8,051 matches
-
beneficiat destul, până acum, de îngăduința mea, nu ți se pare oare? Așa încât, ia atent aminte că, dacă te va împinge cumva gândul neinspirat și tare păgubos să nu-mi aduci banii pe care mi-i datorezi pe marfă, îți jur cu sfințenie că eu, Torpilă, și nimeni altul decât eu, mă voi asigura personal că, până la urmă, tot îmi voi căpăta datoria de la tine cu orice preț, iar tu vei sfârși în colb, zăcând amarnic. Nici nu-ți închipui de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
o pradă sigură a unei crize de nervi nemaiîncercate de dânsa până atunci. Aceste rare manifestări stoarseră acum din ea aproape toată seva vitală, toată energia existentă, totul... Oricine ar fi privit-o pentru prima dată atunci, ar fi putut jura numaidecât că Victoria pare că abia mai reușește să se țină pe picioare de istovire. De altfel, foarte des ea începuse a-și muta greutatea întregului său corp, de pe un picior, pe celălalt. Din când în când, își ducea și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
să mă reîntorc la Biserică cu toată inima și că am să-ți fiu din nou pe placul inimii tale, ca în vremurile bune, ca în vremurile de demult. Știu că le ții minte. Acum, cred în miracole, mamă, îți jur!, mai spuse el, înecându-se în propriile-i lacrimi. Mărturisește-mi că nu mă urăști - așa cum mi-ai spus mai devreme - și că mă ierți pentru isprava cu drogurile; a fost o prostie din partea mea, o scăpare de moment, atât
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
miere de albine și lămâie mi-a adus o oarecare stare de liniște. În jurul prânzului, am primit un telefon de la el... Inima Îmi bătea cu putere ori de câte ori vedeam pe ecranul telefonului acel număr familiar. Doar am trăit o vreme Împreună, jurându-ne credință și ajutor reciproc pentru o vreme Îndelungată. „Ce faci, mamă”! acesta era apelativul folosit adesea la adresa mea. Foarte rar se Întâmpla să-mi spună pe nume. N-am Înțeles niciodată ce mecanisme funcționau În structura lui interioară care
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
fi urmat la cancelarie, scăderea notei la purtare, și mai mult decât atât, „haiul” pe care l-ar fi făcut colegii pe seama noastră. De la această pățanie, multe luni de zile am evitat poarta, când era de serviciu binefăcătorul nostru. Am jurat atunci să nu povestim nimănui cele Întâmplate și ne-am ținut cuvântul până la terminarea liceului. Astăzi mă amuz copios când Îmi amintesc: poziție de drepți, mâinile pe lângă corp, privirea Înainte! mă Întâmpină, uneori, câte o prietenă. Niciodată În viață nu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
publică, văzuse într-un film, poate singurul la care se uitase în ultimii zece ani, cum un bărbat făcea dragoste cu "femeia vieții lui" în timp ce perfecta o afacere prin telefonul mobil. O zguduise în așa măsură acea scenă încât a jurat că ea nu va vorbi în viața ei decât la telefoanele fixe, iar cu iubitul ei ficțiune vorbea doar la telefonul de la birou. Acolo nu avea de ce să se teamă că îl va surprinde în situații intime, dar trebuie să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
filarmonică unde fiecare se crede un geniu. Dar ce o stânjenise cel mai tare fusese gestul lui, acel gest de mângâiere, de căutare a ridurilor, a puținelor depuneri, a împuținării "masei musculare". Încercase să se țină cu firea, dar își jurase în sinea ei că nu va mai veni la nicio întâlnire de acum încolo, poate dacă el va insista, se va ruga din răsputeri, dacă îl va simți disperat, atunci da, se va îndupleca. Doar atunci, probabil, vor face dragoste
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
fu prins și el de ritmul dansului. Intră cu întreaga ființă în jocul nuntașilor, spre bucuria și satisfacția acestora, primind frenetice încurajări. Ajunsă la cortul mirelui, mireasa puse mâinile amândouă, rând pe rând, pe nicovală, ciocan și foarfece, semn că jură să fie alături întru totul și de însemnele meseriei viitorului soț. O altă etapă a ceremonialului, îndeplinită cu religiozitate, fu aceea când li se oferiră mirilor două farfurii pe care se aflau câteva felii de pâine coaptă pe vatră, sare
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
prietenei ei Ina cu cel al unei țigănci. Nu mi-a spus numele acelei tinere, și chiar dacă ar fi făcut-o, de atunci s-a scurs atâta timp... Avocatul Diaconescu ceru judecătorului să-i acorde cuvântul. Acesta acceptă. - I-ați jurat Olgăi Dragomir, recte Stamate, interveni el oarecum iritat, că nu veți deconspira niciodată secretul pe care vi l-a încredințat. Nu vă acuz! Nu cunosc motivul acestei tăinuiri, dar cum e și firesc, de aici se degajă o întrebare: de ce
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
de ce veniți tocmai astăzi cu această destăinuire? Judecătorul socoti intervenția ca neavenită și lăsă ca lucrurile să curgă fără a sancționa ieșirea avocatului Diaconescu, deși aceasta apăruse ca tendențioasă. Stăpână pe sine, Clara Dobrescu răspunse: - în primul rând, nu am jurat, i-am făcut o promisiune tacită. N-am voit niciodată să mă amestec într-o poveste care mi s-a părut, chiar din momentul ce mi-a fost relatată, ca fiind mai mult decât delicată. Acum însă aflând că însăși
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
târziu și dacă se poate, cu o româncă. Inima mea însă nu-mi mai aparține, i-am dăruit-o Voicăi, cea mai frumoasă fată din șatra mea. Nu știu dacă o să înțelegeți, dar noi ne cunoaștem de mici copii, am jurat unul altuia să fim împreună o viață. Eu nu pot trăi fără ea! Rostul meu pe pământ e să o fac fericită și dacă ea este fericită, eu mă simt împlinit! Spuse toate acestea cu o emoție firească, în glasul
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
altă soluție. Am crescut în două familii. Toți îmi sunteți dragi, dar acum simt că numai eu pot să iau hotărârile importante privind viața mea. A venit acel timp sorocit, cum se spune. Voica mi-e foarte dragă! I-am jurat că voi fi toată viața cu ea, și voi fi! Am și fixat nunta cu mama Rafira, cu tata Lisandru și cu bulibașa... - Când, băiatule, când? - Peste două săptămâni, pentru că, șatra se mută departe de aici. - Înseamnă că noi nu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
discret cu manifestarea sentimentelor, cel mai nepăsător individ În prezența ei, dar când credeam că nu mă vedea nimeni, când mă știam la adăpost, o sorbeam din ochi, mângâindu-i cu privirea fiecare părticică a trupului-i zeiesc. Dar vă jur pe sfânta mea cruce că o făceam Într-un mod cât se poate de nevinovat!... Eram vertical În aparență, aș spune chiar puțin cam mândru, dar, În esență, mă Întindeam și mă zvârcoleam ca musca prinsă-n plasa paingului nemilos
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
imens, ieșit din comun. Dacă cei mici vorbeau cu aprindere despre minunatul Grimmi, cei mari discutau despre arta desăvârșită a păpușarului, despre tehnica lui specială, despre siguranța și rapiditatea nemaivăzute cu care mânuia sforile, dând viață unei păpuși de lemn. Jurai că e vie! Un Demiurg printre noi era titlul unui articol apoteotic, scris de un ziarist tânăr și entuziast, care nu lipsise de la nicio reprezentație. În cinstea păpușarului, a maestrului, avu loc și o recepție. Răspunzând la câteva Întrebări despre
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dus să văd, cum obișnuiam În zilele bune, trandafirii. Valeriu mi-a vorbit Întâia dată despre ei, cu mulți ani În urmă. De-atunci, În fiecare vară, Îi vizitez de câteva ori. Sunt cu totul aparte, altfel decât oriunde altundeva. Juri că-s făcuți din catifea multicoloră. Și au un parfum nemaiîntâlnit. Am venit Îmbrăcat În sacoul meu gri-cenușiu și În pantalonii bej. Dacă tot va trebui să mă despart curând de hainele acestea (am hotărât să le dăruiesc cuiva, unui
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să mă vadă la braț cu o brunetă apetisantă („O, l-ai văzut pe profesorașul nostru?!..., i-ar fi zis lui Țiți Mițura, partenera ei de măcel limbuțial, am bănuit eu că nu e om serios... Aș fi putut să jur, Mițuro...). Sigur, la hotel ar fi fost cel mai potrivit. Nu mai simțeam nici un moment nevoia să-i vorbesc. La naiba, nu doream decât să o... Lola privi galeș, cu un soi de duioșie maternă, după care Își ridică triumfător
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să știe ea, sau poate nici nu părăsise camera, și numai avea impresia că ieșise în ploaie și venise la el. Dacă el nu ar fi stat la masă și nu ar fi bătut la mașina de scris, ar fi jurat că se află la ea acasă. I se păru ciudată această asemănare și se hotărî să-l întrebe imediat ce termină. Se făcu întuneric de-a binelea. Silueta ei se confunda cu umbra canapelei, formând un întreg fără spații goale. Prezența
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
juridică e generală, adică procedează prin abstracție la fixarea tipurilor. Cu alte cuvinte, ea se referă la o Întreagă clasă sau serie nelimitată de cazuri și nu la persoane determinate, nici la raporturi considerate În mod individual. După cum scrie Ulpian, „Jura non in singolas personas, sed generaliter constituuntur” (Digestae 1.3. fr.8). Acest caracter cere ca norma juridică să aibă În vedere ceea ce se Întâmplă În viață mai des („quod plerumque fit”), ceea ce corespunde cursului ordinar al lucrurilor. Dreptul creează
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
noapte de dragoste - pentru a-și bate mai mult joc de mine. Atunci toată lumea mă felicită, oamenii își făceau cu ochiul. Gândeau, fără îndoială: „Ușuraticul a cucerit fortăreața, de ieri până azi!“ Știam să încasez: râdeau de prostia mea. Am jurat să scriu despre toate astea într-o zi. Mi-am dat în curând seama că e o destrăbălată. Cu siguranță că îi displăcusem din clipa în care mollahul, după ce debitase câteva cuvinte în arabă, mi-o încredințase. Voia să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în dreptul lucarnei, mi-era de asemenea frică de bătrânul negustor de mărunțișuri și de măcelar, dacă mi se întâmpla să-i văd. Gesturile și fizionomia lor aveau în ele ceva înfricoșător. Doica mi-a povestit un lucru teribil: s-a jurat pe toți sfinții că l-a văzut pe bătrânul negustor de mărunțișuri intrând noaptea la soția mea și că prin ușă a auzit-o pe târfă spunându-i: „Desfă-ți fularul de la gât.“ Asta depășește orice închipuire. Acum două sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
a rămas unul dintre marii dra maturgi ai lumii, Anton Pavlovici a cunoscut, la majoritatea premierelor textelor sale, eșecul. Era disperat, suferea teribil din cauza lipsei de receptivitate a spectatorilor, ori a superficialității practicienilor care-l jucau. După fiecare pre mieră jura să nu mai scrie teatru, dar după o perioadă, În curajat de faptul că spectacolele cu piesele lui Începeau să aibă ecou, revenea la scrisul destinat scenei. Chinului fizic la care-l supunea incurabila maladie, supliciului provocat de bolnavii pe
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
temerare se concretiză în ironicul: "Ete scârț!" Dar Țonți avea personalitate și ținea să și-o afirme cât mai tranșant: "Niciun "ete scârț". Mai subțire, da? De acu' vorbești cu Țonți, nu cu un gândac ca orișicare altu'." Aș fi jurat că Dorinel s-a încruntat și că i s-ar cam fi urcat sângele la cap: "Te pomenești că acu' oi fi și tu deșteaptă!" "Sunt, da", afirmă dumneaei cu convingere. Se întoarse imediat către mine, reverențios și cu un
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
pare", consimte baba. Da', oricum, rămâne o chestie ciudată. Ciudată rău de tot, nu așa..." Parcă și văd alea trei puncte de suspensie din finalul spuselor lui madam Săvulescu. Insinuante puncte! Se dă atât de lovită în aripă de ai jura că a dat în ulcer de grija mea. "Asta e! Rămân totuși la părerea mea. Dan o să apară și o să ne spună ce i s-a întâmplat. Dacă o să fie vreo istorie de-aia gogonată, una care să acopere cine știe ce
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Nevastă-sa surâdea șugubeață, strângându-și a sa robe-de-chambre din mătase în jurul șoldurilor generoase, admirându-se în oglinda, așa-zis venețiană, aflată pe peretele din spatele lui bărbate-su. Rochia fusese cumpărată la jumătate de preț de la o enoriașă care se jurase că o primise de la Milano. Madam Lizica știa ea, doar nu era născută ieri!, că era săltată direct, cu discreția necesară, de la locul de muncă al enoriașei. Dar nu se scandalizase câtuși de puțin, considerând că făcuse o faptă bună
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
de un fotoliu, își aprinse o țigară și întrebă pe un ton de gheață: "Acu', că am rămas numai noi doi, ia povestește-mi, Monicuțo, cum stă treaba? Așa te-ai gândit să mă faci, după seara trecută?" "Relule, mă jur pă ce vrei tu că n-am niciun amestec în nenorocirea asta!" "Bă, fată, numa' tu ai știut dă lucrare. Nimeni al'cineva. Poți să te juri tu și pă mă-ta și pă tac-tu, că nu te cred
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]