966 matches
-
batista dumitale?” (I.L. Caragiale) Structura morfologică Viitorul I cunoaște, în limba literară, două forme sinonime, amândouă cu structură analitică: una, cu auxiliarul a voi (a vrea) în sintagmă, cealaltă cu auxiliarul a avea, una cu verbul sub forma temei de infinitiv, cealaltă cu verbul la conjunctiv: 1. a voi (vrea) + tema infinitivului: voi cânta, coborî, vinde etc. Tema infinitivului rămâne invariabilă. Verbul auxiliar - cu flexiune de auxiliar - își modifică forma în funcție de număr și persoană: Eu voi cânta, lucra, dormi, coborî, părea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
literară, două forme sinonime, amândouă cu structură analitică: una, cu auxiliarul a voi (a vrea) în sintagmă, cealaltă cu auxiliarul a avea, una cu verbul sub forma temei de infinitiv, cealaltă cu verbul la conjunctiv: 1. a voi (vrea) + tema infinitivului: voi cânta, coborî, vinde etc. Tema infinitivului rămâne invariabilă. Verbul auxiliar - cu flexiune de auxiliar - își modifică forma în funcție de număr și persoană: Eu voi cânta, lucra, dormi, coborî, părea, vinde, prinde etc. Tu vei cânta, lucra etc. El, ea va
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
analitică: una, cu auxiliarul a voi (a vrea) în sintagmă, cealaltă cu auxiliarul a avea, una cu verbul sub forma temei de infinitiv, cealaltă cu verbul la conjunctiv: 1. a voi (vrea) + tema infinitivului: voi cânta, coborî, vinde etc. Tema infinitivului rămâne invariabilă. Verbul auxiliar - cu flexiune de auxiliar - își modifică forma în funcție de număr și persoană: Eu voi cânta, lucra, dormi, coborî, părea, vinde, prinde etc. Tu vei cânta, lucra etc. El, ea va cânta etc. Noi vom cânta etc. Voi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dislocată de o serie de adverbe modale - regim: cam, prea, mai, și, tot: „Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.” (M. Eminescu) În limba vorbită și în limbajul poetic sunt frecvente formele inverse, cu auxiliarul urmând temei de infinitiv a verbului și formând cu aceasta o singură unitate fonetic-semantică: „Mai suna-vei dulce corn, Pentru mine vreodată?” (M. Eminescu) Sintagma formelor inverse nu mai poate fi dislocată de adverbe; este dislocabilă, în schimb, prin forme neaccentuate ale pronumelor personale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu) Sintagma formelor inverse nu mai poate fi dislocată de adverbe; este dislocabilă, în schimb, prin forme neaccentuate ale pronumelor personale: „- Doamne, prinde-l-voi strigoiul cela odată la oala cu smântână -...” (I. Creangă) Accentul: Auxiliarul este monosilabic; tema infinitivului primește accentul în funcție de tipul de flexiune al verbului: verbele din tipurile IV și V de flexiune păstrează accentul pe rădăcină: fàce, mèrge; celelalte verbe au accentul pe sufixul tematic: cântà, lucrà, dormì, sosì, cobor, ur, părèa. 2. a avea + conjunctivul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
urmând, de asemenea, regula accentuării verbelor la prezent): àre să lucrèze, avèm să lucr°m, avèți să lucràți etc. Structura viitorului I este aceeași pentru toate verbele. Diferențe - în funcție de tipul de flexiune al verbului - apar doar la nivelul temei de infinitiv sau la nivelul conjunctivului (la acesta din urmă, atât din punctul de vedere al temelor prezentului, cât și din cel al dezinențelor personale). Observații: În limba vorbită, cele două forme de viitor cunosc numeroase variante fonetice ale auxiliarului: • forma cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în legătură cu aducerea în context a conjunctivului. Ca atare, valoarea modală nu aparține verbului la conjunctiv, ci construcției în întregime și se datorează, în primul rând, verbului regent. Această valoare modală, mai exact amodală, a conjunctivului prezent îl face sinonim cu infinitivul, amodal prin excelență: „Iaca - începu el a răcni ca un smintit - toate lucrurile mi se arată găurite...” (I. Creangă) „Atunci împăratul a început s-o sfătuiască zicând...” (I. Creangă) „...M-am frământat cu gândul fel și chip cum aș putea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de comunicare: „Câte ceasuri să fie?” (I.L. Caragiale) sau într-un moment posterior: prezentul conjunctivului dezvoltă și sensul de posterioritate: „Așa să răspunzi de câte ori are să te întrebe cineva.” (Cezar Petrescu) Ca valoare „nominativă”, când intră în relație de sinonimie cu infinitivul verbului, prezentul conjunctivului este atemporal: „Culmile reporterului. Să-i chiorăie mațele de foame și el să se scobească-n dinți în fața lui Capșa, spunând c-a dejunat adineaori cu Arton.” (I.L. Caragiale) În funcție de planul semantic și structura contextului sintactic, prezentul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Matei răstit. - Păi eu m-aș fi rugat să-mi dai drumul, coane.” (D. Zamfirescu) Structura morfologică Este un mod construit analitic. Semnul caracteristic este auxiliarul-morfem aș, ar etc., care precede, în sintagma potențial-optativului, forma verbului de conjugat: tema de infinitiv, la prezent; tema de participiu, la perfect. Prin forma de prezent, potențial-optativul intră în opoziție directă cu indicativul viitor, opoziție marcată la nivelul auxiliarului: a vrea, pentru potențial-optativ; a voi (a vrea), pentru indicativul viitor: (eu) aș cânta etc./voi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fir-ar al dracului!” (M. Preda) De altfel, prezentul are, în cele mai multe cazuri, valoare de viitor: „Tiu! Ța-ța! Pftiu! Ucigă-te toaca, duce-te-ai pe pustii!” (I.L. Caragiale) Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, din tema de infinitiv a verbului de conjugat și verbul auxiliar a vrea la imperfect (cu flexiune de auxiliar). În limba literară, auxiliarul precede tema infinitivului: „N-ar fi mai scumpă vremea sleindu-se-n tăcere Decât bătută-n clopot de glas fără durere
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
duce-te-ai pe pustii!” (I.L. Caragiale) Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, din tema de infinitiv a verbului de conjugat și verbul auxiliar a vrea la imperfect (cu flexiune de auxiliar). În limba literară, auxiliarul precede tema infinitivului: „N-ar fi mai scumpă vremea sleindu-se-n tăcere Decât bătută-n clopot de glas fără durere?” (T. Arghezi) În limbajul poetic și în limba vorbită, auxiliarul poate sta deopotrivă în fața sau în urma temei de infinitiv: „Prin cosmos / auzi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
auxiliarul precede tema infinitivului: „N-ar fi mai scumpă vremea sleindu-se-n tăcere Decât bătută-n clopot de glas fără durere?” (T. Arghezi) În limbajul poetic și în limba vorbită, auxiliarul poate sta deopotrivă în fața sau în urma temei de infinitiv: „Prin cosmos / auzi-s-ar atuncea măreții mei pași și-aș apare năvalnic și liber / cum sunt.” (L. Blaga) În imprecații, auxiliarul apare numai în urma temei de infinitiv a verbului, temă care, la unele verbe, prezintă forma lungă: „Dare-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în limba vorbită, auxiliarul poate sta deopotrivă în fața sau în urma temei de infinitiv: „Prin cosmos / auzi-s-ar atuncea măreții mei pași și-aș apare năvalnic și liber / cum sunt.” (L. Blaga) În imprecații, auxiliarul apare numai în urma temei de infinitiv a verbului, temă care, la unele verbe, prezintă forma lungă: „Dare-ar Dumnezeu să ți se usuce gâtul!...” (D. Zamfirescu) „Știu eu, să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci, să dormi!” (I. Creangă) Tema infinitivului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infinitiv a verbului, temă care, la unele verbe, prezintă forma lungă: „Dare-ar Dumnezeu să ți se usuce gâtul!...” (D. Zamfirescu) „Știu eu, să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci, să dormi!” (I. Creangă) Tema infinitivului este invariabilă. Auxiliarul își schimbă forma, în funcție de număr și persoană: Eu aș cânta, lucra, coborî, dormi, păru, vându Tu ai cânta etc. El, ea ar cânta etc. Noi am cânta etc. Voi ați cânta etc. Ei, ele ar cânta etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ea ar cânta etc. Noi am cânta etc. Voi ați cânta etc. Ei, ele ar cânta etc. Structura potențial-optativului prezent nu diferă în funcție de tipul de flexiune al verbului și nici nu introduce diferențieri. Acestea există doar la nivelul temei de infinitiv, care prezintă diferite sufixe, corespunzător tipului de flexiune verbală. Sintagma potențial-optativului prezent este disociabilă, prin adverbe regim: cam, mai, prea, tot, și: „Astfel de cărți aș tot cumpăra...” Când auxiliarul urmează temei de infinitiv a verbului, sintagma este dislocabilă prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
există doar la nivelul temei de infinitiv, care prezintă diferite sufixe, corespunzător tipului de flexiune verbală. Sintagma potențial-optativului prezent este disociabilă, prin adverbe regim: cam, mai, prea, tot, și: „Astfel de cărți aș tot cumpăra...” Când auxiliarul urmează temei de infinitiv a verbului, sintagma este dislocabilă prin pronume, personale sau reflexive: „Duce-m-aș și m-aș tot duce.” „Fă, armăsăroaicelor, legați-vă câinele, mânca-l-ați fript!” (M. Preda) Perfect Reprezintă potențialul cu valoare de ireal. Este un timp de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
chiar forme speciale: fă!, zi! etc., precum și verbele care, din motive fonetice, prezintă dezinența -i: merg-i!, dorm-i! etc. Spre deosebire de celelalte moduri verbale, la persoana a II-a singular, imperativul negativ prezintă o altă structură, constituită din tema de infinitiv, precedată de adverbul de negație nu: nu cânta, lucra, coborî, dormi, merge! etc. Diferențele se produc la nivelul temei de infinitiv, în funcție de sufixul specific fiecărui tip de flexiune: • sufixul -a; verbele din tipul I de flexiune: nu cânt-a! • sufixul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
celelalte moduri verbale, la persoana a II-a singular, imperativul negativ prezintă o altă structură, constituită din tema de infinitiv, precedată de adverbul de negație nu: nu cânta, lucra, coborî, dormi, merge! etc. Diferențele se produc la nivelul temei de infinitiv, în funcție de sufixul specific fiecărui tip de flexiune: • sufixul -a; verbele din tipul I de flexiune: nu cânt-a! • sufixul -i; verbele din tipul II1 de flexiune: nu dorm-i! • sufixul -î; verbele din tipul II2 de flexiune: nu cobor-î! • sufixul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sufixul -î; verbele din tipul II2 de flexiune: nu cobor-î! • sufixul -ea; verbele din tipul III de flexiune: nu păr-ea! • sufixul -e; verbele din tipurile IV și V de flexiune: nu petrec-e!, nu plâng-e! Datorită caracterului invariabil al temei de infinitiv, forma negativă nu mai prezintă dezinențe pentru persoană și număr la singular. La plural, nu intervine nici o deosebire în structura verbului, la forma negativă față de cea afirmativă: cântați - nu cântați! Accentul: La forma afirmativă, cade pe rădăcină, la verbele din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu păreà! și pe rădăcină, la verbele din tipurile flexionare IV și V: nu trèce!, nu plșnge! etc. FORME ABSOLUTE ALE VERBULUITC "FORME ABSOLUTE ALE VERBULUI" Integrate categoriei Modului în edițiile anterioare ale Gramaticii Academiei și în gramaticile de autor, infinitivul, gerunziul, participiul și supinul sunt interpretate în ultima ediție a Gramaticii limbii române , elaborată de Academie într-un subcapitol distinct, intitulat Forme verbale nepersonale. (vol.I, pp.483-543) Neutre din punctul de vedere al atitudinii subiectului vorbitor față de acțiunea (starea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
supinul sunt interpretate în ultima ediție a Gramaticii limbii române , elaborată de Academie într-un subcapitol distinct, intitulat Forme verbale nepersonale. (vol.I, pp.483-543) Neutre din punctul de vedere al atitudinii subiectului vorbitor față de acțiunea (starea etc.) exprimată verbal, infinitivul, gerunziul, participiul și supinul reprezintă, în dinamica funcționării limbii ca sistem de sisteme, un spațiu special al raportului dintre sistemul lexical și sistemul gramatical. Opoziția adjectiv vs adverb, de exemplu, se desfășoară în perspectiva categoriilor gramaticale de nivel (grad) I
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unități lexicale. El duce o viață călugărească./ El trăiește călugărește. Identitatea lexico-gramaticală (de nivel I) de verb, substantiv, adjectiv, adverb etc. este fixată, în ambele planuri, prin modul specific în care se interferează dimensiunile semantică, sintactică, morfologică, deictică. Formele absolute infinitiv, gerunziu etc. se caracterizează printr-o reorganizare a interferenței acestor dimensiuni și la primul nivel, al categoriilor lexico-gramaticale (părți de vorbire), prin dezvoltarea unei „polisemii” specifice, și la al doilea nivel, al opozițiiilor categoriale (morfologice sau morfo-sintactice), prin neutralizarea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categoriilor lexico-gramaticale (părți de vorbire), prin dezvoltarea unei „polisemii” specifice, și la al doilea nivel, al opozițiiilor categoriale (morfologice sau morfo-sintactice), prin neutralizarea lor (relativă sau absolută). La primul nivel, „polisemia” lexico-gramaticală a formelor absolute este reprezentată de complementaritatea verb-nume (infinitiv, participiu, supin) sau nume-verb-adverb (gerunziu). La cel de-al doilea nivel, neutralizarea opozițiilor categoriale se manifestă ca potențialitate absolută (infinitivul) sau ca absolutizare a semanticii unui termen al opoziției (gerunziu, participiu, supin). INFINITIVULTC "INFINITIVUL" Principala funcție lingvistică a infinitivului este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
morfo-sintactice), prin neutralizarea lor (relativă sau absolută). La primul nivel, „polisemia” lexico-gramaticală a formelor absolute este reprezentată de complementaritatea verb-nume (infinitiv, participiu, supin) sau nume-verb-adverb (gerunziu). La cel de-al doilea nivel, neutralizarea opozițiilor categoriale se manifestă ca potențialitate absolută (infinitivul) sau ca absolutizare a semanticii unui termen al opoziției (gerunziu, participiu, supin). INFINITIVULTC "INFINITIVUL" Principala funcție lingvistică a infinitivului este funcția denominativă. Infinitivul denumește acțiunea (starea etc.) verbului în interiorul sistemului lexical al limbii, așa cum forma absolută a substantivului, acauzală, denumește
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
absolute este reprezentată de complementaritatea verb-nume (infinitiv, participiu, supin) sau nume-verb-adverb (gerunziu). La cel de-al doilea nivel, neutralizarea opozițiilor categoriale se manifestă ca potențialitate absolută (infinitivul) sau ca absolutizare a semanticii unui termen al opoziției (gerunziu, participiu, supin). INFINITIVULTC "INFINITIVUL" Principala funcție lingvistică a infinitivului este funcția denominativă. Infinitivul denumește acțiunea (starea etc.) verbului în interiorul sistemului lexical al limbii, așa cum forma absolută a substantivului, acauzală, denumește „obiectual” substanțe - „obiecte” interpretate lingvistic: a călători - corabie Infinitivul poate fi, în acest sens
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]