549 matches
-
s-o rostească: - Vis, vis. De atunci, mărunțeii i-au spus Unu Vis Vis, iar ei au priceput iute ce vroia să spună acest cuvânt, căci despre vise puteau să ne Învețe foarte multe. După mai multe zile de mers, mărunțeii ne scoaseră din pădure. În fața noastră se așterneau dealuri molcome, acoperite cu ierburi Înalte, care se unduiau la nesfârșit către Miazăzi. M-am grăbit să mă cațăr pe dealul cel mai Înalt, doar-doar aș vedea puntea de pământ care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Îmi Însemna drumul. Din ce spusese N’jamo, urmăritorii rămăseseră cu mult În urmă, așa că puteam să pierd două-trei zile doar ca să-l atrag pe Enkim În cursă. Tot mergând așa Însă, deodată am ajuns la poalele unor munți Înalți. Mărunțeii se speriară, dar ne urmară voinicește până ce ajunserăm pe o culme stâncoasă, despădurită. Era o zi Într-atât de senină Încât Îmbrățișarăm, dintr-o singură privire, mai mult pământ decât văzuserăm toți laolaltă În toate viețile noastre puse cap la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu două fețe. Când ne-a ajuns din urmă, se vedea pe chipul lui că era din ce În ce mai Îngrijorat. Începu să-i vorbească Runei, amestecând În furia lui surdă cuvintele simple, de rând, cu vorbele grele și cu păcănituri de-ale mărunțeilor. La asfințit, am ajuns Într-o vale largă, cu aer răcoros și bun, plină de ape care se Înmănuncheau. Atunci am văzut un animal pe care Tatăl Îl făcuse, probabil, după ce băuse prea multe burți de vin. Animalul acela era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
două-trei staturi de om. Avea blana galbenă tărcată cu pete cafenii, iar la cap semăna cu o capră. Rumega. Păștea, dar nu iarba care se afla din belșug În vale, ci frunzele și fructele din copaci. Trăia În turme, iar mărunțeii lui N’jamo se și pregătiră să doboare unul. Animalele erau atât de sperioase Însă Încât o luară la fugă de Îndată ce ne văzură de la marea Înălțime a ochilor lor. - De ce nu mai vorbești cu mine, Krog? veni Enkim În noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Unu Într-o blană și plecară fără alte vorbe, În beznă. Porniră spre Răsărit. M-am prefăcut că nu-mi pasă și m-am trântit În culcușul meu. După o vreme Însă, l-am chemat la mine pe unul dintre mărunței. Îl chema Kikil și era foarte sprinten. - Ia vezi tu, Kikil, unde se duc Enkim și Runa. - Plecat de tot? Supărați? Întrebă el. - Da. - Luat și Unu Vis Vis cu ei? - Da. Du-te și vezi Încotro au luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Du-te și vezi Încotro au luat-o. Kikil era mult mai nou În ale cuvintelor așa că Își dădu drumul la lacrimi cât ai clipi, dar mă ascultă. A doua zi dimineață, când să plecăm, Kikil nu se Întorsese. Ceilalți mărunței se Întristară când aflară de plecarea lui Unu dar, cel mai bătrân dintre ei le reaminti: - Ne-a spus el, N’jamo, să nu stăm prea aproape de copilul ăsta, căci Îl vom Îndrăgi prea mult. N’jamo știa că Unu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
privit pe Logon. - Mai bine-l ucideam, i-am spus. Și nu pentru că-l iubeam așa de mult. - Las’ că are Tatăl grijă de el, Încercă el să mă Împace. Pe la miezul zilei se porni un vânt furios dinspre Miazăzi. Mărunțeii nu mai văzuseră niciodată așa ceva și se băgară unii În alții, precum oile. După-amiază, furtuna se Înteți și se porniră niște fulgere cumplite, care scuturau pământul de parcă ar fi fost o frunză uriașă. - Ai mai vânat vreodată pe furtună? mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
două dintre ele și le-am luat blănurile și măruntaiele, după care ne-am continuat drumul prin zloata Înghețată, fără să ne mai odihnim. Spre dimineață, am dat de un adăpost săpat de mâna omului și, abia acolo am poposit. Mărunțeii nu știau să argăsească, așa că eu și Logon le-am arătat cum se face, iar ei tare s-au mai bucurat. Am pornit Încă o dată la vânătoare și, de astă dată, am doborât un fel de bivol cumplit, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și, de astă dată, am doborât un fel de bivol cumplit, cu un singur corn, uriaș și gros, ce părea să-i crească din nas. Ne-am chinuit să-l jupuim cum ne-am priceput mai bine, făcându-i pe mărunței să râdă de noi ținându-se cu mâinile de burtă, după care ne-am lăsat păgubași. - Sunteți tare viteji dacă ați dat jos un nas-mare din ăsta, ne zise Kikil. Numai că nu-i bun de mâncat. E bun la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ați dat jos un nas-mare din ăsta, ne zise Kikil. Numai că nu-i bun de mâncat. E bun la altceva, ne făcu el cu ochiul și, Împreună cu ai săi, Îi smulse cornul, chestie care le făcu pe femeile cele mărunțele să-și dea coate. - Cu pilitură de corn din ăsta, bărbatul nu obosește niciodată, chiar de s-ar duce de la o femeie la alta, nopți de-a rândul, ne zise Kikil. Spre seară, s-a făcut frumos deși dinspre Miazăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
departe, spre Miazănoapte, prin ierburile Înghețate. Ne-am ridicat din culcușuri și am privit spre Miazăzi, dar n-am zărit nimic care ar fi putut să le sperie. Se auzea doar forfota animalelor care alergau, mugind, behăind, urlând și chirăind. Mărunțeii ne priveau cu ochii mari și țineau strâns de sulițele lor scurte, gata de luptă. - Stați liniștiți, le-am spus. Pentru ce cred eu că vine spre noi, nu s-a făcut Încă sulița care să-l poată doborî. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să se prăvălească din văzduh doar ca să ne facă una cu pământul. În față se Întindeau câmpii acoperite cu ierburi Înalte, Îmbrăcate În gheață și răsucite de vânt. Îi auzeam pe vânătorii cei vânjoși cum Îi luau În râs pe mărunțeii cu care venisem din pădure, dar oamenii lui N’jamo erau dârji și nu rămâneau În urmă, oricât de iute am fi mers. Dacă lungeam pasul, Începeau să țopăie precum țâncii, oameni și femei deopotrivă, făcându-ne pe toți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cei ce-mi luaseră urma peste atâtea și atâtea tărâmuri. - Știi ceva, Logon? Așa-s de supărat, că aș bea niște vin din acela... - De ce n-ai spus mai devreme? - pufni el În râs și Îl chemă pe unul dintre mărunțeii lui N’jamo. Netrebnicul! Căra cu el o burtă dintr-un fel de vin amărui, pișcător. Am dat să sorb din el precum un bou Însetat, dar Logon mă opri: - Când am luat-o pe urmele tale, Îmi spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
parul fleșcăit al Tatălui, frate păcălit al lui Moru care acum trebuie că tândălea prin vreo peșteră sau pe vreo pășune, uitându-se la vreun foc și trăgând vânturi? Aveam chef să plâng un pic. Sau, puteam să omor câțiva mărunței din aceia, sau chiar și niște vânjoși, dintre cei lăsați de Bulut - aveam chef până și de asta, doar ca să le arăt că prostul de Krog era și el bun la ceva. Sau, puteam să-i fac lui Logon ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
noi aia o să facem... Păi, da, că la asta erau cuvintele cele mai bune. Unul vroia ceva și ăilalți spuneau că da. Chiar Începusem să mă gândesc la vremurile alea, În care unii micuți și slăbuți de tot, ia, ca mărunțeii lui N’jamo să zicem, vor fi căpătat puterea prin vorbe. Asta dorea nesăbuitul ăla de Moru, fir-ar să fie: să Împartă aceleași vorbe tuturor, numai ca să asculte unii de alții fără să crâcnească. În clipa aceea, un negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să-mi pară că atinge vârful suliței. Apoi, am Înfipt ce-a de-a treia suliță, astfel Încât celălalt capăt al ghețarului să se afle În dreptul vârfului ei. Apoi, am ieșit cu grijă dintre sulițe și am pus pe unul dintre mărunței să aibă grijă de ele ca de ochii din cap. - Nici vântul să nu le clintească din loc, auzi? M-am plimbat, am mai băut niște vin din acela pișcător, după care m-am trântit pe o limbă de nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pusese ochii pe una dintre femeile acelea negre, din neamurile lui Bulut și care se Întorsese din drum ca să vină cu noi. Femeia era de două ori cât omulețul, avea un om al ei și era frumoasă de pica, dar mărunțelului nu-i păsa: era Încrezător că o va face femeia lui, lucru care Îl veselea peste măsură. Fiind vorba despre femei, habar n-aveam ce sfat să-i dau așa că, după o vreme, l-am lăsat să râdă de unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Strecurându-ne printre pietre, am ajuns Între două stânci ascuțite și am privit spre Miazănoapte. - Sunt patru oameni. Doi sunt blonzi din ăia Înalți. Unul e un brunet cam prea gras din neamul lui Logon. Iar al patrulea e un mărunțel de-al lui N’jamo, ne șopti Barra. Nu vedeam nimic. Mi-am Încordat privirea și, cum vântul bătea spre noi, am Început să adulmec. N-a trecut mult și am simit un miros acrișor de sudoare, amestecat cu mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne șopti Barra. Nu vedeam nimic. Mi-am Încordat privirea și, cum vântul bătea spre noi, am Început să adulmec. N-a trecut mult și am simit un miros acrișor de sudoare, amestecat cu mirosul de fum pe care toți mărunțeii lui N’jamo Îl răspândeau după alergătură. Abia apoi am simțit mirosul de piele groasă de bivol, din cei ce creșteau pe tărâmurile noastre de departe. După o vreme, i-am zărit și eu pe cei patru. Se trântiseră Îndărătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spus că era un semn bun. 32. Kikil avea cei mai buni ochi dintre noi toți, așa că pe el l-am trimis pe cel mai Înalt pisc care se ridica În fața noastră. Soarele a asfințit de două ori Înainte ca mărunțelul să se Întoarcă. - Pământul ăsta se Întinde către Miazănoapte cât vezi cu ochii. Departe-departe de tot, se lăbărțează către Răsărit, dar către Apus nu se vede decât Marea cea mare. De cealaltă parte a apei, parcă aș zice că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
avea capul lipsit de păr - ei bine, chelul ăsta zădărnicise trădarea spânului de Dupna, ceea ce, părea să lege și mai bine povestea spusă de Gupal. Se auziră strigăte dinspre pădure și, În scurtă vreme, Kikil Își făcu apariția În fruntea mărunțeilor lui. Între ei: Logon, ținut strâns de brațe și Înconjurat de sulițe ațintite spre el. Nici nu l-am privit. Nici pe mine nu m-aș mai fi privit dacă aș fi fost În alt trup. I-am lăsat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
asemenea tuturor oamenilor mari, nu mai știam să privesc iscoditor la lucruri, ceea ce, știi bine, e semn de moarte. Am ieșit din casă și am trecut atât de aproape de Logon Încât i-am simțit răsuflarea. El scuipă În urma mea, iar mărunțeii Îl Împunseră cu sulița În șale, cât să-i amintească cine prinsese pe cine. Logon scuipă din nou Însă. - Lăsați-l, am spus. Măi Enkim, măi... am Început, dar iarăși n-am știut ce să-i spun. Și eu, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
facem cu Logon, măi Krog, măi? Întrebă Kikil. - Îl legăm și-l târâm după noi. Să muncească pentru noi cu brațele și cu picioarele, ca să-l dezvățăm să mai dea din gură. Logon fornăi, gata-gata să scuipe din nou, dar mărunțeii Îl Învățaseră deja și-l plesniră cu putere, Îndoindu-l de șale. M-am apropiat de el. - Ce te-a făcut să bați atâta drum după mine, măi Logon? Ce poftești tu? Nu-mi răspunse. - Și mai ziceai că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
văd. Acum vreau să mă sfătuiesc cu Vindecătorii mei. Abia apoi am apucat să văd de Enkim și de Runa pe Îndelete. - Ce face Unu Vis Vis? - i-am Întrebat. Pe Unu Îl lăsaseră Într-un luminiș, În grija unor mărunței de-ai lui Kikil. Unu Începuse să alerge deja și spunea și el câteva vorbe, acolo. - Dar tot o să vreau să Învețe și glasul din minte, Îmi zise Enkim. Am mai sporovăit despre Unu, le-am spus și eu despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și vâna prin jurul iscoadelor lui Scept, râzând ca prostul. Atunci, i-am spus că vreau să ne ducă, pe mine și pe Runa, În sat, În preajma casei În care dormi tu, iar el așa a făcut. A mai pus niște mărunței de-ai lui să-i pândească pe vânătorii cu coarne de cerb, ca să ne dea de știre când vin Încoace, după care s-a pus și el pe pândit. Ce s-a Întâmplat mai departe, știi... - Eh, să vedem ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]