1,213 matches
-
albastrul disoluțiilor ce-și încep topirea străbătătoare până în albul scheletic al corporalității. Acest chip ne apare stins, paralizat în ultima clipire de viață, închis și pietrificat în sfera acelui moment final când ținta spre care începea să-și fixeze privirea interiorității s-a deschis asemeni unui vârtej abisal răpindu-i suflul de conștiință și preschimbându-l într-o albie seacă de nisip și pământuri aride din care amprenta fluid-transparentă a spiritului s-a retras. Aici chipul mort se așează alături de amintirea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
acum pragul tainic al morții. Când evocăm, așadar, această imagine ne gândim, în primul rând, la suma ipostazelor în care trăsăturile chipului respectiv se grupau și reorganizau mereu oferind noi aspecte ale feței în funcție și în raport de trăirile interiorității, de combustiile și reechilibrările ce animau abisul sufletului amintit aici. Acest cumul care își centralizează componentele asemeni unui portret dinamic ne apare așezat la moartea celui drag, lângă chipul părăsit de spirit al acestuia. Dualitatea celor două imagini ne induce
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cotidian corelându-și ritmicitatea cu tactul general impus de mundaneitate. Starea de sănătate a corporalității susținea integrarea și menținerea naivă în fluxul banal al zilelor amorfe și comune. Apatia imanentului ca un dat împrejmuitor și metafizic plafonant pătrundea și domina dimensiunea interiorității ce poartă individualitatea umană. Survenirea suferinței trupești întrerupe brutal ancorarea spiritului în solul unei narcoze colective ce induce o iluzorie stare de siguranță comună și echilibru de conviețuire fericită. Această punctare ce secționează aici afilierea individualității la marșul anonim comun
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Cel lipsit de vedere atinge componente ale încăperii și ajunge să o cunoască tactil din detaliu în detaliu, dinspre particularitățile structurii către generalitatea ansamblului, ansamblu și imagine pe care el nu o primește ci și-o formază elaborat în propria interioritate. Acest mecanism de cunoaștere se manifestă, adesea, la nivelul tuturor celor pătrunși de suferințele deficiențelor trupești focalizând atenția conștiinței spre detaliu și inter-reacționare cu acesta. Astfel, alături de cel atins de orbire și cel lipsit de abilitatea mîinii ce impune voință
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
reda, noi indicăm dinamica unor fenomene și implicații afective care se întind dincoace de cuvântul limbajului comun. Desigur că sublimarea rostirii întru spirit pe care o exersează discursul poetic poate revela fascicole și străfulgerări din sferele cele mai adânci ale interiorității umane, din energia telurică ce poartă profunzimea de duh a ființei umane. Dar poezia este un har ce rareori zăbovește peste ființarea extenuată a omului prăbușit în profan iar ne-poeticul, grotescul înveșmântat în sluțenia unei materii ce eclipsează spiritul
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
suferind din insuficiențe și incapacități ce privează trupul de normalitate, dețin conștiințe a căror luciditate poate străpunge hipnoticul devenirii cotidiene, poate susține proiecția spre esența ontică a spectrului cu care lumea ne întâmpină amăgitor. Aceste conștiințe datorită metamorfozelor impuse în interioritate prin suferințele pe care le îndură, transformări ce se rezumă la procesualitatea unei maturizări spirituale accelerate, dobândesc noi temeiuri, noi rădăcini ce se întind spre a-și extrage seva în solul a ceea ce descoperă prin fereastra deschisă de amănunt. Astfel
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ambulant social ce a urcat pe scena anonimatului cotidian, scenă pe care cu toții trebuie să uite de realitatea lor individuală înlocuind reala identitate cu virtualitatea unui rol. Negându-și viciile, răutățile și neputințele ce încă mai răsună la început dinspre interioritate, un astfel de actor uită gradual de autenticul său nume pentru a adopta pseudonimul impus prin ancorarea în banalitatea mundaneității. Ce această banalitate îi solicită în comportament și acțiune, el va împlini neîntârziat. Cel mai adesea, atunci când un semen este
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mai adesea, atunci când un semen este lovit prin suferințe de ordin spiritual, profunzimea ascunsă a celorlalți nu rămâne, însă, nici măcar în câmpul unei neutralități glaciare ci este inundată de veninul bucurii răutăcioase. Această fericire malefică că altul este supus torturii interiorității propria ființă aflându-se în liniștea unui adăpost existențial constituie unul dintre afectele ce trebuie ferit descoperirii. El este eclipsat de falsitatea exagerată a conduitei ce pare reflexia unei compasiuni în realitate inexistentă. Intensitatea acestei ascunderi urcă până la survenirea uitării
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
pe care ei le impun cunoașterii. Astfel, într-un asemenea context, eu mă cunosc pe mine prin numele și statutul ce mi-au fost impuse dintru început de către imperativele sociale postulate ca repere mundane. Saltul peste această pecete spre propria interioritate nu implică aici o rupere primordială, o dezrădăcinare de această emblemă. Spectrul ei mă urmărește constant și în mijlocul demersului de a mă sonda spre profunzimea mea abisală. Chiar atunci când sesizez că am uitat, în proiecția spre fundamentele propriului ego, numele
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
susține și învăluie ascuns palierele ontice ale imanentului. Pentru mundaneitatea anonimă suferindul nu trebuie citit, aprofundat analitic în experiența sa revelatorie. El trebuie vindecat sau exilat în sfera celor incurabili fără demersul unei decriptări prealabile a ecourilor ce trepidează în interioritatea sa trezită de cutremurări telurice. Vindecarea lui nu presupune abordarea deschiderilor interioare determinate prin irumperea lăuntrică a suferinței. Acest tip de tămăduire oferit de paradigma lumescului cotidian intenționează, în esență, nu aprofundarea fenomenului suferinței mai ales în efectele sale metamorfozante
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
spre transcendența întemeietoare nu este doar o calitate interioară cumulată ci una ce se dobândește perpetuu asemeni fluidității cristaline revărsate dintr-un izvor al stâncilor înalte. Cotidianul alunecă învăluitor pe lângă atomul pulsativ al suferinței evitând decodarea mesajelor ce răzbat dinspre interioritatea tensionată în propria concentrație incandescentă a celui îndurerat. Valența revelatorie, profetică a suferinței ca oracol ce vestește temeiurile primordiale, întemeietoare ale mundaneității glisate în special imanentului este aici ocolită, trece ca neobservată, nesesizată vigilenței cotidiene. Aceste fundamente ale mundanului sunt
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
bezna efemerităților mundane, negura decăderii sufletului în grosier și dialecticile disoluției. Puținii astrologi dăruiți absolutului citesc în delirul combustiilor ei metafizice ecourile din catedrala înaltă a transcendenței. Restrângerea din răsfirarea în dinamica agitației mundane, concentrarea atomară a sinelui reproiectat spre interioritate constituie o stare ontică primordială pe care, adesea, și-o asumă ființa umană surprinsă în ipostazele unor trăiri ce deschid, prin intensitatea tensiunii lor, spre ierarhii și paliere ontice superioare. Această absorbție metafizică a lăuntricului ce se refuză exteriorității cotidiene
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
finală a zeului în raport cu acest călător privit sub semnul anathemei? Ipostaza ontică a reculegerii în templu Templul ca deschidere insulară sacră întămpină credinciosul în reculegerea mistică a sosiriI sale. Actul reculegerii indică o retragere din rasfirarea sinelui, un reflex al interiorității spre concentrarea atomară în propria tensiune. Astfel, gândurile și trăirile, fie ele intensive sau diminuate, sunt reașezate în pulsiunea unei singure împletiri ce le purifică de stigmatul depărtărilor unde au fost ancorate secvențial și efemer. Multiple experiențe și conexiuni existențiale
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mereu peste sine al depărtărilor ce poartă aici stigmatul unui orizont deplin revelat sub nuditatea distanțării sale. A te reculege la marginea acestui peisaj de enrgii dezlănțuite în ampla lor împletire înseamnă a oferi propriei concentrări a sinelui, rechemat întru interioritate, melancolia unei transfigurări sufletești încă posibile. Această transfigurare nu reprezintă o mutație radicală, îmbrățișarea unei stări de conștiință total diferită în raport cu cea anterioară ci redimensionarea viziunii asupra propriului sine, dobândirea unei lucidități profunde prin care individualitatea umană se descoperă ca
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Divinității în adăpostirea rostuită de om, ci invers, a omului sub adăpostirea Divinității oferită în cadrele zidirilor umane investite cu rangul funcționalității religioase. În templu credinciosul se reculege, se restrânge concentrat din răsfirarea pierderii în cotidian pentru a deschide atomul interiorității și a primi ocrotirea catharsică oferită de plenitudinea transcendentă revărsată odată cu lumina crepusculară a zeului ce stă să apară. Dacă în afara templului, semne și ecouri ale chemării divine pot surescita, în conștiința credinciosului, reactivarea privirii mistice, odată cu pătrunderea în sfera
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
împrejurimi implică transfigurarea privirii care sesizează în fascicol deja asimilat celor sesizate, mai exact, descoperirea înnoitoare în sinele observatorului a ceea ce este dăruit observării. Dar, așa cum a fost evocat anterior, aici nu survine un demers de reflecție analitică asupra propriei interiorități a credinciosului, un act glacial de consemnare exactă a unor evidențe surprinse în palpitarea lor lăuntrică. A vedea înseamnă, în acest context, a-ți fi revelat și orice revelație implică magnitudinea unui seism al conștiinței ce determină uimirea și exatzul
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
iese în întâmpinare, învăluie dar și palpită în profunzimea conștiinței drept energie creatoare a ființei umane, ființă pe care o cheamă lăuntric așteptându-i răspunsul, recunoașterea și trezirea din visul mundaneității înnegurate. Ratarea revelației, ne-aderarea deplină la transcendență, opturarea interiorității în raport cu ascendența ritualului, îndoiala și dramatica ezitare, toți acești factori ai eșecului mistic sunt, constant prezenți și ei în templu ca trăiri ale credinciosului ce se prăbușește temporar spre necredință sau ale celui ce urcă tragic spre credință. Fără negativitatea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
stăruință își are eroii în literatura închisorilor comuniste - Ioan Ioanid, Viorel Gheorghiță, Marcel Petrișor. Nevoia de a înțelege violența dezbinării unui popor și perfidia josnică a restaurației a depășit ambiția unei ascensiuni liniare pe scara meritelor școlare. Orice explozie a interiorității care putea oferi o alternativă la retorica parvenitismului - obsesia timpurie, inculcată chiar din gimnaziu și liceu, legată de strălucirea propriului curriculum vitae - mi se părea o binecuvântare. Plăcerea de a contesta prin gesturi contrastante - care includ „Apelul către lichele” de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îl are în lume. Rațiunile teologice ale creației nu sunt rostite cu ușurință într-un climat de ostilitate, indiferență sau chiar apostazie, când tot ceea ce este esențial devine - printr-un consens ideologic tacit - un apanaj al purei și perfect absentei interiorități. Într-o țară aflată mereu la răscruce de drumuri, Teodor Baconsky s-a pronunțat deschis, deși fără stridențe, asupra problemelor care ating omul fidel Evangheliei și loial cetății. Cunoscut ca un tenace calofil și versat arbitru al epitetelor, dl Baconsky
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
care trebuie mereu împrospătată. Conținutul coincide cu forma, precum într-o văpaie. Spre deosebire de rugul aprins văzut de Moise, în inimile noastre toate flacările se pot stinge. Iar de la o anumită vârstă a lumii încoace, tot mai puțini mor cunoscând incendiile interiorității... Dacă rugăciunile noastre de dimineață și seară nu ne ajută să trăim peste zi și peste noapte în adevărul lui Dumnezeu și în slujirea lumii, atunci zic, cu regrete, „nu, mulțumesc”. „Viața spirituală” nu poate anestezia asaltul de întrebări cu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ține de două moduri de apariție în lume a operei. Reprezentarea obiectivează creația, în timp ce re-prezentificarea, cu geniul său liturgic, face posibilă surpriza și chiar revelația. Resursele unei creații sunt inepuizabile. Rădăcinile operei artistului sunt ascunse într-un „nevăzut” găzduit de interioritatea patetică a subiectului creator. Înțelegerea este un moment de rezonanță, consonanță sau poate chiar unison. Opera de artă ilustrează, ca eveniment, importanța și obligația actului revenirii hermeneutice, în absența căreia orice judecată ar deveni o condamnare fără apel. În fața evenimentului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
într-o rugăciune. Agonisind darurile Duhului, monahul ajunge să fie un adevărat homo universalis - dar altfel decât în felul renascentiștilor polimați. Semnele distinctive ale unui adevărat monah sunt, pentru starețul de la Simonos Petras, veselia inimii, „schimbarea rărunchilor” (imaginea biblică pentru interioritatea ultimă a omului) și ținerea de mână a lui Dumnezeu, alături de prietenii lui Hristos. Călugărul este un bărbat îndrăgostit de frumusețea înțelepciunii divine. Existența monahală se distinge printr-o strălucire filocalică. În Hristos, unirea firii omenești cu firea dumnezeiască este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
se Întâlni În profunzime. Diferența dintre senzație și profunzime ar consta În faptul că senzația reprezintă modul cel mai simplu de raporatare la lume, ea e periferică, superficială, exterioară și inferioară. În schimb, profunzimea presupune o atitudine durabilă și centrală, interioritate, complexitate, implicare totală a ființei. Demersul critic, prin implicarea senzațiilor și a profunzimii, scoate În evidență prezența obsesivă a unor teme. Acest lucru se Întâmplă și În volumul Poezie și profunzime. În Prefața volumului, Richard Își justifică alegerea metodologiei: “Am
Creativitate şi modernitate în şcoala românească by Alina-Eugenia ZLEI () [Corola-publishinghouse/Science/91778_a_93096]
-
forța rațiunii în raporturile din viață și din cadrul statului și că, dimpotrivă, așa cum se constată la nevoie o asemenea viață de sentimente, în realitate, încetează și să se configureze în cea mai rușinoasă servitute și degradare [192]. [...] Chinezii nu au interioritate deplină... La chinezi există meditația, dar în serviciul statului și în folosul public. Pasul imediat următor constă în aceea că voința devine ceva interior și se conformează pe sine în lumea spirituală și lumea în idealism, unde sensibilul se dizlocă
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
întîmplătoare [37 td]. Moralitate, rațiune, subiectivitate, toate acestea sînt desființate, iar extremele în care indianul trăiește sînt pe de o parte cufundarea nemăsuratei puteri de imaginație în desfătarea senzuală, și pe de altă parte pieirea acesteia în completa abstracție a interiorității... La indieni, fiecare lucru prezent și subexistent se [193] dispersează în vise multiple. Pentru ei înțelegerea este condiționată de excitarea nervilor ce îi împiedică să accepte obiectele așa cum sînt ele și se transformă în vise febrile. Ei nu mai sînt
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]