1,085 matches
-
Pu în trenul din Brăila, și despărțirea în stația troleibuzelor din fața Primăriei, și discuția despre ea acum, când nu mă mai interesau veștile despre ea. Știu acum că erau doar semne ale închiderii textului întru limpezirea sa. Și, poate, întru Luminarea mea în coborâre. Din astfel de întâmplări neprevăzute viețile noastre capătă înțeles. Relevarea textului este nașterea cea adevărată. Umplerea plinului și dusul tainei de nespus. Abia la capătul trăitului, viața își începe drumul ei adevărat, curat, al tău și numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acum, când coborârea a început, văd că nici măcar amintiri nu am prea multe. Regrete cu atât mai puțin. Îmi pare rău, cu o jale pe care nici un alcool nu mi-a putut-o ostoi, cu o deznădejde pe care nici o Luminare nu mi-o poate alina, că n-am ajuns niciodată la biserica spre care, de atâtea și atâtea ori, tot am pornit. Sufletului meu, probabil, încă nu-i este îngăduită râvnita întâlnire întru mărturisitoare spovedanie... Râcă a sufletului. Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un șir lung de conspirații, scenarii, comploturi, trădări și deziceri, tabere care se bat și ne dispută, axe care se fac și se desfac și cu contribuția noastră. Drumul Lumii, marile destine planetare, constat acum, când am ajuns în pragul Luminării, își răsfrâng musai conspirațiile și prin viețile noastre. Conspirația mondială, după cum urlă unii, ne-a prins definitiv în ițele ei. Un fel valah de a-ți țipa neputințele și încăpățânarea, îndârjită în nebuloasa tradiției, de a nu-ți râni ograda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a timpului în care am fost scris. Coborârea mea în text este doar această fascinantă chemare a unei lumini care abia acum începe a se învăpăia, incandescentă. A început, o simt cu toată viața mea, câtă mi-a mai rămas, Luminarea. 27tc "27" Aici, la intersecție, la stopul de la „Gambrinus“ m-a cules într-o noapte târziu, pe la două-trei, o Dacie. Fusesem la Gelu. Locuia pe atunci „în pod“, într-o clădire demolată apoi, când s-a ridicat Casa Poporului. Fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
veghează cu jertfa sa, necerându-ne nimic altceva decât să n-o uităm și să ne bucurăm că, an de an, se întoarce în noi, dându-ne lumină, învățându-ne calea atât de simplă și curată a mântuirii și a Luminării. Instinctiv m-am alăturat și eu grupului aceluia de țărani, cineva mi-a dat și mie o lumânare, am luat și eu lumină, adeverind prin cântare, alături de ei, că Iisus învia și în acel miez de noapte. Poate și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
documentam pe atunci pentru cărți pe care nu le-am mai scris, umplând carnete cu astfel de povestiri ale țăranilor, depănate în miez de noapte în piețele prin care rătăceam spre casă. Nu-mi începusem coborârea. Nu știam nimic despre Luminare. Trăiam doar, fermecat de ușurința cu care se mistuiau zilele, una după alta, într-un dus despre care nu mă întrebam dacă este pierdere sau câștig, înălțare sau prăbușire. Nici nu-mi păsa, de altfel. Îmi pare rău că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lumina țâșnind ca o bucurie mult timp zăgăzuită, revărsându-se de pretutindeni, absorbindu-mă în timp ce intra în mine, înecarea mea în vălătuci de lumină, toate mă adunau și aduceau tării și temeiuri de a merge mai departe. Mă cerceta, probabil, Luminarea și eu nu eram pregătit să o primesc. Mă lăsam doar în voia tăriilor ei, redându-mă vieții din deznădejdi și spaime, întărindu-mă cu neînțeleasa putere a așteptărilor, cu tainica putere venită din afara ta de a te ridica din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
direct în altar. M-am închinat, am citit Ectenia mare și apoi m-am pus pe numărat. Trei sute milioane bani românești și o sută optzeci de mii și șase sute treizeci și cinci de dolari! Și aici am simțit, dintr-odată, ca o Luminare în mine. Nu știu dacă mă-nțelegi, dacă cunoști procesu’, dar s-a făcut dintr-odată lumină în jurul meu. O lumină caldă, amețitoare, parfumată trecea prin ziduri, puteam să văd până hăt departe, dincolo de stejarii ăia de la Gomândău, dacă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu demult pentru că, probabil, nu mi-a fost dată voie să-l descopăr. Nu eram pregătit încă să pătrund în el. Să revin în el de fapt prin această înaintare coborâtoare, pătrundere și ieșire în același timp. Acum, când minunea Luminării se săvârșește și cu mine, puțin îmi pasă cum și când s-a întâmplat. Când mi-a fost deschisă calea. Când mi s-a dat voie să nu mă mai strecor - simțeam că fac aceasta uneori - prin textul meu, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lectura tâmpă, rea a cărților mele. Am suferit atunci pentru cărțile mele. Am suferit din acea neștiință a coborârii în text. Nu-mi fusese încă îngăduită intrarea în text. Nu mi se arătase încă drumul coborârii, cufundării, înaintării. Nu primisem Luminarea. Coborând, acum, toate acestea îmi sunt parcă străine. Pot sta, ca în astfel de clipe, în fața vitrinei, privindu-mi ultima carte. O carte între alte cărți. Un semn între alte semne. O ieșire din textul meu cartea aceea, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de o anume teoretizare a mecanismului producerii textului de către cenzură este vorba, ci de însăși modificarea textului Lumii în ansamblul lui, pe lungi perioade de timp. Istoria este text, nu viață. Coborârea mă învață întruna aceasta, primindu-mă pe calea Luminării. Viața se scurge doar, într-o continuă coborâre. Indiferentă, statornică, după ritmuri greu de perceput. Evidentă-i doar indiferența ei în fața oricărei variante de text, cum ar fi și acela produs de cenzură. Indiferentă la faptul că astfel de texte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
le operez. Prin permutări și completări de mari goluri temporale, prin răsturnări de spații și mistuiri de prăbușiri. Coborând și iar coborând, spre un niciunde, oricând la îndemână acum, când Moartea s-a îmbunat și prinde a-mi arăta calea Luminării. Am suferit de Vichi, dar suferința mea, știu acum, nu era totuși numai suferința pierderii trupului ei, a gingășiilor ei. Era suferința, aproape ca o descojire, a pierderii hotarului dintre Lumi. Acum, eu însumi coborând în text, știu că acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Și tot cândva, de la acea fereastră, în târziu de noapte, priveam Bulevardul pustiu, un râu secat, cu bezna ducându-se și ea în jos. Scursoarea de timp a multilateral dezvoltatei. Un timp buhăit, răzbuzat... Scriind la cartea aceasta, coborând întru Luminare, aproape că mă simt biruit de puterea textului de a mă ordona, de a mă descrie ca pe un altul. Eu sunt doar naratul, naratorul se află mult depărtat mie, străin, stăpânindu-mi sufletul, cuvintele, orânduindu-mi trecutul după legi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
depărtat mie, străin, stăpânindu-mi sufletul, cuvintele, orânduindu-mi trecutul după legi numai de el știute. Dacă o fi având vreo lege, dacă o fi cunoscând vreo lege sau dacă va fi supus vreunei legi. Naratorul, știu aceasta acum, când Luminarea mă binecuvântează, a rămas undeva în hău de timp, în acea noapte pierdută. Poate încă nici nu s-a ridicat de la masa petrecerii, urmărind absent cum pirpiria ochelaristă înaintează cu tortul în brațe. Poate cel care mă narează așteaptă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cel care, totuși, după ciudate convenții, va semna pe o copertă oarecare. Este și nu este plăcut să simți că te scalzi în ficțiunea altuia. Plăcut este gândul că, astfel ordonată, viața ta devine coerentă, nimicnicia își capătă sens, iar Luminarea veni-va ca un sfârșit firesc. Neplăcută este însă povara conștiinței că ai trăit alandala, bucurându-te doar de risipire. Deși, iată, și din risipă se poate umple golul... 31tc "31" E prima zi de Paște. Ascult la radio cântece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ceea ce doar tu singur descoperi, doar tu singur trăiești, doar tu singur iei din această Lume. Povara ta de minune și lumină din această Lume. Nici acum nu sunt pregătit. Doar că acum mă las dus în voia acestei coborâri. Luminarea care va să vină îmi duce parcă drumul. Îmi călăuzește pașii prin risipa zilelor de demult și îmi ordonează textul trăit de mine cândva, dar scris de un altul acum. Văd acum și momentul în care m-am despărțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
roților, departe, tot mai departe, înspre zorii pe care doar îi voi mai auzi, zori numai ai mei, urcând de-acum și spre mine, dinspre răzarea unei dimineți care n-aș fi vrut să mă mai atingă, să-mi aducă Luminarea ostoirii. Apoi mă voi duce și voi închide ușa în urma ei. Întorcându-mă, voi privi în bucătărie. Fata cu ochelari se așezase pe scaun și mânca din felia de tort pe care mi-o adusese. Nu mă va observa. Voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu mi-am dat seama cum reușea să transmită această senzație). E un paradox ce îl însoțește pe Ioan Lăcustă în tot ce scrie: atât de apropiat cititorului, dar foarte îndepărtat prin perpetua sa ascensiune pe versantul moral al existenței. Luminare e mai puțin roman decât mărturisire, e mai puțin mărturisire decât pur act mistic. Simt această carte ca fiind profund autobiografică. Respiră prin toți porii hârtiei suferință, împăcare, remușcare, o permanentă înfruntare între Livresc și Viață, înfruntare ce nu face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea, cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari.“)... nu cred că este o simplă coincidență... autorul Luminării a fost și rămâne un textualist pursânge, un împătimit jucător „de cărți“. Iată cum își începe naratorul discursul său, pe care-l va relua, în final, în cheie oarecum tragică: „Desfunzi o sticlă de vin sau, și mai bine, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în care naratorul ezită în pragul berăriei „Gambrinus“, privind cei doi orbi care-și ling urechile, scenă de film suprarealist. Pasiunea cu care naratorul bea nu este altceva decât o îmbrățișare plină de voluptate a Morții, o alunecare semi-conștientă întru Luminare, o luminare despre care acesta nu știe nimic pe moment, dar care-și promite intrarea triumfală/blândă în scenă. Ce este textul? Textul ar putea fi alunecarea în propria viață, puterea de a înregistra cu detașare amuzantă (care nu exclude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
naratorul ezită în pragul berăriei „Gambrinus“, privind cei doi orbi care-și ling urechile, scenă de film suprarealist. Pasiunea cu care naratorul bea nu este altceva decât o îmbrățișare plină de voluptate a Morții, o alunecare semi-conștientă întru Luminare, o luminare despre care acesta nu știe nimic pe moment, dar care-și promite intrarea triumfală/blândă în scenă. Ce este textul? Textul ar putea fi alunecarea în propria viață, puterea de a înregistra cu detașare amuzantă (care nu exclude uimirea în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
într-o poveste ce te privește din ce în ce mai puțin. Imaginea naratorului privindu-se din afară este o fantomă bântuind romanul înainte și înapoi. De altfel, scena recurentă a ezitării din pragul cârciumii este mereu (cu excepția primei relatări) filmată oarecum din spatele protagonistului. Luminarea lui Simion, naratorul, nu este altceva decât coborârea în infernul textual al propriei vieți. Iubirile sale, în special cea cu Ester (un alt centru al textului), sunt ratări pe drumul către Luminare. Există ceva în afara voinței, un drum care necesită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mereu (cu excepția primei relatări) filmată oarecum din spatele protagonistului. Luminarea lui Simion, naratorul, nu este altceva decât coborârea în infernul textual al propriei vieți. Iubirile sale, în special cea cu Ester (un alt centru al textului), sunt ratări pe drumul către Luminare. Există ceva în afara voinței, un drum care necesită la fel de multă abnegație precum o viață „normală“ o cere. Vă amintiți chinurile Consulului din Sub vulcan? Scrisorile sale, de dragoste, din cârciumă, niciodată trimise? Personajul lui Ioan Lăcustă își anticipează actele ratate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Romanul lui Ioan Lăcustă aduce, pentru mine, ceva cu totul nou: problema tipului moral. Poate că vi se pare un subiect demodat, însă tocmai faptul că ne uimește problematizarea aceasta demonstrează cât de mult ne-am îndepărtat de subiect: naratorul Luminării nu judecă, dar are puterea de a spune „Am știut, de la bun început, că cineva cunoscut de mine nu are talent, dacă nu are caracter. Nu mă interesau ceilalți scriitori. Nu trăiam în preajma lor, nu le știam faptele, gândurile, viețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dacă nu vă place să scrieți mai departe, că nu v-a fost rușine, vă condamnă tot publicul care aude. Să știți că vă urez din partea mea ca nici la moartea voastră să nu aveți pe cine să vă ție luminarea la cap, așa după cum ați făcut, vă dau pe mâna tribunalului, escrocilor... Tatăl citește și geme (născut în 1898) și își aduce aminte cum s-a chinuit cu fiecare ca orișice tată și cum s-au împrăștiat toți, s-au
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]