867 matches
-
iau medicamentele, a spus el după ce am mâncat. Cal, poți să-mi dai, te rog, cutiile cu medicamente? Sunt În bord. Erau cinci sau șase sticluțe diferite. I le-am dat lui Presto, iar el a Încercat să citească etichetele, mijindu-și ochii. ― Ia, spuse el. Ține volanul un minut. M-am aplecat și am apucat volanul, mai aproape de Bob Presto decât Îmi doream să fiu, În timp ce el s-a chinuit cu capacele și a scos pastilele. ― Am ficatul varză. Din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
femeie, jumătate bărbat! Se aude ceva sărind În apă de undeva de deasupra. Apa din bazin se face albă, apoi roz. La doar câțiva centimetri de cealaltă parte a hubloului e un trup, un trup viu. Domnul Go se uită. Mijește ochii. Își lipește nasul de hublou. N-a mai văzut niciodată până acum așa ceva, În toți anii de când vizitează Camera Obscură. Nu e sigur că-i place ce vede. Dar imaginea Îl face să se simtă ciudat, amețit, ușor ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Își arătau dinții galbeni. Pe geam se vedea Staatsbibliotek de vizavi. Noua Potsdamer Platz arăta ca un mall din Vancouver. În depărtare, luminile șantierelor luminau scheletele macaralelor. Străzile de jos erau inundate de mașini. Am tras un fum din trabuc, mijind ochii, și mi-am observat imaginea reflectată În geam. Am mai spus că arăt ca un muschetar. Dar mă mai asemăn și cu un faun (În special târziu În noapte). Sprâncenele arcuite, rânjetul malițios, flăcările din privire. Trabucul ținut Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
efort și redevine serios. Doar vocea îi sună un pic crispat când își admonestează secretarul: Nu mă mai fierbe atâta-n oală seacă! Zi odată ce s-a întâmplat! Ce nenorocire i s-a putut trage dintr-o călătorie la Herculanaeum? Mijește ușurel ochii și suspină visător. — Un orășel atât de frumos pe țărmul mării, învecinat cu Pompeii. Și, nu departe, se zărește Muntele Vezuviu. Reminiscențele persistă. — Am fost și eu de câteva ori pe acolo, să fac cure la izvoa rele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dinți instructorul. Scoate un șuierat mânios. Ca și cum el s-ar face vreodată de râs cu niște luptători care doar se împung precum copiii. Cine mai e în lojă alături de principe? întreabă. Nu că l-ar interesa în vreun fel. Pusio mijește ochii: — Tiberius Nero și cu fiu-său... Își plesnește mirat palmele. — Ia te uită! Drusus poartă pretexta! Păi, l-au pus să prezideze jocurile, nu știai? — Când l-am însoțit pe principe, el nu sosise încă, se scuză călă rețul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cum își trage înfrigurat toga dublată peste brațele descărnate. E tot albă, tivită cu purpură, dar din tr-o lână mai groasă, cu fire lungi și flocoase. Și prinsă numai cu fibule, pentru că flaminului lui Jupiter nu-i sunt îngăduite nodurile. Mijește ochii și filtrează lumina printre pleoapele întredeschise, ca să poată vedea mai bine dacă banda de pe poale face parte din țesătură, sau este doar aplicată. Nu-și dă seama. Își mută apoi privirea la propria lui togă, cu un chenar pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
toate era să trăiască departe de vale. Însă de fiecare dată samuraiul își aducea aminte de cuvintele seniorului Shiraishi și își învingea teama. Se simțea vânt de primăvară. Printre crăpăturile pământului ieșiseră ca niște sulițe firele de coada-calului și ici-colo mijiseră lujerii de brusture. Samuraiul știa că pe vapor o i se facă dor de fiecare colțișor din această vale în care trăise încă din copilărie. Vreme îndelungată de acum încolo n-avea să mai vadă aceste priveliști. Seara, cum stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
m-a rugat să fac în așa fel încât să i se dea numai lui drept de negoț în Nueva España - a intrat spășit în chilia mea împreună cu alți câțiva negustori. Padre, zise omul cu dinți galbeni pe chipul căruia mijea un zâmbet subțire, lingușitor. Padre, cu toții vrem să se ne facem creștini. Pentru ce? glasul meu era de gheață. Pentru că ne-am dat seama de binefacerile învățăturii creștine. Bâlbâindu-se, îmi spuse anevoie ce părere aveau ei. Se întâmpla întocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
milioane. Ce e și mai rău, placa era un pătrat modest, din inox lustruit, iar numele meu era gravat cu caractere atât de mici Încât până și cei din primul rând au fost nevoiți să se aplece și să-și mijească ochii. Acesta era stilul care-i plăcea Lucindei, modern și plat, un font simplu la fel de imposibil de citit ca și modul de folosire de pe o cutie de medicamente. Obișnuiam să ne contrazicem prietenește În legătură cu broșurile pe care ea le comanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
alăptare. Avea ceva din simplitatea și liniștea unei icoane. Părea că respiră lumină, pe care o sorbea cu toți ochii porilor, ca pe un abur străveziu. Cămașa de borangic nu-i ascundea trupul, ci doar îl încețoșa, făcându-te să mijești ochii, ascuțindu-ți privirea pentru a încerca să deslușești granița aceea incertă dintre lumină și trup. Despina nu se pieptăna și nu se farda niciodată la oglindă. Singurul lucru pe care îl făcea pe măsuța din fața oglinzii era înșiruirea unor
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
existența ori obiectele lor, într-un patetic trecut fabulos, suferind de oroarea vacuului și zvâcnind sub poalele de praf ce-l acoperă, exasperându-i imobilitatea. Vom afirma de la început că ambele proze sunt un exercițiu de pură asmuțire a verbului, mijind, dar înșelător, sensuri și ridicând întrebări cu răspuns suspendat, cu impenitenta voluptate a alcătuirii și distrugerii de forme, pe modelul nu numai al naturii oarbe, dar și al artefaxurilor omenești, cărora autorul le cunoaște resorturile, materia, grandoarea și decadența, Cutia
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
garantat. Deci, la treabă nea Gheorghe, ai toată „Libertatea” de acțiune! Combate bolile și stresul cu scule proprii! Scurt tratat de deșteptoplogie Tata, Dumnezeu să-l ierte, că tare de bine m-o mai învățat, pe când începusem și eu să mijesc sfios ochii la lumea asta mare și plină de tot soiul de oameni, mi-a dat o recomandare, pe care din păcate nu am reușit întotdeauna s-o urmez chiar întocmai. Recomandarea suna simplu și la obiect: „Ferește-te din
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
cu vioiciune și hotărâre. Băură cu toții; apoi, schimbând vorba, Balamber o întrebă dacă nu-i era teamă să trăiască singură în valea aceea mică. Ea ridică din umeri. — Alții trebuie să se teamă de mine, fii sigur! spuse. Odolgan interveni, mijind ochii. — Vrei să spui... că nu ți-e frică de noi? Ea râse și ridică din umeri: N-a venit încă vremea mea. Totuși... dacă vrei să mă violezi, încă poți s-o faci. Se lăsă înapoi și își deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alăptare. Avea ceva din simplitatea și liniștea unei icoane. Părea că respiră lumină, pe care o sorbea cu toți ochii porilor, ca pe un abur străveziu. Cămașa de borangic nu-i ascundea trupul, ci doar îl încețoșa, făcându-te să mijești ochii, ascuțindu-ți privirea pentru a încerca să deslușești granița aceea incertă dintre lumină și trup. Despina nu se pieptăna și nu se farda niciodată la oglindă. Singurul lucru pe care îl făcea pe măsuța din fața oglinzii era înșiruirea unor
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
existența ori obiectele lor, într-un patetic trecut fabulos, suferind de oroarea vacuului și zvâcnind sub poalele de praf ce-l acoperă, exasperându-i imobilitatea. Vom afirma de la început că ambele proze sunt un exercițiu de pură asmuțire a verbului, mijind, dar înșelător, sensuri și ridicând întrebări cu răspuns suspendat, cu impenitenta voluptate a alcătuirii și distrugerii de forme, pe modelul nu numai al naturii oarbe, dar și al artefaxurilor omenești, cărora autorul le cunoaște resorturile, materia, grandoarea și decadența, Cutia
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
se roagă semn de trecere: poeme șoptite. imagini în oglinda retrovizoare în hamac nu-i nimeni noaptea asemeni păunului albastru deschide coada peste umbrite tăceri ochii lui argus strălucesc printre penele albe înaintea plecării în exil răsfiră seninul printre crizanteme mijește de ziuă cântecul cocoșului amorțește plânsul sângele cobrei rănite preschimbat în culori umple cerul curând în vii ciorile vor ține festinul poeții sihaștri tot mai rar se vor desprinde din stampe răzbit de frig cerșetorul dă foc frunzelor brumate c-
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mereu un umăr pe care să mi aștern deznădejdea pentru a putea mai apoi să mă ridic iar către visele mele. Mă schimbasem cumva, nu știu dacă în bine, dar crescusem odată cu grijile care mă încercau tot mai des. Îmi mijise mustața. Sini își plimba degetele subțiri peste ea, într-o mângâiere tulburătoare, învățându-mi firele noi cum să crească și buzele mele voiau să sărute atingerea blândă care le înfiora. Oare în ce ai să te transformi măi copile? mă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
abdomen, puteai crede că trage un pui de somn. O grămadă de cute adînci Îi brăzdau ca niște corzi bărbia moale și urme de coșuri stăteau una lîngă alta ca niște ghimpi de cactus. Fără să se miște, șeful Își miji ochii și rîse sarcastic, tunînd cu vocea lui nesuferită de cîine răcit: — Ai cam luat-o-n serios, nu ? — Și de ce să n-o iau? — Da, dar măcar ai vreo speranță cît de mică? — Nu, nu am. — Exact cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ar mai putea să-i controleze și să obțină profit de la acești exaltați dacă acesta nu ar fi unul care să-i iubească și să fie iubit de ei... — Fiecare-și are locul lui, dinainte stabilit? Nici vorbă! spuse el, mijindu-și ochii suspicios. Fiecare cu ale lui... Am impresia că nu Înțelegeți, nu?... Nu mi se pare că ați fi de-al nostru... Membrii clubului nostru sînt toți unul și unul... Mă găsești atrăgător ? Ha? Te deranjez? — Arăți bine. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Spre deosebire de mândria mea din prima zi de pionierat, motivația de bază la intrarea în UTC a fost aceea că urma să-mi petrec mai mult timp cu secretarul acesteia, de care eram vag amorezată la cei 14 ani când îmi mijeau cornițele de domnișoară. Pentru mine, UTC-ul se transubstanțializase cu primul personaj masculin tip făcut-ochi-dulci și schimbat-colecții-de-timbre, șervețele exotice, atingeri discrete de mână. Nu eram deloc pătrunsă de importanța momentului. Trecuse ’68-ul mândriei românesc-patriotice. Trecuse și euforia schimbării imnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
vrut să-l întrebe ceva. Oare de unde să fie, moș Gheorghe? — De unde să știu eu, măi țâcă? Ia, dintr-un sat, de la deal, cine știe!... Băieții nu se clintiră de la locul lor. —E bărbos tare, zise cel smead, căruia îi mijea mustața. Poate-i rus... Poate să fie și de-ai noștri, răspunse celălalt întorcându-se spre moșneag. Dar moș Gheorghe, cu pipa în gură, nu răspunse; nici nu se uita la mort. Cel smead zise iar: — Noi ne ducem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ai raportat toate mișcările lui Virginius Rufus, și el suspect de trădare. În schimb, ce-a făcut Galba? Am auzit că, imediat ce a ajuns la Roma, a pus să fie judecați toți spionii - adăugă el cu venin. Flavius Valens își miji ochii: — Da? Vitellius zâmbi. Îl amuza să-i mai taie din nas lui Valens, care era un delator notoriu, dar un bun luptător. Sunt de acord că, în ceea ce te privește, Galba nu s-a arătat copleșit de recunoștință... Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
picioarele și brațele, fără să-și dea seama că e singur, Antonius pătrunsese în pădure. Continua să alerge printre copacii agitați de vântul puternic. Încerca să se orienteze, să înțeleagă cum îi putea ajunge din urmă pe quazi și își mijea ochii să vadă mai bine obstacolele care i se iveau în cale - trunchiuri, pietre, crengi, tufișuri -, sărind peste ele în întunericul pădurii, unde nu pătrundea lumina zilei. Nu-și dădu seama că lângă el nu era nimeni. Nimeni nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ce-ai omorât-o? Valerius închise ochii. — N-ai curajul să mă privești în ochi! N-ai curajul să-l privești în ochi pe împăratul tău... Știi cine sunt eu? Nu m-ai văzut niciodată? Știi cine sunt? — Da - Valerius miji ochii și-l privi fix pe Vitellius. Știu cine ești, zise încet. Știu. Vitellius se dădu înapoi, de parcă ar fi primit o palmă. — Ucideți-l pe loc. Acum. Asta merită: să moară. Soldații făcură câțiva pași, dar se opriră. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui cuvinte însă continuau parcă să răsune în încăpere. — Ei bine, spuse Vitellius, trecându-și o mână peste fața mânjită, ăsta nu-i sânge. E sos de prune sălbatice și oțet. Își trecu din nou mâna peste ochi și-i miji, încercând să vadă chipul agresorului, pe care soldații îl imobilizaseră în cele din urmă. Îl recunoscu pe omul din fața lui. — Medicul, zise - iar după o clipă adăugă: Cel care a ucis-o... Privirea lui Valerius îl făcu să tacă. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]