970 matches
-
în planul lor semantic a informațiilor despre realitatea extralingvistică aflată la originea reacțiilor afective ale subiectului vorbitor. În planul expresiei, identitatea specifică a enunțurilor exclamative este fixată de mai mulți factori: • caracterul specific lexico-gramatical al termenilor prin care se realizează: interjecții afective sau apreciative: „- Frică?... bravo!” (I.L. Caragiale), „- De, nene! zic eu.” (I.L. Caragiale) • tipul de dezvoltare sintactică; când se realizează prin interjecții, aparțin enunțurilor sintetice: „Bravo!” (I.L. Caragiale), „A!” (I.L. Caragiale), „Uf! mi-a zis norocita matroană, românii...” (I.L. Caragiale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a enunțurilor exclamative este fixată de mai mulți factori: • caracterul specific lexico-gramatical al termenilor prin care se realizează: interjecții afective sau apreciative: „- Frică?... bravo!” (I.L. Caragiale), „- De, nene! zic eu.” (I.L. Caragiale) • tipul de dezvoltare sintactică; când se realizează prin interjecții, aparțin enunțurilor sintetice: „Bravo!” (I.L. Caragiale), „A!” (I.L. Caragiale), „Uf! mi-a zis norocita matroană, românii...” (I.L. Caragiale). Între enunțurile analitice au o frecvență specifică enunțurile nominale: „Întoarce capul: tovarășul nicăieri... Mare minune!... Unde a putut pieri?” (I.L. Caragiale) • relațiile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
N-ai avut niciodată presimțirea că vor putea să fie mai mulți?” (B. Fox), „Eu nu aduc nimănui nici o supărare.” (I. Creangă), „- Da’ bani ai adus?/ - Ba!... zice că să scrii.” (I.L. Caragiale) Realizează în ele înseși enunțuri negative unele interjecții: „Fugi, nene, că mustul strică stomacul! zice unul. - Ei, aș! răspunde Costică.” (I.L. Caragiale) Adverbul nu își pierde caracterul de marcă distinctivă în enunțurile în care se instituie o contradicție între aspectul negativ al planului expresiei și caracterul pozitiv al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adverbe (locuțiuni adverbiale) de afirmație: da, așa, bine, desigur, firește, bineînțeles, fără îndoială, de bună seamă etc.: „Fără îndoială, zise el pentru sine.” (M.Eminescu) „- Să le dai la toți! - Bine, dar...” (I.L. Caragiale) „- Da, domnule, asta e!” (I.L. Caragiale) • interjecții: „Iată lacul. Luna plină / Poleindu-l îl străbate.” (M. Eminescu) „Apoi începe să comande:- Înainte! marș!” (I.L. Caragiale) Absența adverbului de negație nu marchează totdeauna o identitate de enunț pozitiv. Pe lângă interogativele retorice cu aspect negativ și sens pozitiv există
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau component de predicat) determină două tipuri structurale de nucleu predicațional: monomembru și bimembru. 1. Nucleul predicațional monomembru este format numai din predicat. Este specific enunțurilor cu predicatul realizat prin verbe și expresii impersonale absolute (sau întrebuințate astfel) sau prin interjecții. Predicatul poate fi: • sintetic: „Și ninge în orașul mare.” (G. Bacovia) „Nu i-a răspuns nimic Iosif, nu-i ardea de soarta lui.” (M. Preda), „Dar ce-i păsa cârciumarului de necazurile altora?” (E. Barbu) „Uite sânge, uite slavă, Uite
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lingvistic, prin structurarea finită a planului expresiei concomitent cu împlinirea planului său semantic global. Funcția de complement se dezvoltă în interiorul unei relații de dependență pe care o generează, ca regent, prin excelență, verbul (și doar uneori, unele adjective, adverbe sau interjecții). Complementul vine să descrie și să împlinească, prin conținutul său lexical, câmpul semantico-sintactic desfășurat de verbul (sau adjectivul, adverbul, interjecția)-regent, prin valențele sale sintactice, rămase libere, și care se cer satisfăcute. În satisfacerea disponibilităților relaționale ale verbului (adjectivului etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unei relații de dependență pe care o generează, ca regent, prin excelență, verbul (și doar uneori, unele adjective, adverbe sau interjecții). Complementul vine să descrie și să împlinească, prin conținutul său lexical, câmpul semantico-sintactic desfășurat de verbul (sau adjectivul, adverbul, interjecția)-regent, prin valențele sale sintactice, rămase libere, și care se cer satisfăcute. În satisfacerea disponibilităților relaționale ale verbului (adjectivului etc.), prin conținutul lexical al termenului (grupului de termeni), prin care se realizează în mod concret, complementul scoate regentul din sfera
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
principale ale funcției de complement: • complemente ale obiectului 30 • complement de reciprocitate • complement comparativ • complement de agent COMPLEMENTE ALE OBIECTULUI (OBIECTUALE)TC "COMPLEMENTE ALE OBIECTULUI (OBIECTUALE)" Sunt expresia sintactică a unei compliniri semantice indispensabile verbului tranzitiv și, mai rar, unor interjecții sau adjective. Planul semantic al relației de dependență în care complementul își are originea se întemeiază pe un raport între conținutul lexical al termenului regent și conținutul lexical al termenului determinant, în relativă corespondență cu un raport lingvistic. Prin aceasta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Viață, nu mă părăsi în răsăritul acesta, privește fruntea mea de pe acum aurie.” (M. Isanos) „De aceea, am făcut și eu un praznic, după puterea mea, și am găsit de cuviință să te poftesc și pe dumneata, cumătre.” (I. Creangă), • interjecții tranzitive: „Afară de aceea mai ai o considerație... Iat-o.” (M. Eminescu) „Pământ rebel, iată copiii tăi! ” (M.Eminescu) Tipuri semanticetc "Tipuri semantice" Sub aspect semantic, limita exterioară fixată de complementul direct desfășurării acțiunii verbului (cu punct de plecare în subiect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Verbul a adormi, de exemplu, este intranzitiv, ca verb „subiectiv” (trăsătură semantică principală): „Grădina în care adormise Dionis era de un verde crud.” (M.Eminescu) , dar tranzitiv, ca verb „obiectiv”: „Îl adoarme mereu cu aceeași poveste.” Când regentul este o interjecție volițională sau o onamotopee, complementul direct funcționează, sub aspect semantic, tot ca expresie a unei limite exterioare (pentru o acțiune reflectată interjecțional sau onomatopeic): „Na-ți aripa asta...” (I. Creangă) Pentru interjecțiile prezentative: iată, uite, complementul direct reprezintă, cel mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mereu cu aceeași poveste.” Când regentul este o interjecție volițională sau o onamotopee, complementul direct funcționează, sub aspect semantic, tot ca expresie a unei limite exterioare (pentru o acțiune reflectată interjecțional sau onomatopeic): „Na-ți aripa asta...” (I. Creangă) Pentru interjecțiile prezentative: iată, uite, complementul direct reprezintă, cel mai adesea, însăși rațiunea apariției lor în enunț; complementul direct exprimă „obiectul” care este (sau trebuie) luat în atenție: „Iată lacul. Luna plină Poleindu-l îl străbate.” (M. Eminescu) „- Măi Păsărilă, iacătă-o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forme verbal-nominale: „Focul meu a-l stinge nu pot cu toate / Apele mării.” (M. Eminescu) „Trebuie să-și termine întâi de scris declarația.” (M. Eliade) • adverb (foarte rar): „Știa bine nemțește, ceea ce pentru un filozof însemnează mare lucru.” (I. Iordan) • interjecții: „Am strigat ura! până când într-un nor de praf s-a pierdut departe trăsura domnească cu ale suitei.” (I.L. Caragiale) b. dezvoltat; se realizează prin construcții infinitivale relative, cu verbul a avea ca regent: „Eu singur n-am cui spune
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
locuțiuni verbale) tranzitive (cu tranzitivitate directă sau indirectă): „Gândindu-se la toate acestea, muierea lui Țugurlan se hotărî să-și facă ea vreme.” (M. Preda, Moromeții, 140) • expresii impersonale: „El tace - pentru că-i e frică de cuvinte.” (L. Blaga, 93) • interjecții: „Na-vă de cheltuială, ghiavoli ce sunteți! Nici noaptea să nu mă pot hodini de incotele voastre?” (I. Creangă, 27) „Noaptea îngeri goi / Zgribulind se culcă în fân Vai mie, vai ție, / Păianjeni mulți au umplut apa vie.” (L. Blaga
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dedusă din context, complementul indirect poate rămâne neexprimat, fiind subînțeles sau deductibil: „Cine nu se teme de nimic nu iubește nimic. Sau nu iubește atât de mult încât să se teamă.” (O. Paler, Caminante, 188) În relație sintactică cu o interjecție, complementul indirect exprimă, prin conținutul lexical al termenului (grupului de termeni) prin care se realizează: • „obiectul” care a provocat o anumită reacție din partea subiectului vorbitor: „Halal de Piscupescu! zic în gândul meu.” (I.L. Caragiale, III, 256) • „obiectul” pasiv al acțiunii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexical al termenului (grupului de termeni) prin care se realizează: • „obiectul” care a provocat o anumită reacție din partea subiectului vorbitor: „Halal de Piscupescu! zic în gândul meu.” (I.L. Caragiale, III, 256) • „obiectul” pasiv al acțiunii exprimată de planul semantic al interjecției: „Eu atunci haț! de sumanul moșneagului, să-mi plătească pasărea.” (I. Creangă, 37) • destinatarul obiectului exprimat prin complement direct: „- Harap Alb, pentru că ești așa de bun (...), na-ți aripa asta, și când îi avea vrodată nevoie de mine, aprinde-o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțului sintactic impune identificarea a două funcții distincte: complementul și circumstanțialul. Este adevărat că la un prim nivel, al categoriilor gramaticale de gradul I (verb, adjectiv, substantiv etc.), și complementul, și circumstanțialul se grupează cu același tip de regent (verb, interjecție, adjectiv), dar la cel de-al doilea nivel (al sensurilor lexico-gramaticale de gradul II: tranzitivitate etc.) și la nivelul al treilea (al sensurilor gramaticale: diateză, intensitate etc.) aceste funcții reacționează (și sunt generate) în mod diferit. Funcția de complement este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
chemată... ® Mihaela a fost chemată de profesor.; verbele la diateza dinamică cer complement indirect: El s-a îngrijit... ® El s-a îngrijit de trandafiri. etc. Funcția de circumstanțial este cel mai adesea o complinire facultativă a verbului (mai rar, a interjecției, adjectivului sau adverbului), atât pentru întregirea planului semantic al câmpului sintactic pe care îl deschide regentul, cât și pentru asigurarea autonomiei structurale a enunțului. Un enunț precum El mi-a dăruit un album Picasso. se caracterizează prin integritate și autonomie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trecut.” (L. Blaga, 94), • expresii impersonale: „Ascultă, e mai cald aici ca-n pisc și ceață.” (T. Arghezi, 334), • adjective, mai ales când funcționează ca nume predicativ, dar și ca atribut: „Prin măhălăli mai neagră noaptea pare.” (G. Bacovia, 94) • interjecții: „Pupăza zbrr! pe o dugheană...” (I. Creangă, 37) Tipuri semanticetc "Tipuri semantice" Sub aspect semantic, circumstanțialul spațial fixează în enunț: • locul desfășurării unei acțiuni (al existenței sau manifestării unei stări, însușiri): „Căutam în iarbă și-n mohor tainele ascunse tuturor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
abstract și concret, unele prepoziții (locuțiuni prepoziționale) (mai ales cele formate de la adverbe de spațialitate, dar și altele) marchează prin ele înseși identitatea de circumstanțial spațial a termenilor pe care îi însoțesc (bineînțeles în interiorul relației de dependență cu regent verbal, interjecție, adjectiv, adverb): (de) (pe) lângă, deasupra, dedesubtul, dinspre, de-a lungul, de-a latul, în fața, în spatele etc: „Actorul rămăsese în mijlocul scenei, cu privirile pierdute, parcă s-ar fi întrebat ce căuta acolo.” (M. Eliade, 64), „Dincolo de acoperișul sub care stăm
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prietenii adeseori până târziu, după miezul nopții.” (I. Slavici, Mara, 248) • expresii impersonale: „Mi-e frică și astăzi de el.”, • adjective (mai ales prin intermediul predicatului analitic): „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă Sufletului nostru bucuros de moarte.” (T. Arghezi, 31) • interjecții: „Despre ziuă, când s-ațipească și el, haț! îl ie d-ei iar în brațe...” (I.L.Caragiale, IV, 303) Tipuri semanticetc "Tipuri semantice" Sub aspect semantic, circumstanțialul temporal fixează în enunț: • momentul desfășurării unei acțiuni verbale (al manifestării unei însușiri
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Melancolic cornul sună.” (M. Eminescu, I, 206), • adjective: „Mi-e limba aspră ca de cenușă.” (T. Arghezi, 102), • adverbe: „... Descoperea alte grupuri înaintând încet, cu același pas mărunt și totuși, i se părea neînțeles de repede.” (M. Eliade, Dionis, 393) • interjecții: „Asemeni cel mijlociu, țuști! iute sub un chersin.” (I. Creangă, 136) Tipuri semanticetc "Tipuri semantice" Sub aspect semantic, circumstanțialul de mod descrie în enunț: • caracteristica unei acțiuni verbale sau specificul unei însușiri, nominală (exprimată printr-un adjectiv) sau verbală (exprimată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se ridică din nou, încet, trudindu-se; se coborî din pat, îndreptându-se spre ușă, gata să cadă.” (P. Dan, 7) • adverbe (locuțiuni adverbiale): „Încremenise. Inima îi zvâcnea puternic și loviturile ei se împlântau adânc în tăcere.” (P. Dan, 10) • interjecție: „... Așa încet-încet, haidea-haidea, marțea următoare, pe la asfințit, a ajuns drumețul la straja Craiovei.” (I.L. Caragiale, Mânjoală, 184) b. dezvoltat; se realizează prin diferite tipuri de sintagme: • constituite din repetarea aceluiași substantiv prin intermediul unei prepoziții: de, la, lângă, peste: „Sunt zece
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
identit\]ii specifice" Principalele mijloace de exprimare a relației de dependență de la baza circumstanțialului modal sunt elementele relaționale și, mai rar, juxtapunerea. Se juxtapune termenului regent numai circumstanțialul modal infrapropozițional realizat prin adverbe (locuțiuni adverbiale), substantive întrebuințate adverbial, pronume, gerunziu, interjecții sau prin sintagme cu regent substantival (picior peste picior, doi lei etc.). Identitatea de circumstanțial modal a acestor termeni rămâne implicită în natura și planul lor semantic în corelație cu natura și planul semantic al relației de dependență: „Și apoi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
devine adevărat prin împrejurarea că-i național, ceea ce-i injust nu devine just prin aceea că-i național...” (M. Eminescu, Despre cultură, 92), „Toate acestea erau și rămâneau neexprimabile sau cel puțin foarte greu exprimabile prin hieroglife.” (T.Maiorescu, 213) • interjecții: „Iar el, zvârr! cu o scurtătură în urma noastră.” (I. Creangă, 28) * Sub aspect semantic, circumstanțialul instrumental exprimă instrumentul, mijlocul (în sens larg, concret și abstract) prin care se duce la îndeplinire o acțiune verbală: „Destinul nu poate fi învins decât
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
191), „Ca să vă-nșel privirea am născocit eu timpul. ” (Eminescu) • sintagma predicatului analitic: „Dorea să se facă doctor, ca să salveze viețile oamenilor.” • adverbe (locuțiuni adverbiale) (prin intermediul unui verb): „Sandu juca în pierdere ca să nu se prindă păcăliții.” (E. Barbu, 225) • interjecții: „Hai și noi, măi băiete, să dăm ajutor la drum, să nu zică Vodă, când a trece pe aici, că satul nostru e mai leneș decât alte sate.” (I. Creangă, 7) * Sub aspect semantic, circumstanțialul de finalitate exprimă scopul în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]