1,049 matches
-
unui râu sau oricărui alt obiect care îl interesa decât după ce a descoperit în prealabil o calitate generală care l-a frapat ca trăsătură caracteristică a obiectului pe care el voia să-l denumească”. Eludând perioada îndelungată în care țipătul instinctiv și imitativ a devenit sunet articulat și semantic, Max Müller atribuie omului primitiv procesul mintal de identificare a esenței lucrurilor, proces de care numai omul este capabil. În consecință el prezintă, în ale sale Conferințe asupra filozofiei limbajului în concepția
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
tehnicianului să explice de ce animalele inferioare nu sunt artiști sau mecanici. 3) „Diferența esențială care separă mijloacele de comunicare ale oamenilor între ei și cele pe care le au animalele constă în faptul că la acestea din urmă ele sunt instinctive, în timp ce la primii ele sunt cu totul arbitrare și convenționale. În nici o limbă cunoscută nu există măcar un cuvânt despre care să se poată spune că a fost dat de natură: fiecare cuvânt își îndeplinește funcția prin atribuire și în virtutea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
adâncește cu scenariul căutării animalului mitic cu rol de călăuză sau ipostază totemică a alesei. Flăcăul căruia i s-a promis în schimbul ieșirii în lumea albă „Fata Brună,/ cu Fața Rumenă,/ cu Cosița Groasă -/ o fată frumoasă” urmărește în mod instinctiv traseul care îl va conduce, la momentul magic spre ursita de dinainte de ursire: „trecând un an, doi, trei, patru - douzeci de ani, băiatu a-nceput să plece la vânătoare de unul singur. Pleca la vânătoare. Azi vânătoare, mâni vânătoare, poimâne
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
S-a sălbătecit,/ S-a năprăsnicit” (Celei - Olt). Pierderea în lume și mișcarea de rostogolire (semnificația lui a alivăni) în spațiul acvatic al prundurilor corespunde abolirii ființei istorice, marcată fizic prin creșterea nestăvilită a părului, ca „manifestare a vieții vegetative, instinctive și senzuale”. Marcă a puterii spirituale, părul lung este urmarea interdicției inițiatice de a fi tăiat: „a pierde părul înseamnă a pierde puterea”. În locul hainelor, trupul se acoperă cu pletele supradimensionate și fecioara ia un aspect bizar, adică se sustrage
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
sau „prostia” studiată de un G. Flaubert (Bouvard et Pécuchetă, dar și de cohorte de scriitori realiști ai secolului al XIX-lea și XX, rus, francez și român. Cele două categorii „atipice” provoacă Însă, În general, un fenomen de respingere instinctivă, dar și - modificat și augmentat de educație - de teamă față de nebuni și dispreț față de proști. Meritul marilor scriitori a fost de a relativiza cele două reacții, În aparență contradictorii, dar care, la o privire mai atentă, se „amestecă”. Astfel, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
În momente neașteptate, „nepregătite” și care nu ne mulțumește aproape niciodată pentru simplul motiv că nu știm cu precizie ce căutăm acolo. Pe cine vrem să „Întâlnim”, „ce” vrem să aflăm, cât și cum vrem să mințim, cu acea mitomanie instinctivă, care ar trebui să ne ajute să mai trăim un anotimp, un an sau... un ceas, măcar pentru cei ce simt că viața se scurge din ei. Fără pricină. Profeția, nevoia de profeție de care vorbesc cu atâta insistență, poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
reabilita Într-un fel trecutul, o altă „criză”, atunci Însă provocată de alții, puternicii zilei. De a da În sfârșit un sens acelui „necaz” ce părea a-mi defini pentru totdeauna destinul: o traiectorie mai mult sau mai puțin confuză, instinctivă, În sensul primitiv, ca a unui gândac ce aleargă nehotărât, pripit, În zig-zag, Într-un spațiu deschis, sub imperiul unor forțe pe care nu numai că nu le poate controla, dar nici nu le distinge prea bine. Ei bine, „ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
umane și sociale Într-o Europă prinsă de un alt taifun, a devenit și unul politic. O „Înrudire pe dos” Întrucât, se știe, firea mea este una... cum să-i zic?... una mai plebeică, mai directă! Eu nu am noblețea instinctivă a firii și a stilului acelor aristocrați ai spiritului de a nu „arăta cu degetul” ceea ce „mă interesează”; eu iubesc viața, cum am mai spus-o de atâtea ori, sunt În acord și cu neajunsurile, cu „inconvenientele” ei, nu rareori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ea este acum un fel de monstruoasă coaliție "interiorizată" în figurile oamenilor politici și ale ideologilor. Există o contradicție în ei înșiși, în felul în care se distanțează de oamenii de rând care, la un anumit nivel și în mod instinctiv, își dau seama de această contradicție și își spun: Nu se poate avea încredere în nimeni, noi facem ce putem și cum ne taie capul". Urmarea e că o bună parte a electoratului devine foarte cinică. Din nou vin cu
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
vehemențe derutante și capitulări inexplicabile. Însă oricât patos ar cheltui în politicale și jurnalism, autoarea rămâne scriitor, astfel încât ceea ce se reține este substanța nucleului confesiv: autoscopia copilăriei și a adolescenței, malformate de obsesia „dosarul prost”, tinerețea citită „ca o abulie instinctiv premeditată”, „un somnambulism” ocrotitor în planul relațiilor sociale, revelațiile despre rătăcirile politice din interbelicul românesc, despre încă persistenta normalitate a unei bune părți din românime sau, mai ales, confirmarea unor temeri privitoare la ambițiile secesioniste legate de Transilvania. Dimineață pierdută
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285180_a_286509]
-
cu Edgard Papu, printre alții. Având, vorbesc de mine, „neșansa” de a veni din Ardeal, de a vorbi, probabil, o limbă mai puțin flexibilă, mai puțin elegantă, o cultură cu mult, mult mai lacunară, aș zice o cultură mai ales „instinctivă”. Această „antipatie” fină, acest „dispreț de boiernaș” avea să dureze nici mai mult, nici mai puțin decât trei ani, deși, începând din acea vară, a lui ’58, urma să ne vedem dacă nu zilnic, cel puțin de două sau trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
adusese „în grup”, după trei ani de insistențe ale poetului, dar și după ce a citit prima variantă a romanului meu de debut, atitudinea lui s-a schimbat brusc, mi-a prezis un viitor „măreț” în proza română și mefiența lui instinctivă din primii ani s-a schimbat în accente de reală simpatie și solidaritate umană. După „dispariția” sa din „fauna literară”, ne-am văzut, firesc, mai rar, dar ne-am văzut totuși, și cred că eu am fost cel mai activ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
lor - trei poeți și un critic! -, deși nici un semn „exterior”, social, major, nu ne conforta în opiniile noastre. Am mai spus-o, tinerii veleitari, debutanții - cei până la prima sau a doua carte! - se sprijină peste tot între ei la modul instinctiv, exagerându-și meritele și dovedind blândețe critică față de limitele inerente, mai mult sau mai puțin. În primele ore ale prieteniei noastre, în vara lui ’58, după ce mi-a citit câteva poeme, nepublicabile în anii aceia, și după ce eu i-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
curaj, ci pur și simplu de acea iluminare și energie pe care ți-o împrumută un vis. Vis insistent, tiranic, așa cum sunt unele vise ale unor adolescenți care iau în serios, împotriva sfaturilor înțelepților casei sau ai cetății, cărțile, cetățeni instinctivi ai orașului imaginar ce-și are prinții săi - un Cervantes, un Borges... Cărțile, lumea și ideile cuprinse în ele, preferându-le realității mediocre din jur, ideile eroilor lor care fac să pălească, care ridiculizează chiar ideile adulților din jur, chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
religioasă sub ale cărei „cuțite” ei cădeau, adeseori învinși definitiv și dezonorați, nu mă puteam împiedeca, aproape de fiecare dată și la fiecare lectură sau relectură, de a „lua partea lor, a ambițioșilor”! Era, probabil, cum o spuneam mai sus, o instinctivă preluare a unor iraționale tendințe genetice ale ramurilor mele genealogice reunite - mici intelectuali români și mici comercianți germani, șvabi! -, tendințe, simpatii instinctive care, probabil sub „presiunea” vitalității mele deosebite, mergeau în primul rând spre acei „ambițioși”. Care, la rândul lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
lectură sau relectură, de a „lua partea lor, a ambițioșilor”! Era, probabil, cum o spuneam mai sus, o instinctivă preluare a unor iraționale tendințe genetice ale ramurilor mele genealogice reunite - mici intelectuali români și mici comercianți germani, șvabi! -, tendințe, simpatii instinctive care, probabil sub „presiunea” vitalității mele deosebite, mergeau în primul rând spre acei „ambițioși”. Care, la rândul lor, îi admirau pe alți „ambițioși”, de data aceasta staturi istorice, proeminente, un Cezar sau Alexandru, pentru generațiile mai vechi, un Napoleon, idol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Într-o înțelegere încheiată o dată pentru totdeauna. Pentru cei mai mulți nu existau lacune, nu trebuia să privești printre cuvânt și obiect și să fixezi nimicul, ca și cum, glisând din propria-ți piele, te-ai pierde în gol. Mișcările cotidiene ale mâinii erau instinctive, o muncă deprinsă pe tăcute - capul nu însoțea mâna pe calea ei, și nici nu-și avea propriile sale căi deosebite. Capul exista doar ca să poarte ochi și urechi, de care, după cum se știe, e nevoie când omul muncește. „Ăsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
bineînțeles că limba maternă rămâne pe mai departe nestrămutat ceea ce este pentru tine. În general te încrezi în etalonul ei chiar și atunci când el e relativizat de uitătura limbii ce s-a adăugat limbii materne. Căci știi că acest etalon instinctiv, fie el oricât de întâmplător, este lucrul cel mai sigur și mai necesar pe care îl posezi. și de care gura dispune gratis și fără să-l fi învățat conștient. Limba maternă este instantaneu și necondiționat prezentă, la fel ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
așeza graiul sub ochii altei limbi duce la o relație întru totul verificată, la o iubire destinsă. Nu mi-am iubit niciodată limba maternă pentru că ar fi limba mai bună, ci pentru că mi-e cea mai apropiată. Din păcate, încrederea instinctivă în limba maternă poate fi compromisă. După exterminarea evreilor sub regimul național-socialist, Paul Celan a trebuit să trăiască știind că limba lui maternă, germana, e limba ucigașilor mamei sale. Dar chiar aflându-se pe această potecă înghețată de pădure, Celan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Partea poetică dispăruse cu desăvârșire. În cursul interogatoriului, rumegarea acelorași lucruri ore în șir te făcea treptat să-ți reamintești tot ce spuseseși și până la urmă ți se stârnea cheful să corectezi deficitul de poezie. Dar trebuia să-ți reprimi instinctiva rectificare a carențelor poetice, pentru că ar fi echivalat cu o autoacuzație. La fiecare interogatoriu când, după părerea lui, mă făcuse șah mat anchetatorul îmi spunea triumfător: „Vezi, iată că lucrurile se leagă“. Avea dreptate fără să știe, căci, în fapt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
piatra de pavaj în liniștea nopții... toate se pierd sub greutatea apăsătoare care nu prevestește nimic bun. Nici măcar apa râului pe care o ascultam cu plăcere cum se izbește de mal nu mă mai alină. E vorba de o retragere instinctivă de dragul conservării, o închidere în propria carapace, un fel de sfârșit care își are și el ordinea lui. Pentru toată lumea, iarna își are particularitățile ei, nu seamănă cu nici un alt anotimp. Ciripitul păsărelelor e mai neliniștit, mai ascuțit. Uneori zbaterea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
al disciplinelor umaniste în detrimentul celor realiste. În acest sens, avea în vedere în primul rând literatura, care, prin conținuturile sale, avea valențe modelatoare, formative și educative în devenirea umană. Cultura nu însemna însă erudiție, în opinia sa, ci umanizarea pornirilor instinctive ale copilului prin contactul său nemijlocit cu marile opere literare, inclusiv cu cele ale culturii greco-latine. François Rabelais (1494-1553), prin întreaga sa concepție pedagogică și literară, fundamentează teza unei aspirații spre idealul omului universal. Cultivarea gustului pentru studierea limbilor clasice
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
cu ,,capul” altuia: ,,Forțele spontane ale copilului, nevoia lui de a-și realiza propriile-i impulsuri nu pot fi în nici un fel suprimate. Când condițiile exterioare sunt de așa natură încât copilul nu-și poate cheltui în munca sa puterile instinctive, dacă are sentimentul că nu se poate exprima prin această muncă, el învață atunci într-un mod miraculos să dea exact cantitatea de atenție necesară pentru a satisface exigențele profesorului și să păstreze o parte din energia mentală pentru a
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
cu adevărat revelantă. Nici o epocă literară nu poate fi creatoare fără includerea în structura ei a unui ideal istoric organic. Acest fapt este dovedit cu prisosință de întreaga noastră evoluție literară, de desfășurarea oricărei literaturi, indiferent de alternanțele ei tactice, instinctive sau lucide. Literatura unei epoci are sufletul ei, persoanalitatea ei distinctă, în raport cu a altor epoci. Mișcarea noastră literară de astăzi nu poate face excepție de la această regulă suverană, cu atât mai mult cu cât istoria pe care se grefează este
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
al UE, FMI și Băncii Mondiale, împreună cu reprezentanții Guvernului român să elaboreze o strategie pe termen mediu a dezvoltării României, unii politicieni români, fluturând steagul mândriei naționale velico-române, au respins ideea ca pe un «dictat străin». Prima reacție, aș spune instinctivă, a d-lui Ion Iliescu a fost categorică: «Această propunere este inacceptabilă pentru un guvern care se respectă ». Ulterior, președintele PDSR a revenit și a scris d-lui Verheugen o scrisoare măgulitoare. Timpul, ca și noaptea se dovedește un bun
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]