1,200 matches
-
În acest sens K. Jaspers afirmă că „sufletul nu poate fi obiectivat prin categoriile materiale” el fiind resimțit ca o „energie interiorizată a trupului”. Corpul unui individ este „spațialitatea” persoanei acestuia, ceea ce este „vizibil” în exterior din acesta. Sufletul este interioritate pură, imaterială. Cele două părți, trupul și sufletul sunt însă inseparabile, această „separație” operându-se numai în planul conștiinței propriului Eu. Plotin afirmă că „sufletul raționalizează trupul după imaginea sa”. După E. Mounier „omul este în fiecare moment suflet și
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
felul acesta domeniul experimental trebuie înțeles ca reprezentând o „clinică dirijată” sau controlată în mod voluntar de către experimentator, după criterii anterior propuse metodologic și urmărind niște obiecte precise, ca realizare finală. Clinica este spațiul observației unei suferințe naturale, apărută în interioritatea normalului și care trebuie „descifrată” sau diagnosticată de către medicul clinician care o observă. Ea reprezintă un tip de raționament deductiv, pe când laboratorul reprezintă un tip de raționament inductiv. Laboratorul construiește „modelele patologice” în mod artificial, prin experiment, pe când clinica descifrează
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cu invizibilul (boala ca suferință) sau, altfel spus, „persoana” și „discursul”. În felul acesta, spațiul clinicii devine zona în care se realizează „spațializarea” și „verbalizarea” patologicului. Această verbalizare a suferinței, prin expunerea de către bolnav a acuzelor sale clinice, face vizibilă interioritatea persoanei acestuia. Nu putem înțelege boala fără vizualizarea interiorității bolnavului, decât prin verbalizarea acesteia. În felul acesta „obiectul discursului” bolnavului va deveni „subiectul clinicii”. Clinica va transforma „discursul bolnavului” în „observație medicală”. Orice act de observație medicală implică două domenii
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și „discursul”. În felul acesta, spațiul clinicii devine zona în care se realizează „spațializarea” și „verbalizarea” patologicului. Această verbalizare a suferinței, prin expunerea de către bolnav a acuzelor sale clinice, face vizibilă interioritatea persoanei acestuia. Nu putem înțelege boala fără vizualizarea interiorității bolnavului, decât prin verbalizarea acesteia. În felul acesta „obiectul discursului” bolnavului va deveni „subiectul clinicii”. Clinica va transforma „discursul bolnavului” în „observație medicală”. Orice act de observație medicală implică două domenii: domeniul spitalicesc și domeniul pedagogic, ambele la fel de importante și
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este o persoană desprinsă parțial (nevroze, psihopatii) sau total (psihoze) de realitatea lumii. El este proiectat fie la periferia lumii (nevroze, psihopatii, sociopatii), în afara lumii (demențe) sau într-o lume a realității iraționalului, o lume interioară, închisă sau circumscrisă la interioritatea persoanei bolnavului (schizofrenie, parafrenie, paranoia, melancolie). Această lume a bolii psihice are un caracter închis, întors către sine, negativ în raport cu experiențele sufletești ale normalității, o lume stranie și incomprehensibilă pentru ceilalți, în care identitatea schimbată a bolnavului dă impresia că
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
forme particulare de limbaj”. În acest caz interesul este deplasat de la „cauză” la „modul de a fi al persoanei”. Cauza determină un discurs clinic, care are un caracter exterior. Modul de a fi al persoanei determină un discurs referitor la interioritatea acesteia. Nosologia psihiatrică încearcă să obiectiveze suferința psihică interioară a bolnavului, pe când discursul psihopatologic caută să descifreze semnificația interioară a subiectului-bolnav psihic. În felul acesta, psihopatologia devine o „teorie a fenomenului psihic morbid”, pe care G. Rosolato o pune în
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
structurii persoanei, stă endonul, care este particularitatea constitutivă a individului. El este o instanță integrativă. Endonul reprezintă tot ceea ce apare la om ca unitate a configurației sale de bază. El nu este nici biologicul apersonal și nici apersonalul în sensul interiorității sale. Din cele de mai sus se poate desprinde faptul că elementele care sunt caracteristice psihozelor endogene, în acord cu majoritatea autorilor, sunt următoarele: - existența unor variații zilnice sau sezoniere ale dispoziției afective și capacității de activitate generală, - alternarea, fără
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
că „limbajul psihologic” este extrem de nuanțat, propriu fiecărui bolnav, cu o mare încărcătură emoțională și lipsit de codificarea ce caracterizează limbajul medical. Dar acest „limbaj psihologic” este vocea suferinței și el reprezintă singura cale, unica prin care avem acces la interioritatea ființei bolnavului, la acea zonă interioară a conștiinței acestuia, în care este consumată „experiența psihologică a bolii” resimțită ca suferință. Prin intermediul limbajului medical înțelegem și descoperim boala, dar prin intermediul limbajului psihologic înțelegem și descoperim persoana bolnavului. Din acest motiv, dacă
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
al schizofrenicului se caracterizează prin următoarele aspecte: închiderea în sine autistă cu refuzul comunicării, inafectivitate, discordanță și bizarerii, alterarea imaginii de sine cu alienarea personalității, trăire delirant-halucinatorie. Existența acestor bolnavi este izolată, strict circumscrisă la propria lor persoană. Accesul la interioritatea lor este practic imposibil; izolați și bizari ei sunt discordanți în raport cu realitatea logică. 3) Angoasă și disperare Modelul de existență pato-biografică dominat de angoasă și disperare este caracteristic bolnavilor depresivi. Dominați de o dispoziție tristă, pesimismul lor le închide orizontul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
erau un moment de continuare a plăcerii ce exista în procesul (din nou opus unui simplu act) de folosire a obiectelor vestice. Păstrarea și etalarea bunurilor ce reprezentau Vestul suprimau narațiunile primordiale și individuale ale acestor obiecte. Pentru ca „narațiunile de interioritate” și de legătură afectivă cu aceste obiecte să poată fi articulate, este nevoie de o decupare a contextului de origine (Stewart, 1993, p. 158). „Biografiile” lor inițiale (procesul de producție de masă, localizarea lor în cadrul câmpului culturii de consum ș.
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
geamuri; Strivit în pumni de nouri, cerul des/ Îngenunchează mohorât pe zări/ Și drumul singur rătăcit pe șes/ Se-afundă, șchiopătând, în depărtări...”. Ceea ce pare însă fidelitate neabătută față de recuzita simbolistă se dovedește a fi o proiecție onirică a propriei interiorități. Visul este poate motivul cel mai frecvent al poemelor lui P., iar spațiul oniric se încheagă la limita dintre real și simbolic. Oglinzile, de pildă, sunt suprafețe subțiri între două lumi: a formelor și a adâncurilor, a trecutului și a
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
V. Voiculescu la lumea creștină suferindă, vidată de sensul mântuirii și instalată într-o așteptare absurdă, ca în poemul, emblematic, Copilașii din cer, este o mare distanță: raiul lui P. nu e decât un loc al plângerii; simbolurile consacrate ale interiorității paradisiace (casa, grădina) devin spații goale, infernale. Dacă tonalitatea, repertoriul tematic și stilistic rămân adesea tributare modelului gândirist, poemele au suficientă forță și autenticitate pentru a sparge acest tipar, izvorând dintr-o emoție modernist-expresionistă. Există și poezii de atmosferă, descriptiv-intimiste
POPA-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
considerate caracteristici definitorii, confirmate în versurile din culegerile ulterioare: Fără întoarcere (1992), Tentativă de spovedanie (1994), Ce mai aștept (1996), Moartea mea - Viața mea (1997), Când o femeie vine către tine (2001) ș.a. Poezia lui P. stă sub semnul unei interiorități care, în mod paradoxal, este exhibată în „transcrieri disperate”, printr-o sinceritate aproape violentă, netrucată, dar pătimașă: „tot ce aș putea atinge/ și nu ating/ tot ce aș putea înțelege/ și nu înțeleg/ tot ce aș putea fi/ și nu
POPA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288905_a_290234]
-
el îi admira. Suprarealiștii erau vânați cu necruțare, Arghezi intra sub interdicție, Blaga era anatemizat, Eminescu era comparat cu poetul proletar Theodor Neculuță ș.a.m.d. Loialitatea față de cultura română însemna chiar alegerea exilului interior. Originalitatea lui P. e descoperirea interiorității care oglindește. Înainte de a-și elabora arta poetică din Cunoaștere, în care fixează paradigma negației, el a scris în românește La masă cu tristețea, poezie metaforic programatică: „Afară ninge/ Visul lasă urme / Nu visa// Și cerul din pahar/ Și el
POPA-14. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288916_a_290245]
-
unui urcuș - i se spune „exod spre vis”, „călătorie”, „Fata morgana” - către râvnita „mare cetate”, domeniul „amintirii viitoare” a absolutului: „...câte ne-au tulburat de-atâtea ori/ Acolo nu rămân fără răspuns”. P. se simte împlinit scrutând cu obstinație o interioritate atinsă, ca de o aripă de înger, de miracolul presimțirii „izvoarelor albastre”, a existenței proiectate în etern: „Caleștile așteaptă cu fluturii la ham/ Să trecem”..., „Pornim spre țară nouă, cu soarele în scut”, „Vibrare calmă lunecă-n fântâni” (Scrisoare pentru
POPA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288908_a_290237]
-
a lui Horea, Cloșca și Crișan, din Crăișor de munte, Trei umbre, noaptea, restituie emoții adevărate în marginea emoției colective, cu o perfectă intuire a tonalității participative. Totuși, meritul poetului este acela de a fi întrezărit în euritmia fluid-elegiacă a interiorității sale modalitatea de a aduce o notă modernă în poezia ardeleană, direcționată, în genere, de activism și civism etnic. P. este și autorul unei exegeze critice, Poetul Ion Moldoveanu și destinul său linosian (1942). Foarte înzestrat, dispărut în plină tinerețe
POPA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288908_a_290237]
-
Glanetaș bucovinean (Ion Vizitiu), Anica își îneacă pruncul în fântâna parcului („grădină a deliciilor”, metaforă a unui Occident imoral), iar duduca Adela, la rându-i, se sinucide, după ce află dedesubturile asasinării fiului său. Personajele nu au decât o psihologie sumară, interioritatea lor e bântuită de furtuni pasionale ori, dimpotrivă, de catastrofe morale care îi duc, în aceeași măsură, la gesturi extreme. Accentele lirice care împrumută ambianței naturale semnificații augurale suferă de același metaforism supraîncărcat. Autentic este limbajul personajelor, ceea ce creează identități
POPOVICI-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288966_a_290295]
-
Dulce ca mierea e glonțul patriei, de asemenea scris la persoana întâi, aduce în prim-plan un protagonist tânăr. Mulți comentatori l-au receptat ca pe un roman autobiografic, ceea ce nu este, chiar dacă scriitorul i-a dat personajului mult din interioritatea și din experiența sa. Procedeul apare curent la P., teoretizat ca atare, la fel ca și exprimarea naratorului la persoana întâi și „în nume propriu”. Narațiune a experienței de viață acumulate de un tânăr intelectual, absolvent al unei facultăți de
POPESCU-18. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
și posibila explicație a expresiei „fantasticul interior”, cu care scriitorul își particularizează un întreg ciclu de opere. O alteritate crescândă, perfecționată, excesivă colorează acum tot mai intens manifestarea personajelor, depărtându-le de linearitatea tipologică sămănătoristă. În același timp, preocupat de interioritatea lor, autorul nu mai are suport pentru tirade poematice, textul câștigând rapid în epicitate. Efectele reformulării de atitudine sunt receptate de textele scrise sau revăzute în această perioadă și care vor intra în culegerile de nuvele editate până spre anul
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
poate fi văzută ca un experiment în care cele două teme, războiul și dragostea, se armonizează destul de bine. Se impune ultimul ciclu, Varia vestis, alcătuit din poezii de dragoste sau din pasteluri încărcate de emoția, mai ales melancolică, a unei interiorități supuse trecerii timpului. SCRIERI: Alcătuire de chip, București, 1978; Un târgoveț, pe la-nceput de veac, București, 1981; Memorial pe scut, București, 1989; 101 poeme de dragoste, București, 1995; Poeme, pref. Radu Voinescu, București, 1998. Repere bibliografice: Valentin F. Mihăescu, Alcătuire
PRICINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289017_a_290346]
-
în aceleași linii dominante, de confesiune eliptică și proiecție dată sinelui, într-un imaginar poetic ce unifică reperele lăuntric, în codul asumat (metafore, simboluri-cheie). Insinuându-și foșnetul și umbra, atotprezent, timpul va însoți aici stările, gândul, jocul de ape al interiorității. Iluzia, stăpână altcândva, cedează unei lecturi care percepe violența, asprimea, agresivitatea „aproape”-lui și a „departe”-lui, deopotrivă, de-construind acum o „fără-lume, reavănă”, în care străjuiește, emblematic, „șarpele-n-cerc”: „drumuri pe care nimeni nu răspunde”, „poveri migratoare”, de care „începi
MUSAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
formula compozițională a liricii: una autobiografică, exprimând o subiectivitate feminină asumată („despre rândurile acestea/ oricum se va spune/ le-a scris o femeie”), visătoare și duios-maternă, iar cealaltă, exterioară, concentrată pe real și concret. De aici, pendularea poemelor între consemnarea interiorității și descripția cu trăsături de peisaj transfigurat, dar și corespondența regnurilor sub semnul fecundității, nostalgia comunicării cu natura și conștiința unei rupturi dureroase: „Să fii un inocent navetist/ să nu-ți părăsești condiția/ tiparul genetic/[...] Să petreci aniversările frunzelor,/ nucilor
NEGOIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288403_a_289732]
-
și de prozaism, introspecția necomplezentă, cu deschidere către ontologic. Un vizionarism discret, temperat de autoironie, un patos al litotei, construit la rece, îi caracterizează, de asemenea, lirica. Octavian Soviany semnala „viziunile «autoscopice», proiectând o lumină necruțătoare asupra ungherelor ascunse ale interiorității, unde pulsează substanța profundă a vieții”. După o culegere de povestiri, Întoarce-te, Esthera (1999), adevărată probă de încercare a uneltelor sub aspect tematic și stilistic, P. dobândește consacrarea ca prozatoare odată cu publicarea romanului Agata murind (2003; Premiul Uniunii Scriitorilor
PAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288735_a_290064]
-
Tematica majoră este configurată aici de investigarea raporturilor dintre Eros și Thanatos. P. reușește să acrediteze ceea ce s-ar putea numi o refondare a intimismului, repudiind deopotrivă autoanaliza verbioasă, explicarea intelectualistă, ca și lamentația gratuită sau exhibarea fervent autenticistă a interiorității, eventual sub semnul mizerabilismului provocator. SCRIERI: Narațiuni întâmplătoare, Cluj-Napoca, 1989; Poemul deshumat, Cluj-Napoca, 1994; Creier intermediar, Oradea, 1997; Întoarce-te, Esthera, Cluj-Napoca, 1999; Muncile lui Don Quijote, Pitești, 2000; Agata murind, Cluj-Napoca, 2003. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, Paradoxul grămezii, RL, 1985
PAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288735_a_290064]
-
oraș la sat, se pensionează de timpuriu, își cultivă propria grădină sau gospodărie de subzistență, nu participă la evenimente sociale sau politice, citesc literatură clasică, nu deschid televizorul decât pentru a vedea telenovele sau emisiuni culturale liniștite, își explorează propria interioritate subiectivă fără altă intenție decât pentru a se prospecta, se identifică adesea cu credința religioasă sau cu cercetarea științifică etc. Cultura petrecerii timpului este bazată pe o reverie dilatată și distanțată de orice proiect al vieții alternative. Timpul pentru ei
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]