545 matches
-
va muri și feciorul lui cel mare: povestind, până pe patul de moarte, despre pitorescul lucrurilor din trecut, al căror observator atent și amuzat fusese. Așa arăta tatăl meu. Iar lângă el, până a-și vedea cei cinci copii rămași Încă mărunței, ardeleanca de mumă-mea, Maria din șercaia Făgărașului, de bun soi și de bun-simț țărănesc, dulcea și blânda de ea, cum nu se mai poate, anume pentru a domoli firea lui aspră, străină, neastâmpărată și himerică, și pe care noi
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
neinspirate; sau surâzând și râzând cu dințișorii ei perlați printre care am dibăcit, de m-am cutremurat, cei doi canini fioroși ca de mică bestie carnasieră, gata să mă sfâșie. Iar alura ei androgină, cu pulpele și talia Înaltă, sânii mărunței și gâtul lung, nu trezea, desigur, apetiturile mele concupiscente, cât, aș zice, oarecari rămășițe uitate din mai știu eu ce antice predispoziții de un gust sau de o esență aticistă. Așa mi-a ieșit Înainte Într-un ajun de Crăciun
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Sturdza-Vițel de la capul Podului Mogoșoaiei, urcioare din care beam pe vremuri, În tovărășia neuitată a prietenilor și camarazilor, astăzi dispăruți, de la revista noastră Ideea Europeană, tulburelul Înăsprit care, turnat cu urciorul În ulcele din târgul Râmnicului, arunca În sus stropi mărunței și iuți, ca Înfiorați parcă de atingerea prietenoasă a vinului dat În fiert cu pământul ars și nesmălțuit. „Că-i mai dulce vinul din oală decât din păhar“, zicea bunul Dabija-Vodă, „carele bea vin mai mult din oală roșie decât
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
care la un moment dat îi face răzbunători. Simt nevoia să plătească niște oprimări mocnite din arborele genealogic. Nu se iubesc îndeajuns, își adaugă mereu alte cauze, ca să nu se iubească chiar deloc. Turnătorul nostru din dormitorul A era bocciu, mărunțel, vânjos, pistruiat, indigest, mohorât și ducea la bătaie. O jivină rătăcită printre oameni. Îi puneam pătura-n cap imediat după stingere, iar el mai icnea uneori, dar de urlat, ca turnătorul lipsit de orice urmă de demnitate din dormitorul B
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
numai că fusese atras de operațiile la microscop, dar tot ce era mic părea să-i priască. Și casa, care era bătrânească și pitică, și cățeii de câte două kile fiecare, și soția, care chiar și când purta tocuri era mărunțică și se pierdea printre elevi. Rășcanu nu s-a mirat deloc când, sunând la poarta „vilei muncitorești“ în care locuiau odinioară alde Ceampălău, persoana care a ieșit să-i deschidă, în halat și papuci, urduroasă și ciufulită, era chiar vaca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
i-am replicat; am ieșit pe coridor și am stat la o fereastră, urmărind cum se întunecă stepa ucraineană, trepidam din toate încheieturile, mai dur decât vagonul; într-un târziu se aprinseră luminile și din compartimentul alăturat apăru un tip mărunțel, în pijama, care mă luă la fix într-o română veselă, întrebându-mă „ce mai faceți?... Ce mai face revista Cinema...?” - și, pentru a nu mă șoca, probabil, prea violent, mi se recomandă - „Enescu de la agenția economică din Moscova...” - continuând
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
sulițe din lemn de tei, puști de soc, foarfeci) fac și ele parte din registrul burlesc : „Toți aveau legat la gât/ Câte-un foarfece-ascuțit,/ Pe vrăjmaș când l-or vedea,/ Iute-n foarfece să-l ia/ Și să-l taie mărunțel,/ Precum tai la pătrunjel” <endnote id="(702)"/>. În mod firesc pentru structura acestei „jidaniade” eroicomice, oastea clachează de spaimă la primul lătrat de câine : „- N-auzi, bade ? Latră-un câine !/ Fugi degrabă, mergi de-l leagă,/ Că se tem voinicii
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
cap de locuitor, din care chilienii, mâncători de carne de vită în special, nu consumau decât 15 kg, restul făcându-l făină de pește, folosită ca aliment pentru vite, păsări etc. Atașatul comercial era un tip de 35 de ani, mărunțel, 1,50 m și 50 kg, deci categoria "pană". Mare fumător și "degustător" de tării, căsătorit cu o blondă "nefericită" (a dat divorț la întoarcerea în țară și bine a făcut), având un copil, o fetiță drăguță. Ca "pile" avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
un alt domn bătrân, renumitul pictor de peisaje marine, Aivazovski. Își amintea că pictorul spusese (repetând fără Îndoială ceea ce spusese de multe ori) că În 1836, la o expoziție de tablouri din St. Petersburg, Îl văzuse pe Pușkin, „un tip mărunțel și urât cu o nevastă frumoasă și Înaltă“. Asta se Întâmplase cu mai bine de jumătate de secol În urmă, când Aivazovski era student la belle-arte, și cu mai puțin de un an Înaintea morții lui Pușkin. Își amintea de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Cruciadă"... se frăsuie Luca Arbure. "Dacă", murmură Ștefan. Eu am strigat. Cât i-am rugat: "Veniți! Veniți!" "Vox clamantis in deserto". Păcat! S-a pierdut o mare ocazie, protestează Țamblac, bătând unde-l durea: Constantinopolul. Acu, vor înțelege... Dacă noi, mărunței cum suntem, "am putut", cu atât mai mult împreună, cu toții, uniți... Ne-am aflat noi mai firoscoși și-am ridicat steagul. Am știrbit iataganul turcesc. Am dovedit că "se poate"! O salvă bubuie pe metereze... Șendrea se dezlănțuie: Vestea strălucitei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Tăutu îi însemnează. Tăutule! Repede! Izvodește-i! Pe fiecare: ce și cât dă. Grăbește-te până nu se răzgândesc să dea mai mult. Bucurați-vă! strigă Ștefan. Vă adunați comori în Ceruri! Domnul din Cer și Domnul de pe Pământ, mai mărunțel -, vă mulțămesc, din inimă vă mulțămesc! Acu, iertați-mă și voi, reia el, după o tăcere îndelungată, cu ochii în pământ. Ce să fac? spune și se așează pe treaptă, lângă Țamblac. Auzi? "Comori în Ceruri", mormăie el. Dac-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sforile și noi tragem ponoasele, protestează Șendrea. "Marile Puteri" nu privesc cu ochi buni ridicarea capului micilor popoare ce năzuiesc neatârnarea, socotind că aiestea au "prea multe pretenții"! se oțărăște Ștefan. Vae soli! îi deplânge Țamblac. Vae Ioane! Vae!... Așa, mărunței cum ne vezi, când ne-a venit la socoteală, le-am tras câte o scatoalcă, să ne țină minte... Aiasta ne-a hărăzit soarta aici, la Porțile Europei, înconjurați de împărății vrăjmașe ce se bat în capete, ca munții din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bolșevici și menșevici, comuniști și socialiști etc.). În sesiuni învățam împreună cu Corina, cu alte două-trei colege, la facultate, în câte o sală de seminar liberă. Câte o colegă mai conștiincioasă, Anca și nu mai știu cum de obicei, o fată mărunțică, înțeleaptă, care părea din această cauză mai în vârstă, fără să fie însă, citea din notițele ei, iar noi, ceilalți, căutam să băgăm la cap. Ne dezvoltam astfel memoria auditivă, băieții mai ales, mai leneși din fire. Uneia din fetele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Comitetul Județean. Fața lui semăna cu o pâine abia scoasă din cuptor. Radia de bunătate și era mereu zâmbitor. M-a poftit să iau loc într unul din cele două fotolii uriașe în care am dispărut aproape complet. Ești tare mărunțică, mi-a spus cu glas blând și plin de înțelegere. Trebuie să te impui prin alte mijloace, deoarece fizicul nu te va ajuta aproape deloc. Nu ar strica să mai pui câteva kilograme pe mata. Tovarășe prim, am spus luându
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
avea ceva de spus și de comentat. Casierul nu ieșea din cuvântul ei. Erau amândoi oameni primitori și masa lor era mereu întinsă pentru oaspeții de la județ, dar și pentru noi, cei de la primărie. Agentul agricol, un bărbat fără vârstă, mărunțel și slab, îmbrăcat neglijent, adeseori nespălat, era mai mereu plecat pe teren de unde venea mirosind a țuică, a usturoi și a picioare transpirate. Se învoia adeseori, deoarece era student la Facultatea de contabilitate, pe care o urma la fără frecvență
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
de kilograme când ai venit, iar acum ai șaizeci. Erai ruptă de foame, iar acum ești ghiftuită de fripturi... Avea dreptate. Mă îngrășasem. Era sarcină de partid să pun câteva kilograme pe mine, să arăt impunătoare, căci eram firavă și mărunțică și aceasta nu se prea potrivea cu funcția de primăriță de țară. În clipa următoare, unul dintre „revoluționari” a înșfăcat preșul de la ușă. M-am trezit cu acesta aruncat în față odată cu un torent de înjurături și insulte de nespus
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
locuitor, din care chilienii, mâncători de carne de vită în special, nu consumau decât 15 kg, restul făcându-l făină de pește, folosită ca adaos în hrana pentru vite, păsări etc. Atașatul comercial era un tip de 35 de ani, mărunțel, 1,65 m și 55 kg, deci categoria "pană". Mare fumător și "degustător" de tării, căsătorit cu o blondă (a dat divorț de el la întoarcerea în țară și bine a făcut), având un copil, o fetiță drăguță. Ca "pile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
lipsire; Și o ocă băutură, Căci făcutele nenumărate Să-i de nouă gînditură; Sunt cu beția-ncurcate. Pe la multe făgădăi, Vezi veselii și bătăi, În care dă rusu strigare Deci intră și moldovanul, Căutând în pungă banul, Dar găsind el mărunțele, Strigă să-i de plăcințele. AL. DONICI Fabula a înflorit în această vreme, mai ales că permitea aluziile politice. Dar vreun fabulist care să atingă limitele artei nu întîlnim, și basarabeanul Al. Donici (1806-1866) face figură onorabilă doar printr-o
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
apropieri între impotența lui caricaturală și lumea de basm a poeziei. Procedarea este a picturii, unde pruncul apare, ca la Perugino, în goliciuni naive și miniatural diforme, într-un cerc de magi și îngeri: Scoți scufița, de zăduf, Aburos și mărunțel Și rămâi cu tâmple goale, Pe întinderea albastră. N-ai pe cap decât un puf Unde-am mai văzut și când, Bălăior de lână moale. Eu mă uit din colț la el, În văpaia din fereastră Ce icoană florentină Cu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
despre acest birt voi vorbi mai târziu. Alături era curtea caselor Rioșanu. Pe stânga 179, plecând din str. Paris, unde s-a construit localul cinema to grafului Lux, era un local de bancă, era banca Poumay 180, apoi niște căsuțe mărunțele. Nimic din ceea ce e astăzi, bineînțeles nici Hotelul Bristol 181 nu exista, nici construcțiile de alături. bucureștiul în 1871 125 173. Aparținând bijutierului Carapatti; erau situate pe strada Academiei, peste drum de Pasajul Majestic (v. George Costescu, Bucureștii vechiului regat
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
mai are înțeles. „Sânge-rece“ era un alt tip bucureștean. Era dement de-a binelea. Era neamț de origină și se numea Wentzel. Nu-mi dau seama cum a dobândit această poreclă, știu numai că, de câte ori ieșea pe stradă îl vedeam mărunțel, îmbrăcat în haine uzate, fără guler la cămașă și gonind repede. De cum îl zăreau, copiii, birjarii, toți oamenii din popor imediat îl luau în primire. Din toate părțile răsunau strigătele: „Sânge-rece! Sânge-rece“, iar el, furios, făcând spume la gură, alerga
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
era un tip foarte cunoscut pentru un viciu rușinos pe care îl practica. Fusese de foarte multe ori surprins chiar în locuri publice, fusese arestat, bucureștiul în 1871 155 299. V. mai departe, pp. 200-201. dar, bineînțeles, fără urmări. Era mărunțel, slab, purta barbete negre rusești și era sașiu. Numele său era Ionescu și profesia: funcționar public. De altfel Ibric era universalmente cunoscut. De câte ori trecea pe stradă era privit cu repulsiune și aproape toată lumea îl arăta cu degetul.* viața bucureșteană Viața
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Dar, de asemenea, întregul București circula în zilele hotărâte. În salonul d-nei Oteteleșanu n-am intrat, pe când în salonul prințului Grigore Suțu veneam în vizită de două ori pe an, la onomastice. Protocolul era cunoscut. Prințul Grigore Suțu, un om mărunțel cu mustăți lungi și arnăuțești, acum încărunțite, cu tipul clasic al grecului din caricatură, întotdeauna elegant, primea în picioare în cel dintâi salon, aproape la ușa holului, pe toți vizitatorii. Și în zilele de recepție vizitatorii erau gloată. În al
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
avea un caracter special și era una din curiozitățile bucureștene. Aproape în toate zilele când era vremea frumoasă, domnul și doamna Grigore Suțu ieșeau la Șosea în echipajul lor sui-generis. Într-o trăsură-victoria, prințesa stătea drept, maiestuoasă, iar prințul Grigore, mărunțel, ghemuit între perne, de unde d-abia îl vedeai; iar un câine pudel de o talie mare, întotdeauna bine spălat și pieptănat, stătea culcat la picioare. Pe capră, arnăutul în fustanelă, cu fesul de ciucure lung, cu sabie și cu pistoale
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
costă destul de scump și asta ne afectează destul de serios veniturile noastre, care și așa nu sunt din cale-afară de mari. În cazurile în care nu vrea nici valută, nici cine știe ce aparatură tehnică, atunci cu toată modestia se mulțumește cu obiecte mărunțele, de preferință de aur de cea mai bună calitate, sau chiar pietre prețioase. Atunci când nu e vorba de artiști care călătoresc în țările vestice, ci numai de oameni care vor să devină artiști de circ, A. Iosefini se mulțumește și
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]