663 matches
-
cu mâna stângă, în pantaloni. Apoi, mugind, o pătrunse. Înfigându-se preocupat să o facă adânc și dureros, vorbele lui se schimbară în icnete, un fel de a se îmboldi, pentru a căpăta puteri noi. Ea strângea pătura în mâini, hohotind, fără să-și dea seama că plânsul ei îl întărâta și mai tare. Când simți că fata nu mai opune vreo rezistență, își luă mâna din ceafa ei, o apucă de șolduri și, cu venele umflate și ochii holbați spre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Aici ? indică cu degetul, tremurând, pe scaun. Aici ? mută degetul puțin mai încolo. Arată-mi- l, te rog... Știi că nu pot să ți-l arăt... spuse Coltuc. Pe Costică, îmbujorat după o sticlă de bere, îl podidi plânsul. — Piciorul meu, hohoti, piciorușul meu drag... Hai, spune-mi... Cum e îmbrăcat ? Cum e încălțat ? Îmi șade bine cu el ? — E... altfel, răspunse Coltuc, temându-se să nu-l dezamăgească. Uneori e mai mic și mai subțire, cum era când l-ai pierdut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-i apere. Într-o zi s-o cuminți și el, gândea fata. Dar Golea râse, când râdea, o făcea fără veselie, de parcă se neliniștea ceva în el, ceva rău alcătuit, care nu-i dădea pace. Sigur că o aduc înapoi, hohoti. Ceea ce însemna, firește, că o să se întoarcă și el. Coltuc își duse limba spre colțul încă unei pagini necitite și o ridică. Când Melania deschise ușa, se prefăcu adâncit în lectură. Ea se așeză lângă el. Dacă lumea ar fi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ieșise pe poartă. Numără banii pe îndelete. — Uite unde era tolba... râse, îndesând banii în buzunar. Apoi se răzgândi și aruncă o hârtie pe masă. Du-te și ia niște mâncare ca lumea. Și, de rest, cumpără și-o carte... Hohoti : Să nu zică lumea că n-are cine citi... Zăpada începuse să se așeze. Cerul cobora în pămătufuri înstelate. Asfaltul, crăpat de frig, lăsa să crească iarăși copacii, din rădăcinile lățite ca niște tălpi, sub caldarâm. Zidurile vechi se ridicau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
are. Fusese singura oară când își adunase puterile. „Dați-mi-l înapoi !“, strigase, apucând de haină pe unul dintre polițiști. Acela se trăsese îndărăt, lovind-o peste față, dar rămăsese agățată de el cu disperare : „Medalionul meu, e al meu !“, hohotise, în timp ce îi smulgeau mâinile, proptind-o în cătușe de țeava caloriferului. „Asta v-au dat, fă, acolo, la țărăniști“, auzi cu urechile țiuindu-i de palme, „aur și valută ? Asta v-au dat ca să dați foc și să aruncați cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
uscat, sufocându-se. Lucică o strânse în brațe, dar mai rău făcu. — Niște apă ! strigă Marchiza. Dați-mi apă... Isaia scoase o sticlă de sub sutană și i-o întinse : Am zis apă, bețivanule ! — Păi, eu nu beau decât de-asta... hohoti Isaia. Vai de poporul tău, Doamne... Până o să-ți scuipi și tu ficații... îi întoarse Marchiza spatele. — La cât am băut, ridică din umeri Isaia, mai trebuie să și scuip. Că nu merge numai să torni, mai trebuie să și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Iadeș rămase cu gura căscată, privind în jur, după ajutor. — Să moară mama... șopti, pierdut. — Și tac-tu ! hotărî Bunelu și, brusc, pupilele îi căzură înapoi între pleoape, precum prunele- perechi câștigătoare la jocurile de noroc la manetă. Bunelu țopăi hohotind, iar ceilalți se prăpădiră de râs. Priviră, apoi, chiar și ei mirați, la spectacolul următor. Era, poate, și din cauza trăscăului care le înviorase ochii și le îmbujorase obrajii. Omul-pasăre făcea volute, începând deja să amestece limbile, păsărește. Puteai să juri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
opinti, nu era înrădăcinat, reuși să-l smulgă, dar se prăbuși cu el cu tot. Lucică vru s-o ajute, dar Magdalena îl împunse cu degetul în piept. — Te iubesc... nu găsi Lucică altceva de spus, în fața acestei opreliști. — Degeaba, hohoti Magdalena, uitând să tușească. Oricât de mult m-ai iubi, nu poți tu să mori în locul meu... Se ridică încet, se încovoie sub stâlpul în formă de cruce și îl ridică. Pe brațele orizontale ale stâlpului rămăseseră câțiva cilindri de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
O primi pe cea pe care i-o întinseră și și-o puse după ureche. Se apăsă cu degetul pe creștet, acolo unde se lovise de bec. — Lumina, spuse. Arde. Mai bună lumânarea. Sau deloc. Dădu ocol becului și ieși hohotind. Maca se trase mai aproape de farfuria cu cârnați. Jenică se simți iarăși stingher. — Moartea nu e așa de rea, spuse. Mai rău e când încep să moară amintirile celorlalți despre tine. Atunci e ca și cum nici nu te-ai fi născut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Conțescu găina? -N-a mai tăiat-o! - De ce? Cum așa? Întrebară ceilalți. - Găina se obișnuise cu ceremonia și de câte ori se apropiaConțescu de ea ca s-o caute, se lăsa în jos. Atunci Conțescu, de milă, n-a mai tăiat-o. - Ha-ha-ha-ha! hohoti Gaittany într-un râs actoricesc, potolindu-se numaidecât. În realitate nu pricepea deloc umorul chestiunii, fiindcă nu văzuse niciodată de aproape o găină și nu știa absolut exact cum ouă. Studiile colegiale și le făcuse în străinătate, iar la moșia
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
acest proiect, că puțin îi pasă de lume, toată greutatea era de a găsi un bun sculptor care să-i facă statuia plastică precum a Venerei cu delfin din Muzeul Național din Roma. G. Călinescu - Dar ar fi un scandal, hohoti amuzată madam Valsamaky-Farfara, care însă era receptivă la ideile cele mai înaintate. - Nu cred, continuase Ioanide într-un stil pe jumătate himeric, pe jumătate pozitiv, că va fi vreun scandal. Nudul nu va avea nici cap, nici mâini, ca și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un băiat și o fată, se depărtară repede lăsându-l singur cu râsul Parascăi. Ar fi vrut s-o izbească de capătul de fier al osiei, ca să se termine odată cu râsul acela, se îndreptă spre ea dar aceasta fugi hohotind cât o ținea gura, târând târnul de nuiele cu un zgomot de lemn uscat pe asfalt. Acum râsul Parascăi nu-i mai zgârâia auzul, nu-i mai răscolea sângele de o furie năvalnică, ci privea la ea și la ceilalți
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
deja păreau mai liniștiți, colegii numărului șapte au și plecat rapid, dar ceva sigur a mers prost acolo pentru că desertul a fost altul: tort de înghețată. Cînd l-am întrebat ce face cu făina, i-a dispărut și supărarea; a hohotit gros, îndelung și mi-a zis că a fost o greșeală, că nu se va mai repeta. 5.3. cum duc cumpărăturile acasă?tc "5.3. cum duc cumpărăturile acasă?" Întrebarea fundamentală numărul trei constituie practic esența organizatorică a planului
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
în slujba autocunoașterii, chiar dacă știe că finalitatea actului specular este tragică: "plutea un chip neliniștit și mut/ în unda rece beată de candoare/ mă oglindeam în râu cum un sărut/ îți tremură pe buze și te doare// dar pânza apei hohotind s-a rupt/ și-n alb cutremur s-a deschis afundul/ din amintiri priveam la râul supt/ și mă privea cu ochi de sticlă prundul" (Narcis). Evanescența, iată, prin urmare, riscul major al acestui gen de reflectare narcisiacă, asumat însă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în descreștere, pe măsura înaintării sale biografice, într-o realitate diferită de cea esențială, marcată de lipsa unor valori comune, care pendulează între material și spiritual, între contingent și transcendent: "Vântul tânăr a furat hainele copacilor/ Și aleargă cu ele hohotindu-le peste câmp,/ Copacii au rămas cu trupurile goale în ploaie,/ Să schelălăie tragic și tâmp...// Dar sub mângâierea savantă a ploii,/ Satiri vegetali, copacii cu seva-n uncrop/ Încep să își joace pe șolduri inelele anilor/ Zadarnici dansând hoola-hop
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fi văzut nevoit să-mi rejoace scena demnității ultragiate, bea dintr-o înghițitură câteva cafele fără zahăr, fuma, scotea la răstimpuri din buzunarul de la piept un carnet cu coperțile maronii mototolite, îl consulta sau nota câte ceva, și vorbea. Fără întrerupere, hohotind la răstimpuri, abia de reușeam să strecor câteva remarci de circumstanță. Nu mi-am dat seama decât după a doua sau a treia vizită că-mi căuta compania, obligându-mă de-a dreptul să-l invit să urce, nu atât
Destin by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/8428_a_9753]
-
în Dunăre din greșeală devenise materie de studiu pentru viitorii apărători ai ordinei stabilite. - Se sufoca de râs colegul ăsta al meu când mi-a povestit. Păi, dacă el, care mă cunoaște de-o viață, nu se rușinează să-mi hohotească în față, atunci înseamnă că toată poliția se prăpădește de râs pe seama mea, și mâine toată patria, credeți că mi-a picat bine? Nu credeam. - Mi-a picat bine, domnu^ Victor, vă înșelați, altfel n-aș fi ieșit din amorțeală
Destin by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/8428_a_9753]
-
trecute și viitoare. Prețiosul stilou cu monogramă, pe care mi-l băga în ochi de aproape o săptămână, era ultima tușă a noii sale identități - minuțios și tenace șlefuită până la caricatură -, iar răfuiala plănuită prima sa acțiune de anvergură. A hohotit triumfător și a apucat pardesiul: - Aveți un fel de a mă insulta, domnu^ Victor, că mă simt mai de grabă flatat... Am o întâlnire, aștept și vești de la București, dar dacă vreți vă spun povestea stiloului, e scurtă... - Altă dată
Destin by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/8428_a_9753]
-
fim siguri că Mihai Eminescu nu s-ar fi legat prieten cu un om numai pentru că știa să-l înveselească sau pentru că l ducea pe la cele crâșme ale mahalalelor ieșene. Să nu ne închipuim că lui Eminescu îi plăcea să hohotească de râs într-una sau că Ion Creangă era un om lipsit de măsură (...). Omul se acomodase unei anumite mentalități superficiale a întrunirilor bărbătești și oferea ceea ce i se cerea. Cu Mihai Eminescu însă, tăinuia ceasuri întegi. Mai mult vorbea
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
sărbători cu caracter agro-păstoresc. Își permite să se laude că a rîs mult. N-o poate face, nesancționat, în împrejurări cotidiene, obișnuite. Fiecare act se produce după momentul convenit și cu măsură. De sărbători, și Dumnezeu se veselește. Zeii greci hohoteau de se cutremura Olimpul. Și plînsului i se rezervă momente și cadre socio-umane speciale. O normă ar fi aceea a momentului în care îi este dat să se manifeste cu amplitudine și semnificație. Dacă individul suferă de o boală fizică
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
rămână singure. - Parcă ai fi o babă, îi spusei râzând din nou. Ai să te califici și o să-ți găsești tu un băiat cu care să te înțelegi. - Dar cum, zise ea, chiar cu o țigancă?! - Ei, asta e acuma, hohotii eu. Asta te doare pe tine! Dacă o să-ți spun că e grasă și urâtă, te pomenești că nu mai dormi trei zile... Izbucni și ea în râs. - Chiar așa, grasă și urîtă? Eu credeam că trebuie să fie una
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
odihnesc, probabil, pe biroul îngerului păzitor care m-a luat în dotare. Ateii nu sunt zguduiți de crize spirituale. Grija lor ține de suculența teicii. În mănăstiri se retrag unii pentru reculegere, alții pentru bârfă. Mi-l imaginez pe Dumnezeu hohotind de râs, precum Zorba, la toate năstrușniciile noastre. Cunoaștem standardele Judecății de Apoi. Dar ne îndepărtăm zilnic de ele. Atât în viață cât și în artă, Diavolul are din ce în ce mai multă roșeață în obraji. Freud și Jung nu au cercetat mănăstirile
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
catalizat în punctișoarele din creștet și picioare. Stă bazat pe pumnul meu în cumpănă. Echilibru perfect! Îl mai las o clipă să-și savureze victoria ! Folosesc o eschivă și îi eliberez calea ! Pierzâdu-și stabilitatea se prăbușește cu fața în jos. Hohotesc ! Nu mai poate mișca, nu mai poate răsufla... e al meu ! Îl iau la gâdilat. Fuge... am învins ! Care dintre noi!? În retragere confiscă o unghie rătăcită pe birou. Mimez că îmi trebuie ! Aleargă pe scări ! Urlu să mi-o
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
de vârsta noastră și anul trecut a fost student la Galați, iar acum își bate joc de voi ! Ionel, când aude, îl amenință în glumă înarmat cu o pernă în mâini și cu fuga peste paturi, Cristian iese de sub pătură hohotind iar Laur îi spune râzând lui Florin, - Dacă nu veneai să mă dai de gol, mai puneam vreo două întrebări și îi lăsam așa... să se simtă bine... că au lămurit un boboc ! Toți au rămas surprinși și nemulțumiți de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
după desțolire, îi mai apar totuși șunculițe. Mi-am dat seama de jena ei când m-a rugat să sting lumina. Avea gust de lapte. A început să plângă. Am terminat împreună cu sughițurile ei de plâns. Nu putea să vorbească, hohotea cuvinte pe care le înțelegeam cu greu. Mi-am dat seama cât de mult a suferit din cauza pietății mele, când mi-a povestit de fapt toată odiseea căsătoriei noastre din punctul ei de vedere. Uluitor cât de multe lucruri mi-
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]