525 matches
-
se pune pe demonstrarea complexului Oedip în viața fiecărui copil, explicarea nevrozelor exclusiv prin conflictul dintre eu și sexualitate, precum și explicarea progresului culturii umane prin sublimarea tendințelor sexuale. Creatorul psihanalizei a împovărat natura umană cu un inconștient malefic de proporții incomensurabile, punîndu-l integral pe seama copilăriei; "inconștientul vieții psihice nu este altceva decît faza infantilă a acestei vieți" (20, p. 200). S. Freud în general deosebit de meticulos în cercetările sale a generalizat unele din cazurile întîlnite în activitatea sa de psihiatru. Se
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
său, naționalismul rusesc și imperialismul URSS au fost stimulate de eșecurile umane, culturale și civilizaționale ale bolșevismului. Astfel, amenințarea pe care o reprezintă URSS pentru Europa occidentală este deopotrivă certă și incertă. Ea este imensă, difuză, imprecisă. Ea este literalmente incomensurabilă. Amenințarea hitleristă era vociferantă și confirmată neîncetat în acțiuni: remilitarizarea Renaniei, Anschluss, redobîndirea Sudeților, vasalizarea Cehoslovaciei. Amenințarea URSS nu comportă nici vociferări, nici revendicări. Ea vorbește de pace, de dezarmare, de denuclearizare. Singura realitate a amenințării constă în puterea absolută
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
urmat un teribil demisecol. Cele mai grozave experiențe, menite să ne schimbe sufletul însuși, după ideea preconcepută a "omului nou", adică a neomului, s-au produs în acel interstițiu pe seama noastră. Odată cu pădurea Strejnic au dispărut clase sociale, instituții, valori incomensurabile, cultura spirituală însăși, cea prin care un neam poate spera să reziste furtunilor istoriei, fiind grav subminată. Consecințele abia dacă se pot închipui. A fost ca un "somn de moarte", după expresia bardului pașoptist, reluată acum în imnul țării, un
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
înseamnă, implicit, a le accepta și o poziție de inferioritate, ceea ce nu este cazul. Astrologia nu este avatarul astronomiei, după cum divinația nu poate fi socotită ca fiind cea care anticipează sociologia, parapsihologia sau științele probabilistice. Practic, vorbim de două paradigme incomensurabile. Cea mai mare eroare este aceea de a scoate o disciplină din contextul socio-cultural în care a funcționat sau funcționează și de a o evalua cu alte criterii. Astăzi, când știința modernă face legea, celelalte discipline nu au dispărut cu
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
întâmplă cu sine și de a rezolva problemele conviețuirii în această lume), contextul descoperirii presupune atât pentru știință, cât și pentru magie o seamă de particularități neconfundabile. Or, acest fapt face ca cele două paradigme aduse în discuție să fie incomensurabile. Așa cum scria Mircea Eliade, alchimia, de exemplu, nu poate fi considerată în nici un chip strămoașa chimiei moderne. Situându-ne în același registru argumentativ mai constatăm și o altă manifestare interesantă. Este cunoscut faptul că se încearcă a se recupera magia
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
care mitul îl numește "divinitate"? Adorarea mitică nu pune accentul cum începe să facă astronomia în curs de cristalizare pe cercetarea și formularea obiectivă a legilor; ea îl pune pe emoția personală, copleșitoare și, în același timp, liniștitoare în fața măreției incomensurabile a spiritului organizator în mod misterios "supraomenesc", care creează și întreține acest ritm atotcuprinzător al armoniei universului material, complementar universului dorințelor și motivelor intime, în care armonia permanent deranjată își impune totuși legea. Această lege se impune sub forma unei
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
cunoscute pentru că erau reprezentate cu simțul sau imaginația; dar aveam doar imaginea lor neșlefuită, și nu o idee precisă pe care să se fi putut baza raționamentul. Aici și-au unit mai întâi logicienii eforturile. La fel și pentru numărul incomensurabil. Ideea vagă a continuității, pe care o datorăm intuiției, s-a rezolvat printr-un sistem complicat de inegalități privind numerele întregi. Pe această cale, dificultățile provenind din trecerile la limită sau din considerarea infiniților mici au fost clarificate definitiv. Astăzi
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
ne vor părea lipsite de rigoare. Atunci se admitea că o funcție continuă nu poate să-și schimbe semnul fără a se anula; astăzi acest lucru trebuie demonstrat. Atunci se admitea că regulile de calcul obișnuite sunt aplicabile ca numere incomensurabile, astăzi demonstrăm asta. Erau admise multe alte lucruri, care, uneori, erau false. Ne bazam pe intuiție; dar intuiția nu poate să ne dea rigoare, nici măcar certitudine, și ne-am dat seama de asta din ce în ce mai mult. Ea ne învață, de exemplu
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
pentru că ți le reprezentai cu simțurile sau cu imaginația, dar nu aveai decât o imagine brută, și nu o idee precisă care să stea la baza raționamentului. Aici a trebuit să-și unească logicienii eforturile. La fel în cazul numărului incomensurabil. Ideea vagă de continuitate, pe care o datorăm intuiției, s-a rezolvat într-un sistem complicat de inegalități cu numere întregi. Așa au dispărut definitiv toate aceste dificultăți care-i înspăimântau pe înaintașii noștri, când reflectau la bazele calculului diferențial
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
nu pare niciodată corectă. De fapt, indiferent de cât de mici ar fi unitățile de măsură, este imposibil să alegi un etalon comun, care să fie cuprins perfect în lungimile laturii și diagonalei în același timp: diagonala și latura sunt incomensurabile. Însă fără un etalon comun, este imposibil să exprimăm raportul lungimilor celor două drepte. Pentru un pătrat cu latura unu, asta înseamnă că nu putem alege numerele naturale a și b astfel încât diagonala pătratului să poată fi exprimată sub forma
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
este mai inteligent și mai pragmatic, nu doar mai consecvent cu ceea ce are mai bun tradiția liberală, să abandonăm (utopia) consensul(ui) rațional și să ne concentrăm pe construcția unui prezent și a unui viitor bazate pe pluralismul valorilor principial incomensurabile, eventual incompatibile. Astfel, consideră Gray, toleranța liberală clasică (curentul a fost numit de el cândva „paleoliberalism”) construită pe consens rațional, așadar pe condiții ideale, se cere înlocuită cu vechea-noua toleranță a liniei Hobbes - Isaiah Berlin - Gray, toleranța ca modus vivendi
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Cred că trebuie să existe un set de valori comun împărtășite pentru a putea construi o societate bună, dar rămân deschis discuției privind temeiul, substanța, poziționarea relativă, aplicarea lor. Gray și alții, din perspective foarte diverse, afirmă că valorile sunt incomensurabile, ceea ce mi se pare că indică o falsă izbăvire a omului postmodern de condiția tragică (adică: de condiția umană), precum și o incredibilă subestimare a potențialului de conflict din societățile prezente și viitoare. Valori incomensurabile: nu seamănă asta prea mult cu
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
foarte diverse, afirmă că valorile sunt incomensurabile, ceea ce mi se pare că indică o falsă izbăvire a omului postmodern de condiția tragică (adică: de condiția umană), precum și o incredibilă subestimare a potențialului de conflict din societățile prezente și viitoare. Valori incomensurabile: nu seamănă asta prea mult cu relativismul amoral? Sau cel puțin cu relativismul epistemologic „rabelaisian” al lui Paul Feyerabend? Pentru ambele, valorile („paradigmele”, orice va fi vrut Thomas Kuhn să spună cu asta) sunt incomensurabile. Ce criterii pot fi elaborate
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
societățile prezente și viitoare. Valori incomensurabile: nu seamănă asta prea mult cu relativismul amoral? Sau cel puțin cu relativismul epistemologic „rabelaisian” al lui Paul Feyerabend? Pentru ambele, valorile („paradigmele”, orice va fi vrut Thomas Kuhn să spună cu asta) sunt incomensurabile. Ce criterii pot fi elaborate pentru a le clasifica potrivit statutului moral sau politic, teologic etc.? Nu cumva pluralismul axiologic duce pur și simplu la spargerea societății în comunități, așa cum se reproșează mereu comunitarismului? Nu cumva, așa cum mă gândesc eu
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
nu există adevăr, ci o pluralitate (dar nu o infinitate!) de adevăruri, echivalente ontologic și epistemologic. Cum spunea Paul Feyerabend acum mai bine de un sfert de secol în controversata sa Against Method, avem mereu de-a face cu paradigme incomensurabile. Cu alte cuvinte, trăim într-o lume paroxistic eterogenă: nu numai că nu putem aduna mere cu pere, dar nici merele între ele nu sunt destul de asemănătoare pentru a fi organizate într-o categorie aparte. Chiar narațiunea istorică și biografia
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
în folii care transpare la suprafață (...) în și prin procedeul repetării".17 III.1.1. STRUCTURI GNOSEOLOGICE: SPAȚIUL, TIMPUL, SPAȚIALITATE, TEMPORALITATE Inițial, spațiul nu putea fi separat de timp, simbolizând atât haosul originar, cât și lumea organizată, cosmosul. Ca "întindere incomensurabilă", cu centru necunoscut, spațiul reprezintă "infinitul în care se mișcă universul", "ansamblul universului, cu actualizările și potențialitățile lui".18 Ca "imagine mobilă a veșniciei" (Sf. Augustin), timpul este perceput ca o limită în durată și diferențierea mai conștientizată față de Lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și suporta realul fără a vrea să-l transforme și să-l Împingă pînă la exces”. Însă prin acest orgoliu nemăsurat el nu a făcut - observa Emil Cioran - decît să complice totul, pînă și „propria-i frică” (desigur, văzînd dimensiunile incomensurabile ale „necunoscutului”). * „Ca să-ți placă laudele, nu este neapărat necesar să te simți demn de ele.” (H. de Montherlant) Într-adevăr, este suficient să-ți placă lingușirile... * „Ești dator, uneori, să faci o greșeală, nu ești dator niciodată să faci
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
care să permită emiterea unei judecăți în termeni de inferioritate și de superioritate. Faptul că nu există un etalon universal referitor la posibilele și imposibilele pe care și le creează oamenii, invalidează orice comparație: lumile inventate de ființele umane sunt incomensurabile (ceea ce înseamnă, aici, absență de măsură comună). Ce-i de făcut în condițiile în care ne este imposibil să nu fim interesați de alte lumi, să nu vorbim despre ele? În loc de a compara, propunem acțiunea de "a contrasta". A contrasta
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
de cuvânt, semnificația tăcerii (paradoxal, tot prin cuvânt, fiindcă pentru poet „tăcerea e un grai înmiresmat”). Poate cea mai exactă caracterizare a lui I. și a creației sale i se datorează lui Ștefan Aug. Doinaș: „Gheorghe Istrate este un poet incomensurabil mai mare decât ecoul poeziei sale. Ce surprinzător e să constați cu câtă pudoare, cu câtă perseverență, cu câtă variată pasiune și cu ce admirabile rezultate acest poet lipsit de ostentație și-a alcătuit, și-a cultivat, și-a desăvârșit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287632_a_288961]
-
ale rock-ului anilor '70-'90. Nu spun neapărat "cel mai mare" pentru că ar fi prezumțios, dată fiind diversitatea și individualitatea personalităților muzicale care au dat contur acestei epoci și datorită faptului că, din onestitate axiologică, nu putem ierarhiza paradigme incomensurabile. Totuși, Peter Gabriel face o figură aparte în această lume și voi încerca, pe scurt, să argumentez de ce. Personaj magnetic, viril și sofisticat, egolatru și exhibiționist, Peter Gabriel, originar din comitatul Surrey, din sud-estul Angliei, a înființat trupa Genesis în
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
făcându-ne pe mulți dintre noi să ne aducem aminte, cu obidă, de remarca lui Bacovia: "O, țară tristă, plină de umor! ... Păcat. 6 octombrie 2014 Numai amatorii fac clasemente în artă. E nedrept, și poate indecent, să compari paradigme incomensurabile. Să spui că Johnny Răducanu a fost cel mai mare, să spui că Ion Baciu Jr. e mai mai mic sau să crezi că Romeo Cozma e doar un minunat profesor de jazz la Universitate (asta, așa, ca o trecere
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
fapt ele aduc falsificări și izolare, excludere și eșec"; nu trebuie în același timp, să uităm că "orice eveniment negativ (xi) are efect "trezitor" asupra latențelor difuze ale binelui, care se manifestă recuperator în forme, procese și modalități de o incomensurabilă și nepotolită diversitate" [ibidem:62]. Nici una dintre cele două alternative nu exclude dialectica opuselor, acceptată însă într-o manieră recesivă, cum numește Mircea Florian disimetria esențială a structurilor lumii: "disimetria constă în împrejurarea universală că existența este structurată în termeni
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
într-o limbă de mare circulație. Ne amintim, firește, de T. Tzara (chiar și de emulul său paranoic Isidor Isou), de B. Fundoianu, de alții. Iată și o declarație a lui Eugen Ionescu, din 1934: Vă declar că mă jenează incomensurabil faptul că sunt condamnat să rămân o rudă săracă a intelectualității europene; faptul că nu suntem decât trei sute de inși care ne batem capul cu ideile, cerneala și hârtia și încă prost și că, neavând cititori ne citim între noi
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
mării cea moale”. Accentuat, un element de mișcare - zbaterea valurilor - figurează suferința lăuntrică, intensificată de mânia divină: „Ț-ai pusu-ț asupră-mi mânia ta svântă / Preste mine valuri trec de nu s-alintă”. O metaforă a glacialității sugerează teama, distanța incomensurabilă, cu stranii ecouri, din nou, într-o elegie eminesciană: „Unde-m vine-aminte de svânta ta față, / Mi să varsă-n suflet răceală de gheață”. Plângerea Ecleziastului, motivul perisabilității lumii - străvechiul topos „ubi sunt” al liricii antice și medievale - se regăsește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
munci decât un număr determinat de ore. Astăzi se decretează că salariul unui anumit tip de muncă va fi fixat; cine poate prevedea decretul de mâine, cel de poimâine, cele din zilele următoare? Din moment ce legislatorul se plasează la această distanță incomensurabilă de ceilalți oameni; din moment ce crede, cu toată conștiința, că poate să dispună de timpul lor, de munca lor, de tranzacțiile lor, de toate lucrurile care sunt Proprietăți, care om, de oriunde din țară, are cea mai mică idee despre poziția
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]