8,005 matches
-
fără țintă, focile se strigau pe plajă și zeci de broaște-țestoase uriașe pe care prima zgâlțîitură le prinsese În picioare, se zvîrcoleau cu burta În sus, osîndite să moară astfel, cîteva luni mai tîrziu, În cea mai crudă și mai lentă agonie. Îl zări apoi pe norvegian, a cărui siluetă se profila pe fundalul Îndepărtatului incendiu, mergînd În patru labe, cu lanțurile Încurcîndu-i-se și agățîndu-se de stînci și de tufișuri, și se ascunse În desiș, căci Își dădu imediat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
un an, dar aflînd vestea că murise, se Îmbrăcă din nou În doliu și se pregăti de Întoarcere la Quito, unde se Închise În casă pentru a și-l aminti pe bărbatul pe care-l iubise și a contempla, neputincioasă, lenta agonie a tatălui ei distrus, care se consuma de tristețe și rușine, incapabil să reacționeze, ruinat și singur. Uneori, Carmen de Ibarra se Întreba dacă acele disperate dorințe de a scăpa de toate și a se simți liberă o recompensau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
era logic nici să se fi lăsat tîrÎt de mare legat de un lemn, căci știa, cu siguranță, ca pilot, despre curentul care traversa arhipelagul. Să aibă Încredere În acest curent ar fi fost tot o formă de sinucidere, mai lentă și mai disperată, și de aceea intuia că nu astfel procedase unul ca Gamboa. Se afla În continuare acolo, ascuns, la pîndă, așteptînd să obosească să-l mai caute și să renunțe, pentru a-și Începe atunci jocul În sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de asta. — Asta e părerea pe care o ai despre mine? Încuviință În tăcere, iar această tăcere se păstră vreme Îndelungată, În timp ce norii mari și negri se apropiau și primele fulgere brăzdau cerul În depărtare. Mai apoi se auziră tunetele, lente și ceremonioase, neliniștind păsările marine care croncăneau nervoase În cuiburile lor. Carmen de Ibarra nu era supărată, nici măcar surprinsă de ceea ce Îi spusese. Știa de multă vreme că În spatele acelei măști respingătoare se ascundea o inteligență remarcabilă, din partea căreia s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mai putea Îndura. CÎt despre Iguana Oberlus, aruncă În apă leșul norvegianului, Își Încărcă iarăși arma, o puse la adăpost cu mare grijă și, Înșfăcînd vîslele care aparținuseră celor de-acum morți, Începu să vîslească foarte Încet, În acel ritm lent, monoton și constant pe care-l impusese din prima clipă. Portughezul Ferreira, care asistase la desfășurarea scenei cu indiferența unui somnambul, se ciuci pe banca lui ca și cum nimic din toate acelea nu ar fi avut vreo legătură cu el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lui Seth se vede bucata de bumbac igienic de la îmbinarea cracilor. Cracii colanților cad pe pieptul costumului său de camuflaj ca urechile unui cocker spaniel. Iar eu sunt o viziune. Coborând treaptă după treaptă spre vârful cuțitului de măcelărie, cu lenta mișcare pas-pauză-pas a unei showgirl dintr-un mare varieteu de la Vegas. O, sunt de-a dreptul fabuloasă. O mobilă așa de sexy. Seth stă acolo, uitându-se în sus, parcă desprins din timp, temându-se pentru prima oară în viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
așezat într-o furcă de aur peste o cutie de fildeș. În mijlocul cercului de butoane e-o camee. Foarte șic, probabil că-și spune Evie. Ținând cuțitul îndreptat spre mine, Seth zice: — N-o să te rănesc. Eu execut mișcarea aia lentă de pas-pauză-pas pe scară-n jos. Seth zice: — Să-ncercăm să nu omorâm pe nimeni. Și e așa un déjà-vu. E exact felul în care Manus Kelly m-ar fi întrebat dacă am avut orgasm. Nu cuvintele, ci vocea. Seth
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
atace scările. Câte-un pas odată, în tăcere, coborâm în hol. Dincolo de hol, prin ușile duble închise ale salonului, auzi vocea profundă a domnului Parker spunând ceva încet, iar și iar. Cu Brandy sprijinindu-se de mine, executăm o cursă lentă pe trei picioare, în vârful degetelor, prin hol, de la baza scărilor până la ușile salonului. Întredeschidem ușile cu câțiva centimetri și ne vârâm fețele prin crăpătură. Ellis e întins pe covorul din salon. Domnul Parker șade pe pieptul lui Ellis cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
să descopere, câteva ore mai tarziu, ca peisajul celest începea să semene din nou cu acela pe care-l cunoștea atât de bine, ceea ce, de fapt, însemna că se aflau exact deasupra liniei ecuatorului, împinși spre est de un curent lent, dar constant, care făcea că ambarcațiunea să alunece întruna spre babord, în încercarea lor de a se îndrepta spre sud. Oamenii vâsleau fără odihnă cu acele mișcări profunde și silențioase - la Râma - ce-i făcuseră faimoși pe vâslașii din Bora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
întreba îngrijorat Tapú Tetuanúi. Sunt mult mai mulți decât noi! — Trebuie să mă gândesc, răspunse. Dar, dacă mă bateți întruna la cap, nu pot s-o fac. Îl lașară așadar să gândească. După ce coborî pe uscat și parcurse cu pas lent întregul perimetru al insulei, Navigatorul-Căpitan indică o insulița care n-avea nici șaptezeci de metri diametru și care se înalță în unul din colțurile cele mai îndepărtate ale recifului. —O sa ne-ascundem acolo, spuse. În insulița aia? se miră Roonuí-Roonuí
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
un gest tremurat al mâinii. Vă rog. Și Contele Calomniei zâmbește. Întoarce fila la următoarea pagină goală din agendă, și pune capacul stiloului. Înălțându-și privirea, spune: — Își mai amintește cineva serialul ăla vechi, Danny din vecini? Cu o voce lentă și cavernoasă, spune: Într-o bună zi... Spune: Într-o bună zi câinele meu mănâncă nu știu ce gunoi învelit într-o folie de aluminiu... Secretele meseriei Un poem despre Contele Calomniei — Toți ăia care stau la coadă, spune Contele, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
W. Spune că ai lui n-au putut face față. Mai au patru copii de crescut. Doar încredințându-l autorităților și-au putut permite internarea lui. După care l-au vizitat din ce în ce mai rar. Și spunând asta, pe fondul unei balade lente cântate la chitară, domnul W. va începe să plângă. Ce-și dorește cel mai mult și mai mult e să iubească pe cineva. Să facă domnișoaragoste de-adevăratelea. Să nu moară virgin. Chiar în clipa aia, cu lacrimile prelingându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cel mai plăcut lucru în ce-i privește pe morți, spune Baroneasa Degerătură, adăugând un alt strat de ruj celorlalte straturi de ruj. Nu te pot corecta. Și totuși, o poveste bună înseamnă că n-o să fie căldură. O înfometare lentă înseamnă adio mic-dejun. Haine murdare. N-om fi noi așa deștepți ca lordul Byron și Mary Shelley, dar tolerăm anumite căcaturi, așa, să meargă povestea strună. Domnul Whittier, vechiul monstru, s-a dus. Doamna Clark e noul nostru monstru. — Azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nou-venit În Bali, adică impresionat până la lacrimi de splendoarea acelui loc legendar. În general, simptomele nu lăsau nici o umbră de Îndoială: o expresie extatică, vorbire Împiedicată din pricina lipsei unor cuvinte care să exprime simțirea În fața peisajului, În sfârșit, adoptarea mersului lent al balinezilor, conștientizarea lipsei de grație a ținutei omului vestic. Părul de culoarea nisipului Îi cădea pe frunte și Îi dădea aerul unui adolescent timid și cumva pierdut. Asemenea celor din partea locului, se așezase pe jos, cu picioarele Încrucișate, cu
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
cap. Sudoarea Îi șiroia de pe tâmplă de-a lungul feței și-i picura pe gât. Se simțea bucuros că e În mașină, și nu acolo, afară, În oraș. Mașina și-a continuat drumul până la șosea și a intrat În fluxul lent al circulației. Prin ferestrele fumurii au constatat că În stradă erau și mai mulți soldați. Câțiva Înconjuraseră un om Îngenuncheat, cu mâinile pe cap, asemenea bătrânului Îngrijitor. Un soldat i-a scos din buzunarul cămășii un pachet de țigări, le-
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
plină de cărți ce păreau că zac acolo în nemișcare de ani și ani și tocmai acea stare statică, suprasaturată, crea o senzație de tensiune, de amenințare, poate tocmai în acele zile, între paginile cărților se produceau reacții de macerație lentă. Carmina avea impresia că, dacă ar fi deschis la întâmplare o carte, de îndată, filele ce aveau o consistență aparentă s-ar fi transformat în cenușă, i s-ar fi așternut, praf, pe picioare, pe poalele rochiei, pe podea. Iartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în tăcere. Un film fără prea multă acțiune, se insista mult asupra imaginii, o aglomerare de obiecte vechi, studiate în amănunt, văzute prin ochiul unui personaj filmat numai din spate, care deschidea cameră după cameră și cerceta împrejurul, la început lent, cu răbdare apoi din ce în ce mai repezit, mai disperat, i se auzea respirația, sacadată, șuierată, tot mai zgomotoasă, mai chinuită, aveai impresia că va exploda ca un cazan de abur, căruia nu-i mai rezistă pereții. Tema aceasta, a căutării, revenea obsedant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Alexe. Prinși de discuție am trecut prea rapid prin fața acestor pânze. Ajunsă afară, Carminei i se păru neverosimil albastrul intens al cerului. Ședea la fereastră obosită de lectură. Citea o carte care-i crea o mare pace interioară, o povestire lentă, netensionată. Multe idei expuse profesoral, se petreceau lucruri grave, altele mărunte, se năștea, se murea, din lectură se degaja o mare înțelepciune în felul de a privi viața, o împăcare cu sine, se simțea că autorul avea o viață întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ca la o mașinărie programată să funcționeze într-un anumit fel. Îl privi pe Dimitrie. Părăsise convenționalul și o licărire de interes îl anima. Ah, ah, cât de picante ar fi aceste întâlniri cu Dimitrie! Urmărea deja în minte trecerea lentă de la prietenie, la intimitate, ar fi fost posibil ca totul să se petreacă extraordinar de natural, doar ea, Sidonia era o persoană înțeleaptă, știa deja din decantările vârstei, că o fuziune perfectă dintre un bărbat și o femeie nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o asemenea oră și în voce i s-ar simți ironia... În realitate cel care o sunase la ușă fusese Ovidiu. Se trezise în parcare, lângă locuința sa, furia i se dizolvase pe drum, rămăsese doar o stare de incubație lentă, un tremur al mâinilor. Nu s-ar fi crezut capabil să facă ceea ce făcuse. Trebuia să găsească alt final. Răsuci cheia în contact și rulă înapoi, opri în fața blocului Carminei, în timp ce înainta pe alee văzu la apartamentul ei lumina aprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
capăt intențiile. S-a arătat veselă, și-a amintit o mulțime de anecdote, nu a lăsat nici un minut să se scurgă în liniște, ca nu cumva vocea interioară să se facă auzită și să-i strice planurile. Dorea să scurteze lenta desfășurare a relațiilor ce se înfiripau între ea și omul acela. Se temea să nu se trezească și să se răzvrătească împotriva sa. O singură ezitare, o singură remarcă cinică adresată sieși și ar fi spulberat tot ceea ce acum construia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vorbeam, bătăiam din mâini periculos, ne opream să râdem și să ne ferim de mașini în ultima clipă, frumoase sunt casele astea în Brăila, boierești, grecești, și uite că toți sunt de acolo și se leagă, la Brăila, cu ritmul lent, încetinit, eu cu ochelarii găsiți și care mi se păreau super, lăsați pe nas mai în jos ca să pot vedea și prin ei și pe deasupra, mai ales lumina galbenă de stat în loc prin frunze verzi de vară îmi plăcea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
unei mantii călduroase pentru culturile de cereale. Prin topirea zăpezii, solul își redobândește în primăvară umezeala atât de necesară culturilor. Iarna nu este un anotimp mort. În aparență, totul pare adormit, dar este înșelătoare această stare. Sub zăpadă, viața este lentă și așteaptă cu nerăbdare primăvara când totul renaște și pământul se acoperă cu iarbă fragedă de un verde crud. Clasa a II-a C La schi Am așteptat o zi liniștită, cu soare. Am plecat cu schiurile în pădurea din
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
În minte coala de hârtie care, din albă, la cumpărarea mașinii, devenise Între timp cafenie. Redactarea primei pagini va fi din această pricină mai dificilă, dar și tonalitatea ei mai gravă, mai profundă prin chiar absența contrastului obișnuit: o scufundare lentă precum a frunzei uscate În pământ sub apăsarea zăpezii și a ploii. Ce să fac, domnule Petru? Întrebă Gheretă Într-un târziu, atunci când socoți că Îi respectase Îndeajuns tăcerea. Toată lumea știa că domnul Șendrean are o mașină de scris personală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
așa cum Îmi pare și orașul nostru cu numele străzilor schimbate, cum bine se știe de atâtea ori. Tonul scrisorii, grav ori ironic, ritmul sacadat al frazelor scurte, contrastau În mod vădit cu caligrafia nesigură, chiar chinuită a cuvintelor. O prăbușire lentă, amânată parcă de o undă de regret bine disimulată. Luă un pix aflat la Îndemână pe măsuța de telefon și sublinie cuvintele „vinde tablourile”, „10% din afacere”, „Muzeu”, „Mica publicitate” „vânzare” și „Iolandei”. Sugestia unei licitații era evidentă. I se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]