1,576 matches
-
spaniole sprijinite de cele franceze. Astfel, pe teritoriul Marocului, devenit în pragul secolului al XX-lea teren de confruntare între Franța, Germania și Spania, se identifică două arii de conflicte anticoloniale: în nord - “Marocul spaniol” și în sud - “Marocul francez”. Hegemonia marocană a vizat obținerea controlului asupra teritoriului Saharei Occidentale după retragerea autorităților spaniole în 1976. Frontul de eliberare Polisario a proclamat unilateral așa-numita Republică Arabă Democratică Sahariană și desfășoară și în prezent acțiuni armate împotriva trupelor marocane din acest
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
regiunea maghrebiană, mișcarea de eliberare din Algeria a primit un substanțial sprijin sovietic (în scopul stabilirii unui cap de pod în vestul Mediteranei), Partidul Istiqlal din Maroc a beneficiat de suportul celorlalte state arabe și al S.U.A. (interesate de îndepărtarea hegemoniei franceze din apropierea Gibraltarului), iar Frontul Polisario din Sahara Occidentală este sprijinit și în prezent de Algeria (aflată în competiție cu Marocul pentru supremația regională). Regiunea adiacentă strâmtorii Bab-el-Mandheb este compusă din două teritorii dispuse de o parte și de alta a
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
conflictuale. De asemenea, trebuie subliniat faptul că toate aceste disensiuni interne de factură politico sau confesional-ideologică, au fost abil exploatate și manipulate de-a lungul timpului de centrii de putere din exterior interesați după caz, de penetrarea spațiului arab, menținerea hegemoniei în această zonă, controlul rutelor ce traversează regiunea sau asigurarea dreptului de preemțiune asupra valorificării resurselor hidrocarbonice din statele arabe. Dimensiunea cantitativă reală a acestor ingerințe externe este greu de cuantificat cu exactitate, dar efectele lor vizibile în spațiul geopolitic
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
foarte greu de gestionat și de soluționat. a. Conflictele din arealele locuite de kurzi reprezintă una dintre marile probleme de securitate/stabilitate regională din spațiul arab. Practic, după destructurarea Imperiului turc la sfârșitul primului război mondial, marile puteri ce asigurau hegemonia regiunii în epocă (Marea Britanie și Franța), din dorința de a menaja sentimentele naționale ale Turciei (pentru a nu strica echilibrul geostrategic în zonă)și pentru a-și proteja propriile arii de influență, nu au sprijinit ideea înființării unui stat kurd
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
administrației coloniale și despart, nu neapărat areale locuite de aceeași etnie ca în Africa anglofonă și francofonă, ci spații de veche folosință sau stăpânire ale unor puternice familii locale (emiri, șeici). Invocând tot felul de asemenea motivații istorice, circumscrise registrului hegemoniilor tribale ancestrale, autoritățile noilor state arabe independente au încercat, direct sau voalat, ridicarea diverselor pretenții teritoriale față de unii dintre vecinii lor arabi, fapt ce a condus la apariția în ultimele 5-6 decenii a numeroase conflicte deschise sau stări tensionale latente
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
Iordania, Eritrea). Astfel, arabii au încetat să controleze în mod real spațiul intermediar pe care îl ocupă odată cu sfârșitul epocii de aur a civilizației arabo-maure în secolele XII-XIII, după care “istmul” arab mediterano-indian s-a aflat succesiv în aria de hegemonie a altor puteri (Imperiul otoman, Marea Britanie, S.U.A.). În prezent, pozițiacheie pe care o dețin statele arabe din acest perimetru, le aduce unora dintre ele însemnate beneficii materiale și geopolitice, însă doar din postura de aliați ai puternicului hegemon de peste ocean
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
la mare sau la ocean, cum este cazul Portugaliei, al Olandei sau al Kuweitului. Obiectiv, țările mici sunt Înclinate să caute alianța Îndepărtată cu un stăpân al mărilor, care să le protejeze independența În raport cu o putere vecină imediată. În schimb, hegemonia maritimă Își procură aliați, dar, mai ales, puncte de sprijin Împotriva rivalilor săi continentali. Maniera de a trăi și de a utiliza timpul diferențiază culturile, pe care antropologul american Edward Hall le Împarte În monocrone și policrone. În cazul celor
[Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
iar stilul lor narativ a fost mai coerent și mai elocvent decât cronică medievală, insă istoriile lor nu au fost neutre din punct de vedere ideologic 23. Istoriile lui Bruni sunt citite adesea astăzi că o încercare de a legitimă hegemonia Florenței asupra altor comune din Toscana. Că tot în acest fel era citită și de către contemporanii săi este evident dintr-o istorie scrisă de unul dintre prietenii florentini umaniști ai lui Bruni, Giannozzo Manetti, care a fost în multe privințe
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
crezut că Storia d'Italia a lui Guicciardini a reprezentat sfârșitul Renașterii și că scrierile istorice italiene ulterioare au fost cel mai bine descrise drept altceva, de obicei "baroc". Deși alte explicații au avut, uneori pretenții arheologismul, de exemplu, sau hegemonia spaniolă, sau apariția unei "arte a istoriei" academice (ars historica), despre care se presupunea că înlătura lucrul real52 a existat, de asemenea, o credință implicită potrivit căreia cultură Countra-Reformei a provocat istoria narativa renascentista, genul care a prosperat, în ciuda modificărilor
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
căutarea originii și influenței sale asupra unei persoane a cărei existență fizică o presupunem. Complexitatea conflictului politic elimină acest tip de soluții simple. Catastrofele naturale nu vor fi împiedicate prin arderea vrăjitoarelor; amenințarea ca o Germanie puternică să-și stabilească hegemonia asupra Europei nu va fi evitată prin eliminarea unui șir de lideri germani. Dar, identificând problema cu anumite persoane pe care le putem controla sau credem că le putem controla, reducem amenințarea la proporții gestionabile. Odată identificați anumiți indivizi sau
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
1914 era caracterizat de un concert al marilor puteri compus din Austria, Franța, Germania, Marea Britanie, Italia și Rusia. Triumful Aliaților și tratatele de pace care au urmat au creat un nou statu-quo, realizare a politicilor imperialiste ale Franței. Acesta consacra hegemonia Franței, exercitată în alianță cu majoritatea noilor state din estul și centrul Europei. Politica externă germană, din 1919 până în 1935, a operat aparent în cadrul statu-quoului, în timp ce se pregătea în secret pentru răsturnarea acestuia. A încercat să obțină concesii, dar a
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
imperialismului Așa cum imperialismul își are originea în trei situații tipice, la fel imperialismul țintește trei scopuri. Obiectivul imperialismului poate fi dominația întregului glob pământesc politic organizat - adică un imperiu mondial. Sau poate consta în crearea unui imperiu sau a unei hegemonii de dimensiuni aproximativ continentale. Sau poate viza o preponderență strict locală a puterii. Cu alte cuvinte, politica imperialistă ar putea să nu aibă limite, cu excepția celor impuse de puterea de rezistență a potențialelor victime sau poate avea unele determinate geografic
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
III-lea și Wilhelm al II-lea sunt câteva exemple de acest gen. Regatul Piemontului în timpul lui Cavour, care voia să domine Peninsula Italică în anii 1850, diferiții participanți la Războaiele Balcanice din 1912 și 1913, care au aspirat la hegemonia regională, Mussolini încercând să transforme Mediterana într-un lac italian sunt cazuri de imperialism restrâns la mai puțin de o dimensiune continentală. Politica Statelor Unite din secolul al XIX-lea, de expansiune graduală pe continentul nord-american, este, în principal, dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
alte state, ca Argentina și Brazilia, și-a propus doar să-și mențină superioritatea, care a fost asemănătoare mai mult unui proces natural decât unei politici deliberate din partea SUA. Chiar dacă Statele Unite se puteau impune față de țările respective sub forma unei hegemonii reale, ele au ales să nu o facă. Aici găsim din nou un imperialism localizat în contextul general al unei politici limitate geografic. Preponderența locală Prototipul imperialismului restrâns se regăsește în cazul strategiilor monarhice din secolele al XVIII-lea și
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
al XIX-lea, elementul opțional tipic politicii imperialismului limitat este predominant în politica externă a lui Bismarck. La început, acesta a trebuit să înfrângă opoziția conservatorilor prusaci, care preferau politica de statu-quo a Prusiei celei de imperialism localizat pentru obținerea hegemoniei în Germania. Cum războaiele victorioase făceau fezabilă politica imperialistă, a trebuit s-o apere împotriva celor care doreau acum să împingă hegemonia Prusiei și apoi a Germaniei dincolo de limitele stabilite de Bismarck. Înlocuirea sa de către Wilhelm al II-lea, în
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
să înfrângă opoziția conservatorilor prusaci, care preferau politica de statu-quo a Prusiei celei de imperialism localizat pentru obținerea hegemoniei în Germania. Cum războaiele victorioase făceau fezabilă politica imperialistă, a trebuit s-o apere împotriva celor care doreau acum să împingă hegemonia Prusiei și apoi a Germaniei dincolo de limitele stabilite de Bismarck. Înlocuirea sa de către Wilhelm al II-lea, în 1890, a marcat sfârșitul imperialismului localizat și începutul, cel puțin, al unei tendințe spre cel continental în politica externă a Germaniei. Cele
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
faptul că, de regulă, noua relație de putere poate fi schimbată de învinși doar printr-un alt război, șansele fiind în mod normal împotriva lor. Napoleon I s-ar fi putut baza numai pe forța ideilor Revoluției Franceze pentru impunerea hegemoniei Franței în Europa și în lume; mai precis, ar fi putut alege imperialismul cultural în locul cuceririi militare. Pe de altă parte, dacă ar fi reușit să cucerească și să-și protejeze posesiunile, el și-ar fi atins scopurile imperialiste mult
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
relaxată de vechime și înțelepciune. Când acest dublu prestigiu a dispărut, iar resursele de menținere a imperiului prin forță brută au devenit inaccesibile, partea asiatică a imperiului nu a supraviețuit cu mult prestigiului Marii Britanii. În era politicii de bună vecinătate, hegemonia Statelor Unite în emisfera vestică s-a fundamentat, la fel, pe reputația unei puteri incontestabile, mai curând decât pe exercitarea sa propriu-zisă. Superioritatea acestei țări în regiune era atât de evidentă și de copleșitoare, încât prestigiul singur era suficient pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
copleșitoare, încât prestigiul singur era suficient pentru a garanta poziția SUA între republicile continentului american, comparabilă cu puterea sa. Statele Unite își puteau chiar permite uneori să nu mai insiste asupra prestigiului care i se datora, deoarece reținerea aceasta îi făcea hegemonia mai tolerabilă pentru vecinii din sud. De la inaugurarea politicii respective, Statele Unite au insistat ca reuniunile panamericane să se desfășoare mai degrabă în țările din America Latină decât pe propriul teritoriu. Deoarece în emisfera vestică dețineau esența puterii de necontestat, era înțelept
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
politice și militare care au dus la distrugerea lui Hitler și a politicilor sale și pe care geniul politic al lui Bismarck le-ar fi putut evita. Problema germană, așa cum se arată lumii nongermane și mai ales națiunilor amenințate de hegemonia germană, a fost formulată cu o franchețe brutală de către politicianul francez Clemenceau atunci când declara, cu ocazia primului război mondial, că în lume sunt 20 de milioane de germani în plus. Această declarație indică faptul inevitabil cu care Europa și lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
slăbirea NATO și izolarea logică a Republicii Federale Germania. Statele din Europa de Vest, izolate apoi una de cealaltă și de Statele Unite, nu ar mai fi capabile să mențină o balanță a puterii viabilă față de Uniunea Sovietică și vor trebui să accepte hegemonia sovietică asupra uscatului euroasiatic. Acest compromis - care ar include și Republica Federală Germania - ar semnifica o modificare drastică a distribuției internaționale de putere. Orientarea vestică a RFG-ului a rezultat din calcularea avantajelor politice, militare și economice ale celor două
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
principiilor politice regăsim modelul simplu al politicii internaționale. Franța, în calitatea sa de membru de vază al guvernului internațional al Ligii Națiunilor, și-a subordonat toate eforturile politice dorinței sale prevalente de a menține statu-quoul din 1919. Acest statu-quo însemna hegemonia Franței pe continentul european. Marea Britanie a crezut că-și poate recâștiga influența și controlul pe care le exercitase în ceea ce privește treburile europene de-a lungul secolului al XIX-lea. În acest scop, a încercat să recreeze configurația de putere care a
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
principalele dificultăți ale funcționării balanței de putere se regăseau în partea centrală și de vest a Europei, iar o poziție de dominație precum cea câștigată de Franța în 1919 i-ar fi oferit o ocazie reală de a stabili o hegemonie permanentă asupra continentului. Dar, după ce Rusia a devenit unul dintre factorii principali în balanța puterii, Napoleon a trebuit să învețe că hegemonia asupra continentului european însemna prea puțin dacă resursele din estul Europei și din cea mai mare parte a
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
precum cea câștigată de Franța în 1919 i-ar fi oferit o ocazie reală de a stabili o hegemonie permanentă asupra continentului. Dar, după ce Rusia a devenit unul dintre factorii principali în balanța puterii, Napoleon a trebuit să învețe că hegemonia asupra continentului european însemna prea puțin dacă resursele din estul Europei și din cea mai mare parte a Asiei rămâneau neangajate sau ostile. Această lecție a fost subliniată de excelenții diplomați francezi care, în cele două decenii premergătoare primului război
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
în același timp le-a făcut să se alieze, în ciuda dorințelor proprii. În cele din urmă, Japonia, înțelegând consecințele inferiorității pe care i-o impuseseră tratatele din 1922, s-a pregătit pentru momentul când a putut să-și stabilească propria hegemonie în Orientul Îndepărtat. Japonia putea face asta doar prin înlăturarea Marii Britanii și a Statelor Unite din pozițiile pe care le ocupau în Orientul Îndepărtat și „închizând ușa” Chinei, care, prin politica tradițională, fusese menținută deschisă atât de către Marea Britanie, cât și de
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]