1,035 matches
-
lui Boileau și altor clasici. II.3. Fontenelle Bine ancorat în tabăra Modernilor, Bernard le Bovier de Fontenelle publică în 1688 Digresiuni asupra Anticilor și Modernilor, lucrare ce, dincolo de câteva idei pe care le regăsim și la Perrault privind natura imuabilă și teoria progresului, aduce câteva aspecte noi ce merită cercetate prin relevanța generală pe care o au. Astfel, se face mai pregnant apologia rațiunii noua metodă de gândire introdusă de Descartes este considerată superioară tuturor celor anterioare, constituind o cucerire
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
în numele unui prezent dinamic și, mai ales, al unui viitor promițător, după cum sugera și Matei Călinescu în studiul său asupra acestei etape literare: "Din perspectiva modernității artistul este cu sau fără voia sa rupt de trecutul normativ cu criteriile lui imuabile, iar tradiția nu mai are autoritatea de a-i oferi modele de imitat sau direcții de urmat."240 Așadar, o eliberare de orice constrângere, o renunțare la convenții și un extaz al deschiderii către experiențe artistice noi. În acest context
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Eliot "Suntem mereu în pericolul de a ne agăța de o tradiție învechită sau de a încerca să reinstaurăm noi una, de a confunda ceea ce este vital cu lucruri inutile [...] Cel de-al doilea pericol este să asociem tradiția cu imuabilul, să o percepem drept ceva ostil schimbării, să țintim către întoarcerea la o stare inițială pe care ne-o imaginăm sub semnul inalterabilității, în loc de a ținti să reconstituim substanța vitală care a produs acea stare la momentul respectiv."273 Se
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
problema dacă aceste virtualități sînt în tr-adevăr infinite, încît să permită creația permanentă a tuturor vorbitorilor, mai ales că norma limbii (cea cutumiară) restrînge pentru fiecare grup dialectal, profesional și cultural posibilitățile sistemului. Se pune apoi chestiunea dacă sistemul este imuabil, construit într-o limbă pe toată durata existenței ei sau dacă este el însuși în transformare. Cît privește acest ultim aspect, se poate preciza că sistemul manifestă în principiu o mare stabilitate, schimbarea lui radicală producînd o pierdere a identității
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și acestea folosite cu sensuri figurate, mai ales prin trecerea de la nivelul concret la cel abstract. Pe de altă parte, Blaga realizează un ritm interior al textului, îndeosebi prin unele repetiții parțiale de structuri, îmbinînd tendința de repetare ca lege imuabilă a acțiunilor omenești semnificative cu permanente îmbogățiri ideatice în forma unei creații permanente. Va fi fost influențat în realizarea acestui mod de scriitură de constatarea că în Biblie există o rimă de conținut, adică versuri duble care exprimă același sens
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu e nici iarnă, nici primăvară. / Ci numai timpul în care mi-e dat să visez / Mi s-a făcut dor de țara de-afară". Efigie esențială La poeta Arderii de tot, gravitatea e un dat funciar, structural, dimensiune personală imuabilă, de unde o izbitoare succesiune de re-începuturi, vizibile de la un volum la altul. Solitudine, Plâns, Moarte, în agregări psihice neistovite, traduc, îmbinate, sentimentul tragic al Eului anxios, Eu programat nu numai pe explorarea Sinelui veghetor dar și pe cea a condiției
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Apostol Pavel. Iar opresorul va găsi un dușman pe măsura lui și-și va risipi repede așa-zisele forțe. Există o răspundere pentru tot ce faci și totul se plătește. Adversarul trebuie prins în capcana propriei morale. Există niște legi imuabile care susțin universul cu dreptate. Nimeni nu păcălește pe nimeni, iar efectul de bumerang face să primești fix ce dăruiești, în ordine morală desigur, formele și timpul pot să difere. Ordinea morală nu-ți admite violența. La ură se răspunde
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
El este, aici și acum, adică în eternitate. Timpul este o aparență prin care putem intui eternitatea. Dacă Eu sunt, înseamnă și că voi fi și că am fost, în principiu, adică întotdeauna. Prezentul nostru este în clipă, în Ființă, imuabil, este "prezentul durabil" al stoicilor, este atemporal, ca întreaga existență, este și aspațial, dincolo de orice geometrie. Astfel, glumind, vom spune că va fi doar ceea ce este și a fost. Timpul nemișcat este și spațiu infinit, spațiul mișcat devine timp, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
la sensibil prin inteligibil". Atfel, obiectele și ideile, imaginația și reflecția, emoția și logica, structura și povestirea sau istoria ei nu fac parte din lumi separate. A descoperi diversitatea nu presupune să anulezi unitatea, dimpotrivă. Totul poate fi transcens. Structurile imuabile ale viului nu neagă istoria evenimențială, dar o reduce la vălurelele de la suprafața apelor. Acestea sunt însă întotdeauna mai adînci. Societățile tradiționale se bazează pe o ordine implicită, durabilă ; societățile actuale valorizează inovația și cultivă novomania, un cult al noului
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
meu de vedere, W.James a fost un atmahan, un "asasin al sufletului". Această "revoluție" a însemnat pentru psihic cam ce a însemnat revoluția franceză pentru istoria civilizației umane. Adevărul nu poate fi găsit prin astfel de barbarii. El este imuabil. Adevărul și credința sunt, pînă la urmă, una. Dar adevărul unei idei nu poate fi stabilit pe cale experimentală, empirică. Și o mulțime vidă poate exprima un adevăr. La fel, adevărul unui suflet care, prin credință, poate ajunge și se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
pînă la adevăratele cauze, iar uneori nici nu le putem cunoaște aici și acum. Universul este însă structurat după niște legi clare, cum ar fi legea afinităților, sau cea care spune că ce semeni aceea culegi ș.a. și cu dreptate imuabilă. Ne-au fost date și nouă niște legi, în mai toate sistemele religioase, niște coduri etice, un fel de filosofie primară. De pildă în cele trei religii abrahamice, cele zece porunci sunt aceleași. Cu toate acestea, aici găsim cele mai multe războaie
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
suferinței, deschideau perspective de deznodământ fericit la care conducea intervenția divină. Modelele de suferință definite în textele scripturale și canonice au sfârșit prin a-și crea propria memorie, prin efectul unei reactivări constante care se conformează unor norme prestabilite și imuabile. În Evul Mediu, peripețiile dureroase trăite de evrei, după degradarea situației lor în Europa, au dus la o împletire a suferinței cu istoria. Modelele biblice și canonice anterioare oferă încă o semnificație pentru această înlănțuire de încercări suferite în medii
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
ce consideră oamenii ca pe niște creaturi pasive care reacționează mecanic la stimuli exteriori. Aceste doctrine, susține Veblen, au redus toate motivațiile umane la nevoi de cumpărare exprimate în termeni monetari și au dezvol tat o credință într-o credință imuabilă de ordin economic concurențial, chiar dacă acesta nu ar fi decît o etapă a creșterii naturale. Ostilitatea față de această doctrină l-a condus pe Veblen să considere locul special al economiei ca rezultatul unui mod de gîndire depășit. El respinge orice
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
nu e liniară, ci spiralată, motivele recurente îmbinîndu-se cu cele novatoare. La fel îi este și dezvoltarea, ciclică, cu perioade de expansiune urmate de altele de concentrare. Ritmul său în istorie este asemenea respirației. Înțe lepciunea Chinei e atemporală și imuabilă. Ea întruchi pează un mandat ceresc și are rădăcini în caracterul divinatoriu al scrierii și gîndirii magice și în cultul strămoșilor. Confucius a lansat un așa-zis pariu pe om, o etică specifică ce e încă prezentă în conștiința chinezilor
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Creația Sa pot fi cunoscute. Adevărul fundamental sau Realitatea supremă nu pot fi nici măcar numite, însă hermeticii îl numesc Între-gul. El este tot ce este. "Eu sunt ceea ce sunt". Nimic nu poate exista în afara Întregului. El este infinit sau etern, imuabil. Totul este "Minte Vie Infinită", pe care o numim "Spirit", o numim Dumnezeu... 5.4. CEL DE TREI ORI MARE Cu multe secole înainte de Hristos, grecii îl desemnau pe zeul egiptean Thoth cu numele mai cunoscut nouă și atît de
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
dintre materialitatea masivă, osificată a formelor și necontenita lor schimbare, datorată fluxului invizibil, insesizabil al vieții. Opera fixată o dată pentru totdeauna într-o formă, opera socotită de autor ca definitiv încheiată în momentul scrierii ultimului cuvânt și devenită, în consecință, imuabilă, nu trăiește ca atare și nu supraviețuiește în timp decât dacă e scoasă din încremenirea ei și „topită într-o mișcare vitală”, adică recreată la fiecare nouă întâlnire cu ea. Or, crede Pirandello, nici o altă artă în afara teatrului nu ilustrează
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
îl înscrie în spațiul însuși al scenei, acolo unde se manifestă din plin tensiunea dintre psyche și corp. Iată de ce, pentru „teatrul durabil”, Craig nu visează la un repertoriu grandios, la marile creații dramaturgice, ci la un „unic Joc invariabil, imuabil”, un joc sacru, imens ca durată (o săptămână, o lună, un an), care s-ar putea lipsi chiar și de text, chiar și de cuvânt, dar care nu va pune niciodată la îndoială posibilitatea de a exprima Adevărul. Or, acest
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Pierre Lassăgue prezintă o adevărată „frescă” a domeniului și enumără 53 de principii structurate în patru grupe.<footnote Lassăgue P., Lexique de comptabilité, Dalloz, Paris, 1993. footnote> Astfel, după cum afirma și M. Capron, principiile contabile „nu sunt nici intangibile, nici imuabile, nici universale”. „În aceeași țară, în aceeași perioadă, diferiți autori nu prezintă exact aceleași principii. Unele sunt sistematizate în planurile contabile, altele nu sunt și rămân mai mult sau mai puțin implicite”.<footnote Capron M., Contabilitatea în perspectivă, traducere de
Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice by Adriana-Sofia Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/223_a_173]
-
a opțiunii metodologice. Dispersia dualităților, care este provocată de Iluminism dincolo de contrapunerea inițială materie-spirit, trădează preferința pentru parte față de întreg, bunăoară, pentru corpuscul sau undă, unicitate sau ciclicitate, dat sau proces, element sau organ, obiect sau sistem, închis sau deschis, imuabil sau poietic, iluminare sau învățare, mecanism sau relativism, independență sau dependență, indeterminare sau coerență, individ sau societate, haos sau ordine, univers sau multivers, timp sau eternitate etc. Lunga enumerare a alternativelor de poziționare metodologică pentru consistența explicației, deși este obositoare
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
ce știm deja din finalul Scrisorii către Pythocles, care critică religia populară, forma ei astrală, dar și frica de zei: de natură materială, situați în interlumi, ei nu se sinchisesc deloc de oameni, de destinul sau de activitățile lor. Preafericiți, imuabili, nemuritori, ei ne oferă un arhetip, o idee a rațiunii, un model: totul e să trăiești ca un zeu, și atunci nu mai ai de ce să te temi de moarte. Philodem completează portretul cerului, cel puțin al zeilor materiali - deși
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
repezi, nici strigătele lor și vacarmul pe care-l fac, dar care totuși există, tot așa nu surprindem a priori, numai cu ajutorul simțurilor, economia fină și secretă, invizibilă și ascunsă a jocurilor atomilor care compun orice realitate: ea există totuși, imuabilă, eternă și bine reglată din punct de vedere mecanic. Practicând această metodă, nu mai gândim lumea la suprafață, ci în adâncimea pe care o reclamă. Luciditatea se dobândește astfel: trebuie să nu ne mulțumim cu aparența, prea ades înșelătoare, să
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
expui toate aspectele și contextul unei cauze materiale, imanentă fiecărui efect, oricare ar fi el. Acolo unde domnește misterul, rațiunea are cuvântul ei de spus pentru a risipi tenebrele și a elimina indefinitul. Epistemologia lucrețiană vizează îndepărtarea fricii. Legile naturii, imuabile, asigură derularea armonioasă a tot ceea ce se întâmplă. Nu zei, nu forțe oculte sau puteri întunecate, ci înlănțuiri de cauze reductibile printr-un efort al spiritului. Când se amestecă și inteligența, apar relații între aspecte care păreau lipsite de consecințe
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de supraveghere, ceea ce nu înseamnă însă că supravegherea există întotdeauna în stare pură. Ea poartă deseori amprenta practicilor învecinate, observația și voyeurisme-ul, și această confuzie alimentează teatrul și scopurile lui. Dar nu încape îndoială că un element comun, un dat imuabil le reunește pe toate trei: postura, care este aceeași - să vezi sau să auzi fără să fii văzut sau auzit. O postură ce pretinde îndeplinirea unei duble activități - camuflajul și dezvăluirea - și care asigură legătura dintre supraveghetor și supravegheat. Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
campiello, mica piață unde nimeni nu se poate ascunde de priviri indiscrete, e un spațiu viu, care se agită și se mișcă în ritmul acestei supravegheri mutuale. Spațiu seducător prin reversibilitatea raporturilor, căci nimeni nu încremenește aici într-o postură imuabilă: fiecare vede și este, la rândul lui, văzut. Redistribuirea rolurilor interzice dihotomiile definitive sau evaluarea morală durabilă: nimeni nu e mai vinovat decât alții și fiecare e vinovat, rând pe rând! Reciprocitate absolută, imposibilă în afara acestui conglomerat uman, în sânul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
lansată actorilor care, totuși, cer deseori să fie supravegheați: supravegherea este garanția interesului pe care regizorul continuă să li-l poarte. Multă vreme s-a considerat, în spiritul secolului al XIX-lea, că statutul de artă e confirmat de natura imuabilă a operelor. Chestiunea îl obseda pe Craig, care condamna aspru devierea, în teatru, de la proiectul originar, fondator, al regizorului și care vedea un remediu al acestei devieri în apelul la Supramarionetă. Supramarioneta, paliativ ce caută să suprime viciul indisociabil de
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]