-și lăsau nici o clipă armele din mâini. În aer plutea o tăcută senzație de spaimă și își putură da seama că muncitorii - de obicei flecari și scandalagii - formau grupuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu rame de aur. — Par piloți. Poate că avioneta încă mai e pe aici. Se întoarse spre Kano: Spune-le războinicilor tăi să o caute. Kano turui pe limba lui și într-o clipă șase yubani dispărură în liniște prin hățișuri. În tabără, piloții se îndreptară spre o colibă, cei trei se îndepărtară spre râu, iar Planchart intră din nou în cort, în vreme ce căpitanul înainta să inspecteze mitralierele. Părăsiră postul de observație și se strânseră cu toții într-un mic luminiș. Yubani-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și închizând ochii. José Correcaminos își ridică privirea spre albi. — Meditează la răspuns, fiecare de unul singur... Libertatea yubani-lor cere ca fiecare să ia hotărârea, fără să țină seamă de ce ar putea gândi ceilalți. Așteptară. Timpul se lungi și prin hățișuri se auzi de departe o voce poruncitoare în spaniolă. Kano a fost primul care își ridică brațul înarmat cu sarbacana, apoi rămase în continuare nemișcat și cu ochii închiși. Începură să-și ridice brațele... Doi... Trei... Cinci..., și să rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
încolo înainta alt cur... și un al treilea... Yubani-i, credincioși tradiției, începeau atacul cu primele raze de lumină. Privi spre tabără. Nici o lumină, nici o mișcare... Puii ăia de cățea știu ei ce fac...! Se aruncă la pământ, părăsi adăpostul din hățișuri și începu să se târască în urma yubani-lor. Un metru, și doi, și zece... „Ce așteaptă...! Vor să fie siguri că ne au pe toți, că ne ciuruiesc cu gloanțe, ca să nu scape nici unul, ca să sfârșească treaba dintr-un foc...“ Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu răspunsul. Privi cum, în depărtare, Cáceres vorbea cu părintele Carlos și cu Tomás Sierralta. Își plimbă privirea asupra grupului de jurnaliști care se serveau cu răcoritoare la cantina taberei și, pe urmă, asupra grupului de războinici care apăreau lângă hățișuri, timizi și descumpăniți. Îi arătă cu mâna: — Uitați-vă la ei! le ceru el. Goi și lipsiți de apărare, sunt periculoși exact din acest motiv. Pot pricinui mai multe daune decât o armată, pentru că în mintea multora, ei par mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
senzaților olfactive intense, susține intenția de a diferenția calitativ locul de spațiul indistinct al „pustiului” străzii, copleșită de arșița zilei de vară. Există două modele ale grădinii-modelul paradisiac, care induce reacția de beatitudine protagonistului și grădina „demonizată” sub forma unor hățișuri care înconjură bordeiul (coliba sacră), amintind descrierea din Sărmanul Dionis, de Mihai Eminescu. La rândul său, labirintul este diferențiat în funcție de dihotomia trup suflet, drumul parcurs fiind orientat de la exterior spre adâncurile inconștientului, revelat prin coșmarul în care suferă agresiunea lumii
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
Moldova, din punct de vedere politic și geografic, perioada secolelor VIII-IX a fost dominată de o creștere limitată a numărului așezărilor și implicit a membrilor comunităților umane, fapt ce a determinat lărgirea ariei de locuire, spre zonele împădurite (poienile, prisăcile, hățișurile, dumbrăvile), alături de terasele și văile râurilor. Uneori, vetrele satelor nu depășeau ca altitudine fundul unor văi, aflate pe lângă izvoare, râuri ori poiene/păduri, iar de la acest topoclimat au derivat toponime precum: Fundu Văii, Fundoaia, Valea Mare, Gura Idrici, Podu-Pietriș etc.
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]