1,144 matches
-
în bolboroseala unui scafandru înfundat în uleiul gros al craterului fără fund. Gemete rebele, haotice, scurtă flamă verzuie, înjurături și alcool. Și iarăși tăcerea tenebroasă și bocancii blindați, lovind ritmic caldarâmul. Întunericul scrâșnește, țâșnesc rafale de lumină. Tablă roți șuruburi lovite, zgomot de start enorm și infirm. Namila se urnește din loc, farurile se leagănă în oceanul negru și gros. Camionul olog, umple cu zgomot pustiul, o uriașă sălbăticiune beteagă, avansând nesigur, defrișând bezna, felii felii. Dunga unei streșini ruginite. Lăzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pacient: adolescentul pierdut între cărți, sfios, delicat, copia perfectă a liceanului Tolea, din urmă cu un mileniu. Nu se poate dezmetici din accidentul cu bicicleta și din accidentul dispariției filozofului vânzător de vinuri Marcu Vancea și din procesul cu bătrâna lovita de bicileta și din excluderea din învățământ care, când cum de ce, vârstele prea repezi amestecă, instantaneu, procesele, pedepsele, plictiselile. Iată-i pe toți: figurația pestriță a marii farse. Bărbați, femei, copii, soldați, preoți, vagabonzi, țărani, prostituate, miniștri, ciocli, ingineri, poeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
deșteaptă, a învățat repede și și-a însușit regulile în numai câteva zile. Era, poate, un mare pas înapoi față de existența la voltaj înalt de la New York, dar ultimul lucru pe care și-l dorea acum Aurora era agitația. Potolită și lovită, încă bântuită de lucrul oribil care i se făcuse, nu mai tânjea decât după un respiro calm și fără evenimente, o șansă de a-și recăpăta puterile. Tom mi-a vorbit despre coșmaruri, crize bruște cu suspine, tăceri prelungite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mea, de-aia. Dacă te-ai fi purtat mai mult ca un tată, poate ți-ar fi spus. Te-ai purtat mizerabil cu ea când ai respins-o în felul ăla, Nathan. Cine-ți dă dreptul? A fost atât de lovită... atât de tare lovită. — Am sunat-o ca să-mi cer scuze, dar mi-a închis telefonul. Acum i-am scris o scrisoare lungă. Încerc să repar ce-am stricat, Edith. O iubesc cu adevărat, să știi. Atunci cazi în genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
te-ai fi purtat mai mult ca un tată, poate ți-ar fi spus. Te-ai purtat mizerabil cu ea când ai respins-o în felul ăla, Nathan. Cine-ți dă dreptul? A fost atât de lovită... atât de tare lovită. — Am sunat-o ca să-mi cer scuze, dar mi-a închis telefonul. Acum i-am scris o scrisoare lungă. Încerc să repar ce-am stricat, Edith. O iubesc cu adevărat, să știi. Atunci cazi în genunchi și cere-i iertare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
merge cu tine pe Cele Nouă Pâraie, Cu vântul avântându-se liber și valurile care se agită, În căruțe de apă cu coviltire de lotus... Mintea lui e acum un cal împiedicat de glezne, care aleargă împotriva vântului puternic, biciuit, lovit, șerpuind spre vârful unui munte învăluit în ceață densă. Urc pe stâncile Quen-Rung să mă uit împrejur Îmi simt inima schimbătoare și deloc înțeleaptă. Amugul coboară Mă simt pierdută și oropsită. Gândindu-mă la țărmuri îndepărtate Mă fac bine... El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
recunoscătoare de simpatie pe care o dilată ritmul surdinizat al bătăilor de palme, exhibiția unui evanescent sentiment de solidaritate sub lumini, sub arabescurile aurii ale tavanului. —...Mă gândesc la drumul care ne așteaptă, stăruie Traian. Un singur zgomot de scaun lovit: al lui. A Încercat să se Îndepărteze de planturoasa statuie a Dianei, ca să o vadă mai bine pe solistă: rusoaica Mullova. Zâmbetul satisfăcut al Christei: știuse dinainte că are să se lovească de scaun. Îi presimte mișcările, vorbele, gesturile, enervările, stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
de drum și, două străzi mai jos, îi atrase atenția un zgomot surd ce devenea tot mai intens pe măsură ce înainta, un zgomot monoton și constant pe care nu reușea să-l recunoască, dar îi amintea de zgomotul unei pietre uriașe lovite ritmic de o suprafață de pământ bătătorit. Traversă o amplă promenadă cu care părea că se sfârșește orașul și când trecu de linia felinarelor înalte ce se înălțau chiar la marginea nisipului, putu vedea la lumina lor plaja lată, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Se legăna acoperindu-și capul cu mîinile, și șoferul trăgea-n el o rafală de gloanțe, În timp ce negrul Își reîncărca arma. Trotuarul era acoperit de urmele gloanțelor ca niște stropi argintii. Celălalt tip l-a tras de picioare pe cel lovit Înapoi, În spatele camionului, și l-am văzut din nou pe negru cum Își lipește fața de trotuar ca să le mai servească o lovitură. Și-atunci l-am văzut pe bătrînul Pancho ieșind de după rulotă și ascunzîndu-se după calul care mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
o țină pe loc, dar ea reușește să se elibereze, se trage puțin înapoi și-l pocnește zdravăn în cap cu obiectul pe care-l ținea în mână. E o tigaie. Niciodată până acum n-am mai văzut pe cineva lovit sau lovind cu o tigaie, în afară de personajele din desenele animate de sâmbăta dimineața. Sună cam așa: „Bang!“ și cred că doare de mama focului. Ben se împleticește, se împiedică de treptele de sus și cade grămadă pe iarbă, în timp ce femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
binele. Doar că nu te înțelege. Ce vrei - dacă nu vii și tu cu o propunere concretă? Se teme că ai să mă transformi prea mult și nu o să mă mai ia nimeni. O să rămân fată bătrână. Punct ochit, punct lovit. Mă întristez groaznic, mă frâng de mijloc: - Ce vrei să fac? Nu avem casă, tu nu ai încă serviciu, cum vrei să fac propuneri concrete? Hălăduim încă două ore prin bezna cartierului, apoi ne întoarcem frânți. Bag cheia în broască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
-ți poți aminti ce-ai făcut cu viața ta! Până la urmă, crede-mă, că nici nu mai importă. Despre ce naiba discutăm? Oricum, ca și alcoolul, totul curge, totul se evaporă, se risipește și se duce-n budă! Punct ochit, punct lovit! Ai dracilor să fim amândoi, așa este...! vine și răspunsul. Poetului nu-i răpunsese, însă, Fratele. Nu-i răspunseseră nici Vălică ori Boss. Nici Apostatul, care încă mai suspina, nemângâiat. Nici măcar Îngerul! Îi vorbise chiar Lucică, mortul... Din sicriu! Cel
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
patru puncte sau peste cinci... Sau peste șase, o stea, un munte de fier și de gheață, cvadruplu cât Parisul, va călători arzând prin cer și va cădea în mijlocul Oceanului Indian, la nord de Madagascar, într-o dimineață noroasă de martie! Lovite, apele oceanice se vor ridica și ele, furioase, din adânc, într-un val înalt de opt sute de mile! Și vor rade tot, absolut tot, după ce Africa se va fi rupt de Asia și se va fi prăbușit de cealaltă parte
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
spaimă, și Chirilă Păun, care horcăia nemișcat, vărsând la fiecare horcăit sânge negricios, năclăindu-i barba, gâtul, pieptul, închegîndu-se în dungi groase... Pete albe însemnau pe pământul gras de la marginea Amarei numai trupurile țăranilor morți reci sau agonizanți, căci cei loviți mai ușor goneau sau se târau printre ceilalți fugari, vrîstînd calea cu dâre de sânge. ― Nu fugiți, fraților!... Opriți, fraților!... Dumnezeul lor de... Petre striga cât îl ținea gura, precum a strigat de la primul moment, dar era târât și el
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mele!... Caporal, ia să-i numeri câte i se cuvine! În vreme ce soldații îl băteau, Anton urla cu mare bucurie, parcă nici n-ar fi simțit loviturile: ― Dați, dați, fraților!... Că judecata cea mare tot are să vie și glasul lui Dumnezeu... Loviți, loviți!... Că d-aia m-am sculat de jos și d-aia... Maiorul Tănăsescu, plictisit că bătaia n-avea nici un efect, porunci caporalului: ― Ia dați-i drumul să se ducă dracului de nebun! Apoi, întorcîndu-se la primul-procuror, adăugă: ― Să continuăm
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
permanent, financiar și electoral. 2. Toată lumea știe de existența lor, mulți se plîng, dar nimeni nu reacționează. 3. Criminalitatea nu este apanajul „clanurilor”, ci al acestor rețele mult mai largi. Impunitatea, de asemenea. Dacă veți face o listă a oamenilor loviți mortal pe trecerea de pietoni, de pildă, veți vedea că șoferii nepedepsiți aparțin în număr mult mai mare clasei politice decît „clanurilor țigănești”. 4. Majoritatea infracțiunilor sînt făcute de „beizadele”, progeniturile impunitive ale primarilor, senatorilor, oamenilor de afaceri bine conectați
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
suferința fundamentându-se în surprinderea neputincioasă a înlocuirii chipului viu cu cel mort. Conștiința încărcată de această dramă terifiantă accede spre un alt tip al înțelegerii celor din jur în falsitatea sau sinceritatea compasiunii lor. Surprinde, o astfel de conștiință lovită profund, dialectica dintre bine și rău ca principiu originar impus dinspre zone transcendente agitației umane purtate de timp? Tipurile de suferință evocate aici transformă, metamorfozeză profunzimile conștiințelor afectate de ele? În ce sens? Le conferă, oare, profunzimea unei lucidități născută
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
unei adâncimi metafizice care fundamentează resorturi ale lumii. Fereastra ce se dorește a fi deschisă alături de ușa ce îi este impusă închiderea sau alături de gestul întinderii întru salut a unei mâini care nu mai este constituie pentru conștiința umană astfel lovită câmpuri de nuanțe și detalii ce trebuie surprinse și utilizate din plin drept o contrapondere ontică la amara incompletitudine adusă de un trup sfâșiat în echilibrul funcționalității sale. Fiecare din amănuntele astfel surprinse pot fi exploatate în demersul istovitor al
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Altminteri, blândețea lui Titi în ochii mei este slăbiciune, pentru că l-am văzut arătându-se neputincios chiar și în clipele când enervarea îi colorează fața. În asemenea momente, când normal ar trebui să-l cuprindă furia, capătă doar un aer lovit, așa că îi recunosc supărarea după fața dintr-odată boțită, după mersul mai șovăielnic. Totdeauna m-am mirat cum de reușește să treacă peste lucrurile care îl enervează ; pentru că eu știu, de fapt (și nu uit !), cine este vinovat față de mine
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
excesele lui, Sophie se îndreaptă tăcută spre jeț, cu supunerea unui animal domestic. în colțul buzelor tremurătoare, se stinge cu discreție, ca un cerc domol de apă, mâhnirea unei făpturi neștiutoare care tot nu înțelege de ce - pe nedrept - a fost lovită... La o asemenea priveliște, cum să nu întorci capul, înduioșat ca un călău sentimental ? Profesorul Mironescu urmărește cu degetul conturul unui nufăr (sau lotus) brodat, Margot șușotește cu micuța Yvonne, domnul Ialomițeanu tușește discret, pregătindu-se să lanseze o nouă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ce i-au lăudat frumusețea nu cred că au văzut mai bine ca mine. Bineînțeles, arăta afectată de pierdere și așa ceva impresiona asistența, numai că pot spune, fără să exagerez, că oriunde întorceai capul, te impresiona la fel de mult. Atâtea familii lovite, fiecare lângă alt sicriu ! Și acele sicrie, închipuiți-vă, stimată doamnă Mironescu, închipuiți-vă, închise și sigilate ! Pentru că ce se afla în ele ? Dacă îmi este permis să spun, câte o ciozvârtă de om, un umăr, un picior și așa
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
băiețandru cu corpul subțire rămas întreg, numai capul complet turtit, fără dinți și mânjit de creier. Ah, cum se învinovățea biata maică-sa că îl trimisese pe el și nu mersese să stea ea la coadă !... Acești nefericiți, cele mai lovite victime, se aflau chiar în capul cozii, lângă peretele ce îl dărâmase bomba. Câțiva încercau cu lopeți, cu mâinile goale să desfacă dărâmătura, cei din jur strigau încet !, încet !, atrăgând atenția că mulți ar fi îngropați înăuntru. Și, într adevăr
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
într-un anume fel important, mai reală decât personalitățile oamenilor perfect cuviincioși care-l înconjurau. George era mai apropiat de aspectele sordide ale vieții pe care alții preferau să le ignore și, prin aceasta, simpatiza, oarecum, cu cei oprimați și loviți. L-am auzit o dată spunând despre fratele său Brian: „El nici nu-și dă seama cât de îngrozitoare și de serioasă e viața“. Folosirea cuvântului „serioasă“ denotă o aversiune, dar e extrem de semnificativă. Trebuie să adaug că, după ce a rostit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deasupra tunelului și să fie vizibile pentru trăgători. Regula era că atunci când o țintă era lovită trebuia imediat retrasă pentru ca lucrul ăsta să se observe de către cei ce notau rezultatele tragerii. Cineva a întrebat: De unde știm când o țintă e lovită? Ofițerul i-a răspuns rânjind: Simți în mână o scuturătură, ce dracu'! Și a adăugat ironic: Dar nu fiți și voi prea pretențioși. Mai coborâți din când în când nenorocitele alea de ținte chiar dacă nu simțiți nimica. Infanteristul, nu-i
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
împiedica să vezi cealaltă jumătate. Când jocul se muta în partea aia, gazonul rămas gol drept în fața lui Rareș ardea verde-mocnit. Rareș se foia pe tampon și rugina zgrunțuroasă i se lua pe pantaloni. Se auzeau zgomotele surde ale mingii lovite departe, peste colțul livezii, în timp ce portarul de la Astra, singur în fața porții, privea încordat, drept în soarele roșu al asfințitului, cu mâna streașină la ochi... Dar primăvara vremea e capricioasă... Sâmbăta următoare venea o ploaie cu chef de joacă. Tampoanele rugineau
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]