672 matches
-
formă lîngă tunel. Vreo trei sute de prizonieri britanici, bărbații mai tineri cu soțiile și copiii lor, se Înșiraseră pe pista de alergări și erau inspectați de către un sergent de jandarmi. LÎngă ei, pe terenul de fotbal, erau acei prizonierii prea istoviți ca să se așeze sau să stea În picioare. Zăceau În iarbă, ca răniții pe un cîmp de luptă. Soldații japonezi se plimbau printre ei, de parcă ar fi căutat o minge pierdută, neinteresați de acești cetățeni britanici care se rătăciseră Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
unde - ecou al teatrului no - nu pot ajunge decât călătorii ce rătăcesc la voia întâmplării, urmându-și destinul, precum actorii sosiți aici împreună cu Contesa. Într-adevăr, în jurul Contesei (despre care „ai zice că e moartă”) își târăsc anevoie picioarele comedianții istoviți, vlăguiți, „aflați la capătul puterilor”, iar „când ai ajuns în starea asta, când nu mai ești decât fantoma a ceea ce ai fost odinioară”, atunci se cheamă că ai pășit fără doar și poate pe tărâmul dintre viață și moarte. În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
lor aidoma unor coroane de spini; lunecau verigile grele ale lanțului pe sîrma de oțel temeinic Întinsă, răsunînd precum lanțurile sclavilor din negura istoriei, fără ca nimănui să-i treacă prin cap, chiar nici bătrînilor grădinari osteniți, În a căror oase istovite zăcea istoria bolilor, veșnică precum istoria proletariatului, că În acea noapte se petrecuse o mică revoluție separatistă: marinarii hamburghezi se năpustiseră asupra dulăilor celor avuți, căci toate progeniturile proletariatului din Le Havre, Marsilia, Anvers masacraseră, sub pavăza nopții, gladiole, retezîndu-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mai bun mijloc era să se folosească o rampă, iar galionul să fie împins de oameni. Deși vorbea japoneza cu multă iscusință, misionarul nu cunoștea cuvintele specializate pentru astfel de dispute. În cele din urmă se ajunse la o înțelegere. Istovit, misionarul ieși singur din colibă. Se apropia prânzul. Ceilalți puteau să se odihnească, fiecare pe unde găsea vreun loc ferit de soare, dar misionarul trebuia să folosească acest răgaz și să treacă pe la fiecare loc de lucru în parte. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
samuraiul au zăcut ca niște morți câteva zile după ce au plecat din Tsukinoura ascultând doar scârțâitul trist al parâmelor și al catargelor. Nu știau unde se aflau acum și nici nu le păsa. Galionul se legăna neîncetat, scârțâitul searbăd și istovit al parâmelor se auzea cât era ziua de lungă întrerupt când și când de bătăile de clopot care dădeau de știre orele. Chiar și cu ochii închiși aveau întruna senzația că sunt ridicați și lăsați în jos de o putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să răspundă. Samuraiul făcu cale întoarsă printre trupurile oamenilor de pe culoar și apoi urcă pe punte unde soarele bătea cu putere. Marea se liniștise. Catargele aruncau umbre negre. Simțea briza blândă pe chip. I se părea că-i înviorează trupul istovit. Mateloții japonezi care în cele din urmă se treziseră la ordinele marinarilor spanioli, reparau parâmele rupte și înlocuiau pânzele sfâșiate. Valurile sclipeau orbitor și printre ele se vedeau sărind din când în când pești zburători. Samuraiul se odihnea la umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cei patru soli despre țara îndepărtată a Japoniei, dar peste puțină vreme și-au văzut mai departe de discuția lor, timp în care cei patru care nu înțelegeau limba au fost lăsați stingheri de-o parte. Se întoarseră pe corabie istoviți. În Acapulco nu se găseau nici hanuri, nici mănăstiri care să-i găzduiască pe japonezi, așa că negustorii care coborâseră la țărm se întorseseră și ei în cabina cea mare. Solii nu erau în toane bune, căci le fusese rănită mândria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Așadar... acesta este părintele Valente.” Cuprins de o umbră de uimire, Velasco îl iscodea pe bătrânelul așezat pe scaun cu mâinile împreunate pe genunchi, la câțiva pași de el. Bătrânul acesta cu haine călugărești sărăcăcioase, cu ochii închiși și chip istovit era părintele Valente. De când primise scrisoarea unchiului său la Veracruz, Velasco se tot străduise să-și închipuie cum arăta părintele cu care avea să fie în curând nevoit să se înfrunte. În închipuirea sa, părintele Valente avea o înfățișare inteligentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
este o chestiune ce va avea urmări și asupra înaintării Spaniei în Orient... Dezbaterea continuă multă vreme. Afară se lăsase deja întunericul. Frânți de oboseală, episcopii își înghițeau căscăturile și își mișcau umerii. Velasco își simțea și el tot trupul istovit. Închise ochii și murmură în gând ultimele cuvinte rostite de Hristos când Și-a dat duhul: „Tată, facă-se voia Ta. Lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. În mâinile Tale încredințez duhul Meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Plimbându-și degetele pe marginea pălăriei, se uită cu milă la vărul său și îi spuse: — Episcopii tocmai s-au retras. — Oare am sorți de izbândă? Velasco își dădu la o parte mâinile cu care-și acoperise fața și oftă istovit. — Nu știu. Episcopul Seron și cei care-i țin partea se împotrivesc cu înverșunare, dar episcopul Salvatierra spune că solii japonezi trebuie tratați cu respect, chiar dacă nu sunt trimiși oficiali. Asta înseamnă că ne va ajuta să dobândim o întrevedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lui Velasco. Se întreba de câte ori fusese trădat de omul acesta. Velasco îi dăduse speranță și speranța se năruise. Apoi, îi fluturase prin fața ochilor altă nălucă și el o urmase călătorind până în țara asta îndepărtată. Cu toate acestea, în inima lui istovită nici ura față de misionar nu mai avea putere să încolțească. Samuraiul avea sentimentul că Velasco era un om la fel de vrednic de plâns ca și el. De câte ori treceau printr-un sat, oamenii de pe marginea drumului îi priveau cu ochi temători sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Chiar dacă n-avea cum să-și ceară iertare și chiar dacă avea să primească mustrările cardinalului, în adâncul inimii tot nu-i părea rău. Se auziră pași îndepărtați. Însoțit de un preot tânăr și devotat, cardinalul intră în cămăruță cu chipul istovit și se așeză pe scaun. Purta mitră roșie și era îmbrăcat cu manta largă, la fel ca și data trecută. Știu de ce mi-ați poruncit să vin astăzi aici. Velasco se aplecă înspre mâna groasă pe care i-o întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sală de întruniri, dar pe atunci Tanaka Tarozaemon încă mai trăia. Nimic altceva nu se schimbase. În perete, omul acela sfrijit cu brațele bătute în cuie era luminat de flacăra pământie a lumânării. După aceea... când ? întrebă samuraiul cu glas istovit. Se simțea sleit de puteri nu numai până în măduva oaselor, ci și până în adâncul inimii. I se părea trist și chinuitor să se gândească la ce va urma. — După ce ne vom întoarce în Japonia. Nu știu nici eu. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sta întoarsă înăuntru, cu grija ca nu cumva genunchiul să se încovoaie brusc din neglijența unui ligament, ca nu cumva umerii să scapete și toată păpușa de panoptic să se prăvale undeva pe loc de repaos, pe care sensibilitatea lui istovită ar fi dorit, totuși, să se poată întinde în căutarea odihnei. Maxențiu călărea cu o tensiune halucinantă ca nu cumva să se rupă armonia dintre el și cal și, astfel, prin cea mai mică zvâcnire, să se rupă și înăuntru
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
cu proeminența mărului lui Adam exagerată și mobilă și cu o privire așa de ștearsă din ochii decolorați că părea orb. Un chip străin și ciudat, un fel de ebauche, sau, dimpotrivă, ultima stampă a unei încercări omenești. O caricatură istovită a tipului saxon! O dihanie în orice fel, care, ciocnind mut oase dizlocate, ascunse subt o jachetă lungă, neagră, urca spre mine; un oberchelner de noapte! încă plecată peste balustradă ca pe un reazăm al beției care mă înfășură, îl
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
veșted și urât. Desigur, din părul acela uimitor se născuse biata larvă gălbuie. Fata despletită sugea pastile dintr-o cutie pusă subt perină, fiindcă nu era voie să fumeze. . . Mamă pentru zece zile a acelui făt, în care se sfârșeau istoviți străbunii saxoni. Una sau cealaltă! 1 - Evocativ! "Je le vois ncitre". In paharul abia turnat se fac niște firicele galbene. N-am să mai pot bea șampanie, fără să nu mi se pară că înghit pe oberchelnerul tău! Crescuse repede
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
alergam fericită prin lume, Cuvintele tale spărgeau hăul oazelor blânde, toată fericirea zămislită-n durere. Îți vei petrece nopțile în miezul pletos al iubirilor irosite de-o viață în jurul acestui poem; Univers sângerat de suflete grele, târâte prin închipuirea-ți istovită. Oglinda în care sărut venirea în declin a florilor albe... Prin prezența ta o veșnicie ar fi fost totul; atunci, sub privirile tale grăbite spre o firească pulbere în care tu alergai cu visele răsfrânte în dragoste; Chipul ei - pentru
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Cuprinsă-n dragostea divină te voi iubi în razele de lună sfinte. Te voi iubi pe țărmul unui ocean vrăjit Unde mi-e chipul albie de stele Și taine de nisip, în dragoste se pierd, Când de dorințe gândul adoarme istovit. Te voi iubi, grădina mea de timp, Și te strecor în ceasuri de lumină, Și-n ochii tăi presar un labirint Rămân ca o speranță pe mantia de lume. II Te voi iubi, te voi iubi, Ca pe o minune
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
noi vorbele lui nu ne încălzesc. - Alex, Alex, crezi că Dumnezeu poate lovi mai tare un om!? îl poate pedepsi? Ce rău am făcut noi, dragul meu, ce rău, ce păcate avem de ispășit?... Așteptarea aceasta mă macină, mă simt istovită. Am ajuns la limita puterilor. Știi, dragul meu, am început să-mi fie frică de mine. Mi-e teamă să nu-mi pierd mințile... și izbucnea în lacrimi. Alex căuta s-o consoleze, deși și el trăia aceeași dramă, cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
sticlos în mijlocul feței pătrate, care privea fix și lipsit de expresie. Tulburat de actul magic la care lua parte, precupețul trebuia să stea nemișcat câteva minute, fără să respire, să înghită sau să clipească din ochi, după care, palid și istovit, sughițând de încordare, se ridică buimac cu scaun cu tot, prins cu zgarda de gât. "FRAȚII MORITZ Pictori și fotografi ambulanți" cum sta scris pe rulota cu cai cu care peregrinau dintr-un târg în altul și în care se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Elenă Marin Alexe Simonei... Pe întortocheate poteci mai caut încă liniștea din mine, dând mâna cu zorii sub primul strigat al luminii și sărutând cu ardoare catapeteasma înfocata a fiecărei seri. Mă trezesc dimineața istovita, între valuri diafane și reci, cu sufletul trist și buzele arse. Învinsă, îmi port pașii spre izvor și mă cufund în limpezimea lui preț de o clipă, apoi rămân liniștită cu inima prinsă de orizont. Aștept cu înfrigurare focul sacru
Focul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83295_a_84620]
-
lor aidoma unor coroane de spini; lunecau verigile grele ale lanțului pe sârma de oțel temeinic Întinsă, răsunând precum lanțurile sclavilor din negura istoriei, fără ca nimănui să‑i treacă prin cap, chiar nici bătrânilor grădinari osteniți, În a căror oase istovite zăcea istoria bolilor, veșnică precum istoria proletariatului, că În acea noapte se petrecuse o mică revoluție separatistă: marinarii hamburghezi se năpustiseră asupra dulăilor celor avuți, căci toate progeniturile proletariatului din Le Havre, Marsilia, Anvers masacraseră, sub pavăza nopții, gladiole, retezându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Oștirile n-au vrut să se îndrume, N-au mai dorit podoaba fără nume Și n-au găsit albastrele palate. Încât, sub vântul aprig de ispite S-au răzlețit din țară-n altă țară... Și-acum se-ntorc în turme istovite Hlamida să-mi sărute și să moară. Oștirile se-ntorc. În juru-mi zborul Și umbra morții darnic se împarte; Pe când, prin doliul sălilor deșarte Cu pași sonori pătrunde-Învingătorul... ÎN CEAȚĂ... Murea prin seară strada și zilnicul ei muget... Asemeni unei
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
că e vorba de ceva în afara iubirii cu care e mai totdeauna confundată. „Ar fi bine să aprinzi lumina“, am spus. „Acum cred că arde.“ Ea s-a ridicat, s-a îndreptat prin întuneric spre comutator și a aprins. Părea istovită, avea ochii împăien jeniți, s-a așezat pe celălalt fotoliu, în fața mea. Stătea încovoiată, cu fruntea lipită de genunchi. Ne aflam printre lucruri vizibile. Furtuna ne părăsise de tot. Am stat așa nu mai știu cât, fără să scoatem o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
care îndrăzneau să coboare la stații se furișau spre ieșire ca spre poarta unui cimitir. Nou-veniții intrau imediat în joc : se așezau cuminți pe scaunele libere și tăceau. Pluteau peste ei o atmosferă de respectuoasă mâhnire, o dezolare calmă și istovită. Mă oprisem la capătul din urmă al vagonului și priveam. Mi-a trebuit un timp ca să înțeleg motivul ciudatei comportări a pasagerilor. La celălalt capăt al vagonului se afla un bărbat de treizeci de ani, singurul care stătea în picioare
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]