56,780 matches
-
militar sau o lașitate neînțeleasă l-au plasat în marginea evenimentelor. Se înstrăinează astfel și pentru prima dată, umilit și indignat, se refugiază în anarhie și cinism, împotrivindu-se în felul acesta statului și altor evenimente de asuprire colectivă a individului. Acum, va redacta și prima lucrare "literară", monografia Ilustrissimae familiae Gombrowici, (rămasă în dactilogramă), ale cărei informații genealogice îi vor adânci și mai mult snobismul și însingurarea. Trăiește, prin urmare, o acută criză de inadaptabilitate, stârnind mila rudelor apropiate: "Artificialitatea
Centenar Witold Gombrowicz – "Un nebun răzvrătit" by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12363_a_13688]
-
povestirile și piesele lui W. Gombrowicz se înregimentează în estetica europeană modernă, cu care se va relua legătura în Polonia anilor cincizeci, după înlăturarea modelelor normative ale realismului socialist. Proza unei singure teme atotcuprinzătoare, frecventată aproape monografic: interacțiunea conflictuală dintre individ și formele existențiale care-i înăbușă și închircesc esența omenească, se aglutinează în jurul unui singur personaj, autorul însuși, cum a afirmat-o de atâtea ori. Pentru înțelegerea finalității ideatice, prinse într-o fabulație premeditat nonconformistă, alambicat parodică și absurdă, s-
Centenar Witold Gombrowicz – "Un nebun răzvrătit" by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12363_a_13688]
-
în literatura de avangardă a Poloniei, nu numai dintre cele două războaie. Alături de St. Witkiewicz și Bruno Schulz, cum îi plăcea să afirme. Literatura lui Witold Gombrowicz, considerată în ansamblul ei, reprezintă o contribuție majoră la eliberarea virtualităților creatoare ale individului. Umanitatea, ultragiată pe treapta componentelor particulare, protestează împotriva ingerințelor alienante ale formelor vieții contemporane, reclamând repunerea lor neîntârziată în drepturile încălcate de cerințele intolerante ale colectivității. Locul de merit, polemic și inovator, pe care și l-a câștigat astfel în
Centenar Witold Gombrowicz – "Un nebun răzvrătit" by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12363_a_13688]
-
de ani?, l-au periat de scame invizibile câțiva beneficiari de coniacuri. Trebuie să ai încredere în tine și în harul pe care ți l-a dat Dumnezeu, l-a consolat familia fără să știe că, speriată de mulțimea de indivizi pe metrul pătrat care se credeau "genii", Divinitatea rotise cadrele de la Departamentul "haruri", numind un șef care avea cât de cât habar de literatură și arte. Se pare că prima măsură a nou-numitului a fost depistarea și verificarea impostorilor, adică
Celebritatea locală by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12394_a_13719]
-
de sub tutela instituțiilor (inclusiv instituția statului), se propun analize aplicate la cîmpul social general. în România, instituțiile încă dețin imense puteri premoderne. Agricultura românească a revenit la tehnologiile și la unele relații aproape feudale. În familie se întărește sistemul clanic. Individul nu este chiar atît de rupt de tradiții pe cît s-ar crede, chiar dacă proletarizarea eșuată a țăranilor a tulburat vechile repere. Cum putem vorbi de dispariția unor mari obiective colective, odată cu dispariția marilor ideologii, cînd în România nimic nu
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
catastrofele produse de puterile politice sau economice transnaționale, tendința tot mai evidentă de sociabilizare etc. Materialismul și cinismul, ce păreau să fie armătura postmodernismului, nu au cîștigat definitiv. Un nou umanism și o rezonabilă doză de ,optimism" sînt posibile. Ca indivizi umani dominați și de euforii și de teama de moarte, nu am călătorit prea departe cu postmodernismul. Dispariția frontierelor care făceau dificilă comunicarea în timp și spațiu nu ne-a ușurat afirmarea personalității, ci ne-a complicat-o. Iar noua
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
această ridicolă dilemă, tipică mai cu seamă esticilor (căci poeții occidentali nu ezită să fie niște manageri metodici pentru succesul carierei lor), ce animal amfibiu, ce arheopterix de catastrofe este această persoană din mulțime care își zice POET! Adică un individ care a depășit faza acneică a primelor sale elanuri erotice puse în metaforă, iar după aceea a trecut cu bine peste cîteva crize de identitate care i-au măcinat sănătatea, se trezește spre sfîrșitul vieții sale cu o recoltă de
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
asociind ascendentul în fața divinului (postură de sorginte umanistă) cu fața sa "coruptă", "detracată". Chiar dacă teologia luterană încearcă să iasă din acest impas, afirmînd că, deși corupt, omul e înzestrat cu idealul mîntuirii, Cioran trage o concluzie... cioraniană, avant la lettre: "Individul simte cum planează asupra sa demonul singurătății, al izolării în cosmos. Nu știu dacă vreodată ați încercat, între un strigăt de disperare comprimat și un oftat de resemnare, acest sentiment. Liniile realității se estompează; contururile se pierd în vagul imprecis
Despre Nae Ionescu și Cioran (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12423_a_13748]
-
în direcția unui individualism paroxistic, poziție aristocratică, bizuită pe o "suferință spirituală", "creatoare - adică purificatoare", ce dăruiește vieții "aripi și culmi". E o atitudine ce converge cu tezele naeionesciene, impunînd o tablă de valori a individualismului: "Trebuie să existe în individ valori ce îl ridică deasupra masei; aceste valori sînt embrionare în mulțimea care numai le presimte. Pentru ea, ele plutesc în aer - le simte fîlfîind fără a le sesiza esența". Sau: " Masa simte viața ca ceva serios - nu-i sesizează
Despre Nae Ionescu și Cioran (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12423_a_13748]
-
sînt embrionare în mulțimea care numai le presimte. Pentru ea, ele plutesc în aer - le simte fîlfîind fără a le sesiza esența". Sau: " Masa simte viața ca ceva serios - nu-i sesizează însă caracterul ei eminamente tragic. - Acesta este rolul individului". Fugosul student se arată prin urmare stăpînit de o irepresibilă intenție de singularizare, care nu are însă un aer artificios, histrionic, ci un caracter de chinuitoare căutare. El se caută prin intermediul unor stări convulsive, de "patimi veșnic nesatisfăcute", dar și
Despre Nae Ionescu și Cioran (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12423_a_13748]
-
artificios, histrionic, ci un caracter de chinuitoare căutare. El se caută prin intermediul unor stări convulsive, de "patimi veșnic nesatisfăcute", dar și de ciocniri gnoseologice, între "sensibilitatea metafizică îndrumată spre recrudescența religioasă și incertitudinile și anchilozarea în materialism și nihilism". Relația individului cu absolutul capătă o tentă particulară prin referirea la locația sa. Oprimat de "ritmul agitat al capitalei", Cioran se mărturisește atras de aerul curat al provinciei, care, deși departe de a fi un Eden, i se potrivește precum un mediu
Despre Nae Ionescu și Cioran (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12423_a_13748]
-
la insul "ademenit de mirajul singularizării", adică la sine însuși. Provincialul interiorizat se vede nevoit a evada din concret, căci acesta îi dă simțămîntul "unei monotonii insuportabile", al recunoașterii "unei limitări personale organice". Adică al unei înfrîngeri. Compensator, un atare individ idealizează violent, utopic: "Orice provincial este un Don Quijote, lipsit însă de anvergura tristului cavaler, lipsit de universalitatea umană caracteristică eroului devenit simbol". Egocentrismul e o maladie care poate evolua în două direcții, fie printr-o aprofundare a "răului" , prin "claustrarea
Despre Nae Ionescu și Cioran (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12423_a_13748]
-
sală, a rămas - cu excepția a două replici la care s-a râs de fiecare dată - siderat, încremenit, mut. Vrând, nevrând, am subscris și eu la muțenia generală, din politețe; speram câteva comentarii acide la final. Ei bine, nu! Mai erau indivizi rarissimi care chicoteau, un curajos care a părăsit "ringul" cinematografic, dar în general, lumea a plecat la fel de mută - nici entuziasm, nici regret c-a plătit biletul! Repetând experiența de trei ori cu același rezultat, mi-am zis că e vorba
Atunci i-am condamnat pe toți la Orient Expres by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12434_a_13759]
-
controlați de mafia din poliție și serviciile secrete? Resentimentarii și neputincioșii care nu-și scot din cap modelul "statului-părinte"? |sta e electoratul? Dictatorii, escrocii, profitorii nerușinați nu ajung și se mențin la putere doar cu votul ne- și dezinformaților. Destui indivizi despre care e greu să demonstrezi că nu sunt intelectuali, gen Răzvan Theodorescu, intră perfect în categoria sprijinitorilor "democrației". Într-un interviu mustind de vulgaritate, resentiment și rea-credință, mai-marele culturii (și cultelor) naționale oferă un regal de sudalme ca la
Democrația ca o mlaștină by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12440_a_13765]
-
detestă pe aceștia sunt gata să voteze ultra-relaxarea binișor populistă a lui Băsescu. Stolojan impresiona prin sobrietate, pragmatism și decizie, calități care, de regulă, îi rămân străine politicianului român. El părea un fel de fundamentalist luminat într-o lume de indivizi gata să pactizeze cu orice adversar. Chiar dacă se vor confirma cele mai rele lucruri privind retragerea din cursă (șantajul serviciilor secrete etc.), acest lucru nu schimbă datele problemei. De pe urma retragerii lui Stolojan s-ar putea să profite și un personaj
Mahalaua Armani by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12417_a_13742]
-
asociind ascendentul în fața divinului (postură de sorginte umanistă) cu fața sa "coruptă", "detracată". Chiar dacă teologia luterană încearcă să iasă din acest impas, afirmînd că, deși corupt, omul e înzestrat cu idealul mîntuirii, Cioran trage o concluzie... cioraniană, avant la lettre: "Individul simte cum planează asupra sa demonul singurătății, al izolării în cosmos. Nu știu dacă vreodată ați încercat, între un strigăt de disperare comprimat și un oftat de resemnare, acest sentiment. Liniile realității se estompează; contururile se pierd în vagul imprecis
Întoarcerea poetei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12424_a_13749]
-
în direcția unui individualism paroxistic, poziție aristocratică, bizuită pe o "suferință spirituală", "creatoare - adică purificatoare", ce dăruiește vieții "aripi și culmi". E o atitudine ce converge cu tezele naeionesciene, impunînd o tablă de valori a individualismului: "Trebuie să existe în individ valori ce îl ridică deasupra masei; aceste valori sînt embrionare în mulțimea care numai le presimte. Pentru ea, ele plutesc în aer - le simte fîlfîind fără a le sesiza esența". Sau: " Masa simte viața ca ceva serios - nu-i sesizează
Întoarcerea poetei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12424_a_13749]
-
sînt embrionare în mulțimea care numai le presimte. Pentru ea, ele plutesc în aer - le simte fîlfîind fără a le sesiza esența". Sau: " Masa simte viața ca ceva serios - nu-i sesizează însă caracterul ei eminamente tragic. - Acesta este rolul individului". Fugosul student se arată prin urmare stăpînit de o irepresibilă intenție de singularizare, care nu are însă un aer artificios, histrionic, ci un caracter de chinuitoare căutare. El se caută prin intermediul unor stări convulsive, de "patimi veșnic nesatisfăcute", dar și
Întoarcerea poetei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12424_a_13749]
-
artificios, histrionic, ci un caracter de chinuitoare căutare. El se caută prin intermediul unor stări convulsive, de "patimi veșnic nesatisfăcute", dar și de ciocniri gnoseologice, între "sensibilitatea metafizică îndrumată spre recrudescența religioasă și incertitudinile și anchilozarea în materialism și nihilism". Relația individului cu absolutul capătă o tentă particulară prin referirea la locația sa. Oprimat de "ritmul agitat al capitalei", Cioran se mărturisește atras de aerul curat al provinciei, care, deși departe de a fi un Eden, i se potrivește precum un mediu
Întoarcerea poetei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12424_a_13749]
-
la insul "ademenit de mirajul singularizării", adică la sine însuși. Provincialul interiorizat se vede nevoit a evada din concret, căci acesta îi dă simțămîntul "unei monotonii insuportabile", al recunoașterii "unei limitări personale organice". Adică al unei înfrîngeri. Compensator, un atare individ idealizează violent, utopic: "Orice provincial este un Don Quijote, lipsit însă de anvergura tristului cavaler, lipsit de universalitatea umană caracteristică eroului devenit simbol". Egocentrismul e o maladie care poate evolua în două direcții, fie printr-o aprofundare a "răului" , prin "claustrarea
Întoarcerea poetei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12424_a_13749]
-
Gheorghe Grigurcu Era un răstimp în care masele se impuneau ca un actor principal al istoriei, fenomen înfățișat de-o altă scriere celebră, Revolta maselor, a lui José Ortega y Gasset, amenințînd a atenta la condiția intrinsecă a individului, la calitatea personalității, la statutul intimității sale: , Problema lui Faust, spunea atunci Nae Ionescu, e foarte simplă concluzia la care trebuie să ajungă Faust, dacă este vorba să ajungă în stăpînirea formulei fericirii, este: omul își este suficient lui însuși
Despre Nae Ionescu și Cioran (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12447_a_13772]
-
din care va continua să se hrănească doar energia vidului, am putea să ne uităm cu mai mult respect la plînsul cosmic bacovian. Unde vreau să ajung? Orice ideologie dominantă se simte în nesiguranță cîtă vreme nu poate controla intimitatea individului. Iar tristețea umană pare un fel de rugină capabilă să atace robustețea unui sistem. Și în Biblie tristețea era suspectă. Iov nu trăia chiar o situație de viață normală în trista lui mizerie. Ceea ce i se întîmpla era considerat doar
De la interdicția de a fi trist la obligația de a fi singur by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/12462_a_13787]
-
de a fi trist s-a trecut la interdicția de a fi singur. La ce bun să fii singur, cînd în lumea de astăzi se comunică atît de ușor? A curs și atîta cerneală filosofică ca să ni se explice că individul uman nu începe să existe decît atunci cînd se deschide spre celălalt. Poate că este adevărat, poate că marii schivnici erau doar niște supremi orgolioși, iar de deschis se deschideau numai spre ei, trecînd prin dedublare sau prin divinitate. Dar
De la interdicția de a fi trist la obligația de a fi singur by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/12462_a_13787]
-
auzim nici inima. Amîndouă sînt însă depreciate în sistemul "jeune"-ismului actual, care îi cere chirurgiei estetice vechiul pact faustic. Trebuie să recunoaștem că trăim într-o epocă cel puțin bizară. Tot ceea ce secolele precedente au valorizat ca introspecțiune a individului pe verticala personalității sale, de obicei în solitudine și meditație, se vede depreciat de epoca postmodernă. în momentul în care marile structuri sociale au început să-și piardă autoritatea iar individul "eliberat" s-a instalat în centrul lumii, declarînd mai
De la interdicția de a fi trist la obligația de a fi singur by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/12462_a_13787]
-
Tot ceea ce secolele precedente au valorizat ca introspecțiune a individului pe verticala personalității sale, de obicei în solitudine și meditație, se vede depreciat de epoca postmodernă. în momentul în care marile structuri sociale au început să-și piardă autoritatea iar individul "eliberat" s-a instalat în centrul lumii, declarînd mai cu seamă că s-a sfîrșit cu șantajul tragic și apocaliptic pe care-l exercitau sistemele precedente, ideologia hedonismului a luat imediat în mînă tot pîrghiile de influență. Vechile mecanisme de
De la interdicția de a fi trist la obligația de a fi singur by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/12462_a_13787]