1,086 matches
-
răspuns zeflemist: „Păi da, am să-mi pun acum la ham iepușoarele mele pentru tine” dar, după ce au savurat un pepene verde, dulce și gustos, i-a dus la gară. La prima ocazie de întâlnire cu frații ei, le-a istorisit dialogul, dar pentru a face haz de „cumnatul Cristache” a înlocuit cuvântul „iepușoarele „ cu cel de „iepuțele” și astfel propoziția rostită de tata suna așa : „Păi, da o să-mi pun eu acum la ham epuțele mele pentru tine”. Istețimea lui
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
elevului să stea lângă mine, pentru ca dacă mă voi trezi, să-mi spună să merg la comandamentul companiei. La câteva minute după plecarea căpitanului, mi-am revenit, am sărit speriat și am dat cu ochii de Viorel, care mi-a istorisit toate cele relatate mai sus. Ajuns la comandament, căpitanul și-a scos pistolul și l-a îndreptat asupra mea: „Moisei, suntem în linia I-a, te împușc fără Curte Marțială”. Pierdut, prin veacuri am zis: „Cred că-i singurul lucru
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
soția sa, deși știa că-i divorțată de el, și astfel l-am cunoscurt. De la dânsul am aflat despre poezia orală a închisorilor. Cam în același timp m-a vizitat și colegul Mircea Vlad, eliberat din închisoare, care mi-a istorisit câteva evenimente, din cele petrecute la închisoarea din Pitești. În toamna anului 1956 am fost vizitat de colegul Silviu Săveanu care a venit la mine însoțit de „prietenul” lui Constantin Marcoci- probabil omul securității. După această vizită, pe care am
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
viscoloasă, pribegise în Fălticeni de groaza ungurilor o sumă de săteni români din Transilvania. Doi dintre dânșii, oameni zdraveni, chipeși, cu un port deosebit de al nostru, au fost găzduiți în casa noastră părinteasca și adeseori sara, la gura sobei, ne istoriseau ei de bătăliele sângeroase dintre Bem, comandantul ungurilor și Puchner, comandantul austriacilor. Aceste strășnicii auzite din gura lor care le văzuseră aevea și spuse cum le spuneau ei într-un limbaj rustic, figurat, mă mișcau așa de puternic, încât multe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și plumb decât trebuia. Apoi sara, când ne adunam la conac și ne așezam îndemânatic în jurul mesei încarcate cu lucruri bune de mâncare, dea dumnezeu bine! Numai chef și veselie; paharele și glumele scânteiau, poveștile curgeau gârlă. Nicu Racoviztă ne istorisea pentru a suta oară lupta lui de la Tarcău cu o matahală de urs bine blănit, cea mai mare izbândă cinegetică ce a repurtat; Costică Șuțu făcea planuri pentru goanele de-a doua zi, care ieșeau de multe ori pe dos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dintr-o pivniță. Am venit să mă jăluiesc. Contra cui? Contra mea. No! ce-i asta? Am făcut o greșală, domnule, și vin să mă denunț eu singur, spre a-mi primi pedeapsa ce vei socoti că merit. I-am istorisit, deci, toată daravera 91 cu evreul, cum ne-am tocmit cu dânsul, cum nu s-a ținut de tocmală, cum s-a obrăznicit cu noi și, în fine, cum, scoși din fire, i-am dat două palme. În măsura în care eu îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
deci, toată daravera 91 cu evreul, cum ne-am tocmit cu dânsul, cum nu s-a ținut de tocmală, cum s-a obrăznicit cu noi și, în fine, cum, scoși din fire, i-am dat două palme. În măsura în care eu îi istoriseam, fața lui se descrețea. Și câți bani îi plătiți pănă la Dorna-Vatră? Zece galbeni, domnule. Donner Wetter!92 Asta e colosal! În acel moment, iată și evreul care venea cu perciunii fâlfâind în vânt. Domnule polițai, gewalt! gewalt!93 M-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
stârni între păpuși. Pogor plesni cu perina pe Naum; Naum se repezi la Bodnărescu. Bodnărescu la Creangă; dar acesta, fiind mai tare, mai voluminos, i-a răpus pe toți, le-a impus liniște și a început din nou să le istorisească drept mângăiere povestea lui Ion cel prost. Povestea lui Ion cel prost nu se poate spune decât la păpuși, și fiindcă, de la 1883, când s-a jucat pentru întăia și ultima dată păpușele la "Junimea", au trecut 19 ani, încât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Că altfel era să fie vai de el, dacă nu vai de tine. Codreanu nu se supara de glume, dar nici el nu-și cruța prietinii; avea limba ascuțită și se pricepea să lovească pe om la cusur. Toți își istoriseau acum impresiunile, însă nici unul nu mărturisea drept ceea ce-a simțit în așteptarea ursului. Mi-au trebuit și mie 20 de ani, ca să mă hotărăsc a destăinui adevărul. Ne adunasem deci într-o poiană prea frumoasă prin mijlocul căreia șerpuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cineva la lucru. Poftă de mâncare și poftă de vorbă cât lumea. Parcă făcusem cine știe ce izbândă. Cu cât să deșartau sacii și butelcile, cu atât poveștile vânătorești deveneau mai gogonate. Ca să dau o idee despre ce este în stare să istorisească un vânător sătul cu o ploscă de Cotnar trasă la măsea, e destul să spun următoarea întâmplare a lui Codreanu, care se jura pe oțelele puștei lui, tot ce-avea el mai scump pe lume, că era adevărată: Într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
apoi să bem în sanatatea lui ca să nu mai moară a doua oară! Povestea lui Catrințaș a mers din gură în gură; a făcut ocolul Slănicului și, pot zice, a țărei întregi. De atunci, ca mai ba, vânătorii noștri să istorisească că au văzut lupi pe jumătate jupiți fugind prin pădure, și alte de asemenea parascovenii 138 bune de adormit copiii în ajunul Crăciunului. Catrințaș merită o recompensă națională! BOALĂ CU LEAC De trei ceasuri eu și cu patru tovarăși de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
auzit, apoi dânsa clătină din cap în chip de ascultare și plecă. Ei, acuma că eram asigurați în privința mâncărei, ne veni chef de vorbă. Manolucă, dealtfel bun și el de gură și foarte prietinos, când nu-i cereai nimică, ne istorisea fel de fel de anecdote vânătorești, popești, țigănești, iar noi, care, se înțelege, nu ne lăsam mai prejos, îi țineam isonul cu alte anecdote și mai și. În răstimpul acesta trăgeam mereu cu coada ochiului la ușa pe unde ieșise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
palma babei Acsânia și am plecat spre casă, ce-i drept, sătui, dar nedumeriți de feliul cum Manolucă înțelegea ospitalitatea. .............................................................................................................................. Nu știu ce au făcut ceilalți tovarăși ai mei, dar eu unul, mărturisesc păcatul, că nu m-am putut stăpâni de a istorisi unuia și altuia caraghioaza noastră primire de la curtea lui Manolucă. Pișicherlâcul 151 nostru a părut multora, pesemne, așa de ciudat, încât i s-a dus vestea în tot cuprinsul județului și mai departe chiar. Manolucă nu se mai putea întâlni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Orice s-ar zice, dintre toate sporturile cu care se îndeletnicește tineretul nostru, fără îndoială vânatul este cel mai frumos, mai bărbătesc, mai poetic și care ne înfrățește mai mult cu natura. De aceea simt o deosebită plăcere de a istorisi diferitele mele întâmplări vânătorești, care îmi revin acum din depărtarea timpurilor ca niște dulci adieri de primăvară. Așa îmi aduc aminte că, în dimineața unei zile calde și senine din luna august, eram dimpreună cu prepelicarul meu Milord pe o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
casă, care făcea, pot zice, parte din familia mea. Milordachi era considerat ca al noulea copil al meu. O! Dac-aș sta să descriu toate plăcerile ce mi-a făcut el în cursul vieței sale de vreo 14 ani, să istorisesc toate alintăturile, toate naivitățile, toate ghidușiile lui, care când mă înduioșau, când îmi stârneau râsul, aș putea să umplu un volum întreg, dar trebuie să reiau firul întrerupt al istorisirei mele. Ziceam, deci, că într-o frumoasă dimineață din luna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fiecare prepeliță, cum a aretat-o154 cânele, cum am împușcat-o, cum mi-a aportat-o155, iar eu unul, care eram de două ori inspirat și de conținutul torbei, și de conținutul butelcelor, îmi simțeam limba dezlegată și, se înțelege, că le istoriseam așa ca fiecare lovitură de pușcă să pară un fel de lovitură de meșter. Dealtfel, pot zice, că țineam foarte bine minte, cum și în ce împrejurări am dat fiecare foc, cum și unde a căzut fiecare pasere. Millu asculta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și unde a căzut fiecare pasere. Millu asculta și surâdea pe sub mustețe; știea el cât la sută să reducă din vitejiile mele. Acum văd și eu, îmi zise el cu oarecare ironie, că ești vânător desăvârșit; știi bine împușca și... istorisi. He, în materie de istorisiri putea el să-mi deie multe puncte înainte. Avea un talent de a interesa pe ascultător, o căutătură în ochi, un gest, o intonațiune a voacei, care colora, sublinia înțelesul cuvintelor, o artă în alegerea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fruntea încrețită de necazuri, nimene nu ducea pe vremea aceea sacul cu grijile în spinare. Toți trăiau într-o lume trandafirie în care soarele nu asfințea. Alecu Șendre, amfitrionul, care ședea în capul mesei, ne stimula cheful, închina la sănătăți, istorisea anecdote cu haz, priveghea ca nimene să nu rămâie în urmă cu paharul, într-un cuvânt da mereu cep entuziasmului și butoaielor cu vin. Când iată că de după niște tufari apăru tocmai în momentul psihologic un taraf de lăutari care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
primul întemeiat în Iași din inițiativă privată. O! Să fi văzut cu ce osârdie mergeam noi la oarele hotărâte pentru lucru, cum ne încurajam unii pe alții, cum pictând șuieram printre dinți felurite cântece care parcă ne inspirau, cum ne istoriseam unul altuia felurite anecdote, cum ne entuziasmam văzând încetul cu încetul natura înviind pe pânzele noastre sub forma unui răsărit de soare, unui colț de pădure etc., etc. Iar înspre sară, când nu se mai putea lucra, ședeam fiecare pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
De ce-au zburat așa de iute clipele acele!... O MINCIUNĂ Dintre păcatele ce-am comis în tinerețe, două mi-au rămas și acum în memorie. Odată, am pierdut în cărți valoarea unui echipaj întreg, cai, trăsură, hamuri, bici, fapt istorisit de mine în volumul Zile trăite, și altădată, am spus o minciună care era să mă coste mult mai scump. Iată în ce împrejurări am săvârșit acest al doilea pacat. Fiindcă sunt pe calea mărturisirelor, voi spune drept, ca și când aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
O! Cine n-a văzut marea acela nu e om complect, acela nu cunoaște cea mai splendidă minune a naturei, aceluia nu i s-a făcut încă ziuă dinaintea ochilor. Dar să revin la întâmplarea ce mi-am propus să istorisesc. Eram în plin sezon de băi la Ostanda. Lumea de pe lume adunată acolo. Tot ce era mai fin, mai elegant, mai cu dare de mână în centrele mari ale Europei, își dăduse întâlnire pe vestitul țărm al Mărei de Nord
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
al bulgarilor din România. Din prima depoziție consemnată, a lui Ciorăneanu aflăm că o mai veche cerere a bulgarilor de a li se restitui moaștele, ce pretindeau a fi de origină bulgară, a fost respinsă de mareșalul Mackensen. Apoi, se istorisește cum, pe la ora 3 dimineața, sergentul de pază de la Mitropolie a fost ademenit de un soldat bulgar să-i arate drumul spre un lazaret din împrejurime, cum, sub amenințarea cu arma, sergentul a fost reținut departe de postul său, pe când
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
Fondul documentar Ipotești, inv. nr. 349. 2. O casă de piatră, dar cam strâmbă... și destinul ei Casa de la Ipotești a intrat și ea în legendă, ca aproape tot ce a atins Eminescu. Pentru ca labirintica ei poveste să poată fi istorisită, este necesară o incursiune care să releve date și fapte, în directă legătură cu ceea ce îndeobște se consideră că a fost casa copilăriei poetului. Așadar, la 12 mai 1841, prin decret domnesc, purtând iscălitura lui Mihail Gr. Sturza, i s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
înainte? îl întrebă Sturza. Și atâta a fost audiența... Se vede că au fost unii, cari după ce i-a boierit, se tăvăleau prin cârciume și necinsteau boieria și vorbele lui Mihail Sturza erau un fel de morală. Când ne-a istorisit-o tata, s-a pus Mihai pe un râs, de nu-l mai puteam opri2. Gheorghe Eminovici n-a băut niciodată, dar se vede limpede că prinsese gust la boierie și voia să se poarte ca atare. Pe 20 iulie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ar veni să le ia. Am vorbit și cu doamna Lydia Philippescu. Nu trecu mult și veni Lupu Costache ca să vorbească mamei de regularea administrației [la] Florica. El primise petiția mamei, dar nici nu mai știa de ce este vorba. Ne istorisi certurile germanilor cu bulgarii și luarea din mâna acestora a administrației Dobrogei. Vederea acestui om era un chin pentru noi, atât era de inconscient de datoria lui și de situațiunea țării față de vrăjmaș. Din fericire nu ne lăsam abătute. Mariuța
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]