3,043 matches
-
se dovedesc dificile, putem pune accentul pe fenomenele de construcție de stereotipuri, procese de categorisire și de atribuire ă necesare, desigur, dar care pot merge până la caricatura superficială și generalizarea abuzivă. Tot În această categorie intră și fenomenele de disonanță identitară („conflicte interne Între valori contradictorii”, cf. Mucchielli, 1986, p. 92), de deculturație și de asimilare („pierdere a unei apartenențe prin adoptarea exclusivă a alteia, mai cu seamă În situațiile de aculturație forțată”, cf. Gresle et alii, 1994, p. 380), de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
exclusivă a alteia, mai cu seamă În situațiile de aculturație forțată”, cf. Gresle et alii, 1994, p. 380), de devalorizare (care provoacă desocializare și agresivitate), de exaltare fanatică (printr-o exagerată concentrare asupra propriei persoane și, În general, prin nesiguranță identitară), de construcție de identități de fațadă („prezentarea artificială a unor trăsături culturale care sunt așteptate de la un individ, prin reacție defensivă de evitare a riscului de evaluare peiorativă”, cf. Mucchielli, 1986, p. 82) sau negative („evitare pentru propria persoană sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Mucchielli, 1986, p. 82) sau negative („evitare pentru propria persoană sau proiectare asupra Celuilalt a unor trăsături devalorizate”, concept dezvoltat de Erikson, citat de Mucchielli, 1986, p. 86), de strategii de disociere („tendința de a nu prezenta o anumită fațetă identitară decât În contexte favorabile și de a o disimula complet În alte contexte”) sau de sincretism („juxtapunere incoerentă de trăsături contradictorii provenind din culturi diferite”). Aceste dificultăți Însă, atunci când sunt depășite, devin etape ale drumului niciodată Încheiat spre o interculturalitate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
contexte”) sau de sincretism („juxtapunere incoerentă de trăsături contradictorii provenind din culturi diferite”). Aceste dificultăți Însă, atunci când sunt depășite, devin etape ale drumului niciodată Încheiat spre o interculturalitate mai deplină. Una dintre modalitățile de a evita dificultatea constă În replierea identitară sau chiar În izolarea socială (Camilleri, 1998a, p. 59). În plus, când este vorba despre trăsături culturale, de identitate sau de apartenență stigmatizate, se observă afirmarea unei identități diferite de cea criticată (uneori adoptându-se chiar identitatea „criticului”), o stigmatizare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Înseamnă „pluri-monocultural”, așa cum „plurilingv” nu Înseamnă „pluri-monolingv”. A crede altceva (așa cum s-a Întâmplat de altfel multă vreme În predarea limbilor străine și a diferitelor culturi) Înseamnă nu doar a Încerca imposibilul, ci mai ales a instaura drept normă replierea identitară și izolarea comunicațională a unui potențial „monolingv monocultural”, ceea ce ar fi paradoxal și inacceptabil din punct de vedere etic. Știința didacticii, după ce a abandonat o viziune „glotocentrică” și a integrat În perspectiva sa varii aspecte culturale, a ajuns astfel să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
grup, cu care aceasta se află În concurență reală sau simbolică, sunt subevaluate. Se Întâmplă uneori să se emită stereotipuri negative, cu privire la propriul grup. În cazul acesta Însă, trebuie să Înțelegem că subiectul este pe cale de a-și schimba referința identitară. Stima de sine și identitatea socială pozitivă stau În acest caz la baza căutării unor puncte de referință care să confirme sau să infirme cadrele obișnuite ale gândirii unui ansamblu social sau a unui individ. Interiorizarea normei de internalitate crește
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
islamizarea tinerilor originari din Maghreb și din Africa neagră. În sfârșit, și acest ultim aspect este o consecință a celor două anterioare, explozia de acte de necivilizație, al căror veșmânt cultural, sub formă de revendicări etnice, trebuie evidențiat. Această recrudescență identitară subliniază trecerea de la o exigență de egalitate formulată cândva În termeni sociali la o exigență de demnitate exprimată astăzi În numele dreptului la diferență. O asemenea transformare traduce ceea ce Constant numește „o strategie de Întoarcere a stigmatului” (Constant, 2000, p. 88
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Între ele: „În lumea de astăzi, individul nu mai este Înainte de toate un simplu cetățean: el este din ce În ce mai mult integrat În rețele transnaționale tot mai numeroase și, În același timp, mobilizat de loialități primordiale, de ceea numim acum apartenența sa identitară” (Badie, 1997, p. 5). „Mondializarea” alimentează, se pare, profunzimile identitare printr-un fel de mecanism de vase comunicante. De unde necesitatea, subliniată adesea de o parte a republicanilor, de a revigora cadrul statal, În afara căruia nu ar exista, cel puțin În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Înainte de toate un simplu cetățean: el este din ce În ce mai mult integrat În rețele transnaționale tot mai numeroase și, În același timp, mobilizat de loialități primordiale, de ceea numim acum apartenența sa identitară” (Badie, 1997, p. 5). „Mondializarea” alimentează, se pare, profunzimile identitare printr-un fel de mecanism de vase comunicante. De unde necesitatea, subliniată adesea de o parte a republicanilor, de a revigora cadrul statal, În afara căruia nu ar exista, cel puțin În viitorul previzibil, nici o salvare pentru cetățenie. Condițiile unei reînnoiri Este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
lor, nu pot avea ca efect decât organizarea fragmentării sociale și slăbirea proiectului politic” (ibidem, p. 269). Din această perspectivă, trebuie depășită obsesia militanților comunitari cu privire la identitatea culturală. Iar tradiția republicană ne permite acest lucru, pentru că ea nu confundă problematica identitară cu cea a constituirii unei comunități politice. În acest sens, este necesar, lucru subliniat cu tărie și de Tocqueville, să corectăm defectul major al democrației liberale, respectiv Închiderea fiecăruia În interesele sale egoiste În detrimentul participării la viața cetății. Aceasta este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a exprimat În chip minunat această idee: „A trăi singur și liber ca un arbore și În fraternitateca o pădure. Aceasta este nostalgia noastră”. Însă o asemenea conciliere nu este posibilă decât cu condiția de a refuza Închistarea În problematica identitară. Nu trebuie să uităm că problema politică prin excelență nu este deloc cea a identității colective, ci cea a acțiunii publice. A. P. & BADIE Bertrand (1997), „Quelles citoyennetés à l’heure de la mondialisation?”, Hommes et migrations, nr. 1206, martie-aprilie, pp. 5-15
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
stă la originea libertății umane și sociale În orice situație de comunicare. Tirania va Începe În ziua În care oamenii vor crede cu adevărat că raționalitatea sistemelor tehnice anulează «zgomotul» inerent acestui gen «situație»” (Wolton, 2000, pp. 110-111). Între replierea identitară pe poziții comunitariste, chiar și În sânul celor mai deschise societăți, ilustrate de marile metropole politice și economice, și necesitatea păstrării, În orice comunicare Între oameni, a părții de „zgomot” care traduce, cu riscul naufragiului totalitar, prezența ireductibilei libertăți a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
o asemenea cultură și o literatură al căror dinamism este incontestabil. ν Noțiunea studiată aici a apărut ca urmare a unei mișcări care constata existența În Insulele Antile a unei atitudini estetice defectuoase, care ar fi fost rezultatul unei bruieri identitare. Așa se face că această atitudine se exprimă În cea mai mare parte În domeniul literar, chiar dacă ambițiile sale merg mult mai departe. Născute În urma colonizărilor, Antilele ă Martinica și Guadelupa ă au fost de la bun Început marcate din punct
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
În Statele Unite a provocat o situație de anomie, de „dezorganizare socială” și de demoralizare a indivizilor, constrângându-i la o viață eratică, limitată la vicisitudinile cotidiene, și la o existență percepută ca lipsită de semnificație, factori prea puțin propice construcției identitare a unui grup, creativității și, de fapt, oricărei perspective de dezvoltare coerentă pe un teritoriu „străin”. Arhetipul diasporei se bazează, Într-adevăr, pe ideea că totalitatea membrilor dispersați creează prin migrare, independent de generațiile În cauză, o nouă comunitate transnațională
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
novatoare a lui Franz Boas (1858-1942), l-a instituit pe Celălalt (adică pe cel care nu aparține civilizației occidentale) ca subiect al Istoriei. Se recunoștea astfel ă progres remarcabil ă demnitatea egală a tuturor culturilor. În acest context ideologic, revendicările identitare au Întâlnit un asentiment larg, În special În numele toleranței. Manifestate de grupuri etnice sau de națiuni Întregi, ele nu au Întotdeauna aceleași motivații. Trebuie să facem distincție, după Sélim Abou, Între patru configurații, „după cum revendicările exprimă dorința de afirmare a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a fost perceput astfel drept „prețul ce trebuie plătit pentru ca sistemele de valori ale fiecărei familii spirituale și ale fiecărei comunități să se păstreze” (Lévi-Strauss, 1983, p. 15). Această absolutizare a diferenței culturale a fost, Într-adevăr, instrumentalizată de ideologiile identitare pentru care individul nu există decât În calitate de membru al comunității sale de origine. Întoarcerea la etnicitate nu mai are, cu siguranță, astăzi virtuțile emancipatoare pe care i le-am atribuit mai sus, pentru că ignoră În mod fatal faptul că posedăm
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
comisii care, Împreună cu dispozitive tehnico-juridice sofisticate, să permită detectarea, tratarea și prevenirea actelor și amenințărilor xenofobe sau de persecuție, care apar și În Franța, de exemplu, deși se vor produce ameliorări inevitabile. Sigur, trebuie să remarcăm o creștere a reflexelor identitare În Europa Occidentală, În legătură cu relațiile cu minoritățile și cu imigranții, În special cu cei arabo-musulmani. Însă țările din Europa de Est și din fosta URSS, se știe, se confruntă cu probleme mult mai grave În acest sens, fără a mai pomeni despre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
colonii, dar mai ales În Lumea Nouă, este tot mai contestat. Celebrul creuzet (melting pot) american, al cărui cost uman a fost În permanență minimizat, pare să funcționeze mult mai puțin eficient decât Înainte. Pretutindeni explodează revendicări „etniciste” cu finalitate identitară, solicitând angajarea actorilor sociali pentru obținerea recunoașterii unor entități noi sau resuscitate. Paralel, a apărut o nouă mentalitate care dorește să țină mai mult seama de diferitele elemente componente ale diversității. Acest fenomen se explică, În parte, printr-o mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
de față, ni s-a părut preferabil să ne concentrăm asupra problemelor cu care se confruntă statul modern În fața creșterii eterogenității culturale. Într-adevăr, dreptatea socială este acum confruntată cu cereri de tip nou care, În esență, privesc recunoașterea diferențelor identitare (etnice, religioase, sexuale etc.). ν Sub influența dezbaterilor privind pertinența răspunsului liberal la provocările pluralismului culturilor și valorilor, filosofia politică contemporană a reînnoit profund problematica legată de coeziunea socială, astfel Încât peisajul din jurul acesteia s-a transformat considerabil În ultimii treizeci
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
comunitate identificatoare de ordin superior comunităților eterogene care o constituie, pe scurt, respingând la fel de radical orice logică individualistă sau comunitaristă (care nu sunt decât două aspecte ale aceluiași particularism al identificării)” (Tassin, 1997, pp. 135-136). Această puternică recuzare a problematicii identitare permite recunoașterea specificității acestui tip de comunitate, ceea ce presupune „să nu confundăm identitatea unui individ cu cetățenia sa, ființa sa (privată) cu acțiunea sa (publică), sursa ființei sale cu expunerea motivelor sale, apartenența sa comunitară cu activitatea sa politică, ș
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
o opoziție Între concepții obiectiviste și subiectiviste care nu va rămâne fără consecințe asupra orientării dezbaterii teoretice, așa cum vom vedea În continuare. Pare destul de clar că succesul conceptului, remarcabil Începând cu anii ’70, are legătură cu apariția conflictelor și revendicărilor identitare, atât În societățile industriale, cât și În țările din Lumea a Treia. Etnicitatea devine o formă de identificare alternativă a conștiinței de clasă care, pentru unii, constituie un atribut universal, și nu doar o dimensiune relativă la lupta Între grupurile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Devereux remarca foarte sobru că „modelul de identitate etnică al unui trib complet izolat ar fi cu totul identic cu modelul său de identitate umană” (Devereux, 1972, p. 147). Ceea ce ne reamintește, din nou, de ceea ce observase Weber: conștiința apartenenței identitare nu se naște din izolare, ci din comunicarea diferențelor În cadrul interacțiunii. Grupurile Își elaborează trăsăturile distinctive În confruntarea cu alte grupuri. Specialistul va trebui deci nu să facă inventarul trăsăturilor culturale, ci să analizeze procesele prin care se stabilesc (sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
care i se aduc În mod obișnuit par exagerate, dacă nu chiar injuste. În primul rând, trebuie să-i recunoaștem meritul de a furniza câteva argumente acelora care, purtați de valul optimismului evoluționist, prevedeau dispariția, o dată cu modernitatea triumfătoare, a sentimentelor identitare excesive. În plus, acuzația de naturalism, termen care dorea să discrediteze, se bazează pe o interpretare pripită. Această acuză este, În schimb, valabilă În cazul tezelor neodarwiniste ale lui Pierre Van den Berghe, pentru care etnicitatea constituie o metodă de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
și pot fi plasate Într-un cadru mai larg, care combină repunerea În discuție a statului-providență, disfuncțiile de pe piața muncii și declinul societății industriale. Manifestările naționaliste de tip „reactiv” și Întoarcerea la „rădăcini” dovedesc, la rândul lor, existența unui „puseu identitar” tot mai acut care poate duce la conflicte interetnice. Spectrul poziționărilor este aici dintre cele mai vaste, mergând de la stigmatizare la cosmopolitism, de la nostalgie la sarcasm, „compromisurile” realizate bazându-se pe „constituirea de teritorii bine delimitate”, pe „respectarea riguroasă a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
minorități de culoare; În Brazilia, unde În anumite state amestecul de populații este aproape general, dimpotrivă, fac parte din majoritatea „albă”. În societățile creole din zona Caraibelor, faptul de a te declara alb sau metis ține doar de o afirmare identitară Într-o societate puternic ierarhizată (Bastide). Michel Panoff a arătat că, În Tahiti, Întreaga populație este metisată și că Împărțirea ei În „semi” (semi-europeni) și „indigeni” este cu totul fantasmagorică, exprimând pur și simplu antagonismul dintre două clase sociale care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]