1,217 matches
-
psihopați, sadici, stările anxioase. Vagabondajul este întâlnit la psihopați, sociopați, psihastenici, epileptici, PGP, schizofreni, alcoolici. Cerșetoria apare la maniaci, oligofreni, psihopați, deliranți. Actele antisociale sunt specifice paranoicilor. În această categorie sunt incluse (Genil-Perin, Régis, H. Verger, H. Damaye) următoarele tipuri: idealiștii pasionali, revendicatorii politici, anarhiștii deliranți, reformatorii morali, religioși sau politici. Grupa de „revoluționari” cuprinde epilepticii, alcoolicii și psihopații. În toate situațiile mai sus prezentate, se impune stabilirea statutului social-juridic al acestor categorii de bolnavi psihic. Fiecare stat are prevăzute în
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
70. Roman al absenței și al întoarcerii fiului risipitor (de altfel, motivul predilect al lui U.), stând sub un polemic motto deconstructivist la adresa normelor - „Se spune că în paradis curg râuri de miere” -, povestea lui Goreac este cea a unui idealist care suferă de pe urma unui grup de „acuzatori” într-un pseudoproces și vrea să își ia revanșa trezindu-i la „viață” pe cei care, asemenea lui Hăngănuș, l-au făcut încă din 1959 „să nu mai existe”. Până la urmă va renunța
URICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
ingeniozitatea intrigii, prin dialogurile punctate de replici spirituale, de dueluri verbale amuzante. S-a spus că preocupările pentru teatru „sunt ale unui diletant cultivat” (Mircea Ghițulescu). „Scena dramatică” în versuri O suferință aduce în prim-plan conflictul dintre un tânăr idealist doritor să se realizeze în teatru și o mamă cu vederi ultrapozitive. Comedia într-un act O amică e o simplă glumă, „amica” fiind o viespe care readuce înțelegerea între soți, în vreme ce piesa Lumină nouă vrea să surprindă beatitudinea încercată
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
excitația hipomaniacală, manifestată sub forma unei stări afective de ardoare și euforie. Ca varietăți clinice se citează următoarele: delirul de posesiune, sinistroza consecutivă unor procese pentru accidente de muncă sau invalidități de război, ipohondriacii revendicatori, cenestopați, erotomanii, geloșii pasionali. 2) Idealiștii pasionali Această grupă cuprinde indivizi înclinați în a adopta sau în a adera la o credință, sau sectă, care să se transforme în convingere, dominând gândirea și comportamentul lor. Ei reprezintă acea categorie de bolnavi psihici care admit „adevăruri revelate
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o credință, sau sectă, care să se transforme în convingere, dominând gândirea și comportamentul lor. Ei reprezintă acea categorie de bolnavi psihici care admit „adevăruri revelate”, „intuiții irecuzabile”, „certitudini supranaturale” etc. Din punct de vedere clinico-psihiatric se notează următoarele forme: idealiștii îndrăgostiți, marii mistici, care de fapt nu interesează sfera psihopatologiei, ci numai bolnavii „deliranți mistici” diferiți de primii, inventatorii, reformatorii religioși de tipul „deliranților profetici” sau „mesianici”, care reușesc ca să inducă, prin sugestie colectivă, un delir în masă. Psihozele endogene
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
octombrie 1904 la 2 ianuarie 1905, cu subtitlul „Mică revistă pentru literatură, știință și artă”. În primul număr redacția precizează: „Ceea ce dorim, însă, e ca revista noastră să poată deveni o cărticică populară, menită a procura publicului cititor și tineretului idealist o distracțiune plăcută, dezvoltându-i totodată și cunoștințele literare, științifice și artistice”. Sunt incluse în sumar versuri de H. Coșoi, Lazăr Spiridon Bădescu (sub pseudonimul Delacăscioare), Al. Gherghel, Const. Nutzescu, M. Rusu, I. Apostolescu, G. Tutoveanu, Constantin Muche, Leontin Iliescu
SPRE IDEAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289838_a_291167]
-
nou că P. va avea o atitudine politică obiectivă, neutră și că „prin coloanele lui aleargă spiritul epocii”. Ideile sunt reluate de Hefter în bilanțul După un an, cu o precizare privind refuzul „de-a silabisi formulele curente lansate de idealiști sau de sceptici, de revoluționari sau de tradiționaliști”. Continuând prestația de la cotidianul ieșean „Lumea” (cu suplimentele sale literare, precum „Lumea. Bazar săptămânal”), redacția asigură un echilibru între partea informativă și cea de comentariu social și cultural. Fiecare număr include, pe
POLITICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288875_a_290204]
-
antimilitaristă și pacifistă, devenită o adevărată modă în presa de stânga europeană, se face simțită și în Întunecare, dominând discursul și comportamentul unor oameni ce par desprinși din galeria dezertorilor ruși, care rupeau frontul și își împușcau comandanții. Tema neadaptării idealiștilor din tranșee la climatul păcii mai face obiectul altor romane ale lui P., care vor forma, într-o proiectată panoramă epică numită Cronica românească a veacului XX, ciclul Război și pace. Bunăoară, în Plecat fără adresă. 1900 (1932), realizat după
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
creștinism. Patima „teribilă și arzătoare” îi întețește înnebunitor „vibrațiunile” inimii, împingându-l spre păcatul pe care nu ajunge să-l săvârșească. Puterea de neînvins a instinctului îi dă o surescitare învecinată cu sminteala. Luptându-se din greu cu propria senzualitate, idealistul Andronic, cel ce năzuise să fie un „popă reformator”, zbătându-se între căință și dorință, se prăvălește în marasmul unor trăiri haotice și impure. După sinuciderea, nemotivată, a Rahilei, degringolada lui se precipită spre un jalnic sfârșit. Dacă postura sentențios-cogitativă
PRIGOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
fusese utilizat în Occident (în Franța și în Germania îndeosebi) și anterior, mai ales în sens peiorativ (vulgaritate, lipsă de gust) sau, în orice caz, cu o nuanță depreciativă. Schiller îi considera, în 1798, pe francezi mai mult „realiști” decât „idealiști”, și prin aceasta inapți pentru marea poezie. Ca spre a-l confirma, Balzac, fără a întrebuința vocabula, avea să pledeze pentru o literatură care să dea acesteia conținut pozitiv, înfățișând existența „așa cum e”, neidealizată, „într-un spirit de obiectivitate”. Termenul
REALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
Comprehensiunea în varianta filosofiei germane are o coloratură afectivă, irațională. Pe aproximativ aceeași linie merge și istoricul și filosoful francez Henri-Irénée Marrou (1958, 1961). Pe linie relativ distinctă se orientează filosoful englez Robin G. Collingwood. Punctul de plecare este tot idealist. În istorie, istoricul trebuie să descopere ideile care au stat în spatele evenimentelor. A descoperi ideea care se exprimă într-un eveniment înseamnă a înțelege respectivul eveniment. În fapt, întreaga explicație se reduce la această determinare. Când știu ce s-a
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
istoria sa personală o serie de factori care să-l fi determinat să-șiformuleze obiective atât de înalte, însă utopice din punct de vedere obiectiv. Cu alte cuvinte, ar putea să-l considere pe domn a fi într-o oarecare măsură „idealist”. Ca rezultat al unei asemenea concluzii, istoricul va da o atenție deosebită culegerii unor date biografice care ar putea să lămurească mai bine dorința fierbinte a lui Vlad Țepeș de a cuceri independența țării, de a lichida corupția și criminalitatea
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fie accesibilă percepțiilor noastre, fie construită de către mintea umană. Putem cunoaște lumea fie pornind de la probe externe, fie prin logică internă. Rezultatul este un tabel cu două coloane de opțiuni posibile. (Eu găsesc această concepție mult superioară diviziunii tradiționale dintre idealiști și materialiști.) Un mod de a interpreta aceste opțiuni este în funcție de termenii „a propune” și „a dispune”. În manieră ontologică: oare lumea ni se oferă, ni se propune spre înțelegere sau noi ne propunem înțelegerea ei? În manieră epistemologică: oare
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
pe totus Christus. Mântuitorul nostru nu este acel „Iisus din Galilea” împărțind pe stradă fluturași cu inimioare, jubilând în destănuiri intimiste de tipul I love you. El nu întrupează nici figura de procuror - sau „legislator moral” - atât de simpatică filozofilor idealiști germani, nici naivul „propovăduitor al toleranței” imaginat de enciclopediști. Mântuitorul nostru este, așa cum spune Crezul nicean, „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, adica Om-Dumnezeu, și numai așa Îl putem cunoaște. El este nu doar „Păstorul bun”, ci și „Logos” al creației
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în care ceea ce vechea școală comparatistă a numit „influență” joacă un rol esențial. Din această perspectivă - pe care am admirat-o cu toții la un Pompiliu Eliade 1 -, primul text din cartea de față vorbește despre „influența elină mediată de influența (idealist) germană”, pe când celelalte cinci tratează mai ales despre „influența (anglo-)americană”, din moment ce aceasta filtrează și mediază astăzi și „influențe” cândva directe sau altfel mediate, cum ar fi „influența franceză” și (în ultimul text, cel despre Allan Bloom) „influența elină coroborată
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
America ești întâmpinat, pe lângă zâmbet, cu atât de elocventul How are you today? - ca și cum nu ar fi uneori prima și ultima dată când întrebarea conectează aceiași doi oameni. Ar fi întru câtva crud să-i reamintesc cu exemple concrete unui idealist ca Etzioni fragilitatea și, ca să nu spun mai mult, dificultățile oricărui proiect comunitar cunoscut, fie el și „autolimitat” (adaptez formula emisă de Jadwiga Staniszkis cu privire la Polonia comunistă). Totuși, comunitariștii ar trebui să fie mai sensibili la faptul că pledoaria lor
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
decisive, așa cum, între alții, a arătat Michel-Rolph Trouillot pentru Haiti), deși tocmai acesta este astăzi consensul specialiștilor - se numără printre cei care cred că ieșirea din această criză conceptuală va interveni de la sine, în clipa în care „societatea monocromă”, avatar idealist al „societății fără clase”, va fi instituită. Dar Etzioni are mare dreptate într-un punct esențial: problema nu este culoarea pielii sau forma ochilor, ci poziția socială, care rezultă din legături și raporturi mult mai complexe; faptul că poziția socială
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
singură trăsătură (homosexualitate, credință religioasă, etnicitate etc.). Vladimir Nabokov ne-a dat în fermecătorul său roman Pnin (1953; citez ediția românească, în traducerea Monei Antohi, Humanitas, București, 2005) cea mai mișcătoare și mușcătoare satiră a acestui tip de viziune: „progresistul, idealistul Wind șparodia unui psihiatru specializat în terapia de grup, n.m.ț visa la o lume fericită formată din centupleți siamezi, comunități unite anatomic, națiuni întregi construite în jurul unui ficat comunicant” (p. 47). Pentru o istorie intelectuală a tiranofiliei modernetc " Pentru
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
noștri de azi. Critica adresată poeților și prozatorilor nu-i privește Însă numai pe ei, ci și pe lingviști, deși În alt sens. Cu rare excepții, studiul limbii literare n-a fost abordat În direct de lingviștii români. (Ă). Caracterul idealist al concepției dezvoltate În lingvistica occidentală de elevii lui F. de Saussure a fost demascat de I.V. Stalin În genialele sale studii asupra marxismului În lingvistică. I.V. Stalin arătând că vocabularul reflectă direct activitatea productivă a omului și În general
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
așa-zisa poezie intimistă (Ă). După ei, o poezie nu poate fi realistă, nu poate emoționa pe nimeni dacă nu izvorește spontan din adâncurile „eului”, ale acelui „eu originar de care mai vorbea cu cinci ani În urmă un profesor idealist de la catedra de estetică a „Univeristății Victor Babeș” (Liviu Rusu, Estetica poeziei lirice, Ed. Casa Școalelor, 1944). (Ă). În practică, Însă, munca de creație, această bizară și unilaterală „teorie” - care reprezintă o Încercare camuflată de reînviere a defunctului „trăirism” - duce
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
este o probă de naivitate înduioșătoare. Numai cel lipsit de experiență sau cel care a trecut prin viață fără să învețe nimic cu privire la firea omenească ar putea să-și facă iluzii în această privință. Kant nu a fost, totuși, un idealist în sensul comun al cuvântului, adică un om lipsit de simțul realității. El era conștient de fragilitatea (fragilitas) și de șubrezenia (Gebrechlichkeit) firii omenești. Subliniind contrastul dintre ceea ce prescrie legea morală a rațiunii și puterea covârșitoare pe care o exercită
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
afirmase, la p. 199, tocmai contrariul scriind: „Drept încheiere, constatăm că toate textele kantiene, citite fără prejudecăți, impun interpretarea metafizică”.) O apreciere care va fi încoronată de afirmația, singura acceptabilă în acea ambianță, în care Kant fusese condamnat ca „filosof idealist”: „Astăzi, Kant, privit în ansamblul operei sale, este un filosof mort”. (M. Florian, Scrieri alese, Editura Academiei, București, 1968, p. 217.) Cât de crude trebuie să fi fost acele experiențe care au putut conduce la o asemenea cedare! 55. C.
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
neapărat o irepresibilă aplecare spre justiție și echitate morală. Detectivul ni se înfățișează drept un contemplativ, prea puțin doritor să se amestece în treburile lumii. Simți, de la primele pagini, vaga nesiguranță a celui obișnuit să piardă: un mare dezamăgit, un idealist ale cărui teorii au fost infirmate de viață. Refugiul în alcool, brutalitatea replicilor și lipsa de entuziasm exhibată cu brutalitate îl plasează în categoria inadaptabililor. Într-un alt secol, ar fi suferit, cu siguranță, de spleen, boala celor loviți de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
vorbesc și nu beau altceva decât filme, cele mai multe dintre ele proaste, și plăcerea dubioasă de a vedea actori faimoși și actrițe faimoase trăgând la măsea în unele din cele mai sinistre restaurante din lume (Chandler, 1977, p. 122). La modul idealist - și în calitate de răsfățat, nu de victimă -, Chandler crede că șansele de a crea o artă mare n-au dispărut cu totul în lumea filmului. Speranța lui e că „dinastia rece” nu va trăi la nesfârșit. Că teroriștii posesori de scaune
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
agresiune fizică injustă. De data aceasta, Marlowe răspunde disproporționat, asociindu-și forța mecanică a automobilului, transformându-se în agresor. E limpede: omul pe care-l descoperim la începutul romanului Poodle Springs nu prea mai are multe lucruri în comun cu idealistul, melancolicul, retractilul slujitor al Adevărului. Brusc energizat, el împrumută nu doar comportamentul, ci și vocabularul eroilor unidimensionali iviți din criza de conștiință și frustrările marelui cataclism beligerant al anilor ’40. Dacă premisele romanului ar fi fost duse la ultimele consecințe
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]