595 matches
-
atributele ei, la spațiul astral, de vreme ce Spicul din vis răsare ca un sân / hrănind în cer aceleași căi lactee / pe care ar în nopți c-un rug bătrân / într-un mormânt în formă de femeie. Horia Zilieru, trăiește poezia ca imanență (Rânduitor de jertfă sunt, o, Mamă...), chiar dacă, apelează - în termenii lui Schlegel - frecvent la o lirică a măștilor și a rolurilor, fiindcă totdeauna, în plan secund sau chiar în prim plan, dar ascuns de mărcile morfosintactice ale celorlalte (verbe și
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
mai revenea parcă niciodată În Întregime ca să se reintegreze În corpul meu. (ieri) Cel mai profund lucru din cultura greacă e hybris-ul. Polemizez cu lectora de universală În legătură cu această noțiune. Cine depășește măsura? Care sunt raporturile Între transcendență și imanență? Cine sunt mai puternici? Zeii sau oamenii? De către cine se comite hybris-ul? De către oameni Împotriva oamenilor? De către oameni Împotriva zeilor? De către zei Împotriva zeilor? De către zei Împotriva oamenilor? De ce, mă rog, atâtea depășiri, atâtea Erinii, atâtea răzbunări etc.? „Motorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cavaleresc, urmat și acceptat numai spre a fi negat. Cervantes are cinismul de a dejuca mecanismul textual chiar În actul constituirii romanescului și acest lucru, făcut evident În permanență, sfârșește prin a pune la grea Încercare Încrederea cititorului adolescent În imanența literaturii. Don Quijotte coboară prea des În real, părăsind transcendența textului, ceea ce Îmi creează și acum un sentiment de frustrare și insatisfacție la lectură; chiar dacă dau altă valorizare metodei cervantesiene, nu mă Împac deloc cu instituirea unei viziuni „joase“, demitizante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
total de acțiune, idee ce contravine dogmei creștine, căci libertatea își are și ea limitele ei firești. S-ar putea invoca faptul că ființa umană posedă liberul arbitru, adică dispune de posibilitatea de a alege între bine și rău, între imanență și transcendență, totul reducându-se la o opțiune de ordin interior a individului. Limitele libertății se circumscriu posibilităților umane de alegere, deciziilor și disponibilităților de a opta între mai multe formule de lucru. Instituirea cenzurii nu implică un atentat la
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
ce îi conferă posibilitatea la aspirație. Nu degeaba Origen formula ideea potrivit căreia libertatea este condiția însăși a actului uman, ceea ce-l face demn de merit sau de repudiat; ea este legată de chiar demnitatea ființei spirituale. Libertatea este o imanență, o realitate intrinsecă a ființei umane care se manifestă prin refuzul unor forme de impietare asupra propriei naturi sau prin acceptarea voită a unor reguli și principii ce corespund structurii interioare. Din când în când, libertatea interioară poate fi supusă
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
de a înțelege lumea "omului". Acest tip de analiză a fost abordat în Relațiile Internaționale de mai mulți teoreticieni. Richard Ashley a expus una dintre dimensiunile relației dintre putere și cunoaștere prin scoaterea în evidență a ceea ce Foucault numește "regula imanenței" între cunoașterea statului și cea a "omului". Argumentul lui Ashley (1989a), simplu spus, este că "arta modernă a guvernării statului este arta modernă de a guverna omul". El caută să demonstreze că "paradigma suveranității" dă naștere simultan la o anumită
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Mrozek, de Arrabal. Pe undeva de Durrenmatt. Aflîndu-ne în civilizația noastră, atît de îndepărtată în spațiu și în mijloace, de Europa, la două decenii în urmă, era de așteptat ca sentimentul absurdului să ne "cîștige" și pe noi, în virtutea unor imanențe de cu totul altă natură. Literatura absurdă și-a făcut loc foarte greu în traducerile noastre, în temeiul inexistenței absurdului în viața omului de tip nou...! Dar absurdul începuse deja să se manifeste ca dominantă a vieții noastre. Vidarea de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
conform unei taxinomii a genurilor, discursurilor, stilistică etc. Nihilismul și solipsismul sînt două specii ale formalismului. Prima, specifică post-structualismului, ajunge la ideea că literatura este o „reprezentare a negării” În măsura În care „realitatea” lipsită de iluziile ordinii și ierarhiei ar fi o imanență a cărei conștiință nu poate decît să ducă la disperare. Adevărul literaturii este, din perspectivă nihilistă, revelarea lipsei de adevăr. Perspectiva e demitizantă - și de aici la critica ideologică mai e doar un pas. În fine, solipsismul revine la numirea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
transcendențe a operei. Este ceea ce, În reluare, vor face Noii Romancieri francezi, pentru care personajul și În general referința realistă este o transcendență care subminează caracterul imanent - absolut, deci - al operei. În treacăt fie spus, aceasta este esența avangardei: beția imanenței, venită de la Nietzsche, care Încearcă, Într-un exercițiu mistic, topirea transcendenței și a imanenței Într-un Unu autarhic: arta. (Oarecum la fel gîndise Marx desființarea claselor sociale, topirea lor Într-un Stat fără clase sociale). Dar, În mod ciudat, Todorov
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
personajul și În general referința realistă este o transcendență care subminează caracterul imanent - absolut, deci - al operei. În treacăt fie spus, aceasta este esența avangardei: beția imanenței, venită de la Nietzsche, care Încearcă, Într-un exercițiu mistic, topirea transcendenței și a imanenței Într-un Unu autarhic: arta. (Oarecum la fel gîndise Marx desființarea claselor sociale, topirea lor Într-un Stat fără clase sociale). Dar, În mod ciudat, Todorov nu opune avangarda unei arte democratice, ci tocmai artei ideologice a comunismului triumfător. Mi
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În sine: este epoca autoreferențialității și a morții autorului. Autorul a reînviat Între timp, fără ca autoreferențialitatea să fi dispărut și, În consecință, nu mai vorbim de autoreferențialitate textuală ci mai degrabă de autobiografism, autoficțiune, etc. În romanul Sphinx, confruntarea dintre imanența textului și transcendența eului locutor rămîne nedecisă. Sensul este alimentat atît de la sursa formală - jocul semnificanților - cît și de la sursa „substanțială”: naratorul/ea. „șpilul” formal este următorul: nici personajul principal nici naratorul nu au marcă de gen. Cititorul nu va
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sînt dovezile ei de iconoclasm, vii În diferite momente ale istoriei, ajunse relicve astăzi. Un discurs care Își explicitează intenția de a deveni model și deci de a transcende prezentul este lovit imediat de invaliditate estetică pentru că derogă de la legea imanenței: literatura nu contează decît dacă e vie, și nu e vie decît dacă are măsura omului care o scrie. Numai astfel se poate Înțelege umanismul literaturii, care nu are nimic În comun cu cel ideologic al secolului Luminilor sau cu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fi dezvăluit simbolizarea aspectelor vitale ale experienței umane. Tot discutând chestiunea formei vizuale cu studenții și alți auditori, am început să înțeleg că acțiunea centricității și excentricității | 11Introducere reflectă nemijlocit sarcina bivalentă a ființei umane, și anume originea acțiunii în imanența generatoare a eului și interacțiunea cu alți centri asemănători din câmpul social. A încerca să găsești în viață raportul corect dintre cerințele sinelui și puterea și necesitățile entităților exterioare constituia totodată și sarcina compoziției. Această raportare psihologică a justificat interesul
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
mai corect spus, este tributară orientării metafizice ce vizează o înțelegere unitară). * Bioetica este încercarea de închegare a unei viziuni sistematice asupra viului, ce are drept valoare supremă viața înseși. Din acest punct de vedere, bioetica suferă o fundamentare în imanență, existența viului (viața ca atare) fiind datul fundamental. Orice încercare de întemeiere a vieții în altceva nu ține de bioetică. * Corectitudinea politică a pătruns și în sfera evaluării inteligenței: prostul nu mai este prost, ci diferit. Dreptul la diferență a
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
care este rostul distracției în judecarea umanului? Cred că distracția își capătă sensul în cadrul unui discurs despre libertate, accentul căzând pe eliberarea față de muncă. Este forma de libertate promisă celor ce trebuie să muncească, ca surogat de Eden adus în imanență. Cei ce văd în muncă un scop în viață sunt lipsiți de bucuriile distracției, trăindu-le pe cele ale creației. Însă starea actuală a societății este datorată celor din urmă. Semn că și creația își are pericolele sale. * Trecerea de la
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
33-47, 89-118; Marin Preda, RRI, II, partea 2, 1130-1246; Mircea Popa, Marin Preda și noua literatură a satului, ST, 1987, 2; Ion Cristoiu, „Întâlnirea din Pământuri”, CRC, 1987, 23; Ion Cristoiu, Ochiul naratorului, RL, 1987, 29; N. Steinhardt, Guica sau Imanența exasperată, ST, 1987, 7; Ion Vlad, Marin Preda, condiția povestitorului, TR, 1987, 32; Nicolae Manolescu, „Scrieri de tinerețe”, RL, 1987, 50; Liviu Petrescu, Marin Preda - scriitor abisal, ST, 1987, 12; Băileșteanu, Aorist, 120-127; Cosma, Romanul, I, 114-124; Cristea, Fereastra, 69-71
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
op. cit., pp. 71, 99, 112, 114. 39 Ibid., pp. 101, 110. 40 Ibid. p. 105. 41 Pentru domeniul muzical, a se vedea Costin Cazaban, Le Temps de l'immanence contre l'espace de la transcendance: oeuvre organique contre oeuvre critique (Timpul imanenței versus spațiul transcendenței: operă organică versus operă critică), in Stéphane Lupasco L'Homme et l'œuvre, op. cit., pp. 225-236; Costin Cazaban, Temps musical/espace musical comme fonctions logiques (Timp muzical/spațiu muzical ca funcții logice), in L'esprit de la musique
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
credința și îndoiala; gîndirea mitică și gîndirea critică; empirismul și raționalismul; existența și ideea; particularul și universalul; problematizarea și refondarea; filozofia și știința; cultura umanistă și cultura științifică; vechiul și noul; tradiția și evoluția; reacțiunea și revoluția; individul și colectivitatea; imanența și transcendența; pe Hamlet și pe Prometeu; pe Don Quijote și pe Sancho Panza etc. Desigur, în orice cultură există dialogică, însă în majoritatea culturilor această dialogică a fost mai mult sau mai puțin încorsetată de dogme și interdicții, iar desfășurarea
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
pe un plăsmuitor al lumii. El acționează ca un olar care modelează lutul din care, sub mâinile sale, vor ieși formele vieții. El se distinge de lume, reflexie a "slavei" creatorului ei, cum scriu teologii. Transcendenței Creatorului i se opune imanența creatului. Dumnezeu ar fi putut să nu facă lumea. Ar fi putut s-o facă altfel decât este. Creația este trecerea de la infinitatea lumilor posibile și concepute în judecata divină la unica lume reală în care trăiesc oamenii. • Artistul, analogon
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
Dan Sperber, 1968: 195). Dacă în sens restrîns structuralismul se referă la aceea etapă din istoria lingvisticii care precede gramatica generativ-transformațională inaugurată de Noam Chomsky (Syntactic structures, 1957), în sens larg el privește toate teoriile care examinează sistemul limbii în imanența sa și în genere toate cercetările sistematice subordonate "pertinenței semantice și inspirate de modelul lingvistic" (R. Barthes, 1964: 213). 2.2. Noțiunea de structură și demersul structuralist Structura ca "totalitate ireductibilă la suma părților" (Raymond Boudon) înseamnă considerarea obiectului ca
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
unei limbi). Semnele nu sînt importante prin ele însele, ci prin valoarea pe care o reprezintă în ansamblul sistemului: "Obiectele sînt golite de esența lor proprie pentru a nu mai fi decît elementele unui discurs semiologic a cărui regulă este imanența compoziției interne" (L. Millet & M. Varin d'Ainvelle, 1972: 126). Ipoteza fondatoare a demersului structuralist este "primatul operației cu tot ceea ce comportă în epistemologia matematicii sau fizicii, în psihologia inteligenței și în relațiile sociale" (J. Piaget, 1970:124). Pornind chiar
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
ci al restului: imagini ale lumii, ale societății, ale istoriei cu întrebările pe care oamenii și le pun despre ele" (C. Lévi-Strauss & D. Eribon, 1990: 197). Analiza structurală se definește prin următoarele trăsături paradigmatice (fie ele explicite-infra sau implicite): * regula imanenței (analiza structurală vizează obiectul ca sistem în perspectivă sincronică, anistorică); * regula pertinenței (analiza structurală investighează trăsăturile distinctive ale sistemului, cele care au valoare diferențială); * regula comutării (testul comutării vizînd determinarea opozițiilor binare de natură sistemică); * regula compatibilității (analiza structurală studiază
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
vechi structuri. Semiotica vede o multitudine de practici, de stiluri, de subculturi etc. Lumea semiotică e infinit mai bogată decît lumea structurală" (P.Attalah, 1991:294). Chiar dacă radicalismul scientizant, antiumanismul teoretic al structuralismului nu mai sînt demult viabile, recunoașterea principiului imanenței materiale a textului continuă să fie un dat fundamental în abordarea semiotică, cu condiția să nu fie considerat exclusiv (cf. și J.J. Nattiez, 1987:50); de fapt, semiotica și structuralismul sînt inseparabile, deoarece studiind semnele trebuie investigat și sistemul relațiilor
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
și idiosincratismul gramaticii istorice" (J.P. Bronckart, 1977: 89). Motto-ul teoriei sale ar putea fi o formulare emblematică din curs: "lingvistica are drept unic și veritabil obiect limba concepută în ea însăși și pentru ea însăși" bine-cunoscutul principiu structuralist al imanenței. Împreună cu noțiunea de sistem de care depinde, semnul se constituie drept cheia de boltă a construcției saussuriene. Conform concepției sale psihologice despre limbă ca sistem "Semnul lingvistic nu unește un lucru cu un nume, ci un concept cu o imagine
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
ocultat de structuraliști, dar redescoperit de poststructuraliști: prezența autorului și a lectorului ("cum să nu recunoaștem că o operă de artă ne cere mai mult o chestionare hermeneutică decît o definire structurală?" U. Eco, 1972: 33). De fapt, deturnarea de la imanență pentru o întîlnire cu lectorul (și autorul) este o caracteristică a deceniului al IX-lea preocupat de drepturi (human rights) și istorie, de responsabilitatea individului, a elitelor și a instituțiilor. "Ca și perechea cod/-mesaj, cuplul langue/-parole definește o
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]