537 matches
-
de frizuri încercate, topind prin răsuciri savante ale trunchiului faldurile de prisos ale togii, pelerinei sau bleizerului în care, drapîndu-se, străbătu o întreagă istorie punctuală a deghizărilor, transformând pe rând petecul de țărână ascuns sub parmalâcul cu boltă al șirei mărăcinilor în cabinet de machior, manichiurist, peruchier sau croitor. 18 DANIEL BĂNULESCU Ori măcar s-o reprezinte preferații tăi, Dan Deșliu și Mihai Beniuc, giganticii poeți ai Partidului. Despre care ai scris, citez, în aceeași Gazetă, că "puterea lor de sugestie
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Mergim la pădure? Aproape! Ai să vezi? Au străbătut drumul lung de câteva sute de metri, care desparte casa de pădure și s-au oprit În marginea Cociobenei, un teren foarte accidentat, cu râpi, dealuri mici și abrupte, tufișuri și mărăcini, unde pe porțiuni mai mici sau mai mari creștea o iarbă verde și frumoasă din care se Înfruptau animalele sătenilor. Cireada satului păștea În marginea pădurii, sub directa grijă a lui Ciulinel, văcarul satului. Au mers Împreună și au luat
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Știi să manglești cai? Gloabe? aruncă Mînă-mică. - Fac orice... - Bine, încheie hubărul și strigă lui Nicu-Piele: Pune mămăliga aia la fiert și adu drojdia să ciocnim cu bidiviul! Nicu cară un săculețe plin cu mălai și un ceaun, pitite în mărăcini. Le așternu în fața lor. Oacă plecă după apă. Alerga aplecat într-o parte și trupul lui scund se mistui repede în întunericul abia lăsat. - Da neamuri ai? mai cercetă Bozoncea. - Nu, zise ucenicul. M-a făcut mama de fată și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
după el, să nu-l ia la ochi sergenții. Dar cu privirea, tot prin curți. Punea geana pe ceva, noaptea se lăsa la baltă, la căpetenii. Dincolo de apa puturoasă nu călca nimeni. Era numai un stufăriș și un pustiu de mărăcini, deși, buboși vara și înalți. Noaptea, sub malurile scobite, ardeau focuri roșii. Nu-i vedeai. Aveau potecile lor ascunse spre marginea sălbatică a gropii. Lui Oprică îi plăcea să se laude, să bage frica în ăilalți. Cum îi vedea că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
plocoanele. Muierile țineau prosoapele lucrate în arnici, portocalele și lămâile învelite în foițe, iar bărbații, ploștile și gâștele gătite. Ce de petreceri! Prin februarie se ardeau gunoaiele și se reparau gardurile. Cerul se subția. Primăvara venea neștiută. Sub garduri încolțeau mărăcinii. Râpile galbene se umpleau de câini. Erau o ceată: al lui Gogu, al lui Chirică, ai mecanicului, ai lui Stere și d-ăi fără căpătu, ai gunoierilor. Javrele, cât vițeii, nu te-apropiai. În frunte, că mergeau ca la nuntă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
malurile. Al lui Chirică rămânea mai în urmă. Era beteag de un picior, că-l prinseseră grădinarii în bostani și-l schilodiseră. Din cauza lui era să se omoare omul cu oltenii într-o dimineață. Câinele, câine, dăduse prin gardul de mărăcini și răscolea brazdele. Pândarul de sus, poc! cu pușca de sare, drept în pulpa dulăului, care a luat-o de-a dreptul prin roșii, chelălăind, până acasă. Acarul lipea o cratiță în curte. Cam aprins, că era la începutul săptămânii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înmuiaseră oasele, și, dacă -lar fi prins, nu mai scăpa. În tinerețe, fugise de la pârnaie, era mai ușor. Ager, cu sângele fierbinte... Ce mai primăvară! Plesneau florile de salcâm și toată groapa era verde, verde, plină de dudău și barba-popii. Mărăcinii aveau tulpinile cât sulița. Vântul se încorda în ele ca într-o harfă. Și cădeau niște nopți line, cu stele albe și mărunte. Lângă baltă se aprinseseră iar focurile. Limbile lor lingeau iarba tânără. 226 Hoții veneau la apusul soarelui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
atâta liniște. Parcă stătea într-o apă. Dimineața bătea soarele și iarba se usca foșnind lingă ea. După amiază, umbra malului din fată creștea amenințător și parcă i se făcea frică. De la rampă picura mirosul gunoaielor încinse. Prin iunie înfloreau mărăcinii. Buruiana avea o tulpină lemnoasă, verzuie. Făcea la cap o gogoașă roșie, plină de spini, care se umfla ca un cimpoi. Alături creșteau loboda și pelinul argintiu. Pe frunzele lui se oglindea nopțile luna știrbă a Cuțaridei. Pământul mișuna de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sifoanelor fărîrm'tate. Pe urmă, începeau buruienile, o adunătură întinsă de scaieți scuturați, crescuți în pământul sterp. Coborâră. De sus, abia se zărea fundul gropii, în care sclipea balta, înconjurată de trestii. Mergeau pe poteci știute numai de ea, printre mărăcini și ghimpi. Alături, se surpau gunoaiele într-o mișcare liniștită. Rar, se auzeau ciocănitorile zgflțute de vânt la grădinari. Cerul avea o leșie murdară în scamele norilor joși. Pasul Vetei crescuse și studentul abia se ținea pe urmele ei. Dintr-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îndemnau pe tăinuitori să-l dea pe mâna politiei- Omorâse oameni și-l așteptau ocna și sila. Ca niște câini îl încolțeau. Dar caramangiul era îndrăzneț și hotărât. Le scăpa printre degete. Primăvara, ca o cringhiță. Înflorise măceșul și florile mărăcinilor cât pumnul! O iarbă sălbatică acoperea fundul neumblat al gropii. Gheorghe i-a spus celui tînăr: - Haide să mai schimbăm locul. Nu e bine să stăm numai aici. Umblau hoții pantaraura. Zicea Paraschiv: - Decât să mă bage iar la mititică
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
viața mea interioară, da’ ar fi dacă n-aș avea o viață exterioară așa nasoală - am tot ce trebe pentru asta, am echipamentu’. Sheila n-are nimica din astea: viața ei interioară e ca un nenorocit de deșert pustiu. Numai mărăcini, după părerea mea. Da’ după ea, ce vezi pe dinafară contează. Viața mea era doar magazinul și mama, în afară de ea, și-i plăcea să-i aduc aminte de asta. Da, se simțea minunat: un carusel social de-a dreptu’, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
anul care tăia veacul în două felii egale, i-a rămas cel mai bine întipărită în memorie, nu pentru natura și florile trezite la viață, ci pentru baia în apa rece ca gheața în apropierea căreia, în mijlocul unor tufe de mărăcini uscați, mai existau pete alb-murdare de mersolat ca în zonele de tundră, un fel de zăpadă încă ne topită, amestecată cu noroi. Cu toate acestea, nimeni nu a răcit, nimeni nu s-a îmbolnăvit, dar nici unul din participanți nu a
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
au ca pîine decît rădăcina de bucsau. 5. Sunt izgoniți din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după niște hoți. 6. Locuiesc în văi îngrozitoare, în peșterile pămîntului și în stînci. 7. Urlă printre stufișuri și se adună sub mărăcini. 8. Ființe mîrșave și disprețuite, sunt izgoniți din țară. 9. Și acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor; am ajuns de batjocura lor. 10. Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în față. 11. Nu se mai sfiesc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
Îmbărbătare „Tu ești singurul element solid pe care se sprijină invidioasele spații, ești arborele vieții țîșnind În sus ca un gheizer sfîșiind cerul“ și acolo În urma uitată printre resturile pădurii carbonizate burta căscată a lupoaicei, țîțele ei calde Încă stropind mărăcinii cu lapte. Dragoste. Singurătate... această liniște care-mi acoperă gîndul lui. Și scena iatacului. Actul II. Tabloul V. Privighetoarea cîntă, mierla cîntă, guguștiucul cîntă. O singură dată În viață ai șansa să vezi Cometa. Într-o clipă de neatenție - ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cumpărături; cu restul de la pâine, avea voie să-și cumpere o napolitană. Apoi se ducea să aducă lapte de la fermă; bidonul de aluminiu plin cu lapte călduț se legăna În mâinile lui și, la căderea nopții, pe drumul mărginit de mărăcini, Îi era puțin frică. Acum, de fiecare dată când se ducea la supermagazin trăia un calvar. Totuși, produsele se schimbau, apăreau tot timpul noi sortimente de mâncăruri congelate pentru celibatari. Recent, la raionul de carne de la Monoprix, văzuse - pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Zebah și Țalmuna în stăpînirea ta, ca să dăm pîine oștirii tale?" 7. Și Ghedeon a zis: "Ei bine! după ce Domnul va da în mîinile noastre pe Zebah și pe Țalmuna, vă voi scărpina carnea cu spini din pustie și cu mărăcini." 8. De acolo s-a suit la Penuel, și a făcut celor din Penuel aceeași rugăminte. Ei i-au răspuns cum îi răspunseseră cei din Sucot. 9. Și a zis și celor din Penuel: Cînd mă voi întoarce în pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
m-ați batjocorit, zicînd: " Oare mîna lui Zebah și Țalmuna este în stăpînirea ta ca să dăm pîine oamenilor tăi obosiți?" 16. Și a luat pe bătrînii cetății, și a pedepsit pe oamenii din Sucot cu spini din pustie și cu mărăcini. 17. A dărîmat și turnul din Penuel, și a ucis pe oamenii cetății. 18. El a zis lui Zebah și lui Țalmuna: "Cum erau oamenii pe care i-ați ucis la Tabor?" Ei au răspuns: "Erau ca tine, fiecare avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
noi printre spinii ascuțiți, fără să ne pese de zgârieturi - eram rupți de țepi, bătuți peste față și peste mâini de crengile uscate, În timp ce colbul stârnit din pământul sfărâmicios ne umplea nările și ochii. O stâncă. Încă o tufă de mărăcini uscați. Un trunchi de copac doborât de vânt. Apoi, apa Învolburată! - curgea sub ochii noștri, cristalină și vuitoare, făcând bulboane și Împroșcând spumă. - Copacul ăla, ne spuse, Enkim, arătând un bulumac uscat ce atârna deasupra unui mal scund. - Copacul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ochește precis, nemilos. Ce să facă el cu prizonierii!? Abia dacă îi mai rămâne o țigară lui. Aerul e tot mai tare și respirația îl face vizibil ca o locomotivă: a naibii treabă!. Auzul îi țiuie de cartușele care seceră mărăcinii. Stârcii și guzganii aleargă înnebuniți. Explozii firave îl caută la rădăcina bolovanilor mai răsăriți. Inima lui Leonard se zbate entuziasmată. Peste ea, în buzunar, se află scrisoarea. Scrisoarea către cei de acasă cu mesajul de adio al unui eventual erou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se întorceau, spre seară, încărcate cu trunchiuri de brad sau de fag, precum și carele, cu loitre înalte, ce aduceau fânul ori otava din livezile de la poalele muntelui. De o parte și de alta, garduri de nuiele, întărite de tufe de mărăcini vii, separau drumul de fânețe. Pe locurile unde pământul nu era strivit de roțile carelor, nici amestecat cu bolovani, creștea iarbă, bună de păscut, cât permiteau ferigile care năpădeau părțile mai umede. Existau și mici poieni, unde puteam întîrzia mai
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
el. Nu mai vezi copii, în urma vacilor, cu bățul pe umeri, dimineața, și cu bățul târât prin țărână, seara, cum mergeam noi, mereu, plini de importanță. De altfel, nu prea mai sunt nici vaci, iar Calea Secii e năpădită de mărăcini. Nu mai poți sui pe ea nici cu piciorul. N-o mai folosește nimeni, e un drum mort, părăsit. Nu mai există nici gardul pe care am stat în cumpănă. E o plasă de sârmă ghimpată acolo, cu mărăcini. Au
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de mărăcini. Nu mai poți sui pe ea nici cu piciorul. N-o mai folosește nimeni, e un drum mort, părăsit. Nu mai există nici gardul pe care am stat în cumpănă. E o plasă de sârmă ghimpată acolo, cu mărăcini. Au dispărut și nucii sub care, pe o măsuță cu picioarele înfipte în pământ, am scris, în două veri, o parte din "Reabilitarea Evului Mediu". Dar progresul, cu părțile lui bune și părțile lui proaste, este o fatalitate, chiar și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
am făcut instrucție nu s-au făcut avansări. Mai târziu, cine știe?... Dacă n-o mierlesc, poate ajung și sărjănt. Locotenentul a rămas pe gânduri: „De ce l-am lăsat eu pe sergentul Limbosu să-l tăvălească prin toate glodurile și mărăcinii câmpului de instrucție? Drept să spun, la început nici eu nu-l aveam la suflet pe flăcăul acesta. Prea te privea nu știu cum când îi făceai o observație. Îți arunca doar o privire care te plesnea ca o țandără de cremene
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pe front, unde fiecare minut înseamnă acțiune! Și cum răspunzi comandantului de grupă? ... Aud?! Limbosu se foia de pe un picior pe altul, privind pe furiș spre grupă. Hai, sergent! Raportează, așa cum m-ai învățat pe mine trântindu-mă în toți mărăcinii și prin toate bălțile.Hai, curaj! Săăă... trăiți, domnule sergent... sunt... sunt sergentul Limbosu... per... permiteți să ra... raportez! Deajuns, sergent! În front, marș! Locul tău e ultimul din grupă! Limbosu s-a întors de voie și a făcut primul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ce o află. 15. Păziți-vă de proorocii mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt niște lupi răpitori. 16. Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? 17. Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. 18. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. 19. Orice pom care nu face roade bune, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]