2,937 matches
-
nimic din asta. Carmina avea impresia că nu prin vorbărie îl cucerise Fana pe Dimitrie, de când sosise el acasă, frazele ei lungi, cântate, inepuizabile, încetaseră, cu el avea un dialog limitat, aproape timid, între ei exista o atracție, un "ce" inexplicabil, dar victima nu era Dimitrie, victima era Fana, se lăsa subjugată de prezența bărbatului și lipsită de încredere în ea se temea că o altă femeie ar putea să intervină. Cum v-ați cunoscut voi? Întrebă curioasă Carmina, fiindcă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fi foarte bine dacă i-ar urma exemplul. Probabil că un amănunt, o întâmplare, ceva, stătuse la baza deciziei sale. Ovidiu își făurise în interior o motivație temeinică, o fortăreață pentru că altfel ar fi fost imposibilă o schimbare evidentă și inexplicabilă. Și dacă Sidonia se chinuise cu el la examene, ba chiar învăța cursurile, le comenta cu el până la demență, convinsă fiind că prin revenirea obsedantă asupra acelorași aspecte, memoria lui va rămâne totuși încărcată cu ceva. Dintr-odată Ovidiu căpătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
deplină. Inexistente zgomote răsună sarcastic, glasul stelelor moarte. Fâlfâitul tocit al îngerilor muți treziți de mângâierea lunii. Gingășia de fildeș a oceanelor siderale este - curios lucru! - albastră. Tulburătoare mereu, niciodată stabilă, magia paradoxului mascat de tăcere frământă taina mirajului plictisit. Inexplicabilă liniște a conținutului celest. Sfidătorul Luceafăr pare un Tedy al Parnasului din ceruri - stih abstract al poeziei sublime. Întunericul albastru cuprinde ritualul vrăjii cerești. ......................................................... ............ Cerneala s-a vărsat peste gingășia de fildeș a oceanelor siderale ce este - curios lucru! - tot
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
și vorbea despre lucruri care, fără ea, s-ar fi ripisit odată cu bâzâitul de cărăbuș captiv al ceasului deșteptător. O viață din care lui nu i-ar fi rămas decât un gust dulceag-amărui pe limbă. O cocleală. O stare ciudată, inexplicabilă. O nedumerire. Treaz, cu fața Îngropată În pernă, se bucura să o știe alături. Mâna dreaptă Îi cutreiera pântecele auriu precum o caracatiță nisipul unei plaje scufundate. Urca anevoie spre sâni, apoi se prăbușea În șanțul inghinal Învinsă de atracția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
urmeze. Dar ele nu duceau nicăieri, absolut nicăieri. Erau iluzia perfectă a mișcării. Se Încăpățâna să creadă că mai era loc pentru revelații, se bucura speriată la gândul că distanța, chiar reală, nu contrazicea, ci dimpotrivă, sublinia o complicitate profundă, inexplicabilă, un fel de fatalitate, și că această Întâlnire nu era câtuși de puțin Întâmplătoare. O presimțise odată cu căderea primilor fulgi pe care Îi privise cu Încântare toată dimineața prin geamul atelierului. Îl deschise și se sprijini de pervaz ținându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
artist al domnului Húsvágó observă pe sticla neagră a ferestrei conturul fosforescent al unui trup de femeie cu două mari crizanteme sângerii În locul sânilor. Se Întoarse și se Îndreptă spre poartă. Călca greu din pricina damigenei dar și a unei arsuri inexplicabile pe care o simțea Între omoplați și care nu avea să Îl mai părăsească vreodată. V. Pregătiri de Anul Nou cu câteva analepse 1. Minus 20o. Piața Carolina. Oamenii și mașinile se strecurau printre nămeții de zăpadă În lumina rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
am convins să rămân la hotelul Willows, însă existau și alte câteva motive mai obscure. Străbătusem trei sferturi din drum urmând traseul pe care îl parcursese primul Eric și descoperisem atât de puține lucruri - în cel mai bun caz, frânturi inexplicabile dintr-un drum de cărămidă galbenă de mult abandonat; în cel mai rău caz, absolut nimic. Curând, textul becului avea să fie decodat și, nu la mult timp după aceea, aveam să ajung la Blackpool, iar odată cu asta, la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Ție-ți vorbesc, Americă! și de Bărăgan. De învățat "pe deasupra", pentru serbările școlare, erau Beniuc, Deșliu, Jebeleanu, Banuș, Porumbacu. Clasici în viață Beniuc, Deșliu, Jebe. Fusese mai rău la primară, sub Dej și cele șase (sigur șase!) portrete. Mai cădeau, inexplicabil pentru noi, de pe pereți, dar erau înlocuite. Ne duceau cu școala la cinema, să vedem filme sovietice. Pînă și la film eram duși cu forța, după rețeta lui Stalin: cinematograful plus puterea sovietică egal "forță uriașă și neprețuită" (mai tîrziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
și scrisul. Mai sînt fotografii după o expoziție la Roma. Exclusiv peisaje, obcine românești. Totdeauna m-a ținut Russ la curent cu ce face. Obcine, la un anume ceas al dimineții. Și mă cuprinde un soi de fericire nebună, prostească, inexplicabilă, cînd ating culoarea aceea cu vîrful degetelor. Imaginile tale se nasc firesc, Russ. Tactile, olfactive, mustind de prospețime, mă trezesc eu vorbind celebrissmului prieten de jocuri copilărești. Revin la album. Îmi redă adolescența cu nimfeta asta. Nu mă mai tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ușa întredeschisă, iau haina din cui și ies. Nu dau nicio explicație. Nu că ar aștepta careva vreuna; copiii își văd de treaba lor, iar soția s-a obișnuit deja cu ieșirile mele. După două săptămâni de vid, încerc o inexplicabilă senzație de bucurie. Îndată ce ies, golul din piept pare măcar parțial să se umple, mersul îmi face bine, nu mersul în sine, ci perspectiva drumului, a călătoriei. Pentru că orice călătorie trebuie să aibă un scop, să te mobilizeze, se mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
e! Nu l-am putut găsi nici în lumea asta, nici în cea de dincolo. El nu mai există nicăieri, sau poate bântuie ca și mine între două lumi, negăsindu-și locul. Poate caută și el să înțeleagă comportamentul meu inexplicabil. Povestea Strigoiului mi-a amintit de o legendă japoneză, în care stafia unui samurai se înfățișează prietenului și tovarășului lui de luptă, un alt samurai, la locul și momentul convenit dinainte, pentru că un samurai își ține întotdeauna cuvântul. Samuraiul hotărăște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ce se aprindea la semnul Aspidei. Timpul nu mai are răbdare". Spațiul cotidian După ce-am ascultat nemișcați povestea Aspidei, am pornit grăbiți spre ieșire. Ne-am despărțit spunându-ne vag la revedere. Mă aflam într-o stare de neliniște inexplicabilă, de obicei îi țineam brațul până la ieșirea din parc, o conduceam până la locul unde-și parca mașina, ne sărutam la plecare. Nimic din toate astea nu s-au întâmplat. Ea mi-a răspuns la fel de abrupt, mi-a întors spatele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ceva sublim nu-l pot accepta așa cum este, pentru că el stagnează, nu se mișcă în ritmul meu. Ca orice altceva pe lumea asta, iubirea se consumă. Dar tocmai acest spațiu, artificial creat, are aerul s-o conserve într-un mod inexplicabil, s-o stagneze, s-o împiedice să devină. Probabil, de aceea el nu dorește să ne mai vedem decât numai în acest spațiu. La fel cum "tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte" nu pot exista decât într-un spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
vila cu cerdac a Zânei Zânelor, brazii din grădina Licornului, apoi dealurile, munții, norii. Ne îndreptam spre soare în zbor vertical, absolut. Nici cea mai măiastră dintre păsări n-ar fi putut ține pasul cu noi. O stare de fericire inexplicabilă mi-a cuprins întreaga ființă. Percepeam zborul cu fiecare fibră, simțeam încordarea Hipogrifului în fiecare mușchi. Zburam cu mâinile, cu picioarele, cu umerii, în sfârșit, cu mintea mai ales zburam către rodul viselor mele și al nopților însingurate. Strângeam cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
față a suferinței, ce poate urâți și pe cel mai drăgălaș dintre chipuri. Aflase că prințul se va căsători cu o domniță din ținutul învecinat, după dorința părinților lui. Apoi mi-a vorbit despre nefericirea ei în paralel cu fericirea inexplicabilă de a-l fi cunoscut, în sfârșit, de imposibilitatea de-a mai iubi vreodată. La gândul prințului necavaler, capabil să înșele dragostea, dezgustul și revolta a crescut deodată în mine ca o furie, luând aproape formă materială. M-am opintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
birou. Suntem și una și alta! răspund în cor, neclintite în postura lor țeapănă și rigidă. Aha! exclamă ca pentru el. Știam eu că ceva nu era în regulă, totul merge aiurea de la o vreme, numai așa se poate explica inexplicabilul. Se uită în ochii lor aproape transparenți, lipsiți de orice strălucire, translucizi, ca niște ochi de mort. Observă că fiecare dintre ele are câte un ochi verde și unul albastru, ce privesc unul la altul în oglindă. Faceți curat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
reverență largă...) Eu sunt îngerașul protector al Pulcheriei de când era mititică. Nici nu pot să-mi imaginez cum m-au găsit după atâta vreme, dar m-au chemat aici în fața d-voastră ca să vă fac să înțelegeți sensul acestei iubiri inexplicabile, imposibile și irevocabile a Pulcheriei pentru Maurizio. Pulcheria nu ieșea din cuvântul bunicii ei, ce era la fel de voluntară și puternică ca și mama ei, și se ruga în fiecare seară îngerului său protector după indicațiile bunicii, urmând să-și pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
exersând la bârnă. De altfel, nu am mai văzut pe nimeni folosind acest aparat, nici nu știu ce-ar putea căuta într-un club de gimnastică. Mersul pe bârnă a fost întotdeauna surprinzător de ușor pentru mine. Ca și cum o forță inexplicabilă mă ținea suspendată în aer. Numai pe bârnă și în visele mele din copilărie aveam senzația că zbor. Căci nu te poți lăsa aici cu toată greutatea, trebuie cumva să te propulsezi în aer, nici eu nu prea-mi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sau rezona la nimic, nici măcar la imaginea ei din oglindă, pe care simțea nevoia s-o consulte inacceptabil de des, vreau să spun, era complet întoarsă către sine. Totuși, când ne plimbam, mă lua aproape timid de mână, gest aproape inexplicabil printre alte manifestări sau, mai exact, lipsă de manifestări ale ei. În plus, când făcea dragoste, era deosebit de senzuală, o senzualitate rece, fără pasiune, dar totuși pură senzualitate ce intriga, te punea pe gânduri, pentru că nu i se putea intui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mi-a adăugat o dimensiune somnambulică în fața celor ce mă surprindeau în prezența lui. Interferența cu el era atât de acaparatoare, încât absenței mele spirituale i se adăuga de multe ori și o lâncezeală motorie sau cel puțin o lentoare inexplicabilă îmi domina dintr-o dată mișcările sau activitatea ce o desfășuram înainte ca el să survină... Dar de unde vine el? Fără îndoială din mine, din interiorul meu cel mai adânc. El-ul se instalează ca o presiune lăuntrică, ca un debușeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
atingă sau să stea în apropierea îngerului exterminator. Foarte mulți dintre cei atinși susțin că se simt deja mai bine sau că le-au dispărut simptomele bolii. Tot același articol menționează că cei cinci bandiți a căror moarte a rămas inexplicabilă erau într-adevăr călugări de la o mănăstire din împrejurimi. Ba încă niște călugări cu o reputație impecabilă, care nu s-au abătut nici măcar o dată de la canoanele sfintei biserici. De asemenea, proveniența pistoalelor cu care erau înarmați cei cinci călugări este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mării. Două lumi paralele: forfota în alb și negru a plajei și, dedesubt, întinderea nesfârșită de ape separate de o perdea subțire și rarefiată de ceață, ca o membrană peste cristalinul memoriei, ce depăna din când în când cu o inexplicabilă claritate această secvență anonimă, disparată a existenței mele. Sensul tainic al numelui După cum "mai întâi a fost cuvântul", ne spune scriptura, și mai apoi a fost creat obiectul lui... Ca și Dumnezeu, ființa sau lucrul increat avea o mie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fapt împreună. El nu era gelos, deși ar fi trebuit să fie, totuși era pasional, plăcut și deschis. Și toate aceste calități formidabile ale lui aveau aerul s-o exaspereze. El nu avea cum să înțeleagă dintr-o dată refuzul ei inexplicabil și totuși de ce nu insista, de ce nu încerca să afle? El lăsa lucrurile să curgă. De ce oamenii nu se pot bucura precum albatroșii "danzantes"? De ce iubirea istovește atât de repede? Ea a intuit că iubirea pentru prietenul ei s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Afară, o lumină albă și difuză. Copilul meu încă doarme. Mă trezesc cu această senzație oribilă de răceală, de frig ce-mi paralizează spinarea, mă simt ca și cum port în cârcă un iceberg uriaș. E ceva prins de spatele meu, ceva inexplicabil. O spaimă neînțeleasă îmi cuprinde fiecare mădular. Nu mă pot mișca, îmi aud respirația greoaie pompând în urechi. De altfel, nu sunt nici măcar sigură că e vorba de respirația mea. De spaimă, aproape că nu mai respir, dar ceva gâfâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
e cea mai veselă și fericită ființă din lume. Veselia ei permanentă dădea impresia de un adânc atribut al firii, ce survenea chiar și în timpul stărilor prelungite de marasm. De altfel, Tanti Eugenia era cunoscută pentru trecerile ei rapide și inexplicabile de la o stare de euforie exuberantă la plâns patologic. Cu toate acestea, trecea drept o persoană echilibrată, cu picioarele pe pământ, organizată și bine intenționată. Totuși, exuberanța și deopotrivă melancolia firii ei îi făcea pe cei din jur circumspecți, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]