981 matches
-
aripile, una mai lungă ca cealaltă, asezate nesimetric. Una din aripi, cea mai lungă, se lovește uneori de bețișor; atunci păsărica se oprește pentru o clipă, apoi, după o mică sforțare, reîncepe să se învîrtă. Dedesubt, spațiul gol, imens pentru mititica jucărie. Și brusc, o milă cumplită mă cuprinde pentru vata galbenă de la capătul bețișorului. O milă cum n-am simțit iarna trecută când o pasăre flămândă și înfrigurată mi-a bătut în geam și când mi-a fost lene să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de prejudecăți și mi-a dat altele. O voi uita-o deseori, dar și în momentele de uitare voi privi lumea altfel, numai din pricina ei. Lângă mine, pe nisip, s-a întins Collette. Colette e fragilă și vaporoasă, piciorul ei mititel abia atinge pământul, vorba ei sună ca cristalul lovit încetișor cu un cuțitaș de argint. A ieșit abia din mare, apa scânteie pe dânsa și pare o naiadă obosită. Respiră ușurel, ca și cum s-ar prelinge pe corpul ei o adiere
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pământul, vorba ei sună ca cristalul lovit încetișor cu un cuțitaș de argint. A ieșit abia din mare, apa scânteie pe dânsa și pare o naiadă obosită. Respiră ușurel, ca și cum s-ar prelinge pe corpul ei o adiere, și sânii mititei îi tremură ca două frunze gemene. Cu brațele pe solduri, pare un vas grecesc în care sunt închise mirodenii. Acum, când se încolătăcește în jurul trupului meu, e o iederă, pe care a plouat. Ne cunoșteam de mult, dar n-o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
grațios, iar Roza cu un început de mânie. Ioana adăugă mai târziu numai pentru mine: "Să fii drăguț cu Roza și să nu te impresioneze aparențele. Merită, săraca!" După dejun, într-o trăsură, cu Ioana și Viky, cu un pisoi mititel, numit în glumă pentru culoare locală Ahmed, am pornit spre mare. Cavarna: o singură stradă, cu prăvălii neînsemnate ținute de bulgari și câteva cafenele umile. Trăsura a întors spre stânga, și după patru kilometri de mers pe un drum pustiu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prăvălii neînsemnate ținute de bulgari și câteva cafenele umile. Trăsura a întors spre stânga, și după patru kilometri de mers pe un drum pustiu, ușor înclinat, în fund, de la un timp cu linia albastră a mării, o moară, și apoi mititelul Cavarna-Port. Câteva magazii, câteva bordeie locuite de pescari vara. O mică piață la mijloc, pe o latură cu o casă pătrată, restaurantul "Mihali", și el, cu toată neînsemnătatea lui, deschis numai vara. Pământ galben, case albe, marea în culori deschise
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
tentativă să se plimbe, cu toate că noaptea luna și stelele încearcă toate farmecile ca să-l atragă. Perna pe care se instalează de obicei a strâns în ea, pentru el, toate miragiile. Poate că cele câteva flori desenate închipuie în capul lui mititel întreg paradisul. Eu și cu Ioana îl consideram ca pe un copil, îi facem joacă (Ioana a rugat-o chiar pe madame Pitpalac să-i aducă de la oraș o jucărie specială), îi observăm orele de mâncare, păzim să mănânce exact
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
bolnav cu adevărat! M-am revoltat și am început să țip, în timp ce lacrimile îmi veneau în ochi: "E oribil în aceste locuri păcătoase! Mori cu zile! Nu sunt decât doi doctori imbecili care să te îngrijească! Dar pentru un animal mititel nici nu poți face nimic. Mi-a devenit viața aci insuportabilă. De-aș pleca odată!" Luam instinctiv, ca pretext, boala unei pisici, ca să mă războiesc cu soarta pentru neliniștea în care trăim mereu din pricina lui Viky sau din pricina trecutului Ioanei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-o "mițulică, hoață mică și prostuță". Mâța o ținea fin cu o labă de pânza rochiei și i se uita în ochi. Una avea ochii albaștri, ceilaltă verzi. Ia uite ce nas blănit are!" În adevăr, mâța avea un nas mititel, păros și comic. Și-a lipit apoi obrazul de capul mâței în semn de adio, a pus-o pe pat, ne-am luat rămas bun de la gazdă și am plecat. Dar până la ora când se poate lua masa mai era
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
au răbdare să facă un comerț perfmormant În timp, dumnealor forțând o Îmbogățire rapidă dau faliment În câteva luni de zile.Dece...? Dacă comanzi o friptură la grătar, vei primi o invizibilă porție Împăunată cu morcovi și alte buruieni În timp ce mititeii sunt vizibil rahitici iar garnitura de cartofi umple farfuria Însă, aceștia fiind prăjiți În uleiul ce datează de multă vreme fără a fi schimbat, Îi consumi gândindu-te la nota de plată care oricum va fi astronomică. Însfârșit, după plata
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o viață mai aventuroasă: tatonări destul de inocente de altfel, despre o viață mai boemă și mai depărtată de remote-controlul adolescenței. Apoi m-am împrietenit cu Adi și am devenit sobră: seminarii, bibliografii, hai, câte un whist și câte un chefuleț mititel și decent. De fapt, la mine, vârful de sarcină în materie de „destrăbălare” a fost atins în liceu, când m-am ținut cu ghearele și cu dinții de câte drăcii s-a putut. Și zău că je ne regrette rien
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cam târziu la sală. În rest, un program fericit: dimineața „procesam” ceea ce am citit în ziua precedentă, apoi plecam la micul dejun trecând pe lângă lac. Cele două lebede ale locului veneau să își ia din mâna mea porția de saleuri mititele, îmi mai făceau câteva grații și mă lăsau în plata Domnului. Mâncam atât de variat și de sănătos, aveam o viață atât de bună, încât uneori mă întrebam ce m-aș face dacă aș duce o astfel de viață constant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
avocado, guacamole, struguri cu brânzeturi franțuzești, baclava, cozonac, vinuri, sucuri naturale, bere. Adică, de toate și frumos, fără frustrații în afară de împrumuturi de tacâmuri de la eterna și solidara Adriana, căreia îi datorez patul în care dorm, vasele din care mănânc, televizorul mititel și, mai presus de toate, capacitatea să îmi înțeleagă nevoile fără să apuc să mi le formulez. Când am ajuns în Bloomington, „sindicatul” românesc era așa de bine organizat, încât știau precis și cine îmi dă o strecurătoare pentru ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cu ochișori negri, se dosi după o cracă, sări ca o minge castanie de păr, în alt copac, și se pierdu în frunziș. Boierul tresărise, cu mâna pe pușcă; apoi se liniști, pe când Vasile zicea încet: Ia, o biată dihanie mititică... Așa merseră o vreme, într-o liniște deplină, prin mirosul umed al pădurii. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de departe și se stângeau între frunzișurile neclintite. Într-un târziu, pădurarul se opri. Iaca, pe ici, cucoane Grigoriță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o leacă de slujbă, cum ți-am spus. Îmi aduc bine aminte. A fost ceva cum n-am mai apucat eu, cât îs de bătrân. O chiamă judele pe Anița întăi, Anița lui Timofte, nevasta omorâtului. Da’ era o femeie mititică și iute, tânără, abia împlinise douăzeci de ani, cam smolită la obraz, cu sprâncenele groase puțin încruntate. Când vorbea, îi tremurau ușurel nările. Era îmbrăcată cu cațaveică cafenie, cu fustă roșă, îmbrobodită cu bariz verde și în picioare cu ciuboțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un om dintre cară a se văita: Valeu! valeu, jupâne Mogoș, nu mă omorî, că-ți dau laptele înapoi... Tu ești? grăiește ungurul. Tu iei mana oilor? Și se duce la carul românului... și-l găsește acolo... era un om mititel și slab... pusese ceaunul subt osia de dinapoi a carului, dăduse sfredel în osie, și curgea pe borta sfredelului laptele oilor... Apoi a dat el laptele înapoi și oile s-au potolit... da’ el liniște n-a mai avut, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
asupra unei icoane ce i se așezase numai lui înainte. Ce răspuns mi-a dat rabinul? întrebă el, și se așeză pe un scaun, cu gust de vorbă. Mai întăi și mai întăi a venit la mine un credincios, unul mititel, cu picioarele scurte... Se legăna așa, ca o rață... M-a întrebat el ce nacaz am, și eu i-am spus îndată tot... Zice el: Bine, așteaptă aici, rabinul are să te cheme... Aștept eu, aștept, pe urmă vine credinciosul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
moșie la Văleni... cinci mii fălci pădure... și numai o duducă are... — Apoi atuncea-i cuconu Ionașcu Razu care venea în vremea când știu eu, la Avrămeni, la boierii noștri... Îl știu eu. Am văzut și pe duducuță, când era mititică... și subțirică, și balaie. E o nepoată a dumnealui. —Vra să zică știi cine-i... și tot e adevărat, murmură călugărița plecându-și ochii în pământ. Îi știu, îi știu, urmă cojocarul, da’ cuconu Ionașcu trebuie să fie bătrân tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
luare-aminte... Am înțeles, cuconașule, răspunse Faliboga. Da’ când vă-ntoarceți? — Cine? întrebă boierul. A! cuconiței nu-i prea place pe la noi... Da’ eu mă întorc cât de degrabă, cât de degrabă... — Apoi să vii sănătos, stăpâne... zise Faliboga. O mână mititică bătu-n geam. Cuconu Jorj se întoarse râzând și intră în casă. Faliboga se îndreptă înspre oameni cu sprâncenele încruntate. Puneți-vă, măi, căciulile în cap! - Și-și îndesă și el cușma pe sprâncene. - Să se ducă Andrei Broască după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în altă parte; boierii se întorseseră și Niță rămăsese la locul lui, cu căciula în mână. Faliboga venea cu pași mari spre el. Se opri rânjind: —Ei, măi Niță? ce zici?... Pune-ți, măi Niță, căciula-n cap. —Tare-i mititică și frumoasă!... zise Niță. —Cum? d-apoi ce crezi tu, măi?... Asta-i ființă curată... Nu ca noi... Mirosim a fum ș-a bordei... Asta-i carne de lapte, crescută în puf... Alt om! Lepădatu nu răspunse. Privea zâmbind înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din picioare; ajunse la curte, se opri. Din săniuță coborî un târgovăț scurt și pântecos. Era îmbrăcat c-o blăniță de berbec; de sub căciula naltă și ascuțită, dintre palele late ale gulerului, ieși la iveală un obraz mare, stacojiu. Ochii mititei cercetară împrejuru-i. Care a băgat de samă la cal și la lăicere?... întrebă el c-o voce gâlgâită de om gras, cu gâtul scurt. Își scoase mănușile groase de lână c-un singur deget, își înălță căciula de pe sprâncenele roșcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am zis. Nu voiam să se descurajeze și să îmi ceară să plec. Nu contează cum o cheamă. Spune-mi restul, ce mai primești? —OK, nu-mi dau întotdeauna numele corect, dar e cu siguranță bunica ta. E o făptură mititică, care țopăie de colo-colo, în cizme, și cu un șorț înflorat peste o fustă largă. Are părul cărunt prins într-un coc la spate și ochelari mici rotunzi. Nu cred că e bunicuța mea, am zis. Cred că asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pentru onoarea familiei mele. Și, vă rog, domnule, nu mai spuneți nimănui despre acele scrisori... Fotografiile lui Sampath fură tipărite în zeci de exemplare de Atelierul Foto Kwik, fără nici o taxă, iar băiatul lor de ceai le tăie în pătrate mititele. Ce chipeș e nepotul meu, spuse Ammaji văzând fotografia lui Sampath care ședea cu picioarele încrucișate printre florile de lotus, cu umbrela pe-o parte și patul de sfoară înclinat, părând absent din cauza întregii agitații cu maimuțele și pietricelele, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Sfântul Mi-a luat căciula vântul Și mi-a dus-o-ntre copaci Și mi-a umplut-o cu colaci. Moș Vasile, moș Vasile, Ce-ai să faci cu atâta pâine? Dă-mi și mie un colăcel, Că taaare sunt mititel!” Amuzate, cu râs zglobiu și vesel, copilele îi răspunseră: Poftim! Ia pe ales! Măi omule, lasă copiii în pace! Nu ți-am făcut eu colaci? Uite acolo, pufoși și proaspeți! spuse mama, arătându-i un coș cu colaci împletiți frumos
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
mă ducî acasî... N-ai văzut acolo la Canal?... Undi ti întorcei, numa’ vorbi ali bolșăvicilor, cari di cari mai fărî di căpătâi... Partidu’ șî republica... Republica șî partidu’ mami’ lor! Șî tăț îs tovarâș. Di-i mari di-i mititel... ― Și crezi că în satul nostru nu vom auzi aceleași vorbe? Le vom auzi cu vârf și îndesat, Stafidă. Acum, însă, vom urca totuși într-un tren, care sper să ne ducă la ai noștri. La cei dragi... Până la sosirea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ușor ostentativ cu afișele înrămate ale unor filme: titluri comuniste, bune de livrat pentru marele juriu. Trei bărbați stăteau în picioare, ținând în mâini pahare cu băutură: un tip cu o fizionomie semitică, în costum de tweed, un altul mai mititel, într-un jerseu de tenis și pantofi albi de tenis, și sosia portretului robot ce-l reprezenta pe EL - bărbat cu păr argintiu, de vreo cincizeci de ani, trecând cu cel puțin trei centimetri peste un metru optzeci și la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]