662 matches
-
fetiță se Învîrtea aiuritor. O a doua fetiță stătea În ușa deschisă a unui adăpost. În brațe ținea ceva care schelălăia și scîncea - la Început Kay crezu că era un copilaș rănit. Apoi acesta dădu din coadă și scoase un lătrat ascuțit, și văzu că era un cîine. Praful se rotea În continuare, făcîndu-i pe toți să tușească. În jur plutea acea atmosferă ciudată, dezorientată pe care Kay o observase mereu În asemenea locuri. Aerul părea Încărcat parcă de un puls
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să tresară. Domnul Garnish, ofițerul, o luase la trap prin sală și Începuse să urle și să Înjure un om: Jigodie mică! - și asta pentru că omul scăpase un cartof pe jos sau vărsase un pic de sos. Înjurăturile sunau ca lătratul unui animal furios, dar oamenii se Întoarseră să se uite, apoi reveniră, de parcă ar fi fost plictisiți. Fraser, observă Duncan, nu se Întorsese deloc. Se certa În continuare cu Watling. Își pusese mîna În părul tuns și spunea: — Noi doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
minunată panoramă. Culorile vii îți luau ochii și te pierdeai în marea de păduri și pășuni. Am intrat apoi în enorma catedrală a pădurilor. Aici se simțeau puternice mirosuri de rășină de la diverse conifere. Din depărtare, se auzeau clinchetul tălăngilor, lătratul câinilor ciobănești și fluierele păstorilor. O clipă urcam, apoi coboram, admirând culmile unice în blânda lor arcuire; contemplam priveliștea acestor munți ca niște temple. Admiram oceanul verde al coniferelor și vârfurile ninse ale munților mi se păreau niște turnuri de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
îi sări în cale, hămăind furios. Apostol îl domoli cu o șoaptă și câinele i se gudură la picioare, bătând pământul cu coa-da-i stufoasă, parcă i-ar fi fost rușine că nu l-a recunoscut mai curând... Zgomotul portiței și lătratul dulăului dezmorțiră casa întunecată. O licărire galbenă răsări în dosul unui geam, dispăru și se ivi iar în antreu, apropiindu-se de ușa dinspre curte. Apostol urcă treptele și bătu. Lumânarea se opri șovăind... Din altă odaie se auzi glasul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
copii, toți vor întoarce brazdele, scuturându-și furcile în bătaia soarelui auriu. - Gheorghe, ia' n vezi să nu prăpădești fânul, murmura ostenita Anica, dar Gheorghe e departe. Ochii lui clipesc când și când, aprobator, dar el fluiera prin somn. Târziu, lătratul câinelui îl trezește brusc și se școala de-ndată răvășit. Prezența lui Azor în curtea lor este străveche, aproape divină, din vremea când strămoșii lui erau vânători, nu agricultori; pășește apăsat prin noaptea adâncă strigând: -Azor !.. Azor !.. Lătratul câinelui se
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
somn. Târziu, lătratul câinelui îl trezește brusc și se școala de-ndată răvășit. Prezența lui Azor în curtea lor este străveche, aproape divină, din vremea când strămoșii lui erau vânători, nu agricultori; pășește apăsat prin noaptea adâncă strigând: -Azor !.. Azor !.. Lătratul câinelui se aude din ce in ce mai răgușit și mai șters. Când ajunge la coteț, își dă seama că este prea târziu. Cineva îl otrăvise, deranjat de lătratul lui în fiecare seară la ore târzii. -Anică !.. Anică !... ada repede oală cu lapte !.. Ni
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
când strămoșii lui erau vânători, nu agricultori; pășește apăsat prin noaptea adâncă strigând: -Azor !.. Azor !.. Lătratul câinelui se aude din ce in ce mai răgușit și mai șters. Când ajunge la coteț, își dă seama că este prea târziu. Cineva îl otrăvise, deranjat de lătratul lui în fiecare seară la ore târzii. -Anică !.. Anică !... ada repede oală cu lapte !.. Ni l-au otrăvit pe Azor !.. Anica sare cât colo în cămașă de noapte, pornind mașinal în noaptea adâncă cu oală de lapte, direct spre coteț
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
doar eu greșesc tot timpul, mă așez înfrântă pe marginea patului, îi văd umerii lărgindu-se, privirile lui sunt din ce în ce mai impunătoare pe măsură ce se apropie de mine, zâmbetul său e uriaș, am impresia că imediat dinăuntrul gâtlejului său va izbucni un lătrat, asemenea lătratului lui Eliahu. Lasă-mă în pace, îl împing eu, dar el se simte jignit, ce se întâmplă cu tine, credeam că vom sărbători împreună ziua de naștere a copilului, cu cine ai vrea să sărbătoresc, cu soția mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
greșesc tot timpul, mă așez înfrântă pe marginea patului, îi văd umerii lărgindu-se, privirile lui sunt din ce în ce mai impunătoare pe măsură ce se apropie de mine, zâmbetul său e uriaș, am impresia că imediat dinăuntrul gâtlejului său va izbucni un lătrat, asemenea lătratului lui Eliahu. Lasă-mă în pace, îl împing eu, dar el se simte jignit, ce se întâmplă cu tine, credeam că vom sărbători împreună ziua de naștere a copilului, cu cine ai vrea să sărbătoresc, cu soția mea? Eu îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mă face să râd, și arată spre casa noastră frumos aranjată, spre baloanele umflate, gata să explodeze, către farfuriile cu gustări și colțurile pline de muzică, dar hohotele ei de râs se transformă deja într-o tuse seacă, ca un lătrat, îi întind un pahar cu apă, o ajut să bea, pentru că îi tremură mâinile, zâmbește, nu mă simt bine, vreau să mă întind pe pat. O conduc în tăcere spre pat, îi culc picioarele și mâinile printre decupaje și hârtii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
frate”... Normal că-i mai ușor să Încui un lacăt cu cifru decît să-l descui! Undeva, mai Încolo, se trînti o poartă metalică ce-mi răsună În urechi precum un oftat din rărunchii pămîntului, reverberînd prin conductele Îngroapte. Un lătrat slab rupse apoi liniștea din jur. Voiam să urinez și nu Îmi mai puteam stăpîni un tremur involuntar. Cred că ajunsesem la capătul puterilor. Aveam impresia că a Început să sclipească zăpada, dar mi-am dat imediat seama că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
făceam și eu la fel, o acompaniam... Undeva, mai Încolo, s-a trîntit cu putere un grilaj de fier, răsunînd printre ramificațiile de conducte și ajungînd, În cele din urmă, la urechea mea ca un oftat din rărunchii pămîntului. Un lătrat sinistru străpungea, anemic, eterul. Cum de puteau cu toții să Înceteze să mai existe? N-aveam cum să nu-mi dau seama că mă urmărea cineva. Afară totul era alb și deși obiectele nu-și redobîndiseră Încă culorile, era suficientă lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Simțiră respirația tatălui aproape, aproape. Se aplecase asupra lor. Fetele mele dragi, spunea el cu mândrie de multe ori. Silvie, hai, șopti el încetișor. Femeia întoarse către el capul. Ai răbdare, să adoarmă fetele și viu. De afară se auzea lătratul unui câine. Bărbatul mângâia capul femeii adâncit în pernă. Mâinile-i erau aspre, când atingeau țesătura pernei se auzea un fâțâit enervant. Du-te, îi șopti femeia, că viu acu! El plecă târând picioarele. Exact în același loc scârțâi dușumeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fix la cerul înalt, aveam senzația că priveliștea era dureros de frumoasă. O adiere de vânt a străbătut pajiștea și a trecut apoi prin părul ei înainte de a dispărea în pădure. Copacii foșneau și din depărtare s-a auzit un lătrat atât de slab de parcă venea din altă lume. În rest, tăcere deplină. Nici un sunet, nici o ființă în calea noastră. La un moment dat am zărit doar două păsărele roșii, speriate, țâșnind dinspre mijlocul pajiștii spre pădure. În timp ce ne plimbam, Naoko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mă îndrăgostisem... o dragoste cu complicații. Peisajul nu-și putea găsi nici un locșor în mintea mea la vremea aceea. Și totuși, a fost primul lucru pe care mi l-am amintit acum. Mirosul ierbii, vântul puțin cam răcoros, coama muntelui, lătratul câinelui... toate acestea mi-au asaltat brusc memoria. Și cu câtă claritate! Am acum senzația că dacă întind mâna, le cuprind, una câte una. Dar în peisajul acela nu apare nici o siluetă. Nu e absolut nimeni. Nu e nici Naoko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
alături de tine. — Bineînțeles că n-am să uit niciodată, am zis eu. Naoko n-a mai spus nimic și a luat-o înainte. Lumina toamnei care se strecura printre crengile pinilor dansa pe umerii hainei ei. S-a auzit iar lătratul unui câine, dar de data aceasta mi s-a părut mai aproape. Naoko a sărit peste o moviliță de pământ și a ieșit din crângul de pini, pornind apoi, repede, pe pantă în jos. Eu eram cu doi-trei pași în urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
l-am strigat eu, dar câinele nu s-a mișcat. — Nu prea aude, a zis fata. Trebuie să-i vorbești mai tare. — Pepe! am țipat eu. Câinele a deschis ochii, s-a mișcat puțin și mi-a răspuns cu un lătrat scurt. — Hai, Pepe, dormi, ca să trăiești mult, îi spuse fata. Pepe s-a întins iar la picioarele mele. Naoko și Reiko au cerut două pahare cu lapte cu gheață, iar eu am comandat o bere. Hai să ascultăm radioul, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Mai târziu am studiat multe limbi, ajungând lingvist structuralist, nu însă poliglot, ca fiica și fiul meu. Desigur, există și alte genuri de limbaj, dincolo de lingvistica omului. Limbajul balenelor și al delfinilor, ciripitul păsărilor, mieunatul și torsul pisicilor, mârâitul și lătratul câinilor. Sunt pe deplin conștient. Pentru mine limbajul critic reprezintă transformarea experienței pe care am trăit-o dincolo de mine, în cuvinte și ritmuri, în poezia, pe care o trăiesc și o respir zilnic, mereu curgând în mintea mea, când dorm
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
se referea la pechinezul care o punea pe doamnă În evidență. Pe lângă faptul că e politicoasă, frăzuța ne revelează dintr-un foc doctrina lui Herrera; nu spune nimic de drumul de mijloc; trecem - o, miracol de concizie! - de la baroneasă la lătrat. Aceeași metodologie s-a folosit și În versul de mai sus. Un carnet de Însemnări care se află În mâinile noastre și pe care Îl vom Încredința tiparului de cum va sucomba vigurosul poet, secerat În plină tinerețe și sănătate, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
duse la extremitatea severității morale, mereu înconjurat de un public feminin aflat într-un soi de transă extatică, din fericire mai întotdeauna tăcută, schimbă o vorbă cu un scriitor apropiat de cercul regenței, gras, al cărui rîs semăna cu un lătrat răgușit, nici unul, nici celălalt n-ar fi știut să-i facă introducerea de care avea nevoie. Aceasta nu putea fi decît foarte simplă ,, Domnule Balbo, permiteți-mi să vi-l prezint pe prințul Pangratty, aviator". Asta ar fi fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o hotârîre și de a i-o fi spus-o destul de clar și de răspicat, încît să nu existe nici o umbră de neînțelegere asupra a ceea ce aveau de făcut amîndoi mai departe. În salon era liniște, din capătul grădinii răzbătea lătratul răgușit al unui cîine, poate vreunul din copoii cu care Basarab Cantacuzino străbătea Calea Victoriei, ținîndu-l aproape numai cu un cuvînt, o șoaptă anume, atunci cînd se ducea pe jos la vînătoâre în pădurea dinspre Tîncăbești. Nu lua în seamă trăsurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și atunci totul va fi deja în mîna organizatorilor, Poșta, Telegraful, Radioul, Primăria, cazărmile, sediul Poliției și Comenduirea garnizoanei. Am fost acolo, domnule Mihail, și am văzut cu ochii mei planul. Prezentarea a făcut-o locotenentul Georgescu, vorbește scurt, aproape lătrat și se pare că este un geniu al organizării. Totul este planificat, pe minute, nu le trebuie mai mult de un sfert de oră, hai să zic o jumătate, și Bucureștiul e în mîna lor." "Și Consiliul de Miniștri? De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prin pâlcuri de strujeni uscați care pârâiau, și dintrodată se prăpădea sub vălul de ceață. De la o vreme a început a mă cerca foamea. Mă opream în tăcerea pușcelor și ascultam; voiam să aud vreo trâmbițare de cucoș sau vreun lătrat de câne. Dar păream pierdut în mijlocul unei singurătăți, nici cel mai mic zvon de viață nu se simțea. Am umblat multă vreme pe miriști, prin mlaștini, am sărit pâraie mâloase care curgeau pe sub sălcii neclintite, m-am încurcat într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din dreapta, cornul, îl dusela gură și slobozi trei sunete prelungi, îndreptându-l spre marginea pădurii, în urmă. Răsunetele dulci încă vibrau, când un câne răspunse, bătând ascuțit de trei ori. —Asta-i capauca mea, zise Vasile întinzând urechea. Un alt lătrat mai plin, mai puternic se auzi. Pădurarul începu să cheme: —Na, na, Frișca, naa! Lătrăturile se apropiară. Un câne frumos, negru, cu botul roșcat, ieși la douăzeci de pași în urmă, pe cărare, privi la dreapta, la stânga, după aceea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îmi răspundea la fiecare mișcare. Am înaintat mai departe cu grijă, să nu fac prea mult zgomot, și mă opream mereu, după doi, trei pași, să trag cu urechea. Căpătasem curaj când, mult mai aproape, izbucni, ca o detunătură, alt lătrat. Noroc că în fața mea se afla un șir de sălcii năpădite de mărăcini. Altfel m-aș fi dat de gol. După primul moment de spaimă, mi-am revenit și am dat crengile mărăcinilor, încet, la o parte ca să văd ce
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]