834 matches
-
soartă albe fecioare și negre fecioare:” (L. Blaga) Ca timp de relație, prezentul verbului-predicat al unei propoziții subordonate, situează acțiunea în raport de simultaneitate cu momentul acțiunii verbului regent, care se poate afla la un timp trecut, mai ales la imperfect; „- Ia’ m-ai băgat în toate grozile morții, căci, cuprins de amețeală, nu mai știam unde mă găsesc, și cât pe ce erai să mă prăpădești.” (I. Creangă), la viitor indicativ: „- Bine, dragul tatei,... alege-ți un cal din herghelie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vìndeți, vând; prind, prinzi, prinde, prindem etc. La celelalte verbe, accentul cade pe sufixul tematic, dacă acesta este realizat pozitiv: lucrèz, sosesc, urăsc; cântàți, păreți etc. și pe rădăcina verbului, dacă sufixul tematic este - Ø: cântă, doarme, pàre, coboară etc. Imperfectul Este forma verbală în semnificația căreia aspectul și timpul s-au contopit într-o sinteză în care opozițiile aspectuale au preponderență față de cele temporale. Caracterul specific al imperfectului este exprimarea duratei și iterației, componente semantice de natură aspectuală. Prin imperfect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rădăcina verbului, dacă sufixul tematic este - Ø: cântă, doarme, pàre, coboară etc. Imperfectul Este forma verbală în semnificația căreia aspectul și timpul s-au contopit într-o sinteză în care opozițiile aspectuale au preponderență față de cele temporale. Caracterul specific al imperfectului este exprimarea duratei și iterației, componente semantice de natură aspectuală. Prin imperfect vorbitorul exprimă acțiuni care se desfășoară, care durează sau care se repetă în trecut. Se opune prezentului și viitorului prin apartenența la grupul timpurilor trecutului: exprimă acțiuni anterioare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Imperfectul Este forma verbală în semnificația căreia aspectul și timpul s-au contopit într-o sinteză în care opozițiile aspectuale au preponderență față de cele temporale. Caracterul specific al imperfectului este exprimarea duratei și iterației, componente semantice de natură aspectuală. Prin imperfect vorbitorul exprimă acțiuni care se desfășoară, care durează sau care se repetă în trecut. Se opune prezentului și viitorului prin apartenența la grupul timpurilor trecutului: exprimă acțiuni anterioare momentului vorbirii. Se opune celorlalte timpuri ale trecutului prin caracterul său pronunțat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
căutam liceul, mi se mai năzărise că, prăjină cum eram, când vor afla ceilalți că m-am înfățișat să dau examen pentru clasa întâi mă vor arăta cu degetul și vor râde de mine până se vor prăpădi.” (Z. Stancu) Imperfectul este timpul verbal cu planul semantic cel mai bogat și mai complex. Polivalența lui stă în legătură strânsă cu conținutul lexical al verbului, cu relațiile sale în ansamblul contextului sintactic, cu situarea lui în diferite alte corelații specifice categoriei gramaticale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbal cu planul semantic cel mai bogat și mai complex. Polivalența lui stă în legătură strânsă cu conținutul lexical al verbului, cu relațiile sale în ansamblul contextului sintactic, cu situarea lui în diferite alte corelații specifice categoriei gramaticale a timpului. Imperfectul poate fi: • timp absolut; mai cu seamă în limbajul basmelor: „Era odată, la marginea unui drum, o fântână și, lângă fântână, ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă, și morfolea-n gingii...” (I.L. Caragiale) • timp relativ: în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
limbajul basmelor: „Era odată, la marginea unui drum, o fântână și, lângă fântână, ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă, și morfolea-n gingii...” (I.L. Caragiale) • timp relativ: în construcții sintactice mai complexe, în care verbul la imperfect se află prins, înainte de toate, într-un raport sintactic (mai ales de subordonare) cu un alt verb, la un timp trecut. Caracterul de timp relativ are mai mult o determinare sintactică, decât morfologică: „Când vedea drumeț... întindea dreapta și se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactic (mai ales de subordonare) cu un alt verb, la un timp trecut. Caracterul de timp relativ are mai mult o determinare sintactică, decât morfologică: „Când vedea drumeț... întindea dreapta și se milogea tânguios...” (I.L. Caragiale) Întrebuințat ca timp absolut, imperfectul poate prezenta acțiunea: • fie, din perspectiva opoziției aspectuale durativ-momentan, ca durativă: „Vai! tot mai gândești la anii când visam în academii.” (M. Eminescu) • fie, din perspectiva opoziției iterativ-noniterativ, ca iterativă: „Și peste arbori răsfirați / Răsare blânda lună, Ce ne găsea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
jurau / Credință pe toți vecii, Când pe cărări se scuturau / De floare liliecii.” (M. Eminescu) Predominarea uneia sau alteia dintre valorile aspectuale este adeseori condiționată de conținutul lexical al verbului sau de structura sintactică a contextului în care verbul la imperfect se cuprinde ca predicat. Imperfectul mergea, de exemplu, poate fi deopotrivă durativ sau iterativ, în funcție de context. Astfel, în corelație sintactică cu circumstanțialul pe seară, trece în prim plan valoarea lui iterativă: Pe seară, mergea să se așeze lângă podul Bagdadului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Când pe cărări se scuturau / De floare liliecii.” (M. Eminescu) Predominarea uneia sau alteia dintre valorile aspectuale este adeseori condiționată de conținutul lexical al verbului sau de structura sintactică a contextului în care verbul la imperfect se cuprinde ca predicat. Imperfectul mergea, de exemplu, poate fi deopotrivă durativ sau iterativ, în funcție de context. Astfel, în corelație sintactică cu circumstanțialul pe seară, trece în prim plan valoarea lui iterativă: Pe seară, mergea să se așeze lângă podul Bagdadului...” (I.L. Caragiale) De observat că
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Bagdadului...” (I.L. Caragiale) De observat că pe seară nu exprimă în mod obligator periodicitatea; între adverb și verb, este,ân acest sens, o relație de influențare reciprocă. Același verb a merge, însoțit de adverbul mereu, își întărește și absolutizează, la imperfect, caracterul durativ: „Numai Făt Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui.” (M.Eminescu) Nu numai conținutul lexical concret al verbului condiționează dezvoltarea unor valori aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a merge, însoțit de adverbul mereu, își întărește și absolutizează, la imperfect, caracterul durativ: „Numai Făt Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui.” (M.Eminescu) Nu numai conținutul lexical concret al verbului condiționează dezvoltarea unor valori aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin însăși natura planului lor semantic, nu pot prezenta caracter durativ la nici o formă temporală. Valoarea aspectuală este, de aceea, la imperfectul acestor verbe, totdeauna iterativă, niciodată durativă: „Adesea, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al verbului condiționează dezvoltarea unor valori aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin însăși natura planului lor semantic, nu pot prezenta caracter durativ la nici o formă temporală. Valoarea aspectuală este, de aceea, la imperfectul acestor verbe, totdeauna iterativă, niciodată durativă: „Adesea, în nopți lungi de iarnă... Maria intra deodată în salonul încălzit... intra îmbrăcată ca băiet...” (M. Eminescu) Când planul semantic al verbului nu permite manifestarea deopotrivă a caracterului durativ și a celui iterativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbe, totdeauna iterativă, niciodată durativă: „Adesea, în nopți lungi de iarnă... Maria intra deodată în salonul încălzit... intra îmbrăcată ca băiet...” (M. Eminescu) Când planul semantic al verbului nu permite manifestarea deopotrivă a caracterului durativ și a celui iterativ al imperfectului, întrebuințarea la acest timp a verbelor în cauză cu una din aceste valori aspectuale devine posibilă numai în limbajul artistic, unde determină o creștere a valorii stilistice a imperfectului: „Puiul murea tremurând...” (M. Sadoveanu) Ca timp de relație, imperfectul este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
permite manifestarea deopotrivă a caracterului durativ și a celui iterativ al imperfectului, întrebuințarea la acest timp a verbelor în cauză cu una din aceste valori aspectuale devine posibilă numai în limbajul artistic, unde determină o creștere a valorii stilistice a imperfectului: „Puiul murea tremurând...” (M. Sadoveanu) Ca timp de relație, imperfectul este, în primul rând, un timp al simultaneității, ca și prezentul. Acțiunea verbului la imperfect se desfășoară - pe toată întinderea sau numai în parte - concomitent cu acțiunea verbului cu care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al imperfectului, întrebuințarea la acest timp a verbelor în cauză cu una din aceste valori aspectuale devine posibilă numai în limbajul artistic, unde determină o creștere a valorii stilistice a imperfectului: „Puiul murea tremurând...” (M. Sadoveanu) Ca timp de relație, imperfectul este, în primul rând, un timp al simultaneității, ca și prezentul. Acțiunea verbului la imperfect se desfășoară - pe toată întinderea sau numai în parte - concomitent cu acțiunea verbului cu care intră în relație sintactică și categorială (de timp): „La geamul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspectuale devine posibilă numai în limbajul artistic, unde determină o creștere a valorii stilistice a imperfectului: „Puiul murea tremurând...” (M. Sadoveanu) Ca timp de relație, imperfectul este, în primul rând, un timp al simultaneității, ca și prezentul. Acțiunea verbului la imperfect se desfășoară - pe toată întinderea sau numai în parte - concomitent cu acțiunea verbului cu care intră în relație sintactică și categorială (de timp): „La geamul tău ce strălucea / Privii atât de des; O lume toată-nțelegea - / Tu nu m-ai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acțiunea verbului cu care intră în relație sintactică și categorială (de timp): „La geamul tău ce strălucea / Privii atât de des; O lume toată-nțelegea - / Tu nu m-ai înțeles.” (M. Eminescu) În această relație de simultaneitate cu alte timpuri, imperfectul își accentuează mai mult diferitele valori aspectuale, în special cea de imperfectiv: „Tocmai ieșeam pe ușă când am auzit sunând telefonul.” (intervenția verbului la perfectul compus frânge, întrerupe desfășurarea pe mai departe a acțiunii verbului la imperfect; acțiunea imperfectului este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu alte timpuri, imperfectul își accentuează mai mult diferitele valori aspectuale, în special cea de imperfectiv: „Tocmai ieșeam pe ușă când am auzit sunând telefonul.” (intervenția verbului la perfectul compus frânge, întrerupe desfășurarea pe mai departe a acțiunii verbului la imperfect; acțiunea imperfectului este, în acest caz, abandonată, nu încheiată), și cea de durativ: „...l-a dus într-un salon unde sclipeau bogății...” (I.L. Caragiale) Celelalte timpuri ale trecutului - și între acestea, în primul rând, perfectul simplu și perfectul compus -, chiar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
timpuri, imperfectul își accentuează mai mult diferitele valori aspectuale, în special cea de imperfectiv: „Tocmai ieșeam pe ușă când am auzit sunând telefonul.” (intervenția verbului la perfectul compus frânge, întrerupe desfășurarea pe mai departe a acțiunii verbului la imperfect; acțiunea imperfectului este, în acest caz, abandonată, nu încheiată), și cea de durativ: „...l-a dus într-un salon unde sclipeau bogății...” (I.L. Caragiale) Celelalte timpuri ale trecutului - și între acestea, în primul rând, perfectul simplu și perfectul compus -, chiar neintrând într-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
abandonată, nu încheiată), și cea de durativ: „...l-a dus într-un salon unde sclipeau bogății...” (I.L. Caragiale) Celelalte timpuri ale trecutului - și între acestea, în primul rând, perfectul simplu și perfectul compus -, chiar neintrând într-o relație directă cu imperfectul, subliniază, prin coexistența în același enunț lingvistic, caracterul durativ sau neîmplinit al acțiunii verbului la imperfect: „N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă, Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I.L. Caragiale) Celelalte timpuri ale trecutului - și între acestea, în primul rând, perfectul simplu și perfectul compus -, chiar neintrând într-o relație directă cu imperfectul, subliniază, prin coexistența în același enunț lingvistic, caracterul durativ sau neîmplinit al acțiunii verbului la imperfect: „N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă, Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface. Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!...” (M. Eminescu) Valoarea de iterativ a imperfectului relativ este condiționată de intrarea verbului în relație sintactică cu un alt verb la imperfect, cu valoare iterativă: „...De câte ori auzeam de el, de atâtea ori îl legam cu întâmplarea mea din sara ploioasă...” (M. Sadoveanu) Observații: • Ca timp absolut, imperfectul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care s-o vază. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface. Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!...” (M. Eminescu) Valoarea de iterativ a imperfectului relativ este condiționată de intrarea verbului în relație sintactică cu un alt verb la imperfect, cu valoare iterativă: „...De câte ori auzeam de el, de atâtea ori îl legam cu întâmplarea mea din sara ploioasă...” (M. Sadoveanu) Observații: • Ca timp absolut, imperfectul poate fi sinonim cu optativul perfect: „Poate că nu voiai sa vii la plimbare.” (D.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imperfectului relativ este condiționată de intrarea verbului în relație sintactică cu un alt verb la imperfect, cu valoare iterativă: „...De câte ori auzeam de el, de atâtea ori îl legam cu întâmplarea mea din sara ploioasă...” (M. Sadoveanu) Observații: • Ca timp absolut, imperfectul poate fi sinonim cu optativul perfect: „Poate că nu voiai sa vii la plimbare.” (D. Zamfirescu) • Ca timp relativ, în raport cu un verb-predicat al unei propoziții condiționale sau cu o construcție condițională, poate dezvolta sensul de potențial: „Dându-mi din ochiul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]