3,561 matches
-
amicul lui. Străinii au rămas cu gurile căscate și ochii holbați a mirare. Era o situație jenantă, cei prezenți la masa noastră regretau că nu și-au ales un alt loc. Intervin ca să salvez aparențele: Domnul primar glumește. Poate puțină invidie, ar fi vrut și el să vorbească... Străinii acceptă greu situația și se interesează de orașul Brașov. După masă, primarul dobitoc, mă ia drept confident: Le-am zis-o. Nu-l pot suferi pe Moruzi ăsta. De ce? Prea se crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
flăcău cu mustăcioară. Chiar. Tragem o bătaie acolo. Sînteți nebuni? intervine Raluca. Atunci fără bătaie, spune un coleg împăciuitor. Dacă nu faceți scandal... Nu facem. Pe la orele zece seara cele patru mașini au pornit spre Pîrlita. Oamenii se uitau cu invidie și cu oarece necaz la fiii de bani gata. Hoții nu mai încap la ei, au venit să ne amărască cu luxul lor. Totuși, fetele din Pîrlita erau bucuroase să le danseze bogătanii și chiar permiteau să le pipăie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
a inimii, sângele număra monosilabic trecerea. 35. Nefericiții definesc fericirea ca asceză a spiritului. Unii motivează abstractizarea lui "nu se mai poate" prin raportarea la egoismul "nu este", iar alții, pur și simplu, justifică cerul din suflete ca pe o invidie a lui Dumnezeu pe propria creație. Nefericirile lui Petru întregeau ca un puzzle fericirile altora. Epistolele Corintenilor, Cântările Heruvimilor, Filocaliile, Viețile Sfinților, Grațiile Epitalamurilor justificări ale lașități de a rămâne pe o margine de șotron. Iluziile antrenau bătăile inimii. Ermetică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai adânc întuneric trebuie să te asortezi cu noaptea, de ce aprinzi far în mijlocul deșertului? Pentru cine scaperi cremene în vreme de furtună? Cui îi este de folos ciobul acela de stea ascuns în cutia toracică? Să te ferească Dumnezeu de invidia felinarelor, suflete! Între un trup de trestie și o floare, sufletul alege scara. Iluzia zborului sfidează infinitul; între două intenții, aparența de a fi implică eșecul de a nu încape. Nu are importanță de umerii cui îți sprijini obsesiile. Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
viața în propriul ambalaj, are gust de ianuarie atârnat de streașina casei; până în dreptul ferestrelor cresc oameni de zăpadă; grădina, o maternitatea albă, naște prin cezariană în fiecare fulg. Se stafidește viața precum fructul pe ram: până în miezul sâmburelui riduri; invidia cimitirelor pălește livezile, cruce pe fiecare ramură. Pute viața a carne arsă, a copită de cal șchiop, a oase descompuse, a morfină, a clor. Se descrăcește viața pe calea ferată, creierul sub o frunză de brusture, inima în petale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Sus, la 500 m, spre est sau spre vest, viața se rostogolea pe roți într-o inerție a clipei. Sfinții, unul câte unul, coborau din icoane, din fresce, de pe catapeteasmă, într-o ordine bine stabilită, pe rând, fără grabă, fără invidie, fără fățărnicie, coborau în fața Fecioarei cu Pruncul în brațe și le sărutau picioarele, apoi, în aceeași ordine firească a cerului, își ocupau locul precum larvele de albină în fagure. Primii erau Arhanghelii, apoi Ierarhii, Cuvioșii, Prorocii. Petru nu a suportat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Cine a mușcat fără saț, din lună, Maică? O doime absentă dintr-un întreg nu poate exista într-o altă doime de umbră, așa cum nu poate cuibul crește din seva pomului, pasărea din iuțeala glontelui, pușca din sângele vânătorului... Maică, invidia sfinților resuscitează lacrima viței de vie. În icoană, pe când tu erai ocupată cu alte amăgiri, a venit ea. Dumnezeule, de unde atâta incertitudine sub cerul tău? Spune-mi cine este femeia aceasta șatena cu ochi verzi, păr cârlionțat, buze cărnoase, obraji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
proprie e încă mai frapantă: "Se vede aici ce poate să facă un om de bine, abil și înțelept, care are experiență, și ce utilitate poate să aibă pentru concetățenii săi, atunci cînd meritul și virtuțile sale fac să tacă invidia care împiedică adesea oamenii de a fi utili, privîndu-i de autoritatea necesară în ocazii importante"17. Și mai departe citită, această pagină din Discorsi poate fi un rechizitoriu deghizat contra contemporanilor care l-au eliminat din scena cetății și care
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
unde aceștia au ocupat o provincie, ei au fost chemați de locuitori. Se întîmplă întotdeauna la fel, și anume, de îndată ce un străin puternic intră într-o provincie, toți cei care sînt aici mai puțin puternici i se alătură, împinși de invidia împotriva celui care a domnit asupra lor; astfel, nu-i este de loc greu unui principe să cîștige de partea lui pe toți cei mai puțin puternici; în adevăr, ei se vor uni repede și bucuroși vor forma un singur
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
de ea, întrucît spaniolii le și luaseră francezilor regatul Neapolului, așa încît atît unii cît și alții erau nevoiți să-i cumpere prietenia), el se aruncă asupra Pisei. După aceasta, Lucca și Siena ar fi cedat îndată, în parte din invidie față de florentini, în parte din frică; iar florentinii, la rîndul lor, nu puteau să facă nimic împotrivă: deci dacă atacul împotriva Toscanei i-ar fi reușit (și i-ar fi reușit în adevăr chiar în anul în care a murit
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
sub năvălire venite din afară; după cum nu aș ști să exprim setea de răzbunare, credința nestrămutată, cucernicia și lacrimile cu care oamenii l-ar primi. Ce porți i s-ar putea închide oare? Ce popoare i-ar refuza ascultarea? Ce invidie i s-ar împotrivi? Care italian i-ar refuza cinstea ce i se cuvine? Fiecăruia dintre noi, stăpînirea barbară îi este nesuferită. Ilustra dumneavoastră familie să-și ia, așadar, această menire, cu nădejdea și curajul cu care încep toate faptele
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cele făcute pentru a-l onora sînt amplificate, sînt transmise în termeni plini de pompă și emfază. (...) Al doilea motiv este că oamenii nu resimt nici un sentiment de ură care să nu fie expresia fie a fricii naturale, fie a invidiei. Aceste două motive nemaiexistînd, pentru noi, în trecut, nu vom găsi nici pe cine să invidiem, nici de cine să ne temem. Dar nu se întîmplă la fel cu evenimentele în care sîntem noi înșine actori, sau care se petrec
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
se află Mama (Meter), numită și Principiul feminin (Theleia), purtând în sânul ei sămânța dumnezeiască. După moartea lui Abel, ea îl zămislește, prin dorința ei (enthymetheisa), pe Seth, „depunând în el sămânța și scânteia de sus”. Dar îngerii, cuprinși de invidie, strică această nouă creație, amestecându-se printre oameni. Mama decide să termine odată cu lumea prin potop, pentru a nu păstra decât seminția cea bună. Totuși, susține textul lui Pseudo-Tertulian, occulte et latenter et ignorante illa matre virtute cum illis octo
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
știut. El era acolo și să știi tu se întoarse spre diamant toată lumina ta nu poate fi nici cât umbra luminii care-I izvora de pe chip. Iar chipul acela era de Om!" "Ei, asta-i! îi răspunse verde de invidie un smarald. Și de unde știi, mă rog, că era chiar Dumnezeu?!" Piatra cea nouă oftă și spuse: "N-aș fi vrut să povestesc asta. E cea mai dragă amintire a mea și dac-o spun... rămân fără inimă și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-i cu tine?" l-am întrebat. "Nu știu, mi-a apărut așa, deodată, în minte surâsul bărbatului aceluia când stingea lumânările, blând și trist: n-ai înțeles nimic. Și m-am simțit murdar, murdar de gândurile mele, de sărăcia, de invidia pe care n-o știusem până acum. Dar băiatul... Oare ce-o fi vrut să spună atunci că o să mă spele mai târziu?... Cum și Când adică?" N-am știut nici eu ce să-i spun. Tăcuserăm și ne uitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
face un biet dascăl când Răul astupă urechile, orbește ochii și închide inimile celor mari?! Își puseseră hainele la picioarele lui Saul (și ăsta fusese elevul meu, știa multe lucruri și prindea ușor, dar, încăpățânat, răutăcios, înfumurat și plin de invidie cum era, nimeni nu-l putea iubi. Nici eu.). Cât despre Kelil, cred într-adevăr că a văzut atunci cerurile deschise, fiindcă toți câți eram acolo l-am auzit strigând: "Doamne Iisuse, primește sufletul meu", după care, căzând în genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
între timp căzută la pat de supărare și de inimă rea. Din ce pricini anume această dihonie monahicească era greu de spus, fiindcă maica Agripina nu stătuse în calea nimănui și nu supărase pe nimeni. Dar se vedea lămurit că invidia, pofta de clevetire și chiar alte păcate lumești se puteau prea bine adăposti și sub straiele călugărești. Că ce altceva le putuse mâna pe acele maici împotriva ei?... Venea altădată pe la mănăstire fostul monah și scriitorul Damian Stănoiu, își aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
spre bucuria maicilor care-o pârâseră și-ar fi vrut s-o vadă ajunsă cât de rău. Așa că-i ajunsese până peste cap, hotărâse să plece de la mănăstire, cu toate că își petrecuse acolo toată viața ei. Că unde-i răutate, bârfă, invidie e greu de trăit, oricât de răbdător și de iertător ai fi... Și uite-așa, își pusese la bătrânețe ("nu ești bătrână, tușico!" protestă Mariana) traista-n băț și se dusese să bată la ușa înalt prea fericitului, să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să audă de așa o cerere din partea "boieroaicelor, pușcăriașelor, marginalelor obscurantiste, slugi ale fascismului și capitalismului", cum ne catalogau ei. Viitorul Alindorei devenea cu adevărat preocupant; cunoștințele mai avansate față de copiii de vârsta ei nu au făcut decât să stârnească invidii, comentarii și adeseori pedepse. Totuși, cum-necum viața și-a urmat cursul până în august '68 când au început să circule zvonuri că rușii se puseseră din nou în mișcare și că trenuri militare erau în drum spre Cehoslovacia. Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
discuția cei doi dansatori. Ceva de poveste, Savetucă! Ceva de vis! Și când te gândești că oamenii ăștia nu-s nici magnați, nici moguli sau afaceriști, te cuprinde un sentiment de admirație și respect... în combinație cu un strop de invidie... să-i zicem pozitivă. Și totul e făcut de mâna lor. Au avut avantajul și norocul de a sta într-un singur loc!... Dar ce loc!... Mamă, mamă!... Și au prins rădăcini viguroase, și le-au înfipt adânc în sol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
bogățiilor subsolului, condamnarea unor oameni nevinovați și câte altele întăresc spusele de mai sus. Există și alte dovezi la fel de plauzibile precum că răul se află în noi înșine și nicidecum în altă parte, că înclinația spre delict, ura împotriva semenilor, invidia, lăcomia, răzbunarea, minciuna, delațiunea mincinoasă în țară și la înaltul Bruxelles, păruiala în văzul Europei și multe altele. Așa că nu-i de mirare, domnule Știrbu, că toți puchinoșii Uniunii vin să ne dea lecții de bună purtare și management că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
O depravare autentică, îmi ziceam, îmi putea aduce, pe lângă renumele misterios de Z, și un posibil titlu neoficial de Don Juan, ceea ce, cu siguranță, ar fi rupt gura muieretului care-mi mai refuza avansurile decente, i-ar fi înnebunit de invidie pe dragii mei amici care-mi sugerau că mi-ar putea oferi lecții de cucerit inimi cu fustă. Să fi pierdut, la vârsta aceea la care cuceririle erau normalitatea ființării, două titluri atât de pompoase de depravat și disident ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
pentru că nu se bucura, pe timpul prezenței mele, de același tratament. Iar eu, bineînțeles că eram foarte mândru de mine. Aș fi fost în stare să stau acolo jos, pe covor, ceasuri întregi, numai s-o văd pe Jojo pârpălindu-se de invidie, gudurându-se cerșetor după o mângâiere a Ninetei. Și asta numai pentru că Jojo nu era diplomată, mârâia mereu la mine atunci când mă întâlnea în scurtele ei plimbări prin fața blocului. Ținta vieții mele era stabilită fără echivoc: Jojo trebuia să rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
pentru că știe că noi pricepem singuri. Am văzut și noi că școala este despărțită de biserică. E despărțită de strada noastră cea frumoasă și măturată mereu la 1 Mai și 23 August". Deodată, pe domnul acela tovarăș l-a apucat invidia, atunci când a văzut că un pici poate da niște răspunsuri atât de foarte bune, alt motiv pentru care s-a uitat înnegurat la doamna, a făcut stânga împrejur, ca soldații aceia care au venit la sărbătoarea cu steag și gloanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
biserică, așteptând ca preotul Alexa să-și facă timp și pentru mine, după slujbă, să mă plimbe pe ici, pe colo, ca pe doamna, dar asta nu s-a întâmplat niciodată. Atenția feței bisericești față de doamna a trezit și alte invidii. Pe învățătoarea de la clasa paralelă dau, așa, numai un exemplu am auzit-o, cu urechile mele personale, cum îi spunea bibliotecarei, atunci când am fost și eu, o dată, de am împrumutat o carte, că, vai, tu, dragă, oare madam asta n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]