800 matches
-
destinului. Toată suflarea sînt acum cei care resimt că galbenul toamnei este un simptom paradoxal al desfășurării lucrurilor: lumina seducătoare, aproape hipnotică, a frunzelor este și un semn al degradării, al sfîrșitului. Traficul, circulația pot fi Înțelese acum drept ciclul inexorabil al anotimpurilor și al vîrstelor omului. Drept Marea Trecere. În fine, suflarea blocată poate fi și apnee, respirație tăiată de priveliștea luminii care irumpe hemoragic din frunzele În care a fost, un an Întreg, tezaurizată. De data asta, galbenul nu
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
al militantismului islamic este sau nu ultimul capitol al unei îndelungate revolte împotriva Occidentului, este sigur că acesta reprezintă o provocare directă atât a ideii că democrația liberată este o destinație istorică universală, cât și a presupunerii că globalizarea este inexorabilă. Oricât de incoerent și improbabil ar fi ca program politic, terorismul islamic este profund anti-laic și un opozant al modernității liberale (Gray 2004). Astfel, pare prematur și neîndreptățit pentru liberali să considere că apariția Al-Qaeda și a grupurilor afiliate care
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
provocare directă la ipotezele liberale privind finalitatea economiei și a politicii într-un consens capitalist liberal. Provocările neprevăzute de acest fel au surprins liberalismul nepregătit, suscitând întrebarea dacă drumul liniar al ameliorării condiției umane este atât de direct și de inexorabilă pe cât crezuseră ei nu cu mulți ani în urmă. Traducere de Alexandra BOGDANOVICI Ruxandra IVAN Capitolul 4 Școala Engleză Andrew Linklater "Școala Engleză" este un termen creat în anii '70 pentru a descrie un grup de autori preponderent britanic sau
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
face posibilă societatea internațională. Watson (1987) argumenta ulterior că "o pledoarie puternică poate fi articulată pe baza sistemelor din trecut precum și a celor din prezent, și anume aceea că regulile și instituțiile sistemului se îndreaptă în mod normal și poate inexorabil către un punct în care membrii devin conștienți de valorile comune și sistemul devine o societate internațională". Această afirmație pare să dea gânditorilor utopiști speranța că progresul viitor este realizabil, dar aceasta nu este o poziție pe care Școala Engleză
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
cauză a dezvoltării comețului mondial și pieței mondiale. Pe scurt, analiza lor se concentra într-o măsură mai mică asupra contribuției statelor beligerante la procesul globalizării și mai mult pe explicarea modului în care dinamica internă a capitalismului a condus inexorabil la această condiție. Cu toate că este posibil ca statele să fi contribuit la globalizarea vieții sociale și politice, în opinia lui Marx, această contribuție a fost cauzată mai ales de legile interne de mișcare ale sistemului capitalist de producție. Unele dintre
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
vieții, ci cu a demintății. În ofensiva morală, dar nu numai, Arghezi nu acuză și nu reproșează, el constată pur și simplu culpa și apoi o introduce într-un scenariu fictiv, hipertrofiind-o în așa măsură, încât execuția vinovatului devine, inexorabil, imperioasă. Bunăoară, lipsa de caracter a omului "cât de cât public" (atributul, evident, lărgește semnificativ categoria incriminaților) este un bun pretext de a justifica agresiunea fizică drept unica metodă punitivă acceptată, și asta pentru că, în viziunea moralistului, "licheaua" este "cea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
explicit, în care formulările exprimă o atitudine defensivă directă (bunăoară, în Dintr-un foișor), alteori, prin enunțuri axiomatice, afirmînd categoric propriile convingeri, ca o modalitate imperativă de a-și susține și legitima creația; ▪ convingerile privind arta poetică apar ca sentințe inexorabile. Iată și motivul pentru care, la Arghezi, deontologia proprie este afirmată maniheistic. Atunci când stabilește condițiile artisticității, polemistul nu admite degradeuri: ""A scri curățel" e o modalitate de a scri, diminutivă și acceptabilă, ca "a fi drăguț". Sunt, într-adevăr, scriitori
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
din exterior. Proiect mai puțin ambițios ori mai ambițios decât a nu știu câta estetică de filosof. Mai puțin, deoarece copitele conceptului ar răvăși răzoarele gustului, unde nu-s îngăduite decât piciorușele de porumbel. Dar poate mai ambițios, dacă, dincolo de inexorabila demistificare a imaginilor, urmărim o mai bună înțelegere a ochiului, a plăcerilor și a onoarei lui. Se va fi înțeles că nu există, pe de o parte, imaginea, material unic, inert și stabil, și, de cealaltă, privirea, ca o rază
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
putere în slujba dreptei credințe nu însemna a o lăsa în mâna Demonului? Preluarea controlului asupra atelierelor însemna pentru Imperiu, ca mai târziu pentru primele puteri civile din Occident, însușirea unei pârghii decisive de hegemonie. Politica și teologia se amestecă inexorabil. Ce-i de mirare în faptul că, în zona noastră, celebrarea celui puternic trece întotdeauna prin punerea lui în imagine? Monede și medalii cu efigia Prințului. Statui ale împăratului, răspândindu-i, sporindu-i aura până la marginea imperiului. Prestigiu și supunere
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
memoriile noastre artificiale), calculul în mașinile de calculat, în fine, imaginația în diversele imagerii mecanice. Tot interiorul, mușchi și sistem nervos central, "iese", dar succesiv. Iar mașina care-l proiectează pe om în exteriorul lui, facultate după facultate, îl modifică inexorabil. Artificialul acționează retroactiv asupra naturalului. Fiecare tehnică nouă creează un nou subiect, înnoindu-i obiectele. Fotografia ne-a schimbat percepția spațiului, iar cinematograful percepția timpului (prin montaj, până la colajul timpurilor în "imaginea-cristal", dragă lui Deleuze). Camera fraților Lumière a construit
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
o subiectivitate colectivă. Valorile timpului sunt "golurile" imaginii răsturnate în "plinuri"; ideologia lui, o iconologie sui generis. Ceea ce se numește "noua gândire" nu este, fără îndoială, decât eternul negândit al imaginii actualizate de mașinile noastre de vizionare. Rațiunea iconică roade inexorabil "Rațiunea grafică", iar suprapunerea celor două face momentul nostru cultural, fotografie tremurată pasibilă de două lecturi opuse, după cum o privim pornind de la una sau de la cealaltă, de la trecut sau de la viitor. Teolog protestant al grafosferei, Jacques Ellul anunță o catastrofă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
este inversă: merge înspre exterior (Figura 41). Dar, pe sfera numerică, fiecare dintre aceste două curbe este o copie fidelă a celeilalte; sunt imagini în oglindă (Figura 42). Toate numerele din planul complex au această soartă. Sunt atrase în mod inexorabil către 0 sau ∞ . Singurele care scapă sunt cele care se află la distanță egală de cele două rivale - numerele de la ecuator, precum 1, -1 și i. Aceste numere, aflate atât sub influența forței de atracție a lui zero, cât și
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
Asirian, un fiu al Tebei sau un fiu al Argosului. Urmați, scriind, tradiția sau compuneți caractere care să fie valabile. Dacă vi se întâmplă să-l reintroduceți în teatru pe Ahile cel de atâtea ori celebru, să fie neobosit, irascibil, inexorabil, înflăcărat, să nege că legile sunt făcute pentru el și să nu împartă dreptatea decât cu armele. Medeea să fie sălbatică și neîmblânzită, Ino jeluitoare, Ixion perfid, Io rătăcitoare, Oreste sumbru 29. Dacă riscați să aduceți în scenă un subiect
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sub semnul satirei literare. Un ciclu de poezii, amintind de imaginarul urmuzian, este intitulat chiar Elegii grotești și, în ciuda desconsiderării pornite de la Eugen Ionescu însuși, prefigurează câteva dintre marotele concretizate în teme majore ale universului ionescian: omul-marionetă, reificarea, disperarea în fața inexorabilului morții, insignifianța condiției umane. Marioneta-păpușă simbolizează deja, în elegiile din această perioadă, grotescul și derizoriul ființei umane: S-a sfărâmat Păpușa era o papusa caraghioasă, Când trăgeai sfoara stângă, Și piciorul stâng, Când trăgeai sfoara dreaptă. Acum nu mai mișcă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui Caragiale, răbdarea Ancăi nu mai surprinde ca neverosimilă, coincidența apariției nebunului în momentul cheie al nevoii de răzbunare poate fi văzută ca procedeu teatral "îngroșat", iar simetria izbitoare între "faptă și răsplată" pune în evidență nu raționalul, firescul, justiția inexorabilă, ci absurdul: săvârșirea unui act de dreptate printr-o nedreptate, înșelarea sistemului prin manevra Ancăi de deturnare a adevărului, ca singură soluție posibilă de remediere a erorii justiției printr-o altă eroare deliberată. Departe de a produce satisfacție, actul răzbunător
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
măcelul) neutralizate prin parodiere, caricaturizare și cufundare în grotesc, deci prin procedeele deriziunii. În eseistica, publicistica și memorialistica ionesciană, absurdul revine cu obstinație, iar aprecierile confesive sau polemice oglindesc aceeași frământare hrănită de nevoia de ofensivă, conștient sisifică, împotriva absurdulului inexorabil, care-i stârnește "când o pornire de a lua în zeflemea tot ce există, sentimentul comicului, când un sentiment sfâșietor, al extremei efemerități, precarități a lumii, ca și cum toate acestea ar fi și n-ar fi în același timp, între ființă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Dumnezeu mort. După toate aparențele, cea de-a treia "tragedie ontologică" soresciană marchează desprinderea de problematica absurdului. Între alții, Edgar Papu nota categoric în "Vatra" (iunie, 1980) că Marin Sorescu "își dă seama că acest absurd nu este o fatalitate inexorabilă care-l apasă pe omul modern, ci expresia unei erori ale sale, ce poate fi înlăturată. Astfel, tot nonsensul vieții se datorește unei ruperi de rădăcini, care-l face pe omul actual să plutească haotic în gol. Sorescu străbate acest
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Ecaterina Arbore, David Fabian), și ilegalismul despotic (1974-1989), în care Ceaușescu îi dă la o parte pe toți ceilalți și rămâne singura figură dominantă.875 Evident, mitul ilegalistului a fost prompt dublat de către cel al muncitorului, figura acestuia înălțându-se inexorabil în culmea imaginarului comunist, căpătând proporții de colos. Marc Lazar identifica două tipuri ale "elitei" proletare, e drept că în arealul francez, însă valabile pentru întreaga ideologie proletcultistă: metalurgistul și minerul (metalurgia și industriile extractive reprezentaseră și pentru Franța sectoarele
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
-l în unicat într-o lume paralelă, afirmă Adrian Cioroianu.912 Perceperea efigiei Conducătorului devine element obligatoriu al discursului mediatic după 1975, reper vizual esențial al societății românești, în toate ipostazele: președinte, ctitor, părinte, revoluționar, simbol al unei evoluții istorice inexorabile, om al păcii, tovarăș, fiu, lider PCR, comandant suprem, om de familie.913 Alfred Meyer interpreta transformarea imaginii liderului în reper vizual obligatoriu al epocii sale drept "acumulare primitivă de autoritate", însă pentru contextul românesc, acest mecanism nu este unul
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
șase sute de părinți ai Republicii se supun, chiar și când e vorba de acuzații și pedepse capitale împotriva vreunuia dintre ei, fiindcă Roma e practic în mâinile cohortelor pretoriene.“ Unii murmurau că Tiberius, departe de Roma, câștigase și detașarea completă, inexorabilă de mama sa, teribila Mașteră. Toți șopteau că, după lunga lor complicitate criminală, dintr-un motiv necunoscut, dar cu siguranță odios, relațiile dintre ei deveniseră glaciale. „E consolator să știi că și el o urăște“, scrise Drusus. Însă nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sos, obișnuitul vin de Minturnae, pâinea caldă, scoasă din cuptor, măslinele și brânzeturile de casă, ușile triclinium-ului fură închise și oaspeții constatară că trebuiau să se servească singuri; atunci înțeleseră că previziunile lor se materializaseră în sfârșit: era o inexorabilă întâlnire cu moartea. Subiectul era însă atât de teribil și de primejdios, încât preț de câteva clipe nimeni nu îndrăzni să-l abordeze; își șopteau unul altuia banalități, aruncându-și câte o privire, în timp ce tăiau bucăți din potârnichile grase aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prinsese din urmă Într-un moment și un loc propice pentru legarea unei prietenii. După literatură, Îi spuse ea, plăcerea cea mai mare i-o oferea muzica, dar, din nefericire, Începuse să surzească și, pe măsură ce această sursă de bucurie scădea inexorabil, intenționa să compenseze Învățând să aprecieze artele vizuale, pe care le cunoscuse prea puțin până atunci. Cum intenționa să mai rămână la Florența câteva săptămâni, Henry se oferi să Îi fie ghid printre comorile artistice ale istoricului oraș. Ea acceptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
individ era Peter la Închisoare). Peter se făcea arhitect și se Îndrăgostea disperat de o tânără ducesă, care era, În realitate, prietena sa din copilărie. Dacă primele capitole avuseseră un realism naiv dar sincer, restul romanului părea să fie Împins inexorabil spre țărmurile ucigașe ale poveștilor romanțioase. Eroul filozofa puțin cam mult, Împărtășind prejudecățile creatorului său cu privire la religia practicată. Dar Henry nu consideră a fi de datoria lui să arunce cu apă rece asupra nădejdilor autorului. Ajunse la un punct În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
versuri de Goldsmith, Baudelaire și Verlaine. În 1909, Paladión mersese și mai departe. A anexat, ca să spunem așa, un opus complet, Parcurile lăsate de izbeliște, de Herrera y Reissig. O confidență divulgată de Maurice Abramowicz ne revelă delicatele scrupule și inexorabila rigoare cu care Paladión și-a dus la Îndeplinire anevoioasa trudă a creației poetice: prefera Apusurile de soare În grădină de Lugones Parcurilor lăsate de izbeliște, dar nu se considera demn să le asimileze; invers, recunoștea că tomul lui Herrera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
obosim până acolo, că doar stai la doi pași. I-am Înțeles punctu dă vedere, da lozinca mea ie să nu dau napoi. În Constituție, am zis, poimâine În cabina doi. De nu, n-accept nici un firfiric. Am scuipat parolele inexorabile, mi-am dat lustru la dinți cu fața dă masă prăzulie, mi-am plombat-o cu al doilea hau-hau și, fără baremi să-i dau mâna, am ieșit pă repede nainte, ca unu care Îi ie teamă că se răcește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]