560 matches
-
meduzele eșuate pe uscat. În mijloc era Întins trupul lui Gwen, pe care jandarmii Îl scoseseră din nisip. Marie, Îngenuncheată alături de Lucas, contempla chipul Încă murdar de nisip. Moartea Înăsprise rotunjimea trăsăturilor, pleoapele Închise ștergeau luminozitatea privirii, asemănarea acestei măști livide cu Yvonne era izbitoare. Lucas Își continua primele observații. - Uită-te... În vîrfurile degetelor se deslușeau limpede urme de Înțepături. Biletul În bretonă a fost găsit cîteva minute mai tîrziu, lipit În parte de meduza În care dăduse cu piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe măciulia bastonului. Curiozitatea Învinse reticențele Armellei, care se aplecă Înainte ca să vadă ce anume Îl tulbura atît de tare pe socrul ei. Saci cu nisip. Trei saci odihneau pe satinul capitonat, cu urme de mucegai pe alocuri. Arthus era livid. Se uită la sacii cu nisip, apoi la cei doi polițiști care stăteau În fața lui. CÎnd vorbi, rostirea Întretăiată Îi trăda profunda descumpănire. - Asta ar Însemna că fiul meu n-a murit? - Asta confirmă doar bănuielile noastre, răspunse Lucas, evocînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ridică și puse cutioara În buzunar. - Și știu foarte bine care e problema asta. Se Îndepărtă cu pași mari. Marie Întîlni privirea tatălui ei. Îi spunea cît fusese de lașă. Își Întoarse ochii și la rîndul ei părăsi Încăperea. * * * Lumina lividă a neoanelor accentua cearcănele polițistului. Diverse dosare stăteau deschise, pahare de carton pentru cafea umpleau coșul de gunoi, scrumiera dădea pe dinafară de mucuri de țigară. În zadar se străduia să-și disciplineze gîndurile, acestea Își urmau cursul și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Lucas rămase cu fraza neterminată, căci i se păru că aude un țipăt În exterior. Întoarseră toți trei capul spre intrare auzind pași grăbiți. Ușa se deschise dintr-odată, În cadrul ei ivindu-se foarte tînărul grădinar de la castel. Cu chipul livid, acesta nu izbutea nici măcar să articuleze cuvintele. Le făcu semn să-l urmeze, iar ei se precipitară afară, De Îndată ce ajunseră În curte, tînărul ridică ochii Îngroziți și arătă, chiar deasupra ușii, spre blazonul de piatră al familiei Kersaint. Acesta șiroia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În ființa mea! Pierric m-a ridicat de pe plajă, a fugit luîndu-mă cu el, ținîndu-mă strîns la pieptul lui. Alături de el am fost de față la uciderea acelei femei, a mamei mele, omorîtă de Arthus! Chipul lui Ryan se făcuse livid, rămăsese nemișcat, doar respirația Îi trăda emoția. Cu suspine În glas, cu mîinile Jeannei Într-ale ei, Marie continuă: - Ai fost atît de dură, nu suportam să mă alungi, acum Înțeleg, voiai să plec doar ca să mă ocrotești... Tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că acea zi întârzie să vină, și eu și ea știm asta, iar timpul pare "să nu mai aibă răbdare"... Descântec 2 Aspidă perfidă, Nu te ascunde în firidă, Că-ți văd în oglindă Căutătura rânjindă. Cu fața năpârcească Și lividă De aspidă. Degeaba stai lungită pe prispă, Cu trupu-ți de odaliscă. Eu la sânul tău șerpesc Nu mă mai ghemuiesc. Pe buzele tale senzuale N-am să mai cresc nicio floare. Întoarce-te Aspidă, De unde ai venit, Din adâncurile firii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu există nici măcar o amintire a ei, atunci clipa morții, vreau să spun a trecerii, ar trebui să conțină măcar speranța ivirii ei dincolo. Praznicul sentimentelor (Epilog) Praznicul sentimentelor (Epilog) Stau la masă cu sentimentele mele la un Bruderschaft. Subțiate, livide, tremurânde, ridică pe rând câte o cupă în care și-au adunat lacrimile și se leagănă fulgurate, foșnindu-și trupurile de dantelă. Față în față cu sentimentele mele, mă simt tot mai împăcată. M-am îmbrățișat cu fiecare în parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
monedă printre resturile de mâncare. Cel puțin, nemernicul de cârciumar avea să-și murdărească și el degetele, dacă voia să o capete. Cardinalul putea să nu aibă deloc dreptate, Însă, fir-ar să fie, În privința nevoilor sale bănești, avea. Imaginea lividă a lui Mannetto Îi reveni În minte. Parcă Îi vedea dinții ascuțiți, de jder, și culoarea hidoasă de bilios. Și nici măcar nu era singurul său creditor, ci doar cel mai supărător și mai nerușinat. Pe măsură ce se apropia de capăt, dispoziția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
culcată pe o rână, Că tata n-a venit de-o vreme bună, Și-n țarină nu-s roade de cules. De-atâtea griji și de nevoi, cu lacrimi, Ades spălat ai nurii, când avid, îi căutam pe trupul tău livid, Lipsit de vlagă, și lipsit de patimi. La pieptul tău, la sânu-ți sățios, Culcat pe braț sub ochiul tău cucernic, Tăria de bărbat, să fiu puternic, Mi-ai dăruit din sufletu-ți frumos. Când iți roiau prin curte numai fameni
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ispășit. O candelă aprind Și plâng; Azi, rup tăcerea dintre noi, în suflet amintiri mă strâng, Mă rog să fim iar amândoi. Ploaia de smarald Prin labirintul unui timp avid mai rătăcește încă pasul mic al dansului pictat în zori livid într-o secundă, ca un inamic. Nu așteptam sărutul tău de foc nici palma versului care-a ucis speranța unui fluture în joc cu rima bisturiului precis. Din flori de gheață, aripi de cocori și palme frământând un asfințit ai
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
seama că spune adevărul. — Lui Blanchard îi e frică de tine. De ce? De Witt, cu moțul unsuros pleoștit pe frunte, se răsuci pe scaun și începu să râdă. Era un râs sălbatic, care răzbește prin durere, după care o amplifică. Livid, Fritzie își făcu mâna pumn, gata să-l pedepsească. Lasă-l, i-am spus. Vogel se retrase. Hohotele nebunești ale lui De Witt se potoliră încetul cu încetul. Trase aer în piept și spuse: — Al naibii să fiu, ce-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Samuel Richardson, "Muncile lui Persiles și ale Sigismundei" de Miguel de Cervantes în română, I.S. Turgheniev, A.P.Cehov, chiar și "Mistere" de K. Hamsure. "Strada Ancorei", Ion Aramă. Siluete fantomatice traversau prin ceață străzile, iar clădirile se ridicau înalte și livide, sărăcite înainte de vreme. Copacii subțiri plângeau cu crengile goale. Peste tot urâtul te făcea să te cutremuri. Fire de iarbă sufereau plăpânde. Era un urât stricat. În singurătate pare atât de liniștit, un pustiu ce nu te atinge, un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mână, cu un Ochi brodat chiar în centru. Se folosi de ochi ca să facă ferestre. îl făcea să străpungă cu privirea pereții roșii și pereții se supuneau. Era într-adevăr o încăpere destul de elegantă, chiar dacă pereții erau de un roșu livid. Aproape că se simțea mândru de el însuși. Dincolo de ferestre începu să prindă contur muntele Calf. Vultur-în-Zbor ajunse până acolo încât vedea luminișul, pădurea din jurul lui, și îl zări până și pe Virgil Jones, care chiar păru că se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o mai fi și asta? Să duci omul Ia groapă cînd>e noapte!... - Nu i-o fi plăcut lumina soarelui, spunea leneș și plictisit celălalt cioclu, un om înalt și slăbănog, cu mâini lungi ca de maimuță și un chip livid de băutor. Dricul intrase într-un șanț acoperit cu o zăpadă pufoasă, și o roată din spate se scufundase până la butuc. Ajutorul se dădu jos, blestemând mahalaua împuțită cu oamenii ei cu tot. - Încă puțin, spuse scrâșnind, și rupeam spițele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aceste cuvinte, și-a desprins brațul din pumnul încleștat al lui Mohamed și și-a ridicat ușor vălul. Soldatul s-a apropiat, a ținut-o câteva clipe pe după umeri și a strâns-o apoi la piept. Tata s-a făcut livid și a început să tremure. Știa că era pe punctul de a o pierde pe Warda și, lucru încă și mai grav, fusese umilit în fața întregului cartier, jignit în bărbăția lui. În ce mă privește, nu pricepeam desigur nimic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sfânt și ai dreptei Tradiții. — Hamza și Saad au sosit la noi la puțin timp după rugăciunea de la amiază, își amintea mama. Mohamed i-a lăsat să intre, în timp ce eu mă retrăgeam cu tine la catul de sus. Aveau chipuri livide și zâmbete silite, la fel ca tata, care i-a așezat pe niște perne vechi într-un colț umbrit din patio, schimbând cu ei doar bâiguieli imperceptibile. Șeicul și-a făcu apariția un ceas mai târziu și abia atunci m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mi-ai încredințat cel mai frumos dintre orașele Tale, Tu ai pus în mânile mele viața și cinstea musulmanilor, pentru ce nu mă chemi să-mi ceri socoteală? Khâli nădușise, la fel ca toți cei din preajma lui Boabdil. Acesta era livid ca un spic de șofran. S-ar fi putut spune că sângele lui regal îl abandonase pentru a nu-i împărtăși rușinea. Dacă venise, la îndemnul vreunui sfetnic, pentru a mai strânge legăturile cu foștii săi supuși și a le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
câteva zile mai târziu, s-a dus împreună cu el la marginea „cartierului“. Un paznic a chemat-o pe Mariam, care a venit să-i vadă. Părea depășită, copleșită, cu un aer rătăcit, cu ochii roșii ca sângele și cu chipul livid. Un pârâu o despărțea de părinți, dar au putut să-i vorbească, făgăduindu-i s-o scoată de acolo cât mai repede și dându-i sfaturi. Ceea ce doreau să facă să ajungă până la ea au încredințat paznicului, strecurându-i în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din lemn, apoi ușa s-a închis. Afară, strigăte, râsete, unele foarte aproape, dar și clinchet de oale, primul ospăț de nuntă trebuind să fie pregătit în timp ce se consuma căsătoria. Înveșmântată în roșu și auriu, Fatima se afla în fața mea, lividă în pofida sulimanurilor, nemișcată, înlemnită, surprinzătoare, străduindu-se să surâdă, cu niște ochi atât de jalnici încât, cu un gest spontan, am tras-o spre mine, mai puțin în chip de îmbrățișare cât mai curând ca să încerc s-o liniștesc. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
citadela din Alger, ocupată de necredincioși, omul acela spunea mereu „citadela din Cairo“, ajungând chiar să vorbească despre circazieni în loc de castilieni, până când un alt consilier, mult mai tânăr totuși, îi aruncă o căutătură atât de furioasă, încât celălalt se făcu livid, simțind că i se clatină capul pe umeri. De altfel, mai curând privirea aceea și pălirea celuilalt au fost cele ce m-au făcut să pricep că tocmai fusese dat de gol un lucru extrem de grav. Într-adevăr, în anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de riscantă, să târască populația pe urmele lui și să atragă asupra ei mânia lui Selim. Deși era încă foarte slăbită, Nur s-a ridicat dintr-un salt, de parcă s-ar fi trezit dintr-un vis urât. Pe chipul ei livid nu se vedeau decât ochii, care priveau în gol. — Amintește-ți de piramide! Câți oameni au murit pentru a le construi, oameni care și-ar fi putut petrece ani buni de viață cultivând pământul, mâncând, împerechindu-se! Apoi ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o soluție care să pună capăt umilirii creștinătății. Dacă Sanctitatea Sa ar încerca să iasă astăzi, cunosc regimente care n-ar șovăi să pună mâna pe persoana sa și să-l facă să sufere chinurile cele mai cumplite. Clement se făcu livid, în vreme ce vizitatorul său continua: — Acest lucru, nici eu, nici împăratul Carol nu l-am putea împiedica. Va trebui mult timp încă să negociem, să recurgem la persuasiune, la șiretenie, să nu dăm deoparte nici un mijloc. În primul rând, însă, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Exact ce-am spus. Era imposibil să-l Întâlnești pe Fujimori În ultimele trei zile, pentru bunul motiv că de aproximativ șaptezeci de ore, dacă mă mai pricep eu cât de cât la astfel de lucruri gingașe, zace mort și livid În depozitul-arhivă al Centrului. 34 Mărturisesc, că pe durata vizitei În subterana subteranei, mintea nu-mi stătuse cine știe ce la lista Evelinei. E un eufemism aici: nu-mi stătuse deloc. Altceva mă preocupa pe mine În acele momente și, dacă mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
A izbucnit dintr-odată în plâns, cu capul între palme, privindu-mă cu o duioșie sfâșietoare. Nu mai văzusem până atunci o asemenea privire caldă, deznădăjduită, amară, rugătoare, speriată, învăluindu-mă printre lacrimile ce-i curgeau șiroaie pe fața albă, lividă, cu câțiva pistrui pe frunte și în barbă. Îl priveam și eu mut, speriat să nu se întâmple cine știe ce bucluc în crâșma plină la acea oră. Undeva la o masă era Dinică cu o tipă blondă. În spatele meu, doi marinari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Am ajuns la canalul colector. * Lângă Scarlat, un ceas mic, îngropat într-un cub de email, arăta ora 9. Și-l consultă instinctiv pe al lui. O diferență de câteva minute. Bătrânii rămăseseră în jurul mesei, crispați, cu chipuri trase și livide. Șerbănică Miga adormise cu fața sprijinită în pumni. Capul alunecase și obrazul tras într-o parte îi descoperea proteza. Figura dolofană părea că rânjește. Semăna cu idolii grași, de porțelan, așezați turcește. Aceeași expresie de imbecilitate rafinată și vicleană. Melania
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]