1,396 matches
-
cot cu tânăra generație. La fel a fost cazul regretatului profesor clujean Pompiliu Teodor. Alții, În schimb, mult mai tineri, nu au reușit această performanță. Competența profesională este un alt factor de natură să explice clivajul dintre cele două tabere istoriografice. Nu vreau să afirm că toți istoricii tradiționaliști sunt lipsiți de inteligență sau de alte virtuți intelectuale, În timp ce plasarea În celălalt curent te transformă peste noapte, În mod obligatoriu, Într-un istoric de valoare. Totuși, este limpede că refuzul deschiderii
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
tinerii lor colegi le-ar dedica recenzii de genul celor scrise de Giurescu pe marginea cărților lui Iorga? Evident, după război, comunismul a reușit să facă ordine În acest hățiș al „științei burgheze” și să Întrerupă succesiunea firească a generațiilor istoriografice. Micile dispute În surdină, tolerate, manipulate sau ignorate de partid, mai ales după 1964, care Îi antrenau pe istoricii dedicați profesiunii, pe de o parte, și pe cei dedicați mai mult carierei sau idealurilor revoluționare, pe de altă parte, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
minime condiții de libertate intelectuală și de fair-play care fac posibile discuțiile critice și, pe această cale, Înnoirea continuă a istoriografiei românești, ținerea ei la zi cu evoluțiile internaționale În domeniu. Desigur, după 1989 s-a conturat un anumit clivaj istoriografic, nu atât Între două generații biologice, cât Între două maniere de a scrie istoria. Pe de o parte, o școală conservatoare, care continuă, de-a valma, tradiția romantismului, pozitivismului și marxismului istoriografic, iar pe de altă parte, o școală modernistă
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
după 1989 s-a conturat un anumit clivaj istoriografic, nu atât Între două generații biologice, cât Între două maniere de a scrie istoria. Pe de o parte, o școală conservatoare, care continuă, de-a valma, tradiția romantismului, pozitivismului și marxismului istoriografic, iar pe de altă parte, o școală modernistă sau revizionistă, inspirată de epistemologia relativismului cultural postmodern. Dar acest conflict este destul de asimetric, deoarece, din punctul de vedere al școlii moderniste, În acord cu principiile relativismului, merge orice, anything goes: avem
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
pentru asanarea istoriografiei românești și impunerea unei noi școli și generații critice nu este suficient să publicăm documente, să scriem cărți și articole competente. Ci este nevoie și de o acțiune concertată În vederea preluării controlului asupra instituțiilor care gestionează spațiul istoriografic. Numai În acest fel se pot traduce principiile În fapte. Mă opresc aici și fac un pas Înapoi, ca un provocator abil. Sunt convins că schițarea unui proiect de viitor, chiar și utopic, poate stimula, În modul cel mai productiv
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
o anumită reprezentare a acesteia, o imagine proprie unei anumite epoci sau societăți, distorsionată de ecranul subiectiv al cercetătorului, al surselor sau, pur și simplu, al timpului interpus. Toate doctrinele de filosofie a istoriei (mai puțin, poate, cea subiacentă pozitivismului istoriografic) recunosc, Într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin, doza de relativitate a adevărului istoric „obiectiv”, indiferent dacă o atribuie deformărilor de ordin ideologic sau unor dificultăți gnoseologice de apropriere cognitivă a realității. Altfel spus, se acceptă faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
faptul că avem de-a face cu imagini. Într-un mod similar judecă lucrurile și istoriografia actuală, În special istoria mentalităților. Deși se Întâlnește, În mod paradoxal, cu pozitivismul, prin reacția de respingere vehementă a oricărei filosofii a istoriei, demersul istoriografic al istoriei mentalităților subîntinde, implicit, un răspuns original la problema teoretică evocată, răspuns care rezonează, de altfel, din punct de vedere al raportului imagine istoriografică versus cadru referențial, cu perspectiva relativismului epistemologic de care aminteam anterior. Astfel, nici istoricul mentalităților
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
mod paradoxal, cu pozitivismul, prin reacția de respingere vehementă a oricărei filosofii a istoriei, demersul istoriografic al istoriei mentalităților subîntinde, implicit, un răspuns original la problema teoretică evocată, răspuns care rezonează, de altfel, din punct de vedere al raportului imagine istoriografică versus cadru referențial, cu perspectiva relativismului epistemologic de care aminteam anterior. Astfel, nici istoricul mentalităților nu are În vedere studiul unei realități istorice imuabile, ci specificul unei anumite epoci și societăți. Dar, În același timp, el dezavuează și proiectarea În
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
istoricii nu mai acordă atenție valorii lor documentare, ci se concentrează, de regulă, asupra imaginii rezultate, Într-un efort cu o motivație și o finalitate de natură exclusiv imagologică. Al doilea domeniu care a furnizat studiului alterității repere din spațiul istoriografic a fost cel al cercetării relațiilor bilaterale. Relațiile dintre două țări sau popoare au fost insistent investigate de către istorici, fie pe porțiuni limitate, fie În sinteze de mare cuprindere. Cel mai adesea au interesat raporturile politice (În lucrări consacrate politicii
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
lucrările mai recente consacrate raporturilor bilaterale, reprezentărilor reciproce ale celor două popoare vizate le este consacrat, de regulă, un capitol special. Desigur, cercetările consacrate relațiilor bidar mai ales multilaterale și-au Însușit ele Însele o nouă metodologie, specifică unui domeniu istoriografic autonom, cel al studierii istoriei relațiilor internaționale, determinând un alt tip de abordare și la nivelul imaginilor aferente acestor relații. 5.2. Disciplina care a consacrat Însă studiilor de alteritate din spațiul istoriografic un veritabil profil și specific, Înscriind tema
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Însele o nouă metodologie, specifică unui domeniu istoriografic autonom, cel al studierii istoriei relațiilor internaționale, determinând un alt tip de abordare și la nivelul imaginilor aferente acestor relații. 5.2. Disciplina care a consacrat Însă studiilor de alteritate din spațiul istoriografic un veritabil profil și specific, Înscriind tema „imaginii celuilalt” ca un capitol distinct În programele sale de cercetare și instituționalizând aceste preocupări la nivelul dezbaterii științifice internaționale, a fost istoria mentalităților. Fiind interesată de studiul reprezentărilor sociale, al ideologiilor, al
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
modele culturale. La rândul lor, modelele culturale se integrează anumitor forme de universalitate, În spatele cărora stau marile modele de umanitate, care ipostaziază istoric, În formă literară sau artistică, veritabila esență umană. 5.4. Istoria relațiilor internaționale reprezintă un alt domeniu istoriografic care s-a arătat interesat de problema alterității, Îndeosebi prin cercetarea opiniei publice. De obicei, studiile de acest gen vizează conturarea imaginii unei țări sau a unui popor la nivelul opiniei publice dintr-o țară străină, avându-se În vedere
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
lucrarea consacrată imaginii românilor În cultura maghiară semnată de Melinda Mitu. Tradiția unei cercetări românești În domeniul imagologiei istorice a fost consolidată și prin apariția unor volume colective de profil, editate, În mod semnificativ, În toate cele trei mari centre istoriografice ale țării. Centrul de Istorie a Imaginarului, de la București, a publicat remarcabilul volum consacrat spațiului imaginar al „insulei” (1999), Analele Universității din București au editat două numere tematice dedicate studiului alterității (1984 și 1992), profesorul Zub, la Iași, a coordonat
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Cârțan XE "Cârțan" , prin aportul etnic pe care - insistă istoricii români - ardelenii l-au furnizat Întotdeauna zonelor oarecum debile de peste Carpați. Desigur, astăzi am putea spune, fără teama de a greși, că toate aceste manifestări ale mitului unității, aceste clișee istoriografice nu reflectă (sau, mai corect spus, nu reconstruiesc) decât Într-un mod extrem de deformat realitatea istorică. Dar această Împrejurare nu schimbă nimic din faptul că opinia publică Își asumă tradiția istorică tot prin respectiva prismă simplificatoare și că ea este
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Dar această Împrejurare nu schimbă nimic din faptul că opinia publică Își asumă tradiția istorică tot prin respectiva prismă simplificatoare și că ea este de fapt „realitatea istorică” a românilor, indiferent cât am socoti-o noi de vetustă În raport cu sensibilitatea istoriografică actuală. Fără Îndoială, astăzi există mulți istorici români animați de spirit critic, care oferă perspective alternative În raport cu penibila vulgată istoriografică tradițională. Dar ea este Încă dominantă din punct de vedere cantitativ, cererea publicului pentru produsele sale este Întreținută În continuare
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
și că ea este de fapt „realitatea istorică” a românilor, indiferent cât am socoti-o noi de vetustă În raport cu sensibilitatea istoriografică actuală. Fără Îndoială, astăzi există mulți istorici români animați de spirit critic, care oferă perspective alternative În raport cu penibila vulgată istoriografică tradițională. Dar ea este Încă dominantă din punct de vedere cantitativ, cererea publicului pentru produsele sale este Întreținută În continuare, iar cei care o profesează, după toate probabilitățile, nu se vor mai putea schimba vreodată - motiv pentru care dialogul cu
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
după aceleași criterii etnicizante. Nu se vorbește niciodată, În primul rând, despre o istoriografie romantică, pozitivistă sau comunistă a Transilvaniei, ci doar despre istorii „românești”, „săsești” sau „maghiare”. Ele pot fi ratașate doar În subsidiar unei anumite metodologii sau vârste istoriografice, păstrându-și Însă afilierea esențială, stabilită pe baza aceluiași criteriu de factură etnică. Mai mult decât atât, nu avem nici măcar o istoriografie bună și una proastă a Transilvaniei, ci, din nou, delimitările se fac În funcție de apartenența națională. O anumită lucrare
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
eronat”, „neștiințific”, al unei istoriografii rivale. Întrebarea ar fi dacă este posibilă și dezirabilă o istorie transetnică a acestei provincii, care să sintetizeze trecutul tuturor comunităților care trăiesc În ea? Și aceasta nu din dorința de a făuri un melting-pot istoriografic, imaginar, ci pentru că oamenii despre al căror trecut este vorba - și care, Întâmplător, sunt chiar străbunii noștri - au conviețuit cu adevărat laolaltă, români, maghiari, germani și alte naționalități, În aceeași provincie, pe același teritoriu, În aceleași unități politice și administrative
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
și istorici care cunosc toate limbile Transilvaniei, dar, cum s-ar spune, „degeaba”, deoarece sunt incapabili să părăsească perspectiva etnocentrică și naționalistă, Între ale cărei orizonturi „s-au născut”, În sens intelectual. De altfel, importanța pe care o joacă tradițiile istoriografice, „deprinderile” și automatismele care li se transmit istoricilor, prin școala pe care o urmează, prin cărțile pe care le citesc, prin maeștrii care Îi Îndrumă, nu a fost niciodată suficient subliniată. Să dau un singur exemplu, oarecare, dar potrivit, cred
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
de rigorile specifice meseriei pe care o practică. Or, În aceste condiții, persistența lor Încăpățânată În tranșeele săpate cândva de istoriografia militantă a secolului al XIX-lea nu se poate explica decât prin inerția extraordinară, despre care vorbeam, a tradițiilor istoriografice „naționale”. „Cărțile se fac de cărți”, cum se spune, iar Învățăceii scapă cu greu din plasa argumentelor formulate, uneori În mod strălucit, de maeștrii la școala cărora s-au format. Când vor exista istorici români (să zicem, mai puțin Învățați
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
pe un model exemplar, a unor evenimente care au lăsat În urmă cadavrele câtorva zeci de mii de oameni nevinovați ar trebui să fie resimțită ca un paradox uimitor, dacă nu ar reprezenta, În fapt, o tristă constantă a culturii istoriografice de la noi, Încremenită parcă pe vecie În obsesiile secolului al XIX-lea. Ce am putea reține noi din „mesajul istoric” al revoluției de la 1848, Într-un mod util și adecvat unor oameni din secolul XXI, dacă, deocamdată, nici nu Înțelegem
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
națiunii ca un dat natural, și nu ca o construcție socială (În contradicție flagrantă cu tot ceea ce afirmă științele sociale contemporane), reprezintă o trăsătură caracteristică nu doar pentru mentalitatea comună sau ideologia politică din România, ci și pentru vasta producție istoriografică consacrată aici problematicii naționale. Din acest motiv, tentativele de deconstruire critică a națiunii, adică de explicare a modului În care aceasta a fost construită, sunt deosebit de necesare, așa după cum afirma un alt specialist În materie, Edward Said: Cred că rolul
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
la o Înșiruire mecanică și cronologică a bibliografiei problemei (așa după cum se procedează adeseori, din păcate), ci mă voi opri doar asupra studiilor mai importante, care pot participa Într-un mod semnificativ la construirea și deconstruirea critică a acestui subiect istoriografic. Cea mai solidă contribuție pe tema care ne interesează rămâne studiul lui Adrian Marino, „«Luminile»” românești și descoperirea Europei, publicat mai Întâi În anul 1979, tradus În 1981 și 1982 și reluat Într-un volum din 1995. Studiul prezintă În
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Autorul analizează clișeul „Europei care ne privește”, vorbește despre complexul „consacrării” europene și despre „mitul prezențelor românești”, evidențiind astfel, cu sagacitate, geneza unor stereotipuri de bază ale discursului identitar românesc modern. Acest tip de abordare, mai rar Întâlnit În climatul istoriografic al „Epocii Ceaușescu”, Își găsea un bun corespondent În cartea lui Mircea Martin consacrată „complexelor” literaturii române. Și aici avem de a face cu o analiză fină a modului de raportare la „Europa” specific intelectualilor români, de la Dimitrie Cantemir XE
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Înscrie, de asemenea, În genul de istorie culturală comparată pe care l-am Întâlnit În lucrările dedicate Iluminismului de către profesorul Teodor. De altfel, după cum bine se știe, Duțu a fost, În ultimele decenii ale regimului comunist, promotorul necontestat al tendințelor istoriografice moderne În România. Combinând interdisciplinar metodologia istoriei ideilor, a literaturii comparate și a istoriei mentalităților, el a realizat numeroase studii aplicate și opere de sinteză, consacrate istoriei culturale premoderne și moderne. Prin natura sa, acest gen de cercetare s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]