1,582 matches
-
folosit un cuvânt bun - cu pete aurii trupul gol al... — Nu soarele împestrițează fata, subiectul e gloriole, falsa glorie, ba nu, cerul sau cerurile se împestrițează cu... — N-are importanță, trebuie să extragem sensul general - rufa, albă ca o pasăre, lunecă... Aproape în același timp cu părintele Bernard, care își îngăduia libertăți cu Hattie, Tom McCaffrey, șezând în camera de zi a lui Greg și a lui Ju, în casa din Travancore Avenue, privea cu nedumerire și alarmă la o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înțelegeți. Poate că era cineva care semăna foarte bine cu el. Poate. Mă duc să salvez musca aceea. William văzu o muscă mare, cu aripile lucitoare, zăcând pe suprafața apei neastâmpărate, care unduia la picioarele lor. Adam se lăsă să lunece în bazin, ușor, tăcut, ca un șobolan de apă, fără să-i tulbure suprafața lucie. Ridică cu grijă musca pe dosul palmei lui și se înălță apoi în apă, depunând insecta salvată pe ciment, lângă picioarele goale ale lui William
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dulăpaș și să păstrezi cheia, să ai tot timpul grija ei și așa mai departe. Hattie își imaginase un loc mult mai distins, mai discret și mai intim; se vedea, în costumul ei negru, ieșind pe nesimțite din cabină și lunecând fără zgomot în apă. Pearl îi spusese: Nimeni n-o sa se sinchisească de tine, nici măcar n-o să te observe cineva, nu-ți închipui că ești buricul pământului. — Nu-mi închipui deloc, vreau numai liniște, îi răspunsese Hattie. Or numai liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și pe domnișoara Scotney. De unde cunoști numele cameristei? L-am auzit la Băi. Doamne sfinte, încep, să se dezbrace, nu știu că noi suntem aici sus și că le vedem. Haide s-o ștergem! Tom și Emma se lăsară să lunece de pe stâncă și porniră să alerge pe plajă, în direcția apei. Iată băuturile care fuseseră oferite înainte de masă: Gabriel adusese un amestec de gin cu suc proaspăt de portocale, totul ținut la gheață în termosuri speciale. Alex adusese două sticle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
moment dat alunecă, își rupse ciorapul și își zgârie rău pielea piciorului, dar aproape că nu observă și își continuă coborâșul poticnindu-se. — Ah, aici erai! strigă Brian, care se întorsese de pe plajă. Ah, Brian, scumpule! Gabriel se lăsă să lunece pe nisip, suflecându-și fusta. Dă-mi două lire, repede, te rog! Două lire? strigă Brian a cărui ușurare, din momentul când o văzuse, se evaporase la fel de repede cum se ivise. Era epuizat de cât alergase de colo, colo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
A fost un sărut uscat, între două guri cu buze pecetluite, Emma continuă s-o țină lipită de el, clătinându-se încet, ca să-și mențină echilibrul. Mâinile lui Pearl, încordate pe umerii lui ca să-l împingă, se relaxară și apoi lunecară în jos, cuprinzându-l. Rămaseră tăcuți, lipiți unul de celălalt. George se uita fix la Hattie. Părul fetei era împletit în două cozi care-i atârnau pe umeri. Purta rochia ei mov, înflorată, de la Boutique Anne Lapwing și, pe deasupra, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ieșeau în afară. În cele din urmă, izbuti să descopere capul, și-l scoase din apă, trăgându-l de păr. Era limpede că John Robert pierise, că nu se mai afla acolo, că nu mai era decât altceva, ceva care lunecă din mâinile tremurânde ale preotului. Totuși, trăgând și împingând cu disperare, reuși să proptească matahala la capătul mai puțin adânc al bazinului, opus robinetelor, acolo unde se afla banca interioară, astfel încât capul căzu inert pe spate, sprijinindu-se de marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
scurge dintr-o vază răsturnată, tot așa îndoielile și temeiurile se împrăștiară. Povara falsei tristeți, falsă pentru că în mod vizibil fusese impusă minții sale în beneficiul altcuiva, se risipi. Se simțea liber. O porni din nou. În timp ce mergea, privirea îi luneca 1a stânga și la dreapta, încercând să pătrundă obscuritatea gangurilor. Se apropia de colțurile de stradă cu simțurile în alertă, cu mâna pe revolver. În ciuda prudenței sale, n-o văzu pe tânăra care ieși în fugă dintr-o stradă laterală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
spună, căci în comerț se simte și presimte pulsul adevărat al vieții, uraganul ce avea nu peste mult să le joace din țâțâni firmele de tablă, apoi - pe drept, pe nedrept - să le dea peste cap, nisipul mișcător pe care luneca, fără să se observe, îndeletnicirea lor de negustori... Timpul înșelător aproape că-și bătea joc de toate așezările, căci, deși totul era neclintit, părând continuarea unei stabilități, totul era în realitate supus unei mari măcinări, pietrele de temelie de altădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
din ce autor am transcris dictonul. Cum vremurile se aflau în mișcare, era, socoteam, o completare sfidătoare a principiilor de drept, aici în inima aplicării lor (poate nu era așa), mă gândeam la Grotius, Josserand, Jering, Planiol, Dongorozi; seara gândul luneca spre Keti. În orașul acesta o cunoscusem, petrecusem lângă ea amurguri fantastice urcând dinspre fluviu. Ce-ar fi putut să înțeleagă „bătrânul” președinte din toate acestea? Înainte de depunerea jurământului, mă reținuse un sfert de oră în cabinetul său pentru unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a firii. O iubisem dincolo de adevăr, timpul se întinsese până în miezul lui iunie, trăisem lângă ea apoteoza sfârșitului adolescenței; privindu-mă, ochii îi scânteiau de un miracol neîntâlnit. Este cu adevărat greu să reconstitui șirul acelor întâlniri pentru că mai totdeauna lunecau, nefiresc, din realul în care aveau loc, într-o irealitate care le mărturisea substanța. Și toate câte au urmat... sau poate n-au urmat. Așezarea mea, acum, în casa simpaticului meu proprietar și a soției sale, în apropierea grădinii publice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vină o zi - și tu crezi, asta, o să ne întâlnim din nou, numai că, s-ar putea să nu ne dăm seama, pentru că nu știm nimic esențial despre legile acestei lumi”. O ascultam înmărmurit. - „Atunci - o auzii din nou - timpul luneca spre vară, uituc de examenele de sinteză, de sfârșit de an pe care le dădeai, mă sărutai în bătaia limpede a lunii, eu mă înecam în ochii tăi, te îmbrățișam, intram în lumea visării tale. Ai uitat? Mă întreb când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
melodii, întotdeauna, o atenție deosebită. 18. Stăteam în fotoliu. Imposibil să mă culc, să mă întind pe canapeaua de alături; nu mi se închideau ochii. Domnul Pavel, în schimb, adormise de mult; în somnul lui nu era nici o tulburare, dimpotrivă, lunecau pe fluviu mici ambarcațiuni sau vase, împodobite festiv pentru nu se știe ce sărbătoare națională, poate era ziua marinei, ori o altă petrecere, căci el era vesel, foarte vesel, se afla la bordul uneia dintre acestea, râdea, vorbea tare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe o plajă larg desfăcută la soare. Și nimeni nu observă, în afara Anei care trăia o anume neliniște aureolată ce-o simțea dinspre plaja însorită pe care o visam, fără să-mi surprindă, cum ar fi vrut, privirea ce-mi luneca în răstimpuri imprevizibil pe ochii, pe umerii ei descoperiți. Dar în timp ce doamna Pavel vorbea despre reveriile Orientului, despre minunea portului răsăritean, Ana, fără a lăsa impresia că nu e atentă, se întreba ce gândesc alături de prezența ei, dar mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
răspunsul, pentru că era prea târziu. Deodată însă - atunci?, în altă zi? - o sanie, trasă de doi cai purtând deasupra grumajilor o arcuire sonoră de zurgălăi, ca-n secolul trecut până spre sfârșitul deceniului cinci din vremea noastră, - o sanie, spun, lunecă pe drumul de comună al marii câmpii (unde o fi găsit sania asta?), amândoi încotoșmănați în șube, Lung cu gulerul dat peste umeri, aproape descheiat la gât, veneam ca din basme, el râdea cu bucurie de copil, avea acum cincizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la ce oră, oricum înainte de miezul nopții, poarta se auzi scârțâind, apoi închizându-se și îndată pașii mărunți ai doamnei Pavel înaintând în semiobscuritatea curții. Marga Popescu gândea: - Te iubesc, auzii încă o dată. Nu mult după aceea, sau foarte mult, lunecarăm pe celălalt versant al nopții. Mijlocul lunii mai... 11. În sfârșit, o scrisoare de la domnul Davidsohn - e acum în iulie - de lungi și căinătoare regrete la numele domnului Pavel despre a cărui moarte aflase dintr-o scrisoare cu dată apropiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
De ce nu mă suni? o Întrebă nerăbdător și ușor iritat. — Sunt de serviciu la știri, Vic, și am o mulțime de treburi de rezolvat. Tocmai mă pregăteam să te sun! Am primit adineauri o știre despre deplasarea polilor Pămîntului. Polul Nord lunecă spre sud, iar Polul Sud a luat-o spre nord. Savanții au calculat că, În cîteva mii de ani, și-ar putea inversa locul. — Foarte bine, spuse Vic. — Cum poți vorbi așa? Nu-ți dai seama? S-ar putea produce
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
din glod numai râturile și ochii mici, cu privire ascuțită și Îngrijorată; gângăniile nu mai fojgăiau și nu mai țârâiau prin buruieni - se ascunseseră cu toatele În țărână ori În scoarță de copac; vântul Încetase să bată și văzduhul Încremenise; izvoarele lunecau la vale În tăcere, rostogolirile apei erau moi, fără bolboroseli ori clipocituri; până și Dunărea, povestea unul care avusese vitejia să se Îndepărteze de sat, Își domolise curgerea și părea că dă să se oprească. În toată liniștea asta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Josse) de Momper, Primăvara 340 Joos (Josse) de Momper, Toamna 341 Lumea, în totalitate ei, este alcătuită din umbre, obiectele și-au pierdut corporalitatea: Umbrele vapoarelor alunecând pe mare, umbre instabile și acvatice ca niște tristeți ce vin și trec, lunecând peste spume. Umbrele păsărilor care zboară, ca niște păsări negre venite din fundul țărânii, dintr-un sumbru aquarium. Și umbra solitară, pierdută undeva în spațiu, a rotundei noastre palnete 342. Lumea reală și cea imaginată funcționează după o altă logică
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
au putut. Amare foarte sunt toate cuvintele IV Pe o poziție larg-cuprinzătoare amintind de Blaga, se situează un Nichita Stănescu frenetic, iscoditor, cu nostalgia cuvântului total, acesta de negăsit în dicționare, însă deschizând zariști cosmice sau relevând genuni interioare. Privirea lunecă lin de la cuvinte la necuvinte. "Poezia este o tensiune semantică spre un cuvânt care nu există, pe care nu l-a găsit. Poetul creează semantica unui cuvânt care nu există. Semantica precede cuvântul. Poezia nu rezidă din propriile sale cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
totuși: "Un singur râs" al celui fără nume ar putea "doborî păsările de pe crengi". O invocare-descântec adresată lui ("Limpedele meu mire") introduce într-un superb fascinans: "Întoarce-te, / Întoarce-te mai repede, / Spune zilelor să te lepede / Apelor să te lunece, / Stelelor să te-ntunece. / Îbchide ochii, florile / Pe care le privești se sting. / Păsările pe care le privești apun, / Apele se fac mai mici / Nu e vina ta că nu ești de aici. Închide ochii, / Nu e vina ta, limpedele
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Eu al celui ispitit de intermundii se pot recunoaște toți tânjitorii lumii, toți Ceilalți în proiecții simetrice. În Tripticul termenilor sau încercare asupra cuvintelor obsedează tipic mirajul "esenței a cincea" (quintesența), motiv de speculație filozofică-filologică; produs gnoseologic "imponderabil", inefabil, quintesența lunecă printre degete: "Nu este Formă, / ci doar o formulă / spre dezlegarea formulelor (...) / Printr-un foc nesfârșit, de a cărui natură tratez în Opuscul, / socot că se poate obține cristal de cuvinte, / Res intensissima, Forma formarum / și care e totuși numai
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
reverberații fascinante. Uneori trebuie să stăm în loc ori să ne regăsim sinele autentic privind îndărăt, în originar. Câte un pretext oarecare, bunăoară de ordin naturistic (ploaia, florile, anotimpurile) ori de alt gen (erosul, trecerea) și celelalte, duce în impalpabil; discursul lunecă de la desenul vibratil la reverie și meditație, acestea cu efecte de supra-text. De la concretul imediat, de la orizontul în lumină vie, se trece la ficțional, la visul treaz, la succedanee cu miez de poveste. Precum la Blaga, munții, spații arhetipale (repere
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
toate,/ retrase-n cochilii,/ Și înseși coarnele n-ar/ Mai ieși cercetătoare-n văzduh./ Toate privirile, toate,/ Sub pleoape retrase. Și palid,/ Strâns între buze, de mult,/ Zâmbetul mult așteptat.” Cartea marchează „un alt anotimp al ființei”, cu amintirile - „mătănii lunecând între degete” și poate fi citită ca document liric al trezirii din iluzii a unei generații: „Corabie, se depărtă tinerețea/ de mine / [...] și toate/ amintirile mele fluturând în înfrângeri albastre.” Domină confesarea dezamăgirii, a însingurării și dezolării după mari himere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
Singurul mod de a se exprima al acestor oameni era văicăreala: „niște ratați, nevropați și pesimiști, oameni de prisos”. Cuvântul „paria”, notează Cehov, definește perfect „omul decăzut, ajuns la ultima limită, prăvălit pe treapta de pe care n-ar putea să lunece mai jos”. Pierderea umanității, iată efectele reeducării prin ocnă. Singurul lor vis, fericirea, este reîntoarcerea În patrie: sunt mistuiți de dorul nestins de libertate, evadarea li-i speranța. Relatarea lui Cehov despre Închisorile țariste și sistemul birocratic și abuziv reprezintă
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]