582 matches
-
și că folosește, în general, o terminologie savantă pentru a descrie ceea ce simte: „modificări de rigidizare a corpului“, „trăiri greu perceptibile“... Cititorul, mai puțin norocos, caută în zadar, în paginile romanului, un bumb care să-i producă plăcere. Doar autorul jubilează, în fotografia de pe ultima copertă, stând la masa de scris, cu un pix în mână. Are aerul că spune: „Uitați-vă la mine, sunt scriitor!“ Stilul afectat Într-o carte intitulată Prin văile Golgotei (Dominus, Galați, 2002), Ion Avram povestește
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
un aspect ascetic. Chiar și aceia fără nici o înclinație în acest sens se trezeau spiritualizați. Această aparență de spiritualizare trebuie că-mi stătea și mie bine: cu ochii măriți, receptam mai mult decât era de receptat și auzeam coruri care jubilau transcendental. Și, pentru că foamea ne-a apropiat de înțelepciunea zicalei „Omul nu trăiește numai cu pâine“ rostită cu varii intonații, când ca parolă cinică a lagărului, când ca loc comun invocat întru consolare, la mulți dintre noi a luat amploare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cretinul. O operație cerebrală pe care n-o pot efectua îi dezvăluie infirmi. Mintea li se învăluie de negura nesiguranței și ei confundă această pîclă cu raționalul însuși. Se caută unul pe altul și se gripează în forța autonomă, telurică, jubilînd la înfrîngerea spiritului: „-Moarte lui Robinson! Jos! Vezi, bă, degeaba gîndești. Nu ajută la nimic! Trăiască stăpînul nostru. Gata! “ Agresorul. Colegii Doctorului au să-l interneze un timp și apoi, îi vor da drumul pe străzi, să se bucure că
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Îi spun tînărului Doctor banalități. Că timpul vine și se duce. Că nimic din el nu te face definitiv. Iară din tine nici o urmă de sfințenie nu-i dă eternitate, să șadă și el puțin. Te cere numai tribut. Doctorul jubilează: „-De aia rîd nebunii, că n-au ce să-i plătească!” „-Da,”-îi răspund. „-Descoperi că nebunul e singurul învingător. Și apoi te dai cu capul de pereți ca nu poți fi ca el.” Aici în spital, în creierul meu
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Depresie nocturnă Împlânt cuvântul în îmbinarea secretă, tresar când surp viața care... sigur valsează jubilând. În rest aud aceleași incantații sonore fără umbrele de ploaie, fără umbrele iubitelor sub acoperământul stărilor de mucava. Încerc să pătrund molcom în involuția spre copilărie, adesea mă învingi în discuții mă prefac un timp că opun rezistență. Dar știi
Depresie nocturn? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83722_a_85047]
-
acela pe care-l aștepta "stimabilul Jujucă". El ar fi dorit să rămânem toți repetenți; când colo, cei mai mulți am promovat, iar câțiva au rămas corijenți la Matematici și Franceză. Tii!... ce satisfacție pe noi, dar și pe profesorii lăzăriști, care jubilau! Atunci Jujucă, ca să ne aibă din nou la mână, a recurs la următoarea stratagemă: a venit la Rădulescu-Pogoneanu, directorul Seminarului Pedagogic, și i-a cerut să-i dea situația tuturor și să ne verse la Lazăr, că să dăm bacalaureatul
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
bătrâna. Auzi, cică a citit Într-un ziar.“ Știa Mașa unde se tipăreau ziarele? Nu știa. Ei bine, ziarele se tipăreau În iad. Tot ce scria acolo era minciună crasă. Totul era contrafăcut. Fiecare cuvânt purta Însemnele lui Anticrist. Bătrâna jubila. Mașa nu-și mai bătu capul să răspundă. Când o lua pe arătură, bătrâna era greu de oprit. Și totuși schimbul acesta nevinovat de replici nu rămăsese fără urmări. În ultimii ani, bătrâna se ramolise atât de mult, Încât uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
semne spre capul spășit al celei de-a treia Mașe ce foia sub coada Evlampiei... Acum cred c-ai să Înțelegi mai bine ce Înseamnă trinitatea“, adăugă el, pufnind din nou În râs. „Există o Mașă-tu?“, exclamă femeia. „Păi, jubilă Extraterestrul, tu ești Mașa-tu, iar eu sunt Mașă-eu și viceversa...“ „Îmi vâjâie capul de atâta harababură. Am să Înnebunesc de tot. Oriunde Îmi Întorc privirea dau de aceste Mașe... Nu cumva mi-ați făcut felul?“, se Îngrijoră gazda. „Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
salonul, abordând un aer la fel de vesel la ieșire ca și la intrare. A doua zi, În semn de compasiune față de bolnav, venea bandajat și el, pe față, pe mâini și pe picioare. Conectat la aparatele sale de transfuzii, pacientul Braic jubila: acum, o parte din rănile care supurau pe pielea lui, printr-un transfer de energie, aveau să umple badajele profesorului și asistenților ce se Învârteau prin preajma sa. Și Într-adevăr, În zilele următoare, În timp ce omul Braic prindea puteri, mișcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
stomatologul, cu gândurile duse aiurea. În memorie Îi reveni o scenă În care protagoniști erau el și prima sa logodnică, legată În bucătărie de un scaun. Noimann se apropiase de ea, aprinzând bricheta În dreptul sfârcurilor. Logodnica țipase de spaimă. Noimann jubilase. Jocul Îl incitase În așa măsură, Încât Noimann Își pierduse cu desăvârșire controlul, sfârșind prin a-i stinge țigările de pubis. A urmat inevitabila ruptură și prima lui degringoladă. Un marș care a durat două săptămâni. „Adică ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ce străluceau acum, rotindu-se În jurul lustrei cu trei brațe... Noimann-penitentul, Îmbrăcat În rochia Mathildei, se târa În genunchi la picioarele sale, cerșind din ochi o țigară. Cinicul Își scoase trabucul dintre dinți și i-l lipi de frunte... Penitentul jubila. „Așa, așa”, făcu el. „Acum eu sunt ea...” Gâtul Îi era Împodobit cu șiraguri de perle, pe brațele sale durdulii străluceau brățări de aur și de-argint. De lobul urechilor lui atârnau o mie de mărgele. Ochii penitentului fuseseră Încondeiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu o cafea din partea mea...” Zicând aceasta, Satanovski se răsuci pe călcâie și, cu pași vioi, oarecum discordanți pentru statura lui, părăsi terasa Corso. În tot acest timp, În camera sa, Noimann-cinicul Îl Împinse sub pat pe Noimann-penitentul, după care, jubilând, se năpusti, amușinând lenjeria risipită pe podea. Mirosul bine-cunoscut al parfumului și-al sudorii trupului Mathildei Îi crea, pe moment, o senzație de euforie atât de puternică, Încât medicul Începu să scheaune și să scâncească asemenea unui cățel bucuros că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
degetul în ceasul de la încheietură și spune: — Apusul civil e peste patruzeci și cinci... patruzeci și patru de minute. Domnișoara Hapciu tușește - o tuse lungă, hârâitoare, un sunet ca de pași pe pietriș - și abia ne putem abține să nu jubilăm. Scotocește în buzunare după o pastilă, o capsulă, dar nimic. Sora Justițiară ne părăsește, scuzându-se, o pornește în jos pe scări înspre hol, înspre patul ei, devenind tot mai scundă pas cu pas, până când creștetul ei, cu părul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
împietrit,// O, select, / Intelect/ Nunta ne-am sărbătorit"... (Idem). Metafora îi revelă identitățile elementelor și îi botează descoperirile Necunoscutelor: "Mercur, astră aurită,/ Cu peri doi împodobită/ Lungi/ Cu pungi/ Pe boamba mare,/ Oarbă de cercetătoare" (Idem). În aventura cosmică, poetul jubilează în cântece de laudă peste univers ca peste sufletul său prin care trece ca printr-un labirint căruia îi știe secretul. El este unicul dezlegător al tainei, revenit în univers să fecundeze în Creație. Fiind un "voyant", poetul a înaintat
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
spre altă parte, au oprit să ia benzină, dar se găsea greu sau, vai, trebuia să le-arunce din tren bomboane la zdrențăroșii ăia mici, erau așa, cam de vârsta mea. Tare săraci, tare necăjiți, tare nespălați, tare urâți... Și jubilează că mă pot face de rahat fără ca eu să-i pot înjura, aproape că se-așteaptă să le cer să-mi dea resturile din farfurie, să le-mpachetez, să le duc acasă, la familia mea nenorocită care flămânzește. Doar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
să care pietre pentru propria ei închisoare. Temîndu-se să-i apere pe alții, a sfârșit adesea prin a se condamna pe sine. Tot ce a obținut a fost o amânare a sentinței. A urcat pe eșafod, după ce a asistat, uneori jubilând, la execuția altora și a sprijinit-o. Robespierre a avut dreptate să acuze Adunarea de lașitate pentru că nu-l apărase pe Danton. "Deci Danton! a exclamat el privind în sală cu ochii rătăciți. Pe Danton vreți să-l răzbunați? Lașilor
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și pe prietenii, pe partizanii lui Robespierre. Nu se gândesc însă atât la Robespierre, cât la soarta lor. Se tem că vor trebui să plătească prietenia pentru Robespierre și faptul că au profitat de pe urma ei. Și pe urmă, de ce să jubileze porcii din Convenție care l-au detronat? De ce s-o vadă pe madam Tallien, care trebuia să cunoască ea eșafodul, Iăudîndu-se prin toate saloanele Parisului cum l-a doborât proaspătul ei soț pe Robespierre? Vezi, profesore, toată această mulțime așteaptă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
au distrus cu sălbăticie zona, determinându-i pe oameni să părăsească locul, citi el cu o plăcere nefirească. — Fără-ndoială, nu e ultima dată când auzim despre asta, îi zise soției sale, așezată la masă în fața lui. Știi, continuă el jubilând, poate o să am ocazia să-mi testez noua ipoteză. Dacă liderul grupului e ucis și agățat într-un loc în care să-l poată vedea celelalte maimuțe, e posibil ca banda lor să se destrame și să dispară în pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
imaginat că trupul său se găsea pe undeva pe acolo în vreme ce eul său rațional rămânea aici, legat de corpul prințului moștenitor Ashargin. Misterul rămânea întreg. * În ziua a șasea, Enro transmise un mesaj prin video fonul public. Se vedea că jubila, iar în vocea lui se strecura o undă de triumf. "Sunt informat acum, de Marele Amiral Paleol, șef suprem al armatei noastre în bătălia celui de al șaselea decant, că a fost distrusă capitala Tuul cu câteva ore în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
ridică receptorul și formă numărul. — Ce repede te miști, răspunse Jesse. Părea că vorbește în zeflemea. Cu ce vă pot ajuta, domnișoară Eisner? — Mi-am verificat agenda și ne putem întâlni în Hamptons. El se arătă destul de reținut să nu jubileze, dar Leigh simți că zâmbește satisfăcut. — Îți mulțumesc, Leigh. Voi fi plecat din oraș în următoarele două săptămâni ca să mă documentez. Îți convine a doua săptămână din august? Leigh nici nu se mai osteni să se uite în calendarul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
În pahare. Să curgă, hă, hă, hă, să curgă șprițul și mandatul de cinci ani, marinarul nu mai are nicio grijă. Alături de el, strâns uniți În jurul conducătorului iubit, Udrea, Boc, Berceanu, Flutur, Blaga, Videanu, Cezar al lu’ Preda și compania jubilează. Mă, și ce mai jubilează! Mă uit la Hrebenciuc, e foarte trist. Geoană nu-și mai revine, nevastă-sa era deja primă doamnă și acu’ a rămas doar doamnă, Gușe - consigliere, nu? - nu mai poate Înghiți gălușca, e jale mare
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
hă, hă, să curgă șprițul și mandatul de cinci ani, marinarul nu mai are nicio grijă. Alături de el, strâns uniți În jurul conducătorului iubit, Udrea, Boc, Berceanu, Flutur, Blaga, Videanu, Cezar al lu’ Preda și compania jubilează. Mă, și ce mai jubilează! Mă uit la Hrebenciuc, e foarte trist. Geoană nu-și mai revine, nevastă-sa era deja primă doamnă și acu’ a rămas doar doamnă, Gușe - consigliere, nu? - nu mai poate Înghiți gălușca, e jale mare. Gicu se bate cu degetul
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
caz: Ce fac oamenii cu ce a făcut istoria din ei! Mihaela: Istoria Mircea, nu voi scrie despre istorie, în primul rând fiindcă eu împărtășesc ideea că a noastră continuă să fie, istoriografic, una patriarhal-conflictuală, și eu nici măcar nu pot jubila în baie, frecându-mi barba cu after-shave ca să-mi gâdil egoul chior de proiecte, dar doldora de trecut. Mița Caftangista, Veta cea Bravă, Maricica cea Cumplită au lipsit din peisaj. Ca matură nu am mai trăit în Ardeal, deci aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
anumită etapă căutarea în trecut a avut un rol pozitiv-identitar. Era perioada ’66-’71 când, cu excepția decretului antiavort, Ceaușescu nu și-o dăduse în petic și Romania părea cea mai deschis-occidentală țară din lagărul (bun cuvânt!!) socialist. Părinții generației mele jubilau, mai rău, progresau profesional, material. Exista și o viață comunitară. Șantierele aveau un sfârșit. Litoralul și Poiana Brașov erau făcute ca în Vest. Abia acum, în 1999, arată penibil de postsocialist. Făceam parte din familii care nu pierduseră pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
a venit puterea asta? Nu cumva ne-a ajutat mult faptul că știam să iubim? Că știam să fim derbedei în orice sistem de referință obedient? Acum nu pot să răspund la toate acestea. M-am întors în România. Presa jubilează că ne-au acceptat candidatura la Uniunea Europeană. Noi știm că asta n-o să ne ia nimica de pe cap pe fond. Ce e curios e că nu mi-e dor de nimic. Îmi pregătesc lansarea la Societatea retro. Oșteni, popor, mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]