901 matches
-
orizont dune de nisip. În felul acesta, când mă închideam în camera mea, ceea ce se întîmpla din ce în ce mai des, aveam de ales între două imperii. Uneori, alegeam jungla. Alteori, deșertul. Simțeam nisipul pe buze și în ochi sau mă împiedicam de liane ceasuri întregi în care visam cu ochii deschiși fără să-mi fie nici foame, nici somn. Îmi cunoșteam în amănunt imperiile. Dună cu dună și copac cu copac. Și îmi erau la fel de dragi. Îmi fixam reședința temporară în funcție de preferințe, însă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de cenușă fumegândă. Ca o cicatrice urâtă. De parcă noaptea însăși căzuse victimă flăcărilor și zăcea acum asemenea cadavrului negru al câinelui împușcat. 17 (Din caietul de vise) Povesteam cuiva, unui necunoscut, viața mea, iar din vorbele mele se năștea o liană cu care, râzând, m-am legat de primul copac întîlnit, pe urmă de al doilea și al treilea, dar când am vrut să mă opresc am descoperit că atârnam deasupra unui gol negru, în care puteam să cad dintr-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am legat de primul copac întîlnit, pe urmă de al doilea și al treilea, dar când am vrut să mă opresc am descoperit că atârnam deasupra unui gol negru, în care puteam să cad dintr-o clipă într-alta, deoarece liana cu care mă legasem de arbori putrezea și o auzeam trosnind, gata să cedeze. "Povestește mai departe, mi-a spus necunoscutul, altfel vei muri". Și avea glasul uscat și obosit. Dar nu mai știu unde am rămas", am zis eu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
spus necunoscutul, altfel vei muri". Și avea glasul uscat și obosit. Dar nu mai știu unde am rămas", am zis eu și așteptam de la el să mă lămurească. "De ce nu vrei să-mi amintești?" am strigat, văzând că tace, deoarece liana continua să trosnească amenințător și deodată am înțeles că necunoscutul era surd, nu mă auzea. Prin urmare în zadar povestisem, nu mă asculta nimeni, vorbeam în gol. "Povestește, insistă necunoscutul, de data aceasta ca o rugăminte și ca o poruncă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
rugăminte și ca o poruncă. N-are importanță că eu sânt surd". Și am reînceput să povestesc, să mă leg de copaci, strâns, cât mai strâns, ca să fiu sigur că golul de sub mine nu va reuși să mă înhațe. Pe măsură ce liana putrezea făceam să se nască alta, verde, mlădioasă, care, înfășurată în jurul copacilor, mă apăra și mă ținea captiv. Apoi în locul necunoscutului a apărut individul cu mers de pisică, iar eu am constatat că mă aflam în camera mea și mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
gândesc astfel, dar noaptea, nervii, sentimentul că făcusem o gafă respingînd-o brutal pe Moașa, gelozia toate mă împingeau dincolo de logică. O clipă, mi-am imaginat chiar cum arătau împreună cele două trupuri, unul gras și altul unduios. Șarpele boa și liana. Puah! O uram și pe Laura în clipa aceea în aceeași măsură în care o iubeam. Balta era pustie. O lună, pe jumătate îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
orizont dune de nisip. În felul acesta, când mă închideam în camera mea, ceea ce se întâmpla din ce în ce mai des, aveam de ales între două imperii. Uneori, alegeam jungla. Alteori, deșertul. Simțeam nisipul pe buze și în ochi sau mă împiedicam de liane ceasuri întregi în care visam cu ochii deschiși fără să-mi fie nici foame, nici somn. Îmi cunoșteam în amănunt imperiile. Dună cu dună și copac cu copac. Și îmi erau la fel de dragi. Îmi fixam reședința temporară în funcție de preferințe, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de cenușă fumegândă. Ca o cicatrice urâtă. De parcă noaptea însăși căzuse victimă flăcărilor și zăcea acum asemenea cadavrului negru al câinelui împușcat. 17 (Din caietul de vise) Povesteam cuiva, unui necunoscut, viața mea, iar din vorbele mele se năștea o liană cu care, râzând, m-am legat de primul copac întâlnit, pe urmă de al doilea și al treilea, dar când am vrut să mă opresc am descoperit că atârnam deasupra unui gol negru, în care puteam să cad dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am legat de primul copac întâlnit, pe urmă de al doilea și al treilea, dar când am vrut să mă opresc am descoperit că atârnam deasupra unui gol negru, în care puteam să cad dintr-o clipă într-alta, deoarece liana cu care mă legasem de arbori putrezea și o auzeam trosnind, gata să cedeze. „Povestește mai departe, mi-a spus necunoscutul, altfel vei muri”. Și avea glasul uscat și obosit. „Dar nu mai știu unde am rămas”, am zis eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spus necunoscutul, altfel vei muri”. Și avea glasul uscat și obosit. „Dar nu mai știu unde am rămas”, am zis eu și așteptam de la el să mă lămurească. „De ce nu vrei să-mi amintești?” am strigat, văzând că tace, deoarece liana continua să trosnească amenințător și deodată am înțeles că necunoscutul era surd, nu mă auzea. Prin urmare în zadar povestisem, nu mă asculta nimeni, vorbeam în gol. „Povestește, insistă necunoscutul, de data aceasta ca o rugăminte și ca o poruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rugăminte și ca o poruncă. N-are importanță că eu sunt surd”. Și am reînceput să povestesc, să mă leg de copaci, strâns, cât mai strâns, ca să fiu sigur că golul de sub mine nu va reuși să mă înhațe. Pe măsură ce liana putrezea făceam să se nască alta, verde, mlădioasă, care, înfășurată în jurul copacilor, mă apăra și mă ținea captiv. Apoi în locul necunoscutului a apărut individul cu mers de pisică, iar eu am constatat că mă aflam în camera mea și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
astfel, dar noaptea, nervii, sentimentul că făcusem o gafă respingând-o brutal pe Moașa, gelozia toate mă împingeau dincolo de logică. O clipă, mi-am imaginat chiar cum arătau împreună cele două trupuri, unul gras și altul unduios. Șarpele boa și liana. Puah! O uram și pe Laura în clipa aceea în aceeași măsură în care o iubeam. Balta era pustie. O lună, pe jumătate îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
deschis prin nouri poarta Spre tărâmul viselor. Ai visat prea mult și sincer Spre o dragoste curată. Dar cu moartea-ti timpurie Marea dragoste-i curmată. Tu, luceafăr sfânt și blând, Ai plutit prin lunci și văi Pe tăpșane și liane Peste codri și zăvoaie Sufletele să le-nmoaie. Ai cântat codri și ape Vindecând dureri, suspine, Ai lăsat lumii comoară. Te cântam și noi pe tine În a vieții vremuri toate. În a lunii cincisprezece Luna-ntâi din noul an
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
sprijini cu o mână de bancă, privind concentrat șoșonii de spital ai lui Chiosea. - Experimentul continuă, șopti bărbosul, ca și cum le-ar fi vorbit șoșonilor. Tu, Aulius Chiosea, vei scăpa. Joia viitoare vei fi în avionul pentru Sudica mult visată. Unde lianele atârnă cu visele în coadă. Împreună cu Iulius Tomnea, așa cum prevăd instrucțiunile. Ți se va pierde urma. Ca și cum n-ai fi avut necazuri niciodată. O simplă poveste dintr-un vis rău. Iar tu - arătă spre Verginel - vei intra la PRIPONEX SRL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu funcționa. Fu o chestiune de timp ca stolurile de colibri să-i săgeteze iar. Păsările apăreau din neant cu sutele, prindeau viteză și se aruncau asupra lor ca niște mici proiectile. Degeaba încercau să fugă la adăpostul copacilor și lianelor înflorate. Stolurile deveneau roiuri compacte și păreau să nu se sinchisească de obstacolele întâlnite în cale. Treceau cu cea mai mare naturalețe prin frunze, trunchiuri și stânci, izbindu-se doar de Margareta și Samuel. Deveni limpede că programele de agrement
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mică, jupuită de piele și vânată de curând. Cineva îi întorcea darul. După-amiaza se scurgea încet, foarte încet. Așezat pe o creangă, cerceta luminișul. Cunoștea pe dinafară fiecare floare, fiecare frunză, fiecare tulpină, chiar și trunchiurile copacilor învecinați; coroanele lor, lianele lor, umbra pe care o dădeau în fiecare moment al zilei, mirosul lor, până și glasul lor când îi clătina vântul. Cunoștea acel luminiș ca pe trăsăturile unei ființe iubite: ochii mamei, gura Lolei, botul lui Tom-Tom. Încet, foarte încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îndepărtat, al unui tânăr jaguar. În aer plutea miros de frică. Nu era adus de briză, în dimineața liniștită nu se simțea nici o adiere. Era acolo, dens, inconfundabil și pătrunzător, șerpuind la firul ierbii, prinzându-se de trunchiurile copacilor, de liane și de hățișuri. Era o miasmă acră, agresivă, inconfundabilă, amestec de duhoare de țap și putoare de cocină. Era mirosul fricii în selvă, care alunga chiar și jaguarul și anaconda, împingea în apă crocodilul și cățăra în copaci oameni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu aparență compactă, deschizându-se lin la bătaia ritmică și domoală a padelei pe care o mânuia de la pupă. Vârfurile ramurilor apărând din când în când la suprafață, atingeau coca ambarcațiunii... n-o fi cumva spinarea caimanilor? Ferigi fantastice și liane atârnau de copacii înclinați, încercând să mângâie chipul bărbatului care, la rândul său, se agăța de liane, ca să-și ușureze înaintarea. Ultimii stârci căutau adăpost pe cele mai înalte coroane de mangrove și o familie de maimuțe-capucin se ghemuia pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de la pupă. Vârfurile ramurilor apărând din când în când la suprafață, atingeau coca ambarcațiunii... n-o fi cumva spinarea caimanilor? Ferigi fantastice și liane atârnau de copacii înclinați, încercând să mângâie chipul bărbatului care, la rândul său, se agăța de liane, ca să-și ușureze înaintarea. Ultimii stârci căutau adăpost pe cele mai înalte coroane de mangrove și o familie de maimuțe-capucin se ghemuia pe furcile unui cedru gigantic, pregătită pentru încă o noapte de coșmar, dormind cu ochiul și urechea atente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
umbră, în fața colibei; se pescuia din nou în pace în lagună; erau din nou fluturi în luminiș. Amazonia și-a ieșit din letargie, din somnul hibernal de fiecare an, plină de puteri nestăvilite, iar pădurea joasă crescu spre cer, pe când lianele se lăsau în jos căutând pământul, și țeseau astfel cu toatele o perdea deasă pe care trebuia să o sfâșie cu maceta dacă voia să păstreze cărările din totdeauna. S-au întors țânțarii, mai furioși decât înainte, iar căpușele au atacat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lunii... Împotriva unui Taré al lunii, un Intié al pământului... Împotriva unui Intié al pământului, un epakué al apelor adânci... Împotriva unui Taré al apelor adânci, un epakué al copacilor plutitori... Împotriva unui Intié al copacilor plutitori, un epakué al lianelor „ucide-lemn“, care se încolăcesc de trunchiuri și le sufocă până putrezesc... Împotriva unui Taré al lianelor „ucide-lemn“, un epakué al orhideei care crește pe ele... Împotriva unui Intié al orhideei, un epakué al viespii... Și tot așa, la nesfârșit, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
epakué al apelor adânci... Împotriva unui Taré al apelor adânci, un epakué al copacilor plutitori... Împotriva unui Intié al copacilor plutitori, un epakué al lianelor „ucide-lemn“, care se încolăcesc de trunchiuri și le sufocă până putrezesc... Împotriva unui Taré al lianelor „ucide-lemn“, un epakué al orhideei care crește pe ele... Împotriva unui Intié al orhideei, un epakué al viespii... Și tot așa, la nesfârșit, pentru că, de la cea mai umilă insectă până la imensitatea bolții cerești, totul apărea clasificat de către yubani de partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
punctul de a dispărea printre desișuri, se întoarse și agită mâna în semn de bun-rămas. Piá, foarte liniștită, cu apa până la genunchi, îl privea plecând. Vâsli rar, prin canalul aproape nemișcat, la umbra mahonilor și a arborilor de capoc, printre liane și plante agățătoare. Vâsli fără efort, prin întinsele lagune, sub soarele dimineții, făcându-și loc printre stufoasele mangrove, speriind cârdurile de ibiși roșii și de stârci albi cu ciocul imens. Vâsli moțăind în căldura amiezii din mlaștină, ocolind nuferii enormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de parcă ar fi crezut că încearcă să-și bată joc de ea. — Furnici care se transformă în plante? repetă ea. Mă luați drept proastă? — Nici gând. Le-am văzut chiar eu. Adesea, din antene le iese vârful unui fir de liană numită Tamishi. Această liană atinge apoi cincisprezece sau douăzeci de metri lungime și asigură cea mai bună apă din selvă. Semințele ei sunt atât de minuscule și de plăcute, încât furnica Isula le mănâncă în mari cantități. Dacă se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
că încearcă să-și bată joc de ea. — Furnici care se transformă în plante? repetă ea. Mă luați drept proastă? — Nici gând. Le-am văzut chiar eu. Adesea, din antene le iese vârful unui fir de liană numită Tamishi. Această liană atinge apoi cincisprezece sau douăzeci de metri lungime și asigură cea mai bună apă din selvă. Semințele ei sunt atât de minuscule și de plăcute, încât furnica Isula le mănâncă în mari cantități. Dacă se întâmplă ca una din aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]