KorAP: Find »[drukola/base=luminiș & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...39 >

951 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570

nici un nume. Sudorea a început să i se scurgă pe spate. Danny n-ar fi trebuit să știe că familia Lymond avea o cabană cam la un kilometru depărtare de-acolo sau că, dacă voia, putea să urmeze cărarea, pe lângă luminișul de la Horse Creek, ca să ajungă la Gattin Ranch și de-acolo s-o ia pe drumul povârnit din lungul lui Long Tom Ridge. Nimic nu era logic și asta era minunat. Danny era dispus să creadă orice. Dacă pădurea aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
aia, s-ar fi luat după orice era omenesc. Așa că și-a forțat picioarele să se miște, s-a oprit când vocea s-a oprit și și-a corectat direcția de două ori. Într-un final, a dat peste un luminiș. În mijlocul unui pâlc de tufișuri de zmeură era o fetiță, care culegea fructele fără nici o grijă. Danny a văzut că fetița avea un păr galben-pai, care-i ajungea până-n dreptul umerilor cei mai micuți umeri pe care-i văzuse vreodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
vântului, se descotorosește de umanitate cât stă nemișcat precum copacii. Un vânător priceput apără sălbăticia și dreptul lui la ea cu ferocitate. Ellis era mai ecologist decât ar fi putut vreodată să fie un hippiot ca Drew. Ellis a traversat luminișul, a acolit tufișurile și-a văzut elanul. Mâna a început să-i tremure, iar pușca a căzut pe pământ. S-a lăsat în genunchi lângă Elvis, care avea încă ochii deschiși și fremăta din nări. Ellis s-a uitat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
de ceață. Alice se mișca încet, devenind, dintr-o dată, mai atentă. Poate era din cauza poveștii pe care i-o spusese Helena, despre chipul apărut între ele două. Sau poate era din cauza fumului din aer. Helena, a spus ea. Șișșșșș. În luminiș, Ellis stătea ghemuit peste cadavrul unui elan. Deci el Elvis, a remarcat Helena. Ellis a ridicat ochii către ea. Fața îi era pătată de lacrimi. Ai știut ? Helena a izbucnit în râs. Știu cum să folosesc generatorul, moșneagule. Ți-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

cap și-și pregăti pușca. Hai, Osman! vorbi pădurarul cătră câni. Puneți botul... Hai și tu, Frișcă!... Ce? nu simți putoarea caprei?... Copoii, eliberați, dintrodată porniră în lungul costișei și dispărură în tufe. Vasile zise: —De-acuma să ieșim în luminiș și să așteptăm... trebuie să le gonească... Capauca asta a mea, așa cum o vezi, le știe sama... Îți aduce, cucoane Grigoriță, capra la buza puștii... Boierul tânăr era cam neliniștit. Răsuflă adânc de două ori și se luă după Vasile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
urechea ațintită. Cânii veneau chefnind. Pădurarul puse iar cornul la gură. —Cum dracu? șopti cu ciudă boierul și-și privi de aproape pușca. Tăcerea se întinsese. Bătaia cânilor un răstimp lung nu se mai auzi. Iar printre tufe dese, prin luminișuri scurte, căprioara fugea alungată de spaimă, se depărta spre pârău. O clipă se opri tremurând, ca și cum ar fi fost înaintea unei prăpăstii. Apoi, încetinindu-și fuga, își făcu loc printre frunzișuri în albia apei. Cu cele două picioare de dinainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
optsprezece pene ale cozii - sus în cer, în întunecimea de brazi și în aburul cel dintăi al zorilor. Îndată după dragostele cucoșilor, în luna lui mai, s-au eliberat de zăpezi adâncurile pădurii și au început să se arare, în luminișuri însorite, dedițe și brândușe. Seva a pornit, spărgând mugurii, în pârău au săgetat păstrăvii după cele dintăi gâze. Atunci a venit domnul Ieronim Dragu de la Sibiu, ca să-l caute pe doctorul Aurel Micu și a poftit pe Ursake Nicula să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

zic. Tarosh se aplecă spre Valerius și îi vorbi îndelung la ureche. Când Valerius părăsi satul, știa de ce soldații romani se luptaseră cu celții. Știa de ce se aflau pe pământurile acelea. 2 Valerius merse câteva mile prin pădure, trecu prin luminișuri pline de zăpadă și își mână calul de-a lungul albiilor torenților. Străbătu două coline și merse pe lângă un lac cu malurile înghețate. Când ajunse într-un sat, se opri la tavernă. Mâncă singur, într-un colț, ascultând glasurile negustorilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
crengi, tufișuri -, sărind peste ele în întunericul pădurii, unde nu pătrundea lumina zilei. Nu-și dădu seama că lângă el nu era nimeni. Nimeni nu-l urma. Deodată, lumina unei rariști îl orbi. Vântul răscolea zăpada, șuierând. Și chiar în mijlocul luminișului, nemișcați, erau quazii. Se întoarseră toți deodată. Erau vreo douăzeci. Antonius era singur. Lângă el nu se afla nimeni. Strânse în pumn gladius-ul și ridică scutul la piept. Unde erau soldații lui? Quazii care scăpaseră din capcana romanilor stăteau acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe barbari să vină aproape de marginea pădurii, astfel încât să poată fi atacați de soldații care urmau să vină. Dar unde erau soldații? Calculase toate mișcările, numai că soldații săi dispăruseră. Continuă să alerge, urmărit de quazi. Acum se afla în mijlocul luminișului, neavând pe unde să scape. Doi barbari îl atacară; o luă repede spre dreapta. Primul adversar se lovi de cel de-al doilea, care se dezechilibră, îngăduindu-i lui Antonius să împingă înainte scutul. Lovi de două ori scurt cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Strigau, dar Antonius nu auzea nimic, fiind cufundat într-o liniște ireală. Strânse cu putere sica și ridică scutul. O mânie cum nu mai simțise niciodată îi încețoșă privirile. Mișcându-se ca într-un coșmar, începu din nou să alerge. Luminișul se ivi pe neașteptate în pădurea în care Valerius și gladiatorul intraseră, în încercarea de a ajunge la Antonius. Din înaltul colinei asistaseră la victoria soldaților romani și îi văzuseră pe quazi fugind. Îl văzuseră pe Antonius luând scutul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
quazi sau de soldații și centurionul care îl urmaseră. Neobosiți, continuaseră să caute; lângă ei alerga Lurr, care nu reușea să prindă nici o urmă, fiind dezorientat de vântul care bătea din față. — Uite-l! Valerius se opri gâfâind la marginea luminișului, cu mâna pe capul lui Lurr, care se lipi de el. — Uite-l, repetă cu glas scăzut, privind înainte, încremenit. În clipa următoare, Titus veni lângă el. — Uite, gâfâi Valerius. E singur. În luminiș, câțiva quazi zăceau prăbușiți la pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Valerius se opri gâfâind la marginea luminișului, cu mâna pe capul lui Lurr, care se lipi de el. — Uite-l, repetă cu glas scăzut, privind înainte, încremenit. În clipa următoare, Titus veni lângă el. — Uite, gâfâi Valerius. E singur. În luminiș, câțiva quazi zăceau prăbușiți la pământ, răniți sau morți. Pe ceilalți, Antonius îi înfrunta unul câte unul, într-o cursă disperată de-a lungul unui arc de cerc. Erau vreo cincisprezece barbari împotriva unui roman care se dezlănțuia asemenea unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
sunt mulți, ca acum. S-a împiedicat... Dar mai înainte a împlântat sica! Adversarul lui e la pământ... L-a ucis! Uite că-l înconjoară, îngăimă Valerius. — Mă duc! strigă Titus. Își aruncă mantia și o luă la fugă. Străbătu luminișul, încetinindu-și fuga numai ca să ia o secure și un scut, căzute lângă un quad muribund. Se năpusti urlând asupra barbarilor, care se aflau cu spatele la el. Unii dintre ei se întoarseră, dar nu văzură un dușman în bărbatul înalt care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-l lovească pe Antonius cu securea. Mânjit de sângele quadului decapitat, fără să fie însă rănit, Antonius se îndreptă spre stânga semicercului. El și bărbatul care îi salvase viața continuară să lupte împreună. În clipa aceea, în cealaltă parte a luminișului, veni în zbor o rață singuratică. Valerius o văzu ridicându-se și străbătând singură cerul, îndreptându-se rapid spre miazăzi. 13 — Prin urmare, mi-ai încălcat ordinele. Legatul Marcus Valerius Mucrus făcu câțiva pași spre Antonius, care stătea nemișcat în mijlocul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
sale. Ajunsese la capătul călătoriei și era cuprins de neliniște. Avea să revadă colibele din lemn, construite departe una de alta, printre copaci, împodobite cu crengi de brad și panglici colorate pentru a sărbători sfârșitul iernii. Văzuse deja, la marginea luminișurilor, primele brândușe, vestitoarele primăverii. În nopțile acelea se aprindeau focurile sacre, iar bărbații săreau pe deasupra flăcărilor rotindu-și săbiile, într-un ritual vechi care sărbătorea trezirea forțelor vitale ale Naturii și renașterea vegetației. Velunda avea să vină spre el, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

era - sau nu tocmai. Baba Dolores așeză balansoarul pe nisip. Domnul Jones urmărea aprobator totul. Balansoarul era îndreptat cu spatele către mare, întors spre masiva culme împădurită a muntelui Calf, care ocupa cea mai mare parte a insulei, cu excepția micului luminiș aflat chiar deasupra plajei, unde locuiau domnul Jones și Dolores. Domnul Jones se așeză și începu să se legene. Dolores O’Toole era o catolică ce se îndepărtase de la credință. Uneori îi făcea o plăcere prea puțin cucernică să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
rapidă. M-a fascinat numele ales de dumneata. — Nu eu mi-am ales numele, spuse Vultur-în-Zbor. El m-a ales pe mine. — întocmai, rosti Virgil Jones și-și încrucișă degetele. UNSPREZECE Miezul nopții sau pe-aproape. în căsuța din micul luminiș de lângă stâncile cenușii de deasupra plajei cenușii e tăcere. în pădurile întunecate de pe povârnișurile întunecate ale muntelui vrăjit e tăcere. Până și marea și cerul au fost reduse la tăcere. Vultur-în-Zbor dormea, dar femeia cea urâtă, plină de griji, stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
a ridicat din scaun, cu mintea urlându-i scandalizată în trupul obosit. A mers până la ușă și a dat la o parte pânza de sac, așteptând cu o galanterie înțepenită ca doamna O’Toole să iasă șontâcăind din încăpere. în luminiș, printre puii adormiți, s-au oprit din nou și nesiguranța le-a paralizat membrele doar pe jumătate dornice. Virgil își trecu limba lui mare peste buze. Dolores O’Toole își bălăngăni stângace mâinile pe lângă trup, ca o vrabie cu aripa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Dolores. — Brațul meu, se oferi el. Ea tresări scurt. Vă mulțumesc, domnule, spuse apoi și-i acceptă oferta. — Pe aici, cred, spuse Virgil Jones. Lângă fântână e o vâlcea domoală, acoperită cu iarbă. Ea înclină capul, încuviințând. Merseră până la marginea luminișului cu un pas afectat, studiat, iar apoi copacii se mișcară în jurul lor. în vâlcea Virgil Jones se așeză cu greutate pe jos, oftând din rărunchi. Nu avea habar ce anume ar putea face acum Dolores și, în același timp, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
se ridică și inspiră cu sete, preț de o clipă agitată, apoi văzu că așternutul lui Dolores O’Toole nu era desfăcut, iar balansoarul lui Virgil Jones se legăna, gol. Ieși afară. Domnul Jones și doamna O’Toole erau în luminiș. Puii piuiau și păsările țipau, trezite din somn. Perechea cea nepotrivită stătea nemișcată. Limba lui Virgil se agita inconștient. Privirea lui Dolores părea confuză și pierdută. Nu-l vedea pe Vultur-în-Zbor. — Cutremur, zise ea. — Cum? întrebă Vultur-în-Zbor. Dolores păru să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
și asta? Vultur-în-Zbor se înfurie fiindcă nu i se spusese nimic despre asta, iar ochii părură să i se limpezească. Văzu un Virgil Jones îndatoritor, aplecat deasupra lui. — în întuneric e mai rău! striga Virgil. O să te scot într-un luminiș. încearcă să te concentrezi asupra vocii mele. O să vorbesc tot drumul până acolo. Lumina zilei ajută. Alungă monștrii. — Monștrii... spuse pierdut Vultur-în-Zbor. — Vin dinăuntrul tău, zise Virgil Jones. Dinăuntrul tău... îVocea i se stingea, i se pierdea.) Pe Vultur-în-Zbor îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
fiu, ca pe ultimul său fiu rămas în viață, și imediat ce mi-am revenit din febră, l-am iubit și eu, deși îl iubeam prost și nu îndeajuns. Atunci a avut grijă de mine, m-a târât până într-un luminiș, amorțit și moale cum eram, mi-a vorbit și mi-a tot vorbit și astfel mi-a abătut atenția de la ravagiile Efectului. în întuneric, înainte să ajungem în luminiș, l-am pierdut. în luminiș vocea lui mi-a dat putere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
a avut grijă de mine, m-a târât până într-un luminiș, amorțit și moale cum eram, mi-a vorbit și mi-a tot vorbit și astfel mi-a abătut atenția de la ravagiile Efectului. în întuneric, înainte să ajungem în luminiș, l-am pierdut. în luminiș vocea lui mi-a dat putere. Până a venit să mă ia. Virgil Jones: un suflet fără viitor ce mă ajuta să nu mi-l pierd pe al meu, lăsând-o în urmă pe Dolores

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
m-a târât până într-un luminiș, amorțit și moale cum eram, mi-a vorbit și mi-a tot vorbit și astfel mi-a abătut atenția de la ravagiile Efectului. în întuneric, înainte să ajungem în luminiș, l-am pierdut. în luminiș vocea lui mi-a dat putere. Până a venit să mă ia. Virgil Jones: un suflet fără viitor ce mă ajuta să nu mi-l pierd pe al meu, lăsând-o în urmă pe Dolores, durerea și dragostea lui, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]