731 matches
-
încă nici prietenei lui. Nu trebuie să spui nimănui. Ah, nu voi spune, a asigurat-o Belinda. Nu voi sufla un cuvânt. — Deci, unde ți-e bărbatul? spuse Baby. De-abia aștept să-l văd. —O să sosească imediat. Ochii Belindei licăriră. A continuat rapid: O să-ți placă. Este atât de chipeș. Și este conte sau cum s-o fi chemând în olandeză. Graf, cred. Voi fi Griffon sau ceva de genul ăsta. Este atât de emoționant încât nici nu mă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nimic. —Nu ești singura, i-am mărturisit, Charles avea la mână multe persoane. A înghițit. — Aș putea să te angajez? m-a întrebat, luându-și geanta. Îți pot da chiar acum un avans. —Să mă angajezi pentru? Ochii i-au licărit. —Să le recuperezi... notițele lui... — Ascultă... M-am aplecat înainte, înmuindu-mi vocea. —Nicola, pe mine mă interesează ce s-a întâmplat cu Charles de Groot din motive personale. Nu sunt detectiv particular și dacă fratele tău așa ți-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ca Dominic să-i plătească ceea ce Charles îi datora. — Doar că nu cred în răsplătirea șantajului, a zis Dominic încet. James ar fi trebuit să-și învețe lecția din ceea ce pățise Charles. S-a uitat la mine, ochii lui negri licărind. —Și ce vrea domnișoara Samantha Jones? Nu cred că bani, nu? Cred că domnișoara Jones vrea dreptate. Dar, din păcate, nu prea mai ai parte de așa ceva în ziua de azi. Făcu o pauză pentru un moment. Și cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
fost când am văzut că avem fiecare o cameră de hotel imensă. Aștept la mine în cameră să iasă mama din baie, când aud un bip de la mobilul meu. Mă uit cine mi-a trimis mesaj. Numele lui Adam Kirrane licărește pe ecran. Doamne-Dumnezeule! Calmează-te, Katie. Inspiră adânc. Apăs entuziasmată tastele. SUNT IN ORAS. VREI SA NE VEDEM? Mă holbez la text, cu mâna dreaptă încleștată pe mobil. E fantastic, nu? E un basm, și eu sunt personajul principal. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
a apei - realitatea e pe undeva pe lângă imaginație), însă vine cu o doză de sentimentalism crud care acolo lipsea. Nu e vertij, e un murmur ucigaș spus la capătul pătuțului și ascultat de spirite zornăitoare, de capete cu găvane goale, licărind în apa împuțită a căzii. Știind ce a făcut Palahniuk după Haunted, în RANT, mă întreb unde o să se oprească... După ce ai terminat de murmurat cântecul de leagăn, te întrebi iarăși dacă nu cumva, ținând în mâini o astfel de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
dat seama că mi-ar plăcea mai mult să savurez Întunericul decât să mă ridic și să apăs Întrerupătorul ticăind ori de câte ori se stinge. În plus, s-ar putea ca asta să aibă un efect liniștitor asupra inimii mele agitate. Chibritul licări, pâlpâi, apoi se stinse. Abia după câteva minute, când mi-am stins țigara, am realizat că nu sunt singur - și că n-am fost singur din clipa În care am bătut la ușă. Dinăuntru se auzea un zgomot surd, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că privirile oamenilor invidioși din jurul lor pătrunseseră prin pereții acestul konak, altfel fericit, și-i uciseseră soțul. Astăzi abia dacă-și amintea toate astea. Pe când degetele ei zbârcite și osoase mângâiau clapele pianului, zilele petrecute Împreună cu Riza Selim Kazanci au licărit În depărtare ca un far vechi și Încețoșat care o Îndruma pe un drum greșit printre apele furtunose ale Alzheimerului. Pe o canapea dintr-un apartament renovat ce dădea spre Turnul Galata, un cartier În care străzile nu dormeau niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o configurație de scânteieri, unde fiecare punct e o lumină aprinsă de cineva care e treaz la ora asta. De unde e situat Ochiul Divin, de acolo, de deasupra, toate aceste becuri aprinse sporadic trebuie să pară Într-o perfectă armonie, licărind necontenit, de parcă i-ar trimite lui Dumnezeu un mesaj cifrat. În afara acestor licăriri răzlețe, În Istanbul e Încă Întuneric beznă. Pe străzile murdare și strâmte ce șerpuiesc prin vechile cartiere, În noile clădiri moderne cu apartamente ce se Înghesuie În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
stă mătușa Banu. Și ea e trează la ora asta. Cea de-a treia persoană trează din casa familiei Kazanci. În dimineața asta se petrece ceva neobișnuit cu ea. Fața Îi e palidă, iar În ochii ei mari, de căprioară licărește Îngrijorarea. În fața ei e o oglindă. Se privește și vede o femeie Îmbătrânită Înainte de vreme. Pentru prima oară, după mulți ani Îi e dor de soțul ei - soțul pe care Îl părăsise, Însă nu Îl abandonase niciodată de tot. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
doamna Sweet cerând mângâiere. Însă În loc de răspuns, tot ce a primit de la djinnul ei bun a fost un zâmbet timid și o licărire a aurei din jurul capului ei, scânteind În nuanțe de mov, roz și purpuriu. Odată cu aura djinnului a licărit o Întrebare spinoasă: Era Într-adevăr bine pentru oameni să descopere mai multe despre trecutul lor? Și apoi mai multe și mai multe...? Sau era pur și simplu mai bine să știe cât mai puțin cu putință despre trecut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
magnitudine mare. — Sau planete. — Ce planete? Nu știu. Asta e pentru Ted, spuse Harry. El ar putea să le identifice. Să continuăm. Atinse consola și imaginea de pe ecran se schimbă. — Alte stele. — Mda, și alte numere... Numerele de pe marginea ecranului licăreau, schimbându-se cu repeziciune. — Stelele par nemișcate, dar numerele se schimbă foarte repede. — Ba nu, uite că și stelele se mișcă. Într-adevăr, toate stelele se Îndepărtau de centrul ecranului, care rămase Întunecat și gol. — Nici o stea la mijloc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
și Îl văzu pe Harry stând apatic Într-un colț lângă secțiunea video a lui Edmunds, cu un creion În mână și cu un teanc de foi pe genunchi. Părea complet indiferent la zgomotul sirenelor și la luminile care-i licăreau pe față. — Harry! Harry nu-i răspunse. Norman se Întoarse din nou către cele două femei. — Pentru numele lui Dumnezeu, Îmi spuneți și mie ce se Întâmplă? țipă el. Apoi sirenele tăcură. Ecranele se stinseră. Liniștea nu mai era tulburată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Întunecată. — Ai grijă, Ted. — Vă spun eu, e inteligent, zise Ted. Apa de la picioarele sale strălucea În verde-pal. — lată-l că vine. Încă nu se vedea calmarul, ci doar strălucirea sa. Ted semnaliză cu lanterna Îndreptată spre apă. Lumina verde licări drept răspuns. Încă mai vorbește, spuse el. Și cât timp vorbește... Cu o iuțeală fulgerătoare, tentaculul ieși brusc din apă și se balansă Într-un arc mare În spațiul camerei de dccompresie. Norman avu viziunea fugară a unei tulpini groase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
zgomotul metalului suprasolicitat, iar tentaculele se prelinseră cu repeziciune, părăsind sasul. Văzură pentru ultima oară corpul lui Ted, târât În apa Întunecoasă, iar Fletcher smuci În jos maneta cutiei verzi. Dar deja alarmele Începuseră să țipe și avertizoarele optice să licărească. — Foc! strigă Fletcher. Foc În Cilindrul E! Fletcher le dădu măști de gaze; lui Norman masca Îi tot aluneca pe frunte, acoperindu-i vederea. Când ajunseră În Cilindrul D, fumul se Îngroșase. Tușiră și se Împleticiră, izbindu-se de console
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Apoi scrâșnetul lent, agonizant al metalului. Harry intră alergând În cameră. — Ce este? Știi prea bine ce este, Harry! strigă Beth. Nu, nu, ce este? — Este calmarul, Harry! — O, Dumnezeule, nu! gemu Harry. Habitatul se zgâlțâi puternic. Luminile din Încăpere licăriră și se stinseră. Rămăseseră numai luminile roșii, intermitente, ale alarmelor. Norman se Întoarse spre el. — Oprește-te, Harry! — Ce tot vorbești acolo? strigă el cu o voce plângăreață. — Știi foarte bine ce vorbesc, Harry. — Ba nu știu! — Ba da, știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
cîte le treceau prin cap sigur erau în retragere, un ofițer care să mai țină cît de cît de oștire n-ar fi îndrăznit să se gîndească la asemenea minuni, se liniștiseră cu totul, în privirea lucioasă a colonelului Stoicescu licărea chiar un fir de ironie sau de compasiune, cine să mai știe despre ce era vorba?! Rotofeiul s-a dus la dulapul cu haine, a deschis ușa scîrțîitoare, era o mobilă veche și uscată, după plecarea lui Pangratty nimeni n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
altă parte? - Și ce-ai să te faci? îl întreb. - Văd eu, zice. Ne-am urat noroc, succes... Și am băut din nou, însetați de gustul vinului și surprinși de amețeala care ni se și urcase la cap și ne licărea în priviri. - Hai să fugim, zise el pe neașteptate. Și în clipa următoare își îndulci gândul, făcîndu-mi cu ochiul, adică fugim, ce! Cine ne oprește, nu suntem noi mari, nu știm noi destulă carte, nu suntem liberi? Mă apucă râsul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
aglomerat, se opri o clipă. — Apropo, m-a căutat la birou un redactor sportiv negru de furie acum nici cinci minute. Părea să creadă că ne-ați faultat cu Federația de Fotbal Neprofesionist. Ochii de un albastru-pal ai lui Jack licăreau amuzați. — Dar i-am spus că trebuie să fie o greșeală, că tu una nu ești adepta mentalității înguste a poveștilor în exclusivitate, că viziunea pe care o promovează Citizen este una pozitivă și de cooperare. Dacă ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
bordură și aruncă poșeta pe bancheta din spate. Apoi se uită lung la Fran, cu tandrețe și exasperare. — Așadar, preafrumoasă Francesca, ce naiba mă fac cu tine acum? Capitolul 8 O geană de lumină se strecură necruțătoare prin perdelele groase și licări pe peretele din spatele lui Fran, asemenea unui ghid egiptean care folosea o oglindă pentru a reflecta lumina soarelui de-a lungul unui coridor întunecat. Numai că acel coridor nu era îndeajuns de adânc sau de întunecat pentru Fran. Deschise un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-l smunci spre el. — Hai cu mine! Lepădatu îl urmă în tăcere prin cernerea ploii și prin amurgul mohorât. Nimeni n-auzise, nimeni nu văzuse ce se petrecuse între cei doi. Bordeienii toți intraseră prin bârloguri. Lumini triste și sfioase licăreau și tremurau în pânza de umezeală. Cei doi oameni pășeau anevoie prin țărâna desfundată. Alba îi urma cu capul plecat. Se opriră la un bordei, lângă perdeaua părăsită, unde sfătuiau de obicei bordeienii cei bătrâni sâmbătă sara. Era ș-acu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Simțea ceva aspru - ca un murmur de dușmănie suflat de pe alte tărâmuri. Hai, Sărmanule, la bordeie... vorbi el cătră câne. Cu tohoarca mițoasă în spate și cu cânele după el, Lepădatu trecu prin zbaterea fulgilor. Luminile de la vizuinile omenești abia licăreau. Intră în bordeiul moșnegilor, se așeză pe laiță, lângă foc; cânele i se culcă la picioare. Stătu acolo o vreme pe gânduri. Din cândîn când intra un bordeian, ori un cioban nins, ca să fumeze o lulea, pe urmă ieșea. Bătrânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la...", restul n-am mai auzit deoarece, îmbrîncind ușierul, am fugit și de-acolo și m-am pierdut printre trecătorii care umpluseră străzile orașului în noaptea de Paști... Mirosea a primăvară, a sărbătoare, și tot uitîndu-mă la lumânările aprinse care licăreau în întuneric m-am pomenit în fața casei unde locuia tata. Am vrut să trec mai departe, n-avea rost să-l caut după atâta vreme tocmai în noaptea de Paști, când am auzit o bătaie în geam. M-am oprit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
așteptarea cadavrului. Ceva se întîmpla în acel oraș și nu pricepeam ce. Exista un secret sau un blestem pe care nu reușeam să-l dezleg în nici un fel până ce, deodată, printre pietrele bombate cu care era pietruită strada am văzut licărind limbile șerpuitoare ale unui foc verde care urca prin pământul îmbibat de ploi. Iarba creștea cu o putere uimitoare, ca un incendiu care se pregătea să cuprindă porțile, gardurile, casele, totul. Și nu numai iarba. Arbuștii, copacii, întreaga vegetație părea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
gândesc la ce a scris mai demult un poet român: „Te-ai prostit de tăt!” În acel moment, mierla parcă s-a întristat. Și-a strâns și mai tare aripile lângă trup și a rămas în nemișcare. Doar mărgeluțele ochilor licăreau ca niște licurici în întunericul ce se lăsase. Am întrebat-o: - S-a întâmplat ceva, Țigăncușo? Te văd cam abătută... - O, nu... adică da, domnule... m-a cuprins așa... o părere de rău parcă... - Părere de rău? Pentru ce? - Am
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
picioare pe canapea, numai într-un furou transparent, văzându-se niște chiloței dantela și, eu am rămas blocat în ușă, neștiind cum să procedez. Când m-a văzut, s-a bucurat mult, dar eu eram zăpăcit de tot, ochii îmi licăreau și așteptam s-o iau în brațe, dar ea, plină de teamă, mi-a zis că sub patul ei a intrat un animal feroce. Am luat un toiag și am încercat să-l scot ,ieșind un dihor destul de ager, alergând
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]