690 matches
-
al autoarei ca fiind încărcat de atacul contra ideologiei, dincolo de poeziile recunoscute ca fiind interzise, existând câte un mesaj subversiv și in altele, ascuns, mai puțin explicit, fără să cădem în derizoriu, sau să riscăm să fim judecați pentru obsesii maladive, ne vom referi în cele ce urmează la câteva astfel de poezii din următorul volum al autoarei, Ochiul de greier, 1981. Este poate volumul marcat cel mai puternic de aversiunea contra ideologiei, aducând, în construcția lui, o absență a metaforei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care seamănă cu "un scris mărunt și fin". Capul îi provoacă extaze naratorului: este "neînchipuit de frumos". Scrisul e nelămurit (doar "pare" a fi scris), așa că înțelesul capului de ivoriu rămâne ermetic. El apare într-o poziție centrală în visul maladiv al eroului, stârnind o fascinație inexplicabilă și îngrijorătoare: "Mă întrebai cu oarecare teamă dacă acest cap nu va deveni în viața mea centrul tuturor preocupărilor, înlocuindu-le pe toate, pe rând, încât la urmă să rămân numai cu întunericul și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
este prea greu de înlăturat și, de fapt, ea nici nu reprezintă decît un obstacol simbolic, diurn. Noaptea este la dispoziția eroinei și încercarea ei de evadare se produce anume în acest interval de timp. Remarcăm că, dincolo de timiditatea aproape maladivă, eroina este cea care are inițiativa. Ea se oferă. Starea pe care și‑o descrie este aproape clinică: „În culmea disperării, i‑am spus pînă la urmă că nu mai pot trăi lîngă bunica și că am s‑o părăsesc
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]
-
înfierbînte spiritele din acel areal geografic. De fapt, seria de litote aparent liniștitoare loc izolat, mânăstire, tinere fete se dovedește a fi o construcție sartriană, un huis clos în care frustrările și invidiile vîrstei se îmbină periculos cu efluvii etnice maladive. Astfel, junele hutu, aparținînd grupului aflat pe atunci la putere, le țin cumva ostatice spiritual pe cele din etnia tutsi, nelăsîndu-le vreo clipă să uite că sunt cel mult tolerate, sau, mai exact, dușmani în devenire. Brutalitatea lumii exterioare, filtrată
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
De fapt, Djian alunecă el însuși în pielea femeii, și de acolo tot mai departe și mai adînc, prin sex și nebunie, spre moarte. O ambianță de altfel familiară scrierilor sale, care nu au mai cunoscut pînă anul trecut febrilitatea maladivă a cursei către un mare premiu. Djian, ca și Houellebecq, nu e un tip prezentabil, agreabil, convivial, pregătit să facă jocul ipocrit al cadrelor zîmbitoare, să fixeze comercial atenția publicului și să atingă vreo coardă sensibilă a juriilor. El e
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fost Carmen femeia cameleonică, perversă, duplicitară, inca pabilă de sacrificiu sau de sentimente adevărate, cum pare uneori să se contureze în paginile romanului? Sau a fost doar un suflet chinuit, vulnerabil, însetat de absolut dar și de o nevoie aproape maladivă de protecție masculină, rătăcind fără voie și rupîndu-și singură propriile repere axiale? Tudor Alexander nu face parte dintre scriitorii care urmăresc cu obstinație deplina satisfacere a cititorului, nu ieși din carte lui cu toate răspunsurile, ci mai degrabă cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
este o axă a lumii individuale, nu mai este elementul unificator indispensabil conștiinței de sine, nu mai e acolo unde ar trebui să fie, sau așa cum am vrea să fie, nu mai e întreg, proporționat, consistent. Fluiditatea și metamorfozele sale maladive sunt urmărite și decorticate cu mare inteligență și generozitate interpretativă de Lidia Cotea, stăpînă pe arsenalul analitic constituit, ca și pe o vastă și dificilă bibliografie. Eleganța stilistică, precizia frazei și plasticitatea limbii franceze, adesea poetică, dar perfect adaptată demonstrației
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mîini și, în același timp, este sedus de ineditul situației și, pocnind de orgoliu creator, obnubilat de responsabilitatea sa de a da viață sau moarte personajului care îl imploră... nu face nimic. În orice caz, Roussy mizează pe această curiozitate maladivă, care ne face să mergem pînă la capăt, "debarasîndu-se" de autoritatea sa auctorială pe spinarea bietului cititor, care termină cartea cu un viu sentiment de culpabilitate și de neputință. NU MAI CITI. NU VREAU SĂ MOR. ÎNCHIDE CARTEA. E VIAȚA
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
din rețeta naturalistă practică 77 a prozatorului, pentru care mediul afectează în chip decisiv atât personajele, cât și intriga țesută între acestea 78. Din nou, naratorul face apel la tehnica sugerării prin acumulare, înregistrând fluxul unei gândiri deja atinse de maladiv și surprinse la frontiera dintre veghe și vis, atunci când succesiunea de idei din ce în ce mai vagi pune stăpânire pe psihic: "o moliciune plăcută cuprinse nervii omului, și gândul începu să depene pe fusul conștiinței bolnave (subl. mea) mai rar și tot mai
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
l-ar fi lovit cu hotărâre: "Fratele îi trase un pumn strașnic în furca pieptului, așa că Stavrache șovăind nu-l mai ajunse cu mâinile și se prăbuși ca un taur, scrâșnind și răgând". Natura răspunde pe aceeași notă a haosului maladiv: "Viscolul afară ajuns în culmea nebuniei făcea să trosnească zidurile hanului bătrân". Legat fedeleș, Stavrache renunță, în cele din urmă, la luptă, dar și cei doi adversari se văd constrânși să se resemneze în fața implacabilului întâmplării. "N-am noroc" sunt
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
la șir dinaintea unei brutării. [...] degetele de la picioare parcă nu erau ale ei și parcă se înfipseseră în picioare ca niște cuțite". Rapid, se încatenează o altă scenă, de dată mai recentă, consumată într-un tren. Peisajul, înregistrat cu acuitate maladivă de eroină, pare desprins din bolgiile dantești, cu o natură supusă de frig, la cheremul elementelor: Pe câmp, arbori zgribuliți erau strânși cobză în lanțurile albe și înflorate ale gerului; era un întreg convoi de copaci cocoșați și striviți de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
spirit tragic, nu are alternativă. Preparativele sunt transparente: "Înfiorată, ea-și îmbrăcă paltonul îmblănit din dulapul în care mirosul impur nu putuse să pătrundă. Îți acoperi capul cu șalul și porni zorită spre ieșire". Abia acum, în pragul unui suicid maladiv, realizează femeia că singurul ei amant, cel pe care l-a dorit permanent și care nu poate fi concurat de nici un bărbat în carne și oase, este cel reprezentat de puritatea înghețată: "afară o aștepta Frigul tare, limpede, curat de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
eului devenit insuportabil. Explicația dată de Freud este utilă pentru configurarea acestei stări definitorii pentru simbolism și mai ales pentru decadentism în absența vitalismului entuziasmelor febricitate romantice. Alături de ea, Orfeu reprezintă idealul poetic care-și asociază o hipersensibilitate împinsă spre maladiv, cât și un final tragic. Ambele apar și în pictura simbolistă românească la Pallady din perioada sa de formare și la Kimon Loghi, cum de asemenea, Frederic Storck are în vedere compoziții melancolice, dintre care câteva sunt destinate unor monumente
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aplomb și a avatariilor raționalismului acestui secol. "Decadența nu constituia o simplă reluare a obsesiei byroniene a "marelui om rău", acest erou pervertit care este totuși superior omologului său lipsit de defecte, și nu reprezenta câtuși de puțin o variantă maladivă a fascinației primilor romantici pentru moarte și suferință. Decadența presupunea abandonul ideii de progres, fie el spiritual sau material, din care se nutreau intelectualii începând cu secolul XVIII. Această idee era în mod special răspândită în perioada în care Huysmans
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Luyken etc. sugerând chiar și lacunar echivalente simbolice și o tradiție. Se poate observa că decadentismul este prezent atât prin anumite teme specifice în aceste tablouri, dar și printr-o estetică ce se poate deduce din comentariul colecționarului reunind macabrul, maladivul, nevroza, "de-a dreptul modernă", perversitatea, constrastele violente proiectate senzual, degenerarea, monstruosul. În mod evident, în arta simbolistă și decadentă elementul istoric dispare, istoria nu mai reprezintă o lecție morală și nici gloriola unui moment reprezentativ, tipică monumentalismului romantic. Rodolphe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
comunitatea în ansamblul ei, principiul politic și social coagulant. Ea cedează locul unei preocupări parohiale, solipsiste, a investigării propriei interiorități, investigație care în forma sa decadentă dobândește aspectul obsesional al narcisismului sau al urii de sine, sau al unei concentrări maladive în personalitatea instabilă a geniului. Klimt corporalizează alegoria, trecând-o din spațiul bidimensional în cel tridimensional. În plus, caracterul său simbolic, abstract, este bulversat de atributele fizice detaliate, prin "feminizarea" sa în datele fiziologice. Nuda Veritas cu forme provocatoare și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de Veronica Micle, contribuie la forjarea martirologiei romantice eminesciene. Nefericit în dragoste, cu lira sfărâmată, într-o lume mult prea trivială pentru a găzdui și recunoaște geniul, înzestrat cu o capacitate vizionară asociată geniului poetic, și care suportă o reconversie maladivă în nebunie, cum sună clișeul sentimental romantic, Eminescu dobândește în foarte scurt timp chipul emblematic al propriei sale ficțiuni poetice, al alter-ego-ului său ficțional, Luceafărul-Hyperion. Majoritatea ilustratorilor vor porni de la această corespondență, apelând deopotrivă la o fotografie din tinerețe a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mai sunt extrase dintr-un trecut îndepărtat și idealizat, ci alcătuiesc un panteon propriu, din care fac parte mari artiști, campioni ai noii sensibilități, precum Beethoven, Chopin, Wagner, Allan Edgar Poe, Tolstoi, Eminescu, Ibsen, Nietzsche, Strindberg ca figuri ale geniului maladiv. Singularitatea artistului tinde să fie reprezantată nu numai prin originalitatea și măiestria artei sale, dar devine la sfârșitul secolului XIX, sub pecetea insolitării și insolitului, chiar subiectul picturii sale. Filozofii și scriitorii romantici consacră artistul ca ipostază a geniului creator
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cromatic tern al costumului, iar această luminescență iradiază și din pensula pe care o ține artistul, pensula și mâna întrețin o relație simbiotică. Ne aflăm în fața unei epifanii a artistului, dar și a reflectării ca efect secundar a unei sensibilități maladive în acord cu sensibilitatea artistică, descifrabilă în expresia acestui chip ușor emaciat care poartă amprenta corozivă a unei suferințe resemnate, un Ecce Homo dolorist. Într-un alt autoprotret apare ținând o țigară aproape complet fumată, privirea sa are acum o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
puternice combustii interioare. În Autoportretul din 1907 (desen) chipul său are un aspect abraziv, răvășit, străbătut de striații, zâmbetul este deja un arc încordat, iar privirea a căpătat o nouă tensiune. Avem un chip marcat de contrastul între o fragilitate maladivă și o rezistență încăpățânată, imprimată în toate celulele firii. Este chipul unui bolnav sau al unui mistic, chipul acesta care începe să capete contururi de tigvă. Pe măsură ce boala înaintează, pictorul este confruntat cu noi dificultăți legate de capacitatea de a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fecundată de zeul transformat într-o ploaie de aur. Acolo, șuvoiul auriu ca o ploaie de monede de aur se scurge printre coapsele femeii, aflată într-o transă erotică, sugestia litigioasă klimtiană a luxurei ca afrodisiac. Aici, sugestia unui erotism maladiv este transpusă la un alt nivel. Corpul este decorat de două cale cu peduncul galben, flori rare, aparținând unei horticulturi exotice, chiar dacă nu au extravaganța colecției horticole huysmansiene. Cele două flori sunt dispuse strategic. Una dintre ele este plasată aproape
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în Rampa 389, "studiu" în care putem recunoaște o sensibilitate afină simbolism-decadentismului. Femeia pozează cu capul aplecat, sprijinit în palmă, într-o atitudine de reverie, de tristețe. Pictorul realizează pictura unei stări, a unui sentiment care, chiar dacă nu are intensitatea maladivului, se colorează de o sensibilitate puternică. Există aici și o subtilă tensiune între reflexivitate și afect, nuditatea reflectă starea emoțională prin reverie. Frumusețea acestui nud nu mai este asociată cu voluptatea, nu este menită să reflecte o armonie a proporțiilor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
realități, ci concepții, visiuni de poet, crâmpee de vis, pe care le traduce în delicate armonii de culori"424. Acest sud feeric, dezinhibat, vitalist diminuează influența nebulosului decadent, a viziunilor sumbre, a macabrului pregnant, a erotismului deviant cu notele sale maladive, cu frumusețea perversă și insidioasă a răului, precum într-o compoziție ca Postmortem Laureatus. Sensul acestei transpoziții vizionare este și cel al unei idilizări a pânzelor sale și a regăsirii unui ținut arcadic în care domnește un hedonism estetizat, împăcat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
decupajului dramatic al scenei shakespeariene. Tema era tratată și de Pallady într-un tablou elocvent pentru gustul simbolisto-decadent. Ingenuitatea poate fi adesea o capcană, însă în aceste cazuri, ea ilustrează teme apropiate gustului decadent, femei aflate sub semnul unei sensibilități maladive înscrise într-o senzualitate nevrotic-virginală. Nimic nu ne ajută să diferențiem chipul Ofeliei de cel al fetei desenate pentru afișul societății "Ileana", fată care plutește în aceași diafană somnolență, sugerată de unduirea acvatică a părului ei. Pasiunea lui Luchian pentru
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Salomeea 544 (Salomé) din ciclul Alcooluri al lui Guillaume Apollinaire pare să se concentreze asupra dansului, într-un fel de exuberanță specifică sărbătorii de Mardi Gras, exuberanță de carnaval, fără acel fascin pervers al dansului celor șapte văluri. Senzualitatea sa maladivă a dispărut pentru a face loc debordării acestui elan copilăresc, a energiei fiestei la care Salomeea încearcă să-i facă pe toți să ia parte. Bufonul regelui pare singurul în măsură să preia ștafeta jocului și capul sfântului în locul marotei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]