5,997 matches
-
când Mar garet s-a sprijinit cu coatele pe ea. Din era așezat În fața ei, dar nu o privea, privirea Îi plutea În gol, peste umărul ei stâng. Avea o Înfățișare curată și Îngrijită, ca Întotdeauna, cămașa lui albă cu mâneci scurte nu era nici la sfârșitul zilei mototolită. S-ar fi zis că nu transpiră niciodată. Nu purta ochelarii cu rame groase și negre pe care-i ținea Întruna pe nas la lucru, iar lui Margaret i-a făcut plăcere
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
mare, când au dat peste câțiva băieți de la școala lor. Stăteau pe vine În așteptare, lângă asfaltul crăpat, la umbra unui mic migdal marin. — Salutare, băiețică, i-a zis unul dintre ei ridicându-se. Își scosese cămașa și-i legase mânecile În jurul frunții. Cămașa Îi cădea pe spate ca la șeicii pe care Adam Îi văzuse În cărți. Era mai Înalt decât ceilalți, iar când vorbea, glasul Îi alterna Între un chițăit copilăresc și un croncănit de bărbat. Ăsta-i orfanul
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
hotă rât Încă. — Păcat, a exclamat Din și s-a așezat Într-un fotoliu. Educația e viitorul țării noastre. Așadar, cine ești? Adam l-a cercetat mai Întâi. Era un om nu prea Înalt, subți ratic, Îmbrăcat Îngrijit, cămașă cu mâneci scurte și pantaloni de pânză cu dunga bine călcată până jos. N-avea cum să fie mai puter nic decât el dacă ar fi sărit la bătaie, i-a trecut lui prin minte. Asta dacă n-ar fi avut cumva
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
destrămați la vârfuri de când au fost curățați cu peria aspră. Tălpile scârțâie când Își mișcă picioarele. Imagine puternică, dar o să ducă ea oare la altceva? Da. În cameră sunt și alte persoane, mai exact trei. Unul poartă cămașă albă cu mâneci suflecate până la coate. Firele blonde de pe brațe sclipesc În lumină. Părul Îi e de culoarea nisipului, vocea nu-i seamănă cu a celorlalți. Omul acela e Karl. El discută cu un alt bărbat sau, mai exact, ascultă, pe când celălalt vorbește
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
noastre sunt o adevă rată catastrofă, dar relațiile personale nu s-au schimbat, a spus Bill. Într-o cămășă albastră, subțire, cu gulerul desfăcut care lăsa să i se vadă părul foarte blond de pe piept, Întins până la gât și cu mânecile suflecate până la coate, nu arăta deloc În ținută de birou. Prietenii mei localnici nu refuză Încă să mă mai vadă, a adăugat, mai avem o mulțime de treburi. — Ador felul În care Îți socotești tu prietenii „treburi“, i-a Întors
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
între dinții cleștelui și cercetat cu atenție de doctor, era întreg sau nu, slavă Domnului, era întreg! Căldarea aflată la îndemână era plină de tampoane înroșite ce degajau un miros fad, răscolitor. Era atunci vară, doctorul avea un halat cu mânecă scurtă, din porii proeminenți, roșietici de pe braț, ieșeau firicele firave de păr blonziu. Prin fereastra larg deschisă pătrundea către ei vuietul străzii. Cu scaunul rezemat de fișet asistenta moțăia cu o carte în brațe, cu fața învăluită de-o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
foarte departe, o lume ostilă ce-o înghițise pe Elena. Carmina o revăzu pe Elena, așa cum era îmbrăcată cu o zi înainte, cu rochița din barchet albastru cu bleu, cu guleraș alb, rotund din dantelă, puțin încrețită în talie, cu mânecă lungă, largă terminată cu o manșetă îngustă, strânsă pe încheietura mâinii cu nasture. Avea un aer atât de ingenuu, nimic din înfățișarea Elenei nu trădase zbuciumul, care, probabil, existase, o văzu cum pătrunde în lumea aceea depărtată, periculoasă, zgomotoasă, falsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la un dentist, unii parcă-s unși cu miere, zău așa. Angelescu, străin de gândurile Ninetei, continuă pentru el: Dar ceilalți? Un nou val de sânge ciudos îi inundă fața, ofta și gemea, își petrecea cu vădită dificultate brațele prin mânecile pardesiului, auzi, un hipertensiv, să urce zi de zi scările în atâtea blocuri și prin mahala să țină piept câinilor, nu că, nu se mai poate... Hai, hai, comentă în gând Nineta, fără să creadă în gemetele lui, lasă teatrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
apartament, și se respingeau fără să scoată o vorbă, fugeau unul de altul dar, ca un făcut, se întâlneau în cele mai neașteptate colțuri, în balcon, la frigider, în baie, în hol, la bucătărie. Sidonia bâzâia cu aspiratorul, îți suflecase mânecile și-și atârnase un șorț de bucătărie. Era foarte înciudată că femeia care venea de obicei s-o ajute la treabă, acum nu mai apărea, acum când avea mai multă nevoie de ea dispăruse de parcă o înghițise pământul. Se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de o altă oră, de mare pace interioară, petrecută acolo, în ceainărie, în fața unui bărbat ce i se așternuse înainte fibră cu fibră. Deja vedea diminețile lui singuratice, gestul reflex de a-și pieptăna cu degetele părul albit la tâmple, mâneca de la cămașă cu unul dintre colțuri îndoit, nodul la cravată destul de stângaci făcut, deja îl percepea, îl urma cu gândul la casa lui, acolo, undeva, departe și mai vedea umbra firavă a soției decedate ce se furișa în mintea bărbatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
corpul acoperit pretutindeni de tatuaje. M-a tot bătut la cap să-mi fac și eu unul, iar eu eram atât de îndrăgostită de el, încât până la urmă am acceptat. E o prostie. Din cauza lui nu pot purta rochii fără mâneci vară. — Ba eu, unul, îl găsesc fermecător. Ai zice că tocmai ți s-a așezat un fluture pe umăr. — Din păcate, are inițialele lui Bruce tatuate pe aripi. — N-am băgat de seamă. Dacă-l las la vedere, devine un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
corpul acoperit pretutindeni de tatuaje. M-a tot bătut la cap să-mi fac și eu unul, iar eu eram atât de îndrăgostită de el, încât până la urmă am acceptat. E o prostie. Din cauza lui nu pot purta rochii fără mâneci vară.“ „Ba eu, unul, îl găsesc fermecător. Ai zice că tocmai ți s-a așezat un fluture pe umăr.“ Eleanor se strâmba și opri bandă. Pleca de lângă combină, dar apoi se întoarse, ca pentru o ultima încercare. De data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
i-am povestit toată istorioara. Am uitat că al meu e deschis. — Nu mă interesează ce era închis și ce era deschis! i-o reteza Eleanor. I-ai povestit unui străin cu care n-avem nici în clin, nici în mânecă, lucruri extrem de intime legate de persoana mea, de mine, fără să-mi ceri permisiunea! Îmi pare rău, Ellie! Dar... — E scandalos, ce mai! Nu-mi vine să cred c-ai fost în stare să-mi faci așa ceva! — Ellie, ascultă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
ligheanul cu apă fierbinte În care dizolva și două linguri de sare de bucătărie, pentru ca apoi să-și țină picioarele În el timp de zece minute În speranța vindecării guturaiului, va masca micile inconveniențe ale paltonului: Îngustimea umerilor și scurtimea mânecilor. Ambele sesizabile doar pentru ochi versați. Piața Carolina era luminată ca o sală de bal. Risipa de lumină făcea inutile parcă paltoanele și căciulile de blană cu miros de naftalină și de lavandă. Purtate În virtutea obișnuinței, urmau a fi scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
căci era și el tată de familie. Cetățeana respectivă nici nu se sinchisi. Vorbea cu șeful „de așa manie” Încât se simți obligat să așeze cu grijă valiza unde se țin Îndeobște bagajele, după ce o șterse bine de praf cu mâneca vestonului, apoi se instală comod Într-un fotoliu, convins că totul se va sfârși cu bine și adormi. Alida Übelhart vorbea rar, zâmbind tot timpul, pe un ton concesiv, dispusă să ierte tonul agresiv al șefului de gară. Înțeleg că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cărți. La peste 30 de ani te poți opri din citit. Dacă nu ții cu tot dinadinsul să orbești... Se Îndreptă spre cuierul cu picior din verandă Înainte ca obișnuitele ei reproșuri să tulbure bucuria serii. Fularul, pus neglijent În mâneca paltonului, mătura dușumeaua de brad precum coada leneșă a unei vulpi purpurii un drumeag uscat de țară. Sunt gata, zise Flavius-Tiberius, punându-și ochelarii. Acum... Tăcu mirat: bătrânul adormise cu țigara stinsă În colțul gurii. Așa e de la o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
e ceasul, de fapt? Spre doișpe, domnu’ Șendrean... Și ce vânt te aduce la mine În toiul nopții? Gheretă se așeză pe scara spiralată și destul de Îngustă care ducea la mansardă și Începu să-și perie de zor chipiul cu mâneca mantalei. Cozorocul Îl vei lustrui după ce vei răspunde la Întrebare, zise Petru pe un ton imperativ. Sunt nefericit, domnule Șendrean... Clipea des, un tic nervos, accentuat În stări emoționale. Nu ești singurul, observă ironic Petru. Da’ numai că eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Leu plimba ibricul de alamă În nisipul Încins. Nemții de la Saturn așteptau cuminți să primească ceștile de porțelan alb În care domnul Leu avea grijă să pună mai Întâi o linguriță de caimac. Domnul Leu purta o cămașă bleu cu mâneci scurte și un papion roșu cu buline albe. Un cuplu tânăr s-a așezat la masa lui Petru. Și-au zâmbit Întruna Încurcați. Nemții au plecat râzând, ținându-se de mână, iar Petru s-a trezit cu un gust de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
au rămas cu ochii agățați de ea, bărbați și femei deopotrivă. Iar ea se Îndepărta de sicriu, ușoară totuși, În năvodul cleios al privirii lor, ștergându-și mereu ochii cu o batistă-năfrămuță albă-albuță, faină-făinuță, pe care o tot scotea din mâneca stângă a cojocului ei trois quarts, cu guler rusesc, ușor evazat și secuiesc de fel, culoarea ciocolății negre. 3. Și ea se făcea tot mai subțire pe măsură ce se depărta. Când a ajuns subțire cât o rază de lumină vineție, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mână care ținea o foaie de hârtie tipărită. — E un formular simplu, n-o să vă ia mult timp să-l completați. Am lipăit până la biroul de recepție, am lăsat geanta jos, am pus cușca motanului lângă telefon, mi-am ridicat mânecile hainei încercând să controlez picuratul apei, apoi am întors hârtia cu fața spre mine. Ea mi-a dat un pix și eu m-am întins să-l iau. Atunci am observat că femeia nu era scundă, ci stătea într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
vastele câmpii cenușii ale Manchesterului. Începu să burnițeze. Pelerina îmi era încă udă din cauza aversei de noaptea trecută, dar tot o luasem pe mine. M-am ghemuit, mi-am tras bine gluga pe cap și mi-am băgat mâinile în mâneci. Nimic nu e vreodată nemișcat, spunea răsuflarea umedă a vântului care mă învăluia, nu ai cum să te ascunzi de asta. Cred că în lume încă mai există un bloc mic din tăcerea primordială. De la 3 la 5 noaptea - o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
salivă, nu însă și vomă. Am înghițit, am icnit, am înghițit din nou. Nimeni tăcu și privi, cu fața-i asudată numai obraji scobiți și oase ascuțite în spatele ochelarilor. Își șterse lacrimile. — Iisuse, am spus, ștergându-mă la gură cu mâneca. Iisuse, îmi pare rău. — Da, zise Nimeni. Curând trebuie să iau niște pilule. Credeți că puteți să-mi aduceți aminte când e timpul să le iau? — Sigur, am spus, încercând să mă reculeg, dar cred că mai e doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și ițindu-se din coama lui rebelă îi făceau capul să semene cu un cactus dintr-aceia suspect de pufoși. Urme de pix albastru, negru, roșu și verde îi acopereau dosul palmelor, îi șerpuiau în jurul încheieturilor și antebrațelor, și urcau spre mânecile sumese, care nici ele nu fuseseră cruțate pe de-a întregul. Bucăți șifonate de hârtie și pagini strânse alandala îi umflau buzunarele pantalonilor negri, de școlar și halatul peticit și deșirat. Era scund și avea probabil șaptezeci de ani. Lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și întâmplă, lumea trăgându-și respirația ca marea care se retrage înaintea unui val tsunami, însă n-o făcu, nu răbufni. În oala aceea sub presiune, ceva cedă. Fidorous își scoase ochelarii cu rame groase și-i frecă meticulos cu mâneca halatului. Bătrân și ostenit, acum că furia dispăruse, își strânse rădăcina nasului cu degetul mare și cel arătător înainte să-și pună ochelarii la loc. — Ei bine, spuse el încet. Da, încuviință Scout. Mi s-a părut că era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nu am pe cine altcineva să întreb. Atunci, poate că n-ar trebui să mai întrebi și ar trebui să începi să gândești singur. Timpul nu e niciodată de partea noastră. Fidorous își dădu jos ochelarii și-i frecă de mânecă. — Viața e mult prea nesigură ca să lași lucruri importante nerostite. Se uită în jurul său și, văzând o pernă lângă peretele îndepărtat, îmi făcu semn s-o aduc și să iau loc. Am făcut-o, lăsând punga jos și așezându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]