1,774 matches
-
mor? Știu că m-ai ucide dacă aș face asta. —Bine, am spus mai înmuiată. Măcar avea puțin respect. —De asta crezi că am venit să vorbesc cu tine? m-a întrebat el mult mai serios. Poate că eu sunt idiotul din ecuația asta, dar am crezut că am fost destul de clar când ți-am spus cât de mult îmi place de tine și cât de mult țin la tine. Nu mă crezi? —Ei, nu poți să mă condamni c-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
întors-o puțin ca să n-o mai pot vedea. —Acum, domnule Coaster, în ceea ce privește acele rapoarte de viitor. —Acum, do’n’le Coaster, în ceea ce privește acele rapoa’te de viito’. Îmi place teribil! Continuă! —Hahaha, am râs politicos, în timp ce mă gândeam „Ce idiot“. A durat puțin până l-am convins să mă ia în serios și apoi, în doar câteva secunde, am realizat că „rapoartele de viitor“ erau un lucru mai degrabă abstract, că nu puteam să ies grațios pe ușă cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fostului birou, acum devenit apartament, îi produseseră un grad ridicat de excitare sexuală care se cerea rapid potolit. Mai ales atunci când mai luai în calcul și faptul că drumul spre casă, la volanul unui Aston Martin, fusese încetinit de un idiot care mergea cu douăzeci de mile pe oră și pe al cărui parbriz din spate se găsea unul din abțibildurile alea enervante pe care scrie „Copil la bord“. Hugo se simțea iritat de fiecare dată când constata că gradul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de afecțiune către fiul său, care însă l-a ignorat complet și a continuat să urle. Slavă Domnului, s-a gândit Hugo, că după Crăciun putea să scape ducându-se din nou la birou. Era adevărat că Neil era un idiot și că Dunn și Dustard nu era nici pe departe cea mai dinamică agenție din branșă, dar, cel puțin - și, de fapt, tocmai din acest motiv - era un refugiu pașnic și liniștit. —O să-i duc dorul, a rânjit el ironic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
casa, și a început să-și frece pata cu frenezie. —Ce-ai zis? — Nimic. Nu se-aude bine. Ce-ai întrebat? Dacă-i cânt copilului? Ei, cred că-i cânt din când în când. Deși Theo îl preferă pe Elvis. —Idiotule, am zis dacă vorbești cu el prin semne, nu dacă-i cânți. Copiii care vorbesc prin semne au, până la șapte ani, un IQ cu douăsprezece până la paisprezece puncte mai mare decât copiii care nu fac asta și... —Amanda? Tu unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nu ai prea mult control când vine vorba de maternitate. —Mie-mi spui, a zis Alice mâhnită. —Dar majoritatea femeilor au ocazia să ia măcar acea decizie inițială. —Ei, asta a fost, a răspuns Alice vioaie. Jake a fost un idiot. Recunosc. Dar o să-i mai dau o șansă. Am înțeles. Dar ești foarte sigură că vrei să stai cu - temporar, maică-sa și-a pierdut stăpânirea de sine - fanaticul ăla? —Mamă, i-a replicat Alice cu hotărâre. Trebuie să încercăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
În orice alt moment, Hugo ar fi fost interesat de persoana respectivă. Acum, însă, nu simțea decât o formă profundă și liniară de teamă. De ce stătuse în casa Laurei? De ce nu fugise de cum dăduse cu ochii de ea? Numai un idiot n-ar fi înțeles ce avea, în mod evident, să se întâmple. Și, mai mult, de ce-i mai pomenise și de terapie? Nu-și dăduse seama că o femeie tratată cu dispreț se înfurie, dar că nimeni nu e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mai mult decât orice ședință de consiliere. M-a ajutat să mă cunosc. Să înfrunt lucrurile pe care până atunci nu avusesem curajul să le recunosc. —Ca de exemplu? l-a întrebat Alice obosită. În primul rând, că sunt un idiot nenorocit. Într-o seară, când am ieșit cu Tarquin la cină... —Cină! Alice a deschis ochii larg. În tot timpul de când se mutase în Vechea Morgă, ea și Jake nu ieșiseră nici măcar o singură dată la cină. Da, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
plătită, care are responsabilitatea creșterii unui copil și beneficiază și de înțelegerea șefului. Și care, după ce firma se punea pe picioare, avea să aibă la dispoziție și o creșă gratuită. Într-un final, băncile au acceptat ideea că numai un idiot ar lăsa să-i scape din mână o asemenea comoară. Iar Hugo nu avea să angajeze idioți. Din contră, persoanele pe care le-a angajat, în majoritate refugiați din Londra, așa cum fusese și el cândva, erau așa de puse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
se punea pe picioare, avea să aibă la dispoziție și o creșă gratuită. Într-un final, băncile au acceptat ideea că numai un idiot ar lăsa să-i scape din mână o asemenea comoară. Iar Hugo nu avea să angajeze idioți. Din contră, persoanele pe care le-a angajat, în majoritate refugiați din Londra, așa cum fusese și el cândva, erau așa de puse pe treabă, de experimentate și de capabile încât firma Fine Properties a reușit, foarte curând, să eclipseze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Îți vine ție.“ Era supărată pe toți bărbații, mai puțin pe Bennie. Toți se comportaseră ca niște masculi fără minte care cred că e dreptul lor să ignore regulile. Harry Încerca să facă față situației, deși se simțea ca un idiot și era sigur că și Marlena Împărtășea această părere despre el. Țipase la ea, o acuzase când el fusese idiotul care-i scosese din minți pe oamenii de la televiziune. Se așezase În fundul autocarului, ca Într-un fel de autoexil. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
care cred că e dreptul lor să ignore regulile. Harry Încerca să facă față situației, deși se simțea ca un idiot și era sigur că și Marlena Împărtășea această părere despre el. Țipase la ea, o acuzase când el fusese idiotul care-i scosese din minți pe oamenii de la televiziune. Se așezase În fundul autocarului, ca Într-un fel de autoexil. La rândul ei, Marlena rumega la cele spuse de Harry. Detesta să se țipe la ea, mai ales de către figuri autoritare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
un sac cu chestii de ronțăit. Wyatt Începu să mestece la bomboane, iar Marlena spera că, gura lui fiind acum ocupată cu altceva, gimnastica limbilor nu va mai continua. Lui Harry Îi venea să se zgârie pe ochi. Vulturi! Ce idiot a putut fi. Sigur și Marlena credea același lucru. Dintre toate lucrurile tâmpite pe care i le putea arăta, normal că a trebuit să fie niște vulturi. Ar fi fost mai bine să-și pună ochelarii? Ce se Întâmplase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
bine Mark Moffet și fiul său, Rupert, Împreună cu Esmé, fiica logodnicei mele Marlena Chu, și ea dată dispărută. Apărură patru fotografii. —Aia-s eu! strigă Esmé și apoi se bosumflă instantaneu. Urăsc poza aia. Moff lovi din picior. —Rahat! Harry, idiotul naibii! Sunt aici, la mama dracu’, nu În Mandalay. —Logodnică, șopti Marlena pentru sine. —Ce ne Îngrijorează, continuă Harry, este că erau conduși de doi bărbați... —Care nu erau Însă birmanezi, Îl Întrerupse reporterul, după cum ni s-a confirmat mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Traian (pe vremea aia nu mi se părea nimic curios); și, mai presus de toate, tovarășul și tovarășa Ceaușescu aveau grijă de noi toți, și de mine, și de Isaia Constantin Alexandru (colegul meu de bancă), și de Chietreanu Olimpian (idiotul clasei), atent și părintește. Nimeni nu se împotrivea, iar eu cu-atât mai puțin. Sigur că până la urmă s-a întâmplat ceva, nu puteam să trec liniștit prin închisoarea „Școlii Generale nr. 24“ din Floreasca (rebotezată „Liceul 32“) și, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
una: Bidileanu Ovidiu. Era cel mai voios dintre colegii mei de joacă din copilărie, genul tâmpit optimist, care te pupă când te vede. Printr-un miracol al soartei, care, luând dintr-o parte și-adăugând în alta, se îngrijește de idioți să fie fericiți, în timp ce noi, restul, ne chinuim, Bidileanu străbătuse vârstele și epocile cu-același zâmbet larg și-aceeași șapcă albă pe cap, călare pe bicicleta „Turist“. Doar șaua și-o mai reglase, fiindcă îi crescuseră picioarele. Supraviețuitorul ăsta zglobiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
parte din ea. Timpul trecea repede, mult prea repede. Dintr-o clipă într-alta mă puteam trezi cu frații „Brothers“ la ușă, pe geam sau în balcon. Improvizau mereu câte-o soluție pentru apariții de-astea surpriză; la cât de idioți erau, ar fi putut intra și pe scurgerea de la cadă. Am apucat nenorocita de hârtie și-am pus-o într-o mapă, mapa într-un rucsac. L-am ridicat și pe Brutus și l-am îndesat tot acolo. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
n-am văzut așa ceva! Suntem pe mâna cuiva care știe ceva fizică, ceva matematică, și ceva literatură. Și nu știu de ce, tare-mi vine să-l suspectez pe scriitorul ăsta.“ „Asta-i tot ce-ai clocit?“, am protestat. „Sună idiot.“ „Idiot, dar plauzibil.“, a intervenit Maria. Nu-mi plăcea când îi lua apărarea altcuiva într-o discuție. „Așa s-ar explica de ce ne tot vin informații, pe măsură ce dezlegăm problemele. Tablourile, mesajele, cărțile - nimic n-a ieșit la întâmplare. Noi doar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe alei, conduse de tovarășul Fernolendo (de 23 august și 30 decembrie, își înfigea tricolorul în ghiveci pe balcon), serile pe întuneric, privind pe geam bezna din cartier, mâna dibace a vărului Costel, plimbată sub fustiță în locul ăla unde doar idioții își închipuie că un copil poate simți ceva. Cu adolescența, discutam altfel. Aici, mintea mea acapara cu poftă fragmentele de istorii ale Mariei, micile imagini calde și perverse ce răsăreau ici și colo din câte-o frază, detaliile dureros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lucru rămânea clar: nu îmi aparținea. Cineva îmi strecurase în dosar un teanc de hârtii, fără destinatar sau semnătură, pe care le botezase „Scrisori“, le ștampilase pe ani și le pusese și-antetul Securității, sus, pe colțul din dreapta, ca la idioți. Devenisem campionul genului epistolar. Îl depășeam net pe Eminescu, eu mă lăudam cu vreo șapte scrisori (deși, după unele informații, poetul național păstrase și el o rezervă). M-am așezat cuminte pe covorul decanului, sprijinit cu spatele de fotoliu, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
simplu de lângă tine, o ștergea englezește, stil Cezar la meciurile de fotbal. Se deplasau amândoi mecanic, sincopat, dacă reușeai să le prinzi mișcarea cu coada ochiului, ți-ai fi închipuit că ies dintr-un joc pe computer. Luam gol ca idioții, nici nu mai aveam pe cine să înjurăm, poarta era goală. Instinctiv, am căutat macheta de spațiu și gesturi în care apărusem. Operatorul tocmai împacheta liniile ei de forță: mutra mea luminoasă, compusă din cascade de pixeli și pori deschiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lovit un vânt uscat și tăios, ca la sosire. Nu mai ningea, dar ți se congela fața. Ochii lăcrimau, obrajii frigeau. M-am uitat în stânga, apoi în dreapta, apoi am închis mobilul și l-am aruncat într-un tomberon. Nu eram idiot, aș fi putut doar să scot cartela. Îmi plăcea însă să fiu sigur, de-aia nu traversam strada decât pe zebră, împreună cu alți trei-patru pietoni și țineam mereu o lanternă lângă marginea patului. Nu știai niciodată cu ce te pocneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vreun răspuns, Încercând să evite o dispută. Montassini privi cu atenție Încăperea. Nimeni nu părea gata să intervină În ajutorul lui Alexandru, care strângea cu putere cupa de vin. - Și oare nu a fost Înălțimea Înălțimilor voastre fratele unui mic idiot care a fost ucis de tătari și atârnat de tuiul cortului lui Ogodai, marea căpetenie a hanului?... Spadasinul nu sfârși ce avea de spus. Alexandru țâșni În picioare și, cu o forță pe care nu și-o cunoștea, ridică masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
realitate bazată pe adevăr, ci[2că]2 devine o idealitate ce se sprijină pe concepțiunea religioasă a unei egalități între spirite. Teribilii noștri intransigenți, ateii noștri se îndoiesc ei oare să sunt simpli catolici când cheamă la scrutin până și idioți și gușați? Uitați-vă la Littre, uitați-vă la d. Taine și la d. Renan, priviți pe toți aceia cari s-au încercat să aplice formula modernă a științelor noastre la politică: ei se dau înapoi dinaintea ideei de a
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
sânt mai totdeuna neutralizate prin împrejurarea că publicul imparțial, luminat sau cel puțin plin de respectul autorității este totdeuna un reazim solid al meritului și al reputației adevărate. La noi însă această stărostie de secături veninoase, de "onorabile" nimicuri, de idioți înfumurați, tronează, taie și spânzură ziua-n amiaza mare; ei compun juriurile de artă, ei sânt pașalele instituțiilor naționale, de la ei atârnă soarta acelor nenorociți cari, târâți de adevărată chemare, își cheltuiesc viața ca să facă ceva ce nu se poate
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]