1,803 matches
-
anii 1910-1930, poate fi numită perioada testelor și se caracterizează prin intenția de a înlocui măsurarea subiectivă, individuală și aleatorie cu teste obiective, standardizate. A doua perioadă, numită perioada măsurătorilor, continuă să perfecționeze bateriile de teste simultan cu apariția unei interogații asupra dificultăților și inconvenientelor cu privire la rezultatele testelor. Într-o a treia secvență, denumită perioada evaluării, începută prin 1930, perspectivele asupra acestei probleme se lărgesc prin încercarea de a-l descoperi pe elev ca totalitate (Pelletier, 1971, pp.5-20). Această ultimă
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
evaluatorilor recunosc că simpla acumulare de date nu constituie încă o evaluare. Trebuie să se emită o judecată de valoare după o scară de valori, explicită sau implicită. Introducerea unor elemente și exigențe axiologice atrage după sine o serie de interogații psihologice și filosofice: de unde vin aceste criterii în funcție de care se face o apreciere? Cine are sarcina să le prescrie? Ce probleme deontologice se ridică în acest context? Într-o societate pluralistă, unde coexistă mai multe scări valorice și se realizează
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
este un scop în sine, un simplu control, ci se realizează în vederea adoptării unor decizii și măsuri ameliorative; - pune accent pe problemele de valoare și pe emiterea judecății de valoare; - acordă preponderență funcției educative a evaluării; - încearcă să devină o interogație globală, preocupată de promovarea aspectului uman în general; - acoperă atât domeniile cognitive, cât și pe cele afective și psihomotorii ale învățării școlare; - se ocupă atât de rezultatele școlare, cât și de procesele de predare și învățare pe care le implică
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
la un criteriu de referință; - modul de comentare, semnificare și justificare a ierarhiei stabilite; - posibilitatea de a nu lua în calcul toate valorile la care se ajunge în realizarea unei viziuni medii, de a apela la ajustări compensatorii; - recurgerea la interogații orale sau la alte tipuri de probe pentru a acorda o categorisire „reală” etc. Cristian Stan (2001b, p. 57), discutând despre relația obiectivitate-subiectivitate și având în vedere și componenta autoevaluării, emite o serie de puncte de vedere ce ni se
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
junele călător e orb cu desăvârșire, dacă n-am fi avertizați, de pe pozițiile unui platonism intransigent, asupra inutilității proastei îndeletniciri de a colecționa imagini: Vedem noi oare vreodată ceea ce este cu adevărat? Sunt oare lucrurile așa cum ne par nouă?"22. Interogația retorică înlătură așadar, din capul locului, posibilitatea contemplării realității concrete și a imortalizării tranzitoriului, fie și sub forma albumului de imagini tezaurizate în memoria afectivă. Să fim înțeleși: oricât ne-ar lua ochii, natura rămâne doar un banal simbol în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
și în poziție postsubstantivală. Stau numai în fața substantivului locuțiunile al nu știu câtelea decret, cine știe al câtelea decret și în mod curent adjectivul întâiul. PRONUMELE INTEROGATIVTC "PRONUMELE INTEROGATIV" Sub aspect semantic, pronumele interogativ se caracterizează prin apartenența la instrumentele interogației, alături de adverbele interogative; sunt substitute ale unor substantive (pronume) care ar conține informațiile dorite, căutate de subiectul vorbitor în legătură cu identitatea unor „obiecte” din realitatea extralingvistică. Între ele, pronumele interogative se disting prin unele trăsături semantice prin care ar urma să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
precum „Unde pleci?” poate fi înțeles și cu subînțelegerea unui verb la imperativ: „Spune... unde pleci!”, natura specifică a enunțului - înscris într-un act de comunicare doar, prin planul său semantic - implică un verb, subînțeles, din același câmp semantic, al interogației: „Te întreb... unde pleci.” Funcțional, enunțului imperativ îi este proprie voința de schimbare, anulare sau producere a unei realități. „Taci!/ Vorbește!/Nu-i răspunde!” „Vino!/ Pleacă!/Deschide fereastra!” RELAȚIA DE INTERDEPENDENȚĂtc "RELA}IA DE INTERDEPENDEN}|" 15. Sintagma dependență bilaterală, folosită
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ființa fiecărui individ. Dacă nici măcar specialiștii din același domeniu nu mai vorbesc aceeași limbă și au dificultăți reale în a comunica și a se înțelege, ce să mai spunem atunci de ceilalți, și cum să mai îndrăznim să abordăm global interogațiile esențiale ale existenței noastre care, fundamental, nici nu s-au schimbat, nici nu s-au înmulțit de la crearea lumii ? Sigur că idealul renascenstist este, astăzi, utopic. Dar un nou tip de umanism este perfect posibil, iar pentru asta nu e
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
născut în paie”, relatându-se în fapt o introspecție. Pentru a dobândi înțelegerea, în ipostaza unei acțiuni trecute, eul liric găsește o ultimă trăire prin înseși gândirile sale „însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine,te vedea râzând”. Interogațiile retorice din strofa a VII-a denotă o speranță pusă în credința umbrită de incertitudine, care fundamentează o limită la nivelul existenței, ce depășește rațiunea. Ceea ce urmează limitei nu este accidental, ci devine proces prin conștientizare, așadar conștiința de sine
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
om și caracterul natural al egoismului uman și Richard Dawkins, Gena egoistă, Editura Publica, București, 2013. 949 Tomas Sedlacek, Economia binelui și a răului, Editura Publica, București, 2012, p. 76. 950 "Întrebarea dacă omul este bun sau rău constituie o interogație fundamentală pentru științele sociale. De la această întrebare va porni reglementarea. Dacă omul este rău din fire, atunci se impune să fie împins cu forța spre bine și să i se limiteze libertatea. Dacă este o lume sălbatică, a luptei pe
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
credincioșilor cu simțul răspunderii. Parlamentul, trecând peste autoritatea bisericească, a votat o lege profund anticanonică. În aceste condiții, singurul for care putea lămuri toate aceste dificultăți era Sfântul Sinod, motiv pentru care filosoful român ridică patriarhului toate acele semne de interogație 20. Disoluția autorității ecleziatice pe care filosoful a întrevăzut-o ab initio devine vizibilă în momentul în care Patriarhul, nu numai că nu va renunța la funcția de regent, dar își va asuma și funcția de prim-ministru, încălcând orice
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
se împotrivi unei hotărâri a Sinodului?; 2. există pentru laici posibilitatea "de a fi, la un moment dat, în mai mare măsură, deținători ai adevărului decât ierarhia ecleziastică?". Răspunsurile pentru ambele întrebări sunt afirmative, în anumite condiții. Cât privește prima interogație, Nae Ionescu argumentează faptul că Biserica "nu se sprijină pe un corp de prescipțiuni normative arbitrare și contractuale, cum e uneori cazul legilor juridice", ci ea se fundamentează pe criteriul Adevărului - astfel, creștinul urmează o indicație a Bisericii, pentru motivul
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
proprie inițiativă, ci în conformitate cu Adevărul încapsulat în dogme, canoane și Predanie 25. Din această perspectivă, atunci când soborul ortodox nu constituie un act de mărturisire a adevărului, credinciosul se poate opune unei hotărâri a Sinodului. Referitor la cea de-a doua interogație, în măsura în care laicul respectă acest cadru în care se mișcă Biserica: îndreptarul ei obiectiv (dogme, canoane, Tradiție), el este, mai degrabă, pe linia Adevărului decât un episcop sau o adunare arhierească care nu respectă acestea 26. Nu putem percepe sensul real
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
urmare, cuvântul lui Dumnezeu constituie cultura Duhului. Este vorba de o păzire a cuvântului lui Dumnezeu nu la nivelul etic, al purei formalizări, ci la nivelul trăirii duhovnicești, al practicii efective. Pornind de la presupoziția unei cercetări duhovnicești care implică o interogație capitală de ce, ființa poate descifra sensul și esența lucrurilor. Cu alte cuvinte, păzirea cuvântului lui Dumnezeu depășește aspectul moral implicit, efectul său secundar, trimițând la sensul său primordial, acela al cuvântului de viață. Prin păzirea cuvântului lui Dumnezeu se creează
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
scriitor că e "săracă" ca să calificăm stereotipia fanteziei lui sau numărul redus al figurilor pe care e capabil să le proiecteze. În asemenea cazuri, sărăcia nu e decât un grad de comparație, un "mai puțin" în raport cu un "mai mult". Sensul interogației mele merge în altă direcție: mă întreb dacă scriitorul e și el, în anumite circumstanțe istorice, un homeless, dacă sărăcia corespunde unor gesturi sau atitudini specifice, pe care acesta le adoptă în încercarea lui de a face operă. Există o
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
i-o permit. Poezia se naște în existența lui intermitent, după o logică a accidentului: ocazia marchează improvizația și improprietatea unei vieți care nu era destinată literaturii. Putem vedea însă aici, în această subliniere obsedantă a oportunității, un sens al interogațiilor și căutărilor într-o cultură literară care se face din "nimic". Figura ocaziei ilustrează sentimentul unei realități care, chiar dacă nu permite profesionalizarea activității scriitoricești, e în întregime deschisă spre literatură. E o posibilitate înscrisă în durata oricui, ca forma cea
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
istorică. Fiind în contact cu viața, vestigiile arheologice vorbesc despre ceea ce i-a condus pe utilizatori, despre universul lor de reprezentări și de pasiuni. Împins la limită, acest mod de a privi obiectul arheologiei afectează caracterul științific - adică pozitiv - al interogațiilor sale. Pentru Odobescu arheologia nu e organizată ca o știință descriptivă, ci mai degrabă etică, în funcție de valori și de o anume teleologie. De aceea, pentru a articula arheologia și viața, Odobescu descrie două regimuri de valorizare a resturilor trecutului - unul
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
atribuit ordinea cosmică. Legitimitatea noastră vine din ceea ce avem de realizat în viitor, într-un plan mistic al expansiunii universului. Dincolo de aspectul anticipator, de voința de a răsfrânge trecutul asupra viitorului răsturnând sensul dinamicii istorice, trebuie subliniată natura filosofică a interogației: pe Bălcescu îl interesează de fapt să degaje din documentele și faptele trecutului o lege internă a poporului român, o "idee" care ne conduce în virtutea apartenenței la o comunitate de sânge. Evenimentele istoriei sunt recitite în contextul unei economii divine
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
exemplele. Pentru Vulcan și Pantazi Ghica sunt trei genii, pentru Pumnul există vreo șase. Fiecare lucrează cu genialitatea ca și cum aceasta ar fi distribuită în mod necesar într-o configurație rizomică. Mi se pare că, dacă rămânem la acest punct de interogație, putem căpăta o perspectivă mai justă asupra regimurilor de utilizare a genialității și a felului în care acestea s-au concurat și înlocuit la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aș reduce așadar întreaga problemă la enigma cantitativă: ce s-a
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
să ocrotească conduitele subiective. Și Barthes - antimodernul - caută o ieșire din democrație și din logica ei de masă; sau, mai precis, încearcă să amenajeze în prezența inevitabilă a democrației un spațiu protejat pentru exprimarea unei individualități ireductibile. Acesta e sensul interogației din titlu: cum se poate gândi o comunitate a egalilor fără să se sacrifice formula particulară a fiecăruia dintre membrii ei. 54 Heliade Rădulescu, Echilibru între antiteze, pp. 631-632. 55 Ibidem, p. 687. 56 O expunere a contextelor în care
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
a termenului "intenție", ca și de modul în care poate fi interpretată prin intermediul ei teoria aristotelică a cunoașterii sensibile. Pe de altă parte, problema sensurilor multiple ale termenului a fi abordată în disertație a avut o importanță hotărâtoare în constituirea interogației heideggeriene asupra ființei, fapt menționat în mod repetat de Heidegger în scrierile lui autobiografice. În ceea ce privește receptarea acestor scrieri, trebuie spus că în timp ce intenționalitatea și, în genere, psihologia brentaniană au fost cercetate constant de către fenomenologi și, în ultimii 50 de ani
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
câte sunt Născute, vor pieri, pe drept cuvânt. Să nu fi fost nimic, era mai bine7. Nici filozofia nu se poate sustrage gândirii nimicului dacă este adevărat că, pentru a se supune sarcinii care îi este proprii, cu alte cuvinte interogației cu privire la ființa ca ființă, filozofia trebuie să delimiteze ființa de opusul său esențial, așadar de nimic. Acesta este motivul concluziei drastice la care ajunge Heidegger: Piatra de încercare cea mai dură, dar și cea mai înșelătoare, pentru a dovedi caracterul
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
a stârnit atâta scandal? Aceasta s-a întâmplat pentru că a dus la extrem exercițiul criticii filozofice, postulând, la fel ca sofiștii, că inteligența nu se dă în lături de la nimic: nu există idee, concept sau teză care să reziste unei interogații cu adevărat radicale. În același timp știa, la fel ca scepticii, că într-o asemenea situație, inima nu se lasă impresionată de nimic. Susținând motivele unei revolte anarhico-libertare duse la extrem, Stirner atacă orice tentativă de a da vieții individului
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
putere și furnizează un diagnostic pătrunzător al trăsăturilor fundamentale ale vremii noastre. În ipostaza de "cel mai fervent platonic din istoria metafizicii occidentale", Nietzsche realizează o răsturnare radicală a metafizicii ducând-o la extrem, și deschide, în zorii secolului XX, interogații cu privire la o criză și la posibila sa depășire, care perturbă înțelegerea de sine a lumii noastre. Nu intră în discuție, prin urmare, nici opoziția față de Nietzsche, nici faptul de a ne pronunța în favoarea sa, ci de a gândi ceea ce el
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Linie) dedicat lui Heidegger cu prilejul aniversării a șaizeci de ani. Cel de-al doilea, prin răspunsul dat cu prilejul împlinirii a șaizeci de ani de către Jünger (1955), are meritul de a fi revenit asupra subiectului, făcând apel la o interogație filozofică mai profundă. Cele două texte, luate împreună, reprezintă analiza contemporană cea mai pătrunzătoare a problemei nihilismului, un itinerarium mentis in nihilo pe măsura secolului XX. Obiectul disputei este "linia" nihilismului. Aceasta trasează punctul de cotitură la care pare să
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]