KorAP: Find »[drukola/base=hun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...58 >

1,441 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

mult se temea pentru viața fratelui său; nu se găsea, în schimb, nici un pic de teamă pentru propria viață. — Ce fel de războinic oi fi tu? îl întrebă cu o vehemență care lăsa să i se vadă tot disprețul. Ești hun, nu? Așa se luptă hunii? Ucigând răniții fără apărare? — La o parte! îi porunci el. La o parte, că altfel... Ba nu! Dacă vrei să-l ucizi pe el, o să trebuiască să mă ucizi mai întâi pe mine! Se înfruntară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fratelui său; nu se găsea, în schimb, nici un pic de teamă pentru propria viață. — Ce fel de războinic oi fi tu? îl întrebă cu o vehemență care lăsa să i se vadă tot disprețul. Ești hun, nu? Așa se luptă hunii? Ucigând răniții fără apărare? — La o parte! îi porunci el. La o parte, că altfel... Ba nu! Dacă vrei să-l ucizi pe el, o să trebuiască să mă ucizi mai întâi pe mine! Se înfruntară astfel preț de o clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
visase. Hotărât lucru, misiunea sa nu se desfășura după cele mai optimiste așteptări: scopul său principal, adică uciderea lui Waldomar, fusese atins. Dar, dacă cei doi fii ai marelui războinic supraviețuiseră, ei au povestit, cu siguranță, că văzuseră un trimis hun printre ucigașii tatălui lor și, ca urmare, amestecul lui Atila - care ar fi trebuit să rămână doar un inevitabil suspect - ar fi devenit pentru toți o certitudine, punându-i în mare dificultate pe partizanii săi la apropiata adunare a principilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Gualfard plecă de lângă el. Urmat de Geremar și de un alt războinic, din câțiva pinteni, urcă iute cărarea ce ducea la luminiș și se pierdu printre arbuști. Ceilalți burgunzi, rămași pe prundiș, comentau între ei cu exclamații de uimire, experiența hunului și nu puteau să-și dezlipească ochii de la el. Khaba arătă spre bandaj: — Ce ai pățit acolo? Am mâna opărită. Balamber se aplecă să-și dezlege, destul de chinuit, chinga șeii și vorbi către Odolgan: — în loc să faci mutra aia de idiot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
salveze, izbucni Odolgan. Chiar nu cred. Râul era umflat, curentul era vijelios, nu avea nici o speranță. Gualfard reapăru pe buza povârnișului și, împungându-și calul, coborî iute către torent. Geremar îl urmă curând. într-o clipă, nobilul burgund ajunse lângă huni. Chiar ai avut noroc, n-am ce să zic, făcu el către Balamber. Cum nu, spuse sentențios Odolgan, care știa câteva vorbe în dialectul germanic al burgundului. — E pentru prima oară când aud că scapă cineva de trăsnet. — în schimb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ne-a lovit trăsnetul. Un murmur de stupoare îi străbătu pe burgunzi. Gualfard, care făcea eforturi ca să-și revină după cele ce aflase, suspină adânc, pe un ton răgușit, încărcat de mânie: — Așadar, trăsnetul v-a lovit numai pe voi. Hunul răspunse, ridicând din umeri. — E limpede, spuse, schițând un zâmbet resemnat. Zeul creștin îi ocrotește. Și de bucata asta de frânghie ce ai să-mi spui? Gualfard ridică brațul și îl întinse înainte, lăsând să se legene înaintea ochilor săi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
înainte, lăsând să se legene înaintea ochilor săi sfoara cu care fusese legată Frediana. Balamber își stăpâni cât putu de bine surpriza și îl privi amenințător. Absolut nimic. Ce vrei să-ți spun? — Par bucăți dintr-o frânghie de-a hunilor, insistă Gualfard, uitându-se țintă la el. Balamber ridică din umeri. — Și ce-i cu asta? îi replică el agresiv, susținându-i privirea. Gualfard strânse din buze și suspină adânc, aruncându-i fratelui său o privire plină de înțeles. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
susținându-i privirea. Gualfard strânse din buze și suspină adânc, aruncându-i fratelui său o privire plină de înțeles. O clipă mai târziu, Geremar și ceilalți războinici începură să-și miște pe nesimțite caii, strângând ușor cercul în jurul celor trei huni. Khaba, simțind în aer miros de bătaie, se îndreptă în șa, gata de luptă. Cât despre Odolgan, mâna sa deja urcase de-a lungul coapsei, către sabie. Balamber înțelese că trebuia să dea o explicație: — O legasem cu frânghia pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mai bine să ajung la Genava înainte să ajungă trupul lui Waldomar decât după. Geremar, încruntat, scutură din cap. — Aș da orice să știu cum se va sfârși treaba asta, spuse sumbru. Fără să-i dea atenție, Gualfard le vorbi hunilor: — Cât despre voi, nu aveți nici un motiv care să vă mai țină aici. Dacă vreți... Nu! îl întrerupse Balamber. O să rămânem aici și o să luăm parte la căutare. Gualfard obiectă: — în scurtă vreme, pe drumul spre Genava și pe toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
aici și o să luăm parte la căutare. Gualfard obiectă: — în scurtă vreme, pe drumul spre Genava și pe toate cele lăturalnice o să înceapă să vină capii de prin sate, îndreptându-se către marea adunare. N-ar fi bine ca voi, hunilor, să mai întârziați pe aici. Netulburat și fără să bage în seamă privirea uimită și plină de iritare a lui Khaba, Balamber scutură din cap: — Eu duc întotdeauna la bun sfârșit ceea ce încep. în momentul acela, războinicul ce rămăsese în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
conducătorului său. Nu sunt urme de cai pe drum, în spate. Un fulger de iritare sclipi în ochii lui Gualfard și imediat îl fixă pe Balamber. — Ăștia doi sunt ori foarte abili, ori foarte norocoși, spuse printre dinți. Din nou, hunul ridică din umeri. Arătând iarăși spre mâna bandajată, observă: — Nu-mi spune mie. Urmărirea asta deja m-a costat zdravăn. Ți-am mai spus: zeul lor îi ocrotește. împingându-și bărbia înainte cu un gest tăios, Gualfard proclamă: — E o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe tine să termini treaba. Eu nu mai pot să întârzii pe aici. Urmară câteva cuvinte de despărțire, apoi Gualfard își îndemnă dereșul și, cu o mișcare scurtă a brațului, porunci oamenilor ce erau cu el să pornească. Cei patru huni și burgunzii rămași cu ei mai zăboviră câteva clipe, urmărindu-i cum se îndepărtau, în trap ușor, pe malul torentului, apoi Geremar i se adresă lui Balamber: — Bine, spuse, trăgând de hățuri și întorcând calul; așadar, vânătoarea începe din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
grăbi să-i cheme pe ceilalți și le spuse că, după părerea lui, urmele erau foarte recente. Geremar îi aruncă atunci lui Balamber o privire triumfătoare. — Cum vezi, aveam dreptate! Coboară spre Lemanus. De ieri n-au ajuns prea departe. Hunul strânse buzele și ridică din umeri: Băiatul e rănit; și apoi, cu siguranță, ei cred că trăsnetul m-a ucis și pe mine și nu-și închipuie că sunt încă urmăriți. Fără să-i răspundă, Geremar îmboldi animalul și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Da, sunt un marcoman și vin din Suabia de Sus. Sebastianus își potoli calul enervat de prezența sâcâitoare a țărănoiului printre jaretele sale aristocratice. — Suabia de Sus e cam departe de aici și, din câte știu, aproape în întregime supusă hunilor. Deci, ai putea fi într-adevăr o iscoadă de-a lui Atila. Ce faci prin părțile astea? Audbert scutură energic din cap. Nu, nu! Eu am rude aici, în sfârșit... nu eu, nevasta mea. Nevasta mea era... verișoara lui Waldomar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ne spui povești. Dar sunt sigur că, dacă acum îți încălzim nițel picioarele pe cărbuni, adevărul o să iasă iute la iveală. Cu un tremur, Audbert își spuse că, după spectacolul oribil al ambuscadei pentru prinderea lui Waldomar, fuga disperată cu hunii pe urmele lui și baia în Rhon, tortura era exact ce îi mai lipsea pentru ca tacâmul să fie complet. Câteva clipe, își mută înfrigurat privirea îngrozită când la unul, când la celălalt, de parcă ar fi vrut să afle care dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fără umbră de îndoială, că asasinii erau cu siguranță burgunzi, deși nu ar fi putut să spună cărui clan îi aparțineau. Mai mult, vorbise, se pare și de faptul că printre acești asasini s-ar fi aflat și un războinic hun și că doar un trăsnet providențial îl împiedicase să-i asasineze pe amândoi. Așadar - reflecta Sebastianus, intrând în cetate prin Poarta de Miazăzi, sub privirile curioase ale mulțimii - țărănoiul de marcoman pe care îl ducea cu el îi spusese adevărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ceea ce mă privește, pe lângă solia pe care o port, am fost trimis aici și pentru a pune la punct o modalitate de a ne uni armatele. Vârstnicul magistrat îl privi surprins, apoi, întorcând privirea înainte, spuse: — în vreme ce Etius face pregătiri, hunii ne presează la hotare și, între timp, adăugă privind către mulțime, oamenii ăștia trăiesc în spaimă. Nu îți ascund faptul că aici situația a devenit dificilă. Ai aflat, cred, deja de asasinarea lui Waldomar. — Da. Fiul lui cum e? Alpinianus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Trecând cu privirea peste mulțime, Sebastianus întrebă: — Cât despre asasinat, suspectezi pe cineva? Alpinianus ridică din umeri. — Ce să-ți spun? Până nu demult nu existau printre burgunzi sciziuni importante. Dacă e ceva care îi unește, aceea este ura față de huni și, chiar dacă nu toți principii doresc să sprijine Ravena în acest conflict, mi-ar fi greu să-ți indic un posibil vinovat, fiindcă Waldomar era respectat de toți și în orice adunare părerea lui era totdeauna hotărâtoare. Chiar și acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și îi vorbi aproape la ureche, aplecându-se din șa. Auzind numele trădătorului, Alpinianus se îndreptă în șa de parcă ar fi fost biciuit și se întunecă la față. — Urâtă treabă! în tinerețe, Gualfard s-a comportat minunat în războiul cu hunii. Nimeni nu s-ar îndoi vreodată de ura sa față de Atila. Ești sigur de martorul tău? Sebastianus încuviință: — Da, nu am nici un motiv să mă îndoiesc de el. — E burgund sau galo-roman? — Nici una, nici alta. E un țărănoi de marcoman

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ura sa față de Atila. Ești sigur de martorul tău? Sebastianus încuviință: — Da, nu am nici un motiv să mă îndoiesc de el. — E burgund sau galo-roman? — Nici una, nici alta. E un țărănoi de marcoman care a făcut-o pe călăuza pentru hunii ce au pus la cale crima. E omul pe care-l vezi aici, în dreapta, cel acoperit. Alpinianus se răsuci imediat și, după ce îl găsi pe Audbert între ilirii care îl înconjurau, îl cercetă cu atenție; se întoarse apoi să privească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
soldații. Se aflau la picioarele marii scări de la intrare; coborâseră de pe cai, dar fără să se îndepărteze de ei. Burgunzii îi cercetau cu curiozitate pe iliri, iar pe alani cu o ostilitate prost mascată - considerau întregul lor popor prieten al hunilor. Gundovek îl însoți pe Sebastianus înaintea celor două catafalcuri. Dezlegându-și coiful cu pene, romanul își descoperi chipul leonin și cârlionții deși, castanii, prin care nu puține matroane din Roma găseau că e un deliciu să-și plimbe degetele inelate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Un glas nerăbdător se ridică din mulțime, întrerupându-l: — Fidelitatea față de alianță nu poate veni numai din partea burgunzilor; spune-ne când ajunge armata lui Etius! Un altul i se alătură: — Da! E limpede că nu-i putem înfrunta singuri pe huni, în vreme ce voi, romanii, stați închiși în fortărețe, iar împăratul tău se joacă la Ravena cu găinile. Aceasta din urmă era o aluzie gravă la Roma - o aluzie la găina pe care, cu mai multe zeci de ani înainte, unchiul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
prin mulțime se porniră discuții aprinse. Mulți aprobau mulțumiți și comentau cu satisfacție acel anunț, neștiind că cifra era mai mult decât dublul celei reale. însă auzi pe cineva strigând că nici treizeci de mii nu erau de ajuns, întrucât hunii erau cu mult mai mulți. O voce, cine știe unde, strigă că romanii erau toți niște lași și că nu poți avea încredere în ei. Altele se ridicară ca să consimtă la acele cuvinte insultătoare. — Trebuie să aveți încredere, întări Sebastianus. Magister militum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
vorbe în vânt! încă o dată, Etius ne-a înșelat; încă o dată, nu s-a ținut de cuvânt și speră să fie alții care să lupte pentru el și pentru împăratul lui. Voi știți că mie nu mi-e teamă de huni. Nimeni de aici nu mă poate acuza de lașitate, dar eu am spus cu ceva luni în urmă că ar fi o greșeală să respingem solia lui Atila. Iar acum, uite-ne aici, târâți într-un război care nu ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Un bărbat ce își făcea loc cu coatele prin mulțime ajunse în primele rânduri și îl întrerupse: — Și încă cum ne privește! Arătă cele două catafalcuri. — Priviți! L-au ucis! Waldomar ne-a avertizat să fim în gardă; și ei, hunii, l-au ucis. Primi multe aprobări, dar Gualfard ridică mâna pentru a-l face să tacă: — E adevărat, sau cel puțin așa pare. însă prietenul nostru Waldomar se încredea în sosirea armatei romane. Ei bine, eu vă întreb: unde e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]