5,771 matches
-
pură. Prin această transformare, pe de o parte, i se oferă cititorului o Casă a Ființei, adică un spațiu de locuit lăuntric și o mișcare temporală muzicală care devine prezent etern (Platon), iar pe de altă parte, are loc deschiderea infinitului psihic către orice spațiu imaginabil: fizic și metafizic; spațiul mitului, al morții și al visului; al negrăitului și al transposibilului: Eminescu este marele vizionar spațial al poeziei universale, conferind spiritului cel mai larg orizont de respirație, de zbor. "Întregul complex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cu fruntea descoperită, o, poeților,/ să luăm cu propria mână raza Tatălui,/ fulgerul însuși/ și să întindem mulțimilor,/ sub vălul său de cânt,/ darul Cerului". (Ca într-o zi de sărbătoare). Dar mâna trebuie să fie curată. Pentru Hölderlin, poetizarea infinitului din afară de către infinitul spiritual lăuntric este destinarea oricărei poezii: "spirit infinit în viața infinită". În vremi de restriște a poeziei, când este alungată din viață, Frumusețea își află refugiul pe crestele spiritului, de unde se întoarce pentru a reîntemeia poetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poeților,/ să luăm cu propria mână raza Tatălui,/ fulgerul însuși/ și să întindem mulțimilor,/ sub vălul său de cânt,/ darul Cerului". (Ca într-o zi de sărbătoare). Dar mâna trebuie să fie curată. Pentru Hölderlin, poetizarea infinitului din afară de către infinitul spiritual lăuntric este destinarea oricărei poezii: "spirit infinit în viața infinită". În vremi de restriște a poeziei, când este alungată din viață, Frumusețea își află refugiul pe crestele spiritului, de unde se întoarce pentru a reîntemeia poetic viața omenească. Altitudinea cosmică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Și este structural poemelor pentru că era structural lui Eminescu, așa cum este structural poeziei populare. În spiritul baladei Miorița, în creația noastră a originilor, se află izvorul viziunii eminesciene. Dacă majoritatea poemelor lui Eminescu deschid perspective în stare să ne interiorizeze infinitul cerul, stelele, luna, marea venind să lărgească dintr-odată spațiul poetic acest infinit, nu rămâne exterior, ci are funcție bine definită acela al cosmicului ca modalitate de expresie lirică, de trăire poetică. Dimensionarea cu nemărginire a momentului poetic are rolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
populare. În spiritul baladei Miorița, în creația noastră a originilor, se află izvorul viziunii eminesciene. Dacă majoritatea poemelor lui Eminescu deschid perspective în stare să ne interiorizeze infinitul cerul, stelele, luna, marea venind să lărgească dintr-odată spațiul poetic acest infinit, nu rămâne exterior, ci are funcție bine definită acela al cosmicului ca modalitate de expresie lirică, de trăire poetică. Dimensionarea cu nemărginire a momentului poetic are rolul de a conferi acestuia valoare universală, și anume, de a ne induce fiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Când tu te pierzi în zarea eternei dimineți". Tipice pentru universul în neliniștită expansiune sunt poezii precum Dintre sute de catarge și Stelele-n cer, în care spațiul se lărgește continuu prin mișcarea elementelor: valurile, vânturile, stelele, trecerile toate. Deseori infinitul devine interior ca în Peste vârfuri. Aici unduirea, începută de freamătul frunzelor și continuată de sunetul cornului, se prelungește cu tensiunea infinită a dorului care trece de pe orbita timpului pe vectorul veșniciei. Lirica lui Eminescu participă la universul din Miorița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de înveșnicire feerică a realului, transformându-l în prezent etern. * Se poate contura mai bine viziunea cosmică eminesciană referindu-ne la lirica lui Tudor Arghezi și Lucian Blaga. Autorul Cuvintelor potrivite, manifestă o pregnantă tendință de a reduce dimensiunile mari. Infinitul, veșnicia, azurul, stelele devin apropiate, intime, pe măsura micilor lucruri. Calea pe care o urmează Arghezi este inversă celei a lui Eminescu. Acesta pleca de la elementul limitat și-i conferea nemărginire. Arghezi pleacă de la marele orizont pentru a-i restrânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aplece" eternitatea și să rămână ca o simplă "dantelă" lângă iubita care nu cunoaște "otrava gândirii". Căci, spune Arghezi: "Dar de stai să te gândești,/ Mai bine să fii cum ești,/ Să te-nțepi, să te strivești / Prin bucate omenești". Infinitul cu toate bolțile sale se reduce la un șuier prelung, la o simplă săgeată care pătrunde făptura omenească. Moartea este văzută ca o plecare ceva mai îndelungată, un joc "de-a v-ați ascunselea" povestit copiilor cu cea mai desăvârșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fi istovită, drumul cunoașterii se întoarce mereu în jurul lucrurilor, a celor mai umile. Lauda realității imediate impune poetului restrângerea repetată a depărtărilor ca o mereu reluată conturare, ca o imperioasă necesitate a unei mai mari certitudini, ca o teamă ca infinitul să nu dizolve tiparele și să nu risipească intimitatea. Renunțarea la necuprins în favoarea măruntelor cuprinsuri este consecința unei atitudini filozofice, definitorie pentru Arghezi: aceea de a acorda lucrurilor zilnice și micului tipar în general valoare primordială în univers. Ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vecini"; S-a întors, ah! în lume-o stea/ mi-s arse mâinile de ea"; În seara aceea ceva se schimbase nespus/ aici-n pământeana epocă/ și-n megieșe ținuturi lunare de sus". Dacă Arghezi vrea să se simtă în infinit "acasă", Blaga ar voi să-și facă zare din pridvor. El își "dezmărginește gândul pe măsura înaltă a firii", pentru ca istoria sufletului să se desfășoare pe nemărginitele dimensiuni: dimensiunea înaltului: ,,Un cer de înaltă lumină/ s-ascunde-n semințe când dorm"; "Curge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
depărtările... erele, sferele". Ca și la Eminescu, nemărginirea dă proporții de eveniment cosmic iubirii și celorlalte stări sufletești: În ceasul acela de alchimie cerească/ silirăm luna și câteva stele/ în jurul nostru să se învârtească"; "Patimă fără păcate/ ne răstoarnă-n infinit". Dar cosmicul este la Blaga de natură mitică, un spațiu al povestei: "O, lumea este o albastră haină/ în care ne cuprindem strânși în taină,/ ca vara sângelui să nu se piardă,/ ca vraja basmului mereu să ardă". Astfel transferul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și absolutul "Was bleibt aber, stiften die Dichter". Hölderlin Intelectul umană concepe trei forme de absolut: cognitiv, ontologic și axiologic. a. Absolutul cognitiv nu ar putea fi atins de om decât dacă am reuși să cuprindem în aparatul cunoașterii întreg infinitul (expresie improprie, totuși: infinitul nu poate fi considerat un întreg, o totalitate "rotundă", izvorăște mereu din el însuși); la fel și în ce privește desfășurarea temporală din neînceputuri până în momentul de față. Mai mult, cosmosul este mereu în devenire, nimeni nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aber, stiften die Dichter". Hölderlin Intelectul umană concepe trei forme de absolut: cognitiv, ontologic și axiologic. a. Absolutul cognitiv nu ar putea fi atins de om decât dacă am reuși să cuprindem în aparatul cunoașterii întreg infinitul (expresie improprie, totuși: infinitul nu poate fi considerat un întreg, o totalitate "rotundă", izvorăște mereu din el însuși); la fel și în ce privește desfășurarea temporală din neînceputuri până în momentul de față. Mai mult, cosmosul este mereu în devenire, nimeni nu poate ști vreodată încotro se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Karl Jaspers, potrivit căreia "nebunia" lui Hölderlin deschidea fereastra către absolut, acolo unde, în acea perioadă semiobscură, autorul Imnurilor scria că nici un temerar nu-l putea vedea față în față, pentru că "s-ar prăbuși în flăcări". Poemul lui Giacomo Leopardi, Infinitul, începe cu un motiv prezent și în alte creații ale sale, refugiul în natură, evocat mai cu seamă în poezia Viața singuratică: așezat la marginea unui lac, poetul mărturisește că priveliștea, cufundată în binefăcătoarea pace, îl face să uite nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pace, îl face să uite nu numai lumea, dar și pe sine însuși: "mi se pare că membrele mi s-au dizolvat, că nu mai am nici viață nici simțire ". Această idee a dizolvării în natură este dezvoltată în poemul Infinitul, unde ea conduce finalmente la cufundarea poetului într-o nemărginire mobilă, în care își pierde identitatea, persistând doar o pură încântare fără nume: "Și ce-ncântare să naufragiez în vasta mare." Totul devine negrăita bucurie a "naufragiului", a absorbției în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
am exclamat într-o beatitudine indescriptibilă: "În această clipă "eul" meu se schimbă: vechea ființă se desface în două entități: una umană, cealaltă o conștiință extramundană. Un ochi transcendental le desparte, și ele se îndepărtează spre cele două extremități ale infinitului." * De atunci, am rămas convalescent al acelui fulger revelator. Acest lucru a făcut dificilă întoarcerea, readaptarea la cotidian. Dar, ca oaspete al luminii, care are datorie față de gazdă, prin tot ce am realizat faptă și gând am afirmat viața și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
interesele comerțului și a acorda asistență conaționalilor, au văzut cum anumite personaje au crescut în funcție: aceștia sunt consulii. În elogiul adus lui Reinhard, fost consul general la Milano, Talleyrand definea rolul acestor funcționari astfel: "Atribuțiile lor pot varia la infinit. Ei pot exercita, pe toată suprafața arondismentului lor și vizavi de compatrioții lor, funcțiile de judecător, de arbitru și de conciliator, totodată; deseori, ei sunt și ofițeri de stare civilă. Pot îndeplini slujba de notari, dar și pe cea de
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
dar și... bălțile!) sunt nu doar ale lor, ci și ale păsărilor, peștilor și ale tuturor celorlalte animale!... Nemărginirea este limita până la care, în gândurile sale, poetul speră s-o atingă. Cu ajutorul său, cititorul se apropie și el, puțin de infinit... Răul nu are trup propriu; el își face loc oriunde-i energia cosmică (precum și „energiile” noastre omenești!) se încarcă negativ! Să gândim, așadar, fără încetare pozitiv! Suprafața cu toate „sclipirile” ei poate ascunde în lăuntru ei deopotrivă minciuna și adevărul
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
anfioxus-ului psihic, acum a venit să locuiască în orașul nostru, după spusa lui Carrascal, insondabilul filosof, don Fulgencio. Don Fulgencio Entrambosmares e un om intrat în vârstă și ieșit din iluzii, cu privire ștearsă care pare că se pierde în infinit din cauza puținătății vederii asupra întregului, cu atitudine liniștită și de cuvânt cu care subliniază aproape tot, cum zic admiratorii săi, că vorbește în cursive. Niciodată nu-și prezintă soția, căci îi e rușine că e căsătorit și, mai mult, că
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
felurile posibile, în coordonări binare în primul rând, apoi ternare, cuaternare mai apoi și așa în mod succesiv, este ca și cum ai avea de descifrat misterul marei hieroglife a Universului, este ca și cum s-ar extrage firul din ghemul eternei Drame a Infinitului. Asta în coordonările binare sau simple, combinații, pe care el, deși se îndepărtează de tehnicismul comun, le numește studii de drept la viață, la moarte, la dreptul însuși și al obligației: obligația de viață, de moarte, de drept și de
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
libertatea este conștiința necesității, conștiința legii, că omul trebuie să dorească ceea ce urmează pentru că așa urmează ceea ce vrea, dar astea nu trec cu eforturi cu care să mă amăgesc și cu reflecții pe care mi le propun pentru a îngropa infinitul spațiului în strâmta cușcă în care sunt condamnat să trăiesc. Da, deja știu că ne așezăm să scriem versuri libere, acelea la care nu ne iese în mod liber rima, incapabili de a produce izvoare de asocieri de idei ale
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
arhitectural, desf??urându-?i ț?cut frumuse?ea În sclipirile argintii ale astrului nocturn. În inima ??mântului, o alt? lume fantastic? este Închipuit? ce poet, iar fantezia sa pare s? nu aib? limite atunci descrie orizonturi spa?iale nelimitate, simbolizând infinitul, universul abstract al cunoa?terii. Pe ?? mânt, poetul vede Ins? o alt? lume, trist?? ?i ț?cut?, cea a ruinelor, o lume ce vorbe?te despre o alt? ipostaz? a timpuluitimpul istoric, finit, supus devenirii. Zidurile vechilor cet??i vorbesc
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
reia, „poezia, ca și arhitectura de altfel poate crea o ipostaziere a spa?iului nesfâr?it", „o ie?ire În metafizic ", un alt mesaj al crea?iei eminesciene este relevat În aceste opere. Natură, poezia ?i arhitectură devin ipostaze ale infinitului: natură prin inepuizabila ei for?? creatoare, poezia -prin identificarea cu universul interior al fiin?ei umane, iar arhitectură prin „transcenderea poetic?? ?i plastic? a materiei În form?" . (R. Assunto) O alt? ipostaz? a naturii se prefigureaz? astfel În opera eminescian
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
infinit. În studiul s?u referitor la estetică peisajului În artele plastice, Rosario Assunto demonstreaz? c? prezen?a dimensiunii infinite a unui spa?iu poate fi perceput? că o „constituire a fini ta? îi Inse?i, ca o deschidere spre infinit ". Astfel, spa?iul care se constituie că peisaj este un spa?iu În care infinitatea ?i finitatea se Îmbin?", pentru c?, prin multiplele sugestii artistice, oric?rui spa?iu finit i se poate atribui o perspectiv? nelimitat?, constituindu se astfel
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
care se constituie că peisaj este un spa?iu În care infinitatea ?i finitatea se Îmbin?", pentru c?, prin multiplele sugestii artistice, oric?rui spa?iu finit i se poate atribui o perspectiv? nelimitat?, constituindu se astfel În sugestie a infinitului. Dar nu numai pictură sau arhitectură pot oferi asemenea sugestii ale deschiderii unei perspective nelimitate. Spa?iul poetic eminescian devenit proiec?ie a fanteziei creatoare, a unei proprii viziuni filozofice, uime?te prin for?a revelatoare a orizonturilor cosmice nem
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]