992 matches
-
de aici al vremurilor vin cu bucurie și cîntece solemne. 795 Trezitu-s-au Luváh și Vala, si toti fiii și fiicele lui Lúvah S-au deșteptat; plînseră unul către altul și se urcară iarăși Cu durere la Omul Veșnic: jelindu-se el îi zvîrli în Lumea umbrelor, prin aer, pîn' ce trecut-a iarnă; Dar Vinul Omenesc statu uimit; stihiile se-afundă în ale lor 800 Încîntătoare-Întinsuri; și mai departe cerurile cu armonie-n glas rostogolitu-s-au. Atuncea Los, care-i
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
viitorul patriei și plănuiește să reconstruiască un oraș mai puternic și mai frumos (Căra patria, già madre e reina,) în locul ruinelor lăsate în urmă de huni. Actul I. Tabloul 1. Pădurea de lângă tabăra lui Atilla. Este noapte și Odabella își jelește tatăl și pe iubitul ei, Foresto pe care il crede mort (Oh! nel fuggente nuvolo ). Foresto apare, în ciuda pericolului mare care îl amenință. Tânărul este convins că Odabella l-a trădat și o acuza că a uitat de patria lor
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
aria Ella în poter del barbaro Rezumat : El se gândește la Patria lui și la orașul care va renaște din cenușă, precum pasărea Phoenix. Romanța Oh! Nel fuggente nuvolo - din actul I, scena 1 Rezumat : Odabella este singura și își jelește tatăl și iubitul pe care il crede mort. Aria Mentre gonfiarsi l'anima părea din Actul I, Scena 2 Rezumat : Attila se trezește dintr-un coșmar și îi povestește lui Uldino cum în vis un batran l-a apucat de
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
aceasta. Amalia declară că niciodată n-ar putea să facă acest lucru. Massimiliano proclama că el este pe moarte și că mâna ingrata a fiului său, Francesco, îl va împinge în mormântul la care nimeni nu va veni să l jelească. Amalia își dorește ea însăși să moară în speranța că își va petrece eternitatea cu Carlo. Francesco împreună cu Arminio deghizat în bandit, intră în încăpere. Arminio relatează că el și Carlo au fost camarazi de arme și au luptat cu
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
Amalia îl declară mort în timp ce Francesco se proclama noul Conte de Moor. Actul ÎI Tabloul 1. Curtea din jurul capelei Castelului Moor. Massimiliano a fost îngropat și Francesco își celebrează succesiunea. Amalia s-a strecurat la mormântul Contelui pentru a-l jeli. Un cor venind de la castel întrerupe solitudinea Amaliei. Ea constată că Francesco nu mai poate să-l priveze pe bătrân de pacea pe care i-a refuzat-o pe timpul vietii (Tu del mio Carlo al seno). Ea continuă să-și
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
a lui Lorenzino, omul aristocrației locale, pentru funcția de Doge al Genovei. Oamenii din popor întreabă cine este acela (Che dicesti?). Simon Boccanegra este numele celui pe care mulțimea accepta să-l susțină. După ce mulțimea pleacă din piață, apare Fiesco, jelind moartea fiicei sale și blestemând pe cel care a sedus-o (Îl lacerato spirito). Fără să știe nimic despre moartea Mariei, Boccanegra încearcă să se împace cu Fiesco (Suona ogni labbro îl mio nome). Acesta pune drept condiție pentru o
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
nome). Acesta pune drept condiție pentru o eventuală reconciliere că fiica Mariei să-i fie încredințată, dar Boccanegra îl informează că fiica sa a dispărut de la Pisa, după moartea femeii care o avea în grija și pe care fata o jelise timp de trei zile. Cu toate încercările disperate, Boccanegra nu a reușit să-și mai regăsească fiica. În aceste condiții Fiesco refuză orice fel de împăcare. După plecarea lui Fiesco, Boccanegra bate la poarta palatului și, întrucât nu răspunde nimeni
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
Dio, li benedici). Din balcon Fiesco anunță poporului numele noului Doge. “Nu, Boccanegra!“ strigă mulțimea. “El a murit... Rugați-vă pentru sufletul lui“ răspunde Fiesco. Principalele arii ale operei Simon Boccanegra Romanța Îl lacerato spirito - din prolog Rezumat : Fiesco își jelește fiica moartă și îl învinuește pe Simon Boccanegra de a o fi sedus pe Maria. El o acuza pe Fecioara Maria că nu i-a protejat fiica. Cavatina Come în quest'ora bruna - din actul I Rezumat : Amelia privește în
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
trădare, probează astfel nevinovăția lui Carlo. Rodrigo știe că va fi ucis, dar nu-i pasă pentru că numai astfel Carlo va continua să trăiască pentru a realiza visul lor comun, eliberarea Flandrei. El îl roagă pe acesta să nu-l jelească, pentru că se vor regăsi împreună în Ceruri. Per me giunto è îl dì supremo, Per me giunto è îl dì supremo, no, măi più ci rivedrem; ci congiunga Iddio nel ciel, Ei che premia i duoi fedel'. Sul tuo ciglio
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
să mori; vreme este să sădești și vreme să smulgi ceea ce ai sădit. Vreme este să rănești și vreme să tămăduiești; vreme este să dărâmi și vreme să zidești. Vreme este să plângi și vreme să râzi; vreme este să jelești și vreme să dănțuiești. Vreme este să arunci pietre și vreme să le strângi; vreme este să Îmbrățișezi și vreme este să fugi de Îmbrățișare. Vreme este să agonisești și vreme să prăpădești; vreme este să păstrezi și vreme să
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
elaborat de Albert Molnár). Acest dicționar în manuscris purtat ulterior spre Occident, schimbându-și după circumstanțe posesorul și (răs)cumpărat, la Viena, de I. Micu-Klein, va aparține în veacul următor lui Timotei Cipariu. În fine, după jumătatea vieții, în exil, jelind și el „de țara Domnului”, C. se încumetă a da o tălmăcire proprie, în versuri a Psaltirii, fără a egala virtuozitatea predecesorului „artist” care fusese Dosoftei, dar întrecând cu mult în expresivitate pe ardeleanul Ioan Viski (căruia i se atribuie
CORBEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286409_a_287738]
-
aparent) să trăiască (soția meșterului Manole) sau chiar revin la viață (feții cu stea în frunte). Același motiv folcloric complex apare într-un basm ardelenesc, Mama cea rea : „[Pe fată] o aflară moartă și mult timp o plânseră și o jeliră, ca pe o soră a lor, în urmă-i făcură un coșciug de aur ș-o așezară într-un vârf de paltin, ca să o legene vântul și să o vază pământenii”. Dar, ulterior, fata învie (44, p. 147). În esența
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
j că aș umple-o de tristețe pe mama și... ― Mama ta e o femeie curajoasă, care suferă oricum de pe iUrma purtării noastre. Dacă mă vei executa, va plânge după f mine; dacă mă vei lăsa în viață, își va jeli fiul slab și temător. Bella VII își privi tatăl cu curiozitate. ― Mă provoci? Crezi că sângele tău va putea opri felul în care istoria se schimbă? E o dovadă de stupidă vanitate, mai ales când vine din partea ta. Nici chiar
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
care, teoretic cel puțin, ar fi trebuit să prevaleze în fața celor ale Abației. ― Vrei să spui că nu vă pedepsiți criminalii fiindcă au luat viața cuiva? ― Bineînțeles că da. Iar pedeapsa e numai una! Moartea. Atâta doar că nu îi jelim pe morți. Și nici nu ne bucurăm pentru ei. Dar asta ar trebui să-ți fie destul de familiar ție... Moartea nu are nici o importanță de vreme ce adevărata menire a omului e în Cetatea Cerească. Rim ridică dintr-o sprânceană. ― Tot Imperiul
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
pace" îl asigurase Diribal. Secretul meu? Secretul Tău, Doamne. Lucrarea Ta cea mai tainică! Adia un vânt ușor dinspre câmpia arsă a Pannoniei. Piersicul din curtea Abației înflorise doar cu o seară înainte, bucurîndu-i pe frații care încă îi mai jeleau pe cei șase sute dintre ei care fuseseră uciși de gărzile regale. Lucrurile intraseră oarecum în normal. Abatele gândi că era prima zi obișnuită în Fortăreață din seara în care ieșise să-l consacre pe Isidor-Vassur. O zi numai bună de
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
noțiunile lor anterioare cu privire la identitatea de gen și relațiile sociale dintre sexe. În plus, femeile erau tratate În aceeași manieră cu bărbații și demonstrau În mod frecvent aceeași rezistență fizică. Pe de altă parte, bărbații se lăsau deseori pradă emoțiilor, jelind moartea unui coleg și fiind conduși de același instinct matern cînd asigurau hrana colegilor de cameră. Într-adevăr, experiența deportării mai degrabă a pus sub semnul Întrebării noțiuni universale precum identitate de gen și relații decît le-a reafirmat. În
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
O serie de particularități lingvistice, stilistice și de conținut integrează această carte în literatura populară românească. Versiunea conține expresii și mijloace stilistice de natură folclorică: „mă usuc ca floricica câmpului”, „mor cu zile”, „năravul nu și-l schimbă”; Imberie este jelit de mama sa ca într-un bocet popular: „Lumina mea, ochișorii mei, suflețelul meu, răzimarea bătrâneților mele vechi”. Unele elemente trimit la tradiții religioase specifice românilor: îndrăgostiții sunt căsătoriți de un mitropolit; crezându-și soțul mort, „egumenița” Margarona îi face
IMBERIE SI MARGARONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287536_a_288865]
-
și rezumă iubirea și ura, durerile și speranțele unui neam amenințat în existența sa. TITU MAIORESCU Țara pe care o înfățișează această poezie are un vădit aer hermetic. E un Purgatoriu în care se petrec evenimente procesionale, în care lumea jelește misterios împinsă de o putere nerelevabilă, cu sentimentul unei catastrofe universale. Mișcarea poeziei este dantescă și jalea a rămas pură, desfăcută de conținutul politic [...] După Eminescu și Macedonski, Goga e întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
slujitorii lui Dumnezeu, țara sunt îndemnați să deplângă dispariția acestui mare bărbat: „Zic, dară, și voi pietrilor și liamnelor, să plângeți, / Și tuturor săracilor, de jale să vă stingeți! / Și toată ticăloasa Țară aciasta Rumânească, / Cu toate mănăstirile împreună, să jelească / Pre Constantin postialnicul, pre Cantacozinescul, / Pre marele acela omu, și prea înțeleptul!” . În legătură cu personalitatea lui G. și cu scrierea sa cea mai cunoscută, Începătura istoriii vieții luminatului și preacreștinului domnului Țărâi Rumânești, Io Costandin Brâncoveanu Basarab voievod, dă când Dumnezeu
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
Pentru istoria orală a „comunismului românesc”, cărțile Laviniei Betea, a cărei „psihologie politică” a fost pusă la Încercare de acuzații de plagiat, ilustrează și ele În felul lor dramă specializării În zonele periferice ale științelor sociale „legitime”. Smaranda Vultur, Doina Jelea, Ruxandra Cesereanu sunt printre autoarele cele mai cunoscute În această nouă specie istoriografica, a cărei „feminizare” Îi indică deopotrivă noutatea și relativă marginalitate. «În faza de post-mobilizare, un contract social implicit Între conducători și conduși Înlocuiește teroarea și ideologia ca
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
repezindu-se „ca niște fiare sălbatice, pătrund în cortul lui. Și unul din ei a zvârlit cu sulița, și-l atinge în inimă ascuțișul. Un altul în grabă l-a lovit, îi taie capul”. Natură și oameni sunt chemați să jelească moartea eroului: „O, pietre, acum crăpați! Copaci, dezrădăcinați-vă! Iar voi, munți, bociți! Și voi, câmpii, întristați-vă! Căci au rămas toți voinici, fără acela de care se speriau și balaurii și leii; acela care se ostenea pentru ortodoxie și
STAVRINOS (c. 1570. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289891_a_291220]
-
žda ego Mariia; Ioanŭ Antonie voevod; jupan Neagul post[elnic], slivn Antonie Voevod și tată luminatei do(a)mnei Maria”70. între responsabilitățile ce le reveneau văduvelor (care erau datoare - notează Simion Florea Marina, consemnând un obicei popular - să-și jelească bărbatŭ vreme îndelungată, să se abțină de la participarea la divertismente și să-i facă pomeni defunctului în ziua a treia, a noua, și a patruzecea după moarte, după șase și după nouă luni și la încheierea unui an) era și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
mai nainte, până n-au trecut acel an de jale, să se mărite”) derivând dintr-un motiv moral - considerația, (vizibilitatea doliului pentru comunitate trebuia asigurată) față de defunctul soț: „iară a doa că ce iaste datoare, pentru cinstea bărbatului ei, să jelească”. Bizantinii au preluat această interdicție (și impunerea „anului de doliu”) un timp ritual al doliului, un „timp suspendat”107, din legislația romană (romanii dictau pedepse ifamante văduvelor care se recăsătoreau în anul de doliu 1106. Biserica și-a însușit-o
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
este redusă la tăcere: „mă-sa nu mai cuteză să zică nicio vorbă”. * Poezia populară, evocând evenimente din viața omului (de regulă pe cele tragice), menționează instalarea văduviei cu toate consecințele acestei schimbări a statutului femeii. Rămasă singură, femeia își jelește soțul mort și enumeră datele unei situații previzibil precare (mai ales dacă repetarea tragicei experiențe: „Cin’nu bea aiest pahar/ Nu știe-n lume ce-i amar;/ L-am băut de două ori/ Și nu uit până ce mor” - îi furnizează
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
aleasă și au răpit prea timpuriu podoaba, frumuséția neamului femeesc”), dar „adormirea ceastă de pe urmă” - optimă în alăturare cu „adormirea cea firească”, ce retrimite, în ciclicitatea ei, la „osteneli, la scârbe, la supărări la patemi” - nu se cade a fi jelită („nici lacrămile sânt cu cale, nici întristarea cu dreptate”), căci ea îndrumă sufletul [drept - N.B.] spre „lumina cea adevărată”, îl poartă mântuindu-l, dintr-o lume imperfectă (un „timp al morții” unde îl proiectase păcatul primordial) în cea aflată sub
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]