4,850 matches
-
bucătărie și o auzi pe Thérèse trebăluind dincolo de ușă, bătăile inimii lui împovărate îi transmiseră un mesaj ce nu putea fi interpretat decât într-un singur fel. Ieși imediat din casă, încercând să-și limpezească gândurile și, vorbind straturilor din micuța grădină de zarzavat, rosti cu glas tare: „O iubesc“, ca și cum ar fi fost prima mărturie dintr-un caz complicat. Numai că acesta era un caz a cărui soluționare nu o întrezărea. „Și acum încotro mă îndrept?“ se întrebă el. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Cazul Ameliei comportă o situație aparte. Deși foarte tânără, are deja un copil, și chiar dacă acesta a apărut destul de brusc, Într-un moment incert al propriei vieții, ea Își fixează ca cea mai Înaltă prioritate creșterea și educarea adecvată a micuțului. Încă de când a primit vestea că este Însărcinată, se decide să Înceapă o nouă viață, lasând În urmă depravarea și mediul viciat În care trăise până atunci: „... după o săptămână am plecat... Cât mai departe de el, de toți... Am
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
nume Mickey. Fratele îl va ajuta la desene și... speră... că, ei da: Munca tenace și cinstită e cheia succesului în SUA. Să revenim la casele noastre și mai ales să cerem scuze pentru graba cu care am relatat boala micuței Viorica. Din nou în casa familiei Ionescu. Din strada Fortunei. Fetița crește frumos e voinică, sănătoasă, și spaima primei luni a rămas în urmă ca un vis urât. Are acum 5 luni și e timpul de făcut prima fotografie. Copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
a trecut așa mult de atunci. În jurnalul de față însă apare și un moment de criză. Pomeneam ceva despre o serbare unde Eugenia Ionescu trebuia să fie o zână. O explicație amânată dezvăluie că familia refuză să-i cumpere micuței Eugenia Ionescu o rochie și, astfel, ea ratează rolul. Și atunci simte cum crește între ea și cei din familie o barieră nevăzută, un zid ce o izolează de ei. Nu înțelege cum și de ce, dar se simte tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
o parcare. Mi-a plăcut mie, erau niște bolovani uriași. Când aud, hârrrr, o hârjâială pe sus. Mă, ce-i p-acolo? La un moment dat, întrezăresc ceva. Io eram cam sub un bolovan. Hai mai încolo. Când... o locomotivă micuță cu un trenuleț de agrement, probabil pe sus pe acolo erau cabane. ceva. Am mai stat special încă vreo oră. până când am văzut trenulețul urcând. Ca mocănițele care cărau lemne pe vremuri. Probabil avea și cremalieră. Adică, în porțiunile foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
greși” - m-am îndoit eu. „Tu știi zicala?” „Care?” - am întrebat eu. „Dumnezeu îți dă, dar în traistă nu-ți pune. Când am îmbrăcat echipamentul sergentului, de frică să nu mă ghicească rușii, i-am dat ceasul și busola. Una micuță. Când a văzut asta, sergentul mi-a înapoiat busola și mi-a spus s-o ascund, că cine știe... Am ascuns o sub căptușeala vestonului, aici la umăr.” „Strașnică treabă ai făcut” - l-am lăudat eu... Într-o zi, în
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
din cauza caracterului parcă nefiresc al acestei secvențe, propun a zăbovi un pic cu cititorul pe seama protagonistului povestirii de față. Anton era un tânăr de douăzeci și șapte de ani, destul de fericit și, pe deasupra, neînsurat. Acesta locuia singur într-un apartament micuț de la nelipsitul mezanin - foarte frumos și elegant, după părerea arhitecților, în general -, închiriat de preabuna lui soră, căci el, deși lucra ca simplu funcționar la minister - o slujbă, de altfel, chiar utilă oamenilor și întrucâtva vrednică de cinste -, cu o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
văzută acolo îl făcuse să înghită precum înghițise. Totul era îmbrăcat într-un veritabil clarobscur apăsător, care, tocmai din cauza întunecimii pronunțate, putea da naștere ușor la foarte multe presupuneri! Tot ce putu el să distingă cu precizie fură două lămpi micuțe, dispuse de o parte și de cealaltă a sălii, ambele aprinse moderat, în apropierea cărora stăteau nemișcați două namile de oameni, din cap până în picioare îmbrăcați numai în haine negre și purtând fiecare la brâu câte un revolver cu țeavă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
bunătății și armoniei, dar viața trăită alături de el avea să demonstreze contrariul. După apariția primului copil, un băiat dolofan și frumos ca un Îngeraș, a Început să frecventeze tot mai des cârciumile, sub pretextul că nu suportă ” zbieretele ” repetate ale micuțului. Se Întorcea noaptea târziu și, dacă apuca să ațipească și scâncetele copilului Îl trezeau din somn, Începea adevăratul scandal. Putoare nenorocită! Ia naibii copilul În brațe și fă-l sa tacă că, de nu, vă dau afară pe amândoi. Dacă
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
să nu se trezească, dar În clipa următoare a deschis ochii mari, albaștri ca cerul, ca marea cea mare și pe fața lui mică și scumpă a apărut cel mai magnific zâmbet din lume. Sunt așa de fericită că exiști! micuțul meu prinț... cum n-o să-ți poți imagina vreodată. Nicoleta și-a strecurat capul pe ușă și m-a strigat În șoaptă: Diana! Te așteptăm În sufragerie. Avem o surpriză pentru tine. Flori, șampanie, prăjituri și o mulțime de confeti
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
în tăcere. Ea, care se socotea că este mare și destul de puternică pentru a o ajuta pe mama și pe surioarele ei, care atât de mult așteptase sărbătoarea Învierii Domnului, care numai ieri era atât de fericită, iat-o acum, micuță și firavă, stătea în fața chinuitorului, așa cum stătuse și Iisus tăcut în fața chinuitorilor Săi, fără a-și deschide gura, fără a se apăra. Și era o copilă de numai nouă ani. Desigur, că nici ea, nici ceilalți copii, nu gândeau atunci
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
un an, făcându-mi plăcerea de a mă da huța-huța pe picioare sau aruncându-mă în sus cu mâinile și prinzându-mă cu multă siguranță. Era de o bunătate rară, niciodată nu se supăra pentru năzbâtiile și șotiile făcute de micuțul ei ștrengar alintat. Toate astea au fost până la vârsta de 10 ani, când tata a fost închis, iar mama a plecat la casa părintească, însoțită de sora Dorina, forțată să-și schimbe domiciliul și să divorțeze, altfel ar fi fost
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
barbunca privatizării, nu-mi mai rămâne decât să exhibez și eu primele versuri ale imnului național: „Deșteaptă-te, române, / Din somnul cel de moarte” clinică! * Grădina casei noastre era mărginită, în preajma gardurilor, de tufe de coacăze îpăltinei), având fructe sferice micuțe, dispuse în ciorchini roșii sau negri la coacere toamna și tufe de agrișe cu fructe ovoide roșii în pârgă, toate dăruind gurii rafinate gusturi dulciacrișoare la maturitate, dezvoltare pe care nu o mai apucau, căci le devoram crude, chiar dacă ne
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
mai privi Încă o dată pe fereastră, departe, dincolo de zare, apoi Își roti ochii mari si luminoși către mama sa, care stătea Întinsă pe pat și citea Într-o revistă. O Întrebă Încă o dată dacă acum poate. Mama Îi cercetă palmele micuțe, cu degete subțiri și prelungi și, mângâindu-i o zgârietură, Îi spuse că sunt curate și că da, acum poate. Băiețelul o zbughi fericit Într-o altă odaie și se Întoarse repede cu un album cu fotografii. Haide, mama, să
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
trupurile cu pielea groasă, atârnată. Bătrâna pântecoasă, cu o față Înspăimântătoare, de crustaceu, scotea intermitent o limbă vâscoasă, lungă și crăpată la vârf. Avea privirea risipită și un tremurat nervos Îi zguduia trupul galbenverzui, asaltat de săruturile descătușate ale bărbatului micuț și chelos, cu șuvițe rare, de păr albit. Spatele bătrânului părea, dea lungul coloanei, acoperit cu solzi lucioși, iar unghiile, Înfipte În carnea gelatinoasă și vălurindă a celei pe care o Îmbrățișa, erau negre la vârfuri și foarte lungi. Pielea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Îi traversă fugar creierul. Se văzu În vârful dealului cel Înalt, În clopotnița bisericii. Obișnuia să facă asta mereu, fără știrea nimănui, după ce multă vreme contempla de acolo, de sus, frumusețile văilor nesfârșite, străbătute de cele două râuri sclipitoare, casele micuțe, furișate În umbra spinărilor lungi de pământ, turmele de mioare risipite pe nesfârșitul pajiștilor, pădurile de tei pierdute albastru În zare. Uneori, după ore de admirat minunile naturii, adormea covrigit, rătăcit În uitare. În după-amiaza aceea, unul dintre băieții care
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
am Înspăimântat. De-atunci am renunțat la jocul acela, care-mi provoca fiori negri. De fiecare dată când ne jucam, observam la Neli o pietricică rotundă, de un purpuriu straniu, care aveam impresia că, uneori, se aprindea În palmele ei micuțe. Și totuși niciodată nu mi-a plăcut Neli. Unele obiceiuri mă exasperau la ea. Scotea câteodată o limbuță obraznică atunci când trecea vreun străin pe lângă noi și-și ridica fustița, arătându-și chiloțeii albi, pătați de urină. Oamenii o priveau Îngăduitor
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
i se desprinseră din ochii migdalați și se prăbușiră, cu zgomot stins, de masă. Ce Dumnezeu ai, Lola? am Întrebat-o nedumerit. Mi-a făcut semn că adică să o las În banii ei. De sub rochia roșie, inspirat decoltată, sânii micuți se ițeau pe jumătate, curioși. Era palidă, Lola, și...se făcuse neînchipuit de frumoasă acum. I-am spus: Lolă dragă, Lolă mică și somnoroasă, trebuie să te duc să te culc (și unde se putea mai bine decât la hotelul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
că îl cunoaște de unsprezece ani, de când locuia în acest apartament. Vrând să fie cât mai util, portarul începu să dea tot felul de amănunte despre viața monotonă a chiriașului. Fusese căsătorit timp de șapte ani cu o doamnă brunetă, micuță de statură, care purta fuste foarte scurte și se farda strident, o casieră la supermarketul de peste drum. Doamna avusese un amant mult mai tânăr, cu care de altfel a și plecat mai întâi în vacanță la munte, apoi în Mexic
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
prietenă... Văzând că Ina intenționează să plece, Adela ținu să o avertizeze pentru a nu știu câta oară: - Am convenit încă de la început, nu cumva te-o împinge păcatul să faci un scandal, să mături biroul soțului tău cu părul micuței roșcate? O fi ca un fum, se mai întâmplă uneori, e posibil ca nici să nu se fi aprins bine focul... Poate se laudă, mai știi!? Fetele din ziua de azi... - Nu te îngrijora. Nimeni în afară de noi două nu va
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
generală, de dinaintea concertului ce va avea loc. și? Stai puțin. Un bob zăbavă. De prin toate părțile, studenți, care cu mâinile goale, care cu câte un instrument, veneau, auzeau despre necazul mare al Doamnei Secretare, despre ideea preconcertului, în binele micuței Dochița, de numai câteva luni, și pătrundea, entuziast, în interior. Nu dură mult și sala începu a răsuna de piesele pe care studenții le pregăteau pentru iminentul preconcert. Luminile se-aprinseră. Invadară sala de concert, propriu-zisă, celelalte încăperi, împrejurimile maiestuoasei
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
a renunțat la viața și haina monahale. Un om cu suflet mare, șef al vestitei fundații Auster, din Capitală, i-a oferit un apartament cu trei camere, în sectorul doi, din București. Tot el le-a și botezat, legal, pe micuțele Ana-Ecaterina și Maria Nectarina. Unde cresc trei fete, ale mele, ar fi zis, în concluzie, nașul, vor crește, și cele două, ale doamnei Starețe. Despre tatăl lor, mama, a declarat, oficial, atât: nu este nici călugăr, nici vreun oficial religios
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
foc, Într-o singură secvență. Au fost folosiți 2.000 de actori .” Păi dacă un film de peste o oră jumate, cu 2.000 de actori, poate fi tras Într-o unică secvență, vă dați seama cît de simplu apare, acum, micuțul meu proiect - spectacolul de 50 de minute, pe un text de 10 pagini, cu numai 2-3actori... După 36 de ani de regie, tot nu-mi dispare teama de primele repetiții. Știu mereu ce vreau, dar niciodată, În amănunt. PÎnă la
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Am inspirația să vizionez reprezen tația...din scenă! Și-mi dau seama ce pierd „conformiștii” care privesc montarea de dincolo, din sală! Dincolo de glumă : poate ar trebui uneori, În timpul unei astfel de reprezentații, să mai Întoarcem actorii, cu fața la fundalul scenei . Micuții spectatori s-ar putea să găsească spectacolul mult mai interesant, astfel! (ce te faci Însă, dacă după acest experiment, nu-l vor mai dori decît așa?!). Am lucrat de multe ori, În teatre de păpuși; am văzut nu o dată reprezentațiile
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
spre biserică, chiar pe lângă hotelul Intercontinental, mersese un scurt răstimp alături de o mamă ce își ducea copilul la grădiniță. Puștiul fredona la nesfârșit un cântecel din care nu izbutise să rețină decât refrenul, nu tocmai educativ, dar care îi plăcuse micuțului în mod deosebit: "Bebel cel porcoșel, s-a cam căcat pe el". Cât a stat pe lângă cei doi, băiețelul a repetat chestia asta de vreo treizeci de ori. Suficient ca să i se graveze pe scoarță și lui Petrică. Ba încă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]