721 matches
-
doi fii ai acestuia, Carol și Carloman, la Saint-Denis într-o ceremonie memorabilă care a fost evocată în ritualurile de încoronare ale regilor Franței până la sfârșitul "Vechiului Regim". În schimb, în 756, Pepin și francii l-au silit pe regele longobard să predea cuceririle făcute, iar Pepin i-a conferit papei în mod oficial teritoriile ținând de Ravenna și chiar orașe (precum Forlì) cu "hinterland"-urile aferente. Donația includea cuceririle longobarde din Romagna și din Ducatul de Spoleto și Ducatul de
Donația pepiniană () [Corola-website/Science/324601_a_325930]
-
(d. după 979) a fost un nobil longobard din sudul Italiei, ocupând pentru scurtă vreme Principatul de Benevento în 940 și la fel de efemer Principatul de Salerno în 973. Fiu al principelui Atenulf al II-lea of Benevento, Landulf a trecut la guvernarea principatului de Benevento la moartea tatălui
Landulf de Conza () [Corola-website/Science/324591_a_325920]
-
(n. cca. 720 - d. 13 aprilie probabil 799), cunoscut ca Paulus Diaconus, Warnefred, Barnefridus și Cassinensis ("din Montecassino"), a fost un călugăr benedictin și cronicar, cunoscut pentru istoria longobarzilor. Născut în nordul Italiei (Friuli), posibil într-o familie de nobili longobarzi, Paul a primit o educație de excepție, probabil la curtea regelui longobard Ratchis din Pavia, învățânf dela un profesor pe nume Flavian chestiunile de bază ale limbii grecești
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
n. cca. 720 - d. 13 aprilie probabil 799), cunoscut ca Paulus Diaconus, Warnefred, Barnefridus și Cassinensis ("din Montecassino"), a fost un călugăr benedictin și cronicar, cunoscut pentru istoria longobarzilor. Născut în nordul Italiei (Friuli), posibil într-o familie de nobili longobarzi, Paul a primit o educație de excepție, probabil la curtea regelui longobard Ratchis din Pavia, învățânf dela un profesor pe nume Flavian chestiunile de bază ale limbii grecești. Este probabil ca Paul să fi fost secretar al regelui longobard Desiderius
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
operă a lui Paul Diaconul o constituie "Historia Langobardorum". Este vorba de o istorie incompletă împărțită în șase cărți, care a fost redactată după 787 și oricum, nu înainte de 795/796, probabil în mediul monastic de la Montecassino. Istoria acoperă istoria longobarzilor de la originile legendare ale acestora, din Scandinavia și migrațiile lor ulterioare, în special în Italia în 568/569 până la moartea regelui Liutprand din 744, și cuprinde multe informații despre Imperiul Bizantin, franci etc. Istoria este povestită din punctul de vedere
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
Mufarrag a extins influența musulmană în regiunea și a lărgit teritoriul emiratului. Al treilea și totodată ultimul emir de Bari a fost Sawdan, care a preluat puterea în jurul anului 857, după asasinarea predecesorului său Mufarrag. Sawdan a invadat teritoriile Principatul longobard de Benevento, forțându-l pe principele Adelchis să plătească tribut. În 864, el a reușit să obțină în cele din urmă învestitura oficială solicitată anterior de Mufarrag. La jumătatea anilor '60, un călugăr franc numit Bernard și doi însoțitori ai
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
Bari. Din sursele contemporane nu se poate afla dacă aceastp forță a întreprins vreodată un marș asupra Bari, însă în vara aceluiași an împăratul a străbătut Campania împreună cu împărăteasa Engelberga și a primit îndemnuri de atac asupra Bari din partea principilor longobarzi Adelchis de Benevento, Guaifer de Salerno și Landulf al II-lea de Capua. Abia în primăvara anului 867 Ludovic a pornit la acțiune împotriva emiratului de Bari. El a trecut imediat la asedierea localităților Matera și Oria, recent cucerite de către
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
pentru atingerea acestui scop, ar fi instrumentat răscoala care temporar l-a înlăturat pe papa Ioan al XIII-lea, un filo-german convins. Cu toate acestea, principele Gisulf I de Salerno era aliat atât cu grecii cât și cu vecinul său longobard, Pandulf, pe care îl salvase cu câțiva ani mai înainte și care, în fapt, era în mod înverșunat pro-german și anti-bizantin. Atunci când Gisulf a fost depus și înlocuit din funcție de către vărul lui Pandulf, Landulf de Conza în 973, Pandulf
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
(în limba latină: "Principatus Capuae" sau "Capue") a constituit un stat longobard din sudul Italiei, independent "de facto", însă nominal aflat sub suzeranitatea când a Imperiului occidental, când a celui bizantin. Inițial a fost condus de un gastald, apoi a devenit comitat în cadrul Principatului de Salerno. Vechea Capua fusese oraș încă din
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
celui bizantin. Inițial a fost condus de un gastald, apoi a devenit comitat în cadrul Principatului de Salerno. Vechea Capua fusese oraș încă din antichitate, de altfel cel mai mare oraș roman din sudul Italiei. Apoi, a devenit centrul unui gastaldat longobard în cadrul Ducatului longobard de Benevento, cu toate că nu se cunosc multe date despre această perioadă a istoriei sale. Intră pentru prima dată în istorie ca un stat longobard condus de Landulf I cel Bătrân, odată cu moartea ducelui Sicard de Benevento din
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
a fost condus de un gastald, apoi a devenit comitat în cadrul Principatului de Salerno. Vechea Capua fusese oraș încă din antichitate, de altfel cel mai mare oraș roman din sudul Italiei. Apoi, a devenit centrul unui gastaldat longobard în cadrul Ducatului longobard de Benevento, cu toate că nu se cunosc multe date despre această perioadă a istoriei sale. Intră pentru prima dată în istorie ca un stat longobard condus de Landulf I cel Bătrân, odată cu moartea ducelui Sicard de Benevento din anul 839. Landulf
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
mai mare oraș roman din sudul Italiei. Apoi, a devenit centrul unui gastaldat longobard în cadrul Ducatului longobard de Benevento, cu toate că nu se cunosc multe date despre această perioadă a istoriei sale. Intră pentru prima dată în istorie ca un stat longobard condus de Landulf I cel Bătrân, odată cu moartea ducelui Sicard de Benevento din anul 839. Landulf și fiii săi erau susținători ai principelui Siconulf de Salerno. În 841, Capua a fost jefuită și distrusă aproape integral de către o incursiune a
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
acționau prioritar într-o diferită sferă de influență, cea a Statului papal și a Italiei centrale. Odată cu moartea lui Iordan I, principatul a decăzut rapid. Între 1090 și 1098, orașul Capua însuși a trecut în mâinile lui Lando, un conte longobard ridicat de către cetățeni, aflat în opoziție cu tânărul Richard al II-lea. Acesta din urmă a revenit la putere doar cu sprijinul colegilor săi normanzi, astfel încât Capua a devenit dependentă de Dinastia Hauteville și de ducatul acesteia, cu toate că principii de
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
Lista include pe cei care au condus Principatul de Capua, formațiune statală a longobarzilor situată în sudul Italiei și axată în jurul orașului Capua. Gastalzii și conții de Capua erau vasali ai ducilor și principilor de Benevento până la începutul anilor '40 ai secolului al IX-lea, atunci când gastaldul Landulf I a început să manifeste semne
Lista principilor de Capua () [Corola-website/Science/324613_a_325942]
-
conducător unic al Gaetei. În această conjunctură, el a început să își manifeste independența față de Bizanț. El a renunțat la datarea imperială, prin care actele erau eliberate în funcție de domnia împăratului de la Constantinopol și, de asemenea, s-a aliat cu conducătorul longobard din Ducatul de Spoleto, Theobald I împotriva grecilor. La rîndul ei, soția sa Orania a preluat titlul de ducesă, alături de cel de "ypatissa", iar Docibilis l-a asociat pe fiul său, Ioan al II-lea, în poziția de co-duce. În
Docibilis al II-lea de Gaeta () [Corola-website/Science/324636_a_325965]
-
de "ypatissa", iar Docibilis l-a asociat pe fiul său, Ioan al II-lea, în poziția de co-duce. În 939, a renunțat la titlul de "hypatus", înlocuindu-l cu cel (latin) de consul. Docibilis și-a căsătorit fiica, cu principele longobard de Capua, Landulf al III-lea, pentru a strânge relațiile cu ceilalți nobili din sudul Italiei. De asemenea, Atenulf Megalu, gastald longobard de Aquino, s-a refugiat cerându-i protecția, însă niciuna dintre aceste acțiuni nu a îmbunătățit prea mult
Docibilis al II-lea de Gaeta () [Corola-website/Science/324636_a_325965]
-
la titlul de "hypatus", înlocuindu-l cu cel (latin) de consul. Docibilis și-a căsătorit fiica, cu principele longobard de Capua, Landulf al III-lea, pentru a strânge relațiile cu ceilalți nobili din sudul Italiei. De asemenea, Atenulf Megalu, gastald longobard de Aquino, s-a refugiat cerându-i protecția, însă niciuna dintre aceste acțiuni nu a îmbunătățit prea mult relațiile cu longobarzii. Astfel, Docibilis a fost atacat de către Landulf I de Benevento și a trebuit să admită pierderea unor teritorii. Mai
Docibilis al II-lea de Gaeta () [Corola-website/Science/324636_a_325965]
-
Landulf al III-lea, pentru a strânge relațiile cu ceilalți nobili din sudul Italiei. De asemenea, Atenulf Megalu, gastald longobard de Aquino, s-a refugiat cerându-i protecția, însă niciuna dintre aceste acțiuni nu a îmbunătățit prea mult relațiile cu longobarzii. Astfel, Docibilis a fost atacat de către Landulf I de Benevento și a trebuit să admită pierderea unor teritorii. Mai târziu, el a chiar l-a luat prizonier pe abatele de Montecassino și nu s-a dar înlături de la a se
Docibilis al II-lea de Gaeta () [Corola-website/Science/324636_a_325965]
-
(supranumit "cel Roșu") (d. 961) a fost un conducător longobard din sudul Italiei care a devenit duce de Benevento și principe de Capua (ca Landulf al IV-lea) de la 939 sau 940, când tatăl său, Landulf I, l-a asociat la domnie. Mama sa a fost Gemma, fiica ducelui Athanasie
Landulf al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324615_a_325944]
-
familiei sale de a-și asocia fiii la conducere. Astfel, Landulf l-a numit pe fiul său, Pandulf Cap de Fier drept co-principe. În afară de aceasta, Landulf a întreprins doar puține încercări de a continua politica de alianțe cu colegii săi longobarzi și de relaxare a relațiilor cu bizantinii. Landulf s-a distanțat de Constantinopol, dar căutând să nu intre într-un conflict deschis, și a făcut câteva încercări de a atașa și Principatul de Salerno stăpânirilor sale. În 946, Landulf s-
Landulf al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324615_a_325944]
-
ocuparea Napoli, cetățenii l-au ales pe Sergiu ca duce (sau "magister militum") de Neapole. Acest eveniment a marcat totodată un pas către completa independență față de Imperiul Bizantin, care nu mai era în stare să apere "Ducatus Neapolitanus" de incursiunile longobarzilor din Langobardia Minor. Sergiu a continuat prezervarea alianțelor pe care napolitanii le stabiliseră anterior cu sarazinii din Palermo. El i-a ajutat pe musulmani să cucerească Bari de la bizantini în 841, precum și Messina în 842. Prin renunțarea la relația cu
Sergiu I de Neapole () [Corola-website/Science/324638_a_325967]
-
papală în reușita bătălie de la Ostia. În continuare, Sergiu I s-a aliat chiar cu împărații Lothar I și Ludovic al II-lea. În 847, el aprimit sarcina, alături de ducele Guy I de Spoleto, de a restabili pacea între principii longobarzi Siconulf de Salerno și Radelchis I de Benevento. În 850, Sergiu a reușit cu succes să își transforme formațiunea statală în ducat ereditar, atunci când l-a numit pe fiul său mai mare, Grigore al III-lea, drept co-duce. De asemenea
Sergiu I de Neapole () [Corola-website/Science/324638_a_325967]
-
Ducatul și apoi Principatul de Benevento a fost inițial cel mai sudic ducat longobard din Italia medievală, axat în jurul orașului Benevento, situat în sudul Italiei. Datorită existenței "Ducatus Romanus" al papilor, care tăia practic ducatul de Benevento de stăpânirile longobarde din nordul Italiei (Langobardia Major), Benevento a fost de la bun început independent "de facto
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
a fost de la bun început independent "de facto". Paul Diaconul se referă la Benevento sub numele de "ducatul samnit", după numele vechilor locuitori ai regiunii, samniții. Condițiile în care ducatul de Benevento a fost întemeiat sunt disputate. Potrivit unor istorici, longobarzii au fost prezenți în sudul Italiei cu mult înainte de completa cucerire de către ei a văii Padului: astfel, ducatul s-ar fi fondat de la anul 571. sau cel târziu către 590. Oricum ar fi stat lucrurile, se știe că primul duce
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
Zotto a fost până la urmă silit să se supună autorității regale din nord. Succesorul său a fost Arechis, nepot de frate al său, iar principiul succesiunii ereditare a marcat conducerea ducatului de Benevento până la sfârșit. Ducatele longobarde, parte a regatului longobard din nord, erau în esență independente, în pofida rădăcinilor și limbii comune cu cei din nord, ca și a legilor și religiei identice. O fîție de teritoriu care presta supunere fie Romei fie Ravennei separa ducatul de Benevento de regii de la
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]