KorAP: Find »[drukola/base=moșier & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...55 >

1,365 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898

-l dădu tinerilor să-l miroase. Era ceai fin oriental, pe care-l căpăta pe cale particulară. - Eu știu că dumneata vrei și bomboane, ca copiii mici,observă râzând Pascalopol și împinse în dreptul Otiliei un alt bocal farmaceutic. Purtările blânde ale moșierului, epicureismul lui de om cult încîntau pe Felix și-i dădeau ascunse năzuinți. Prin contrast, îi răsărea în minte figura spână a lui moș Costache, care lipea G. Călinescu mereu cu buza lui groasă țigări noduroase și arunca scrumul peste

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
a lui moș Costache, care lipea G. Călinescu mereu cu buza lui groasă țigări noduroase și arunca scrumul peste tot. Înțelegea foarte bine admirația Otiliei pentru Pascalopol, însă îl întuneca fiecare simptom al unei familiarități mai strânse între fată și moșier. - Am cunoscut pe tatăl dumitale, pe bietul Iosif! vorbiPascalopol lui Felix. Semăna puțin cu dumneata. Ce zici, domnișoară Otilia? (Otilia sărise de pe scaun și întorcea blidurile de artă pe toate fețele.) Era un om foarte cumsecade, și mai ales muncitor

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
mele de natură artistică să se realizeze în domnișoara Otilia. Dar unde este domnișoara Otilia? Într-adevăr, Otilia dispăruse în odaia vecină. Pascalopol se duse după ea. Se auziră deodată râsetele zgomotoase ale celor doi și Otilia apăru, urmată de moșier, cu un șal turcesc pe umeri. - Te rog să mă crezi, îi spunea Pascalopol deloc supărat de aceste ștrengarii, că-ți sta admirabil. Pot să îndrăznesc să ți-l ofer? Otilia îl rugă să se apropie de ea și-i

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
moșie, zise din ușă Pascalopol,aș dori să vii s-o vezi. Ar putea să vină și domnul Felix. - Vai, ce bine-mi pare! se exaltă Otilia, bătând din palme, și lui Felix i se păru că, apropiindu-se de moșier, îl sărutase ușor pe obraz. Însă tânărul, spre a nu împiedica aceste familiarități, se coborâse mai repede pe scară. - Pascalopol, îi mărturisi Otilia lui Felix, care sta sumbru,în vreme ce trăsura aluneca în trapul cailor, este un bărbat chic. Și ce

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
pălărie de paie largă). Brișca însăși era un vehicul de lux, ușor ca un caic, și cei doi cai negri erau așa de voinici și de nervoși, încît trăsura părea mai ușoară decât era într-adevăr. Otilia se repezi la moșier, care îi sărută prelung încheietura mâinii subțiri și o ridică de subsuori în trăsură. După ce fură așezați câteșitrei pe larga banchetă din față, Otilia stând între Felix și moșier, care luase hățurile, trăsura porni cu un huruit lin. Șoseaua era

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
părea mai ușoară decât era într-adevăr. Otilia se repezi la moșier, care îi sărută prelung încheietura mâinii subțiri și o ridică de subsuori în trăsură. După ce fură așezați câteșitrei pe larga banchetă din față, Otilia stând între Felix și moșier, care luase hățurile, trăsura porni cu un huruit lin. Șoseaua era lutoasă, încărcată de un strat gros de colb uscat, și caii alergau fără greutate. Moșia se afla la vreo cincisprezece kilometri depărtare de Ciulnița, în direcția Dunării, departe de

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
moară, mereu enormă, și un om călare, apoi roata se micșoră puțin, și călătorii cei tineri își dădură seama că era o roată cu găleți pentru irigații. Undeva prin apropiere se afla probabil un mic pârâiaș. Trăsura fu oprită de moșier departe de viziune, încît Felix nu-și putu da seama dacă se aflau la două sute de metri depărtare sau la câțiva kilometri. Pascalopol făcu un semn prin aer cu biciușca și strigă spre cer, cu un glas profund, pe care

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
mai îngust sau mai lat, în care prezența apei era dovedită doar de noroiul gros mai peste tot și de mici băltoace verzui. Un miros de lintiță trăda un ochi de apă cu broaște. - A secat de tot pârâul, observă moșierul, nu vine maredecît când plouă mult și se umflă apele. - Atunci, de unde scoate apă la grădinărie? - Din puț! răspunse Pascalopol, amuzat de spiritul făcutde natura însăși. Otilia îl strânse de braț. Șesul uriaș, acoperit cu colburi prinse în smocuri de

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
de praf, și reconstitui de cealaltă parte a câmpului acea târâre colboasă. Pascalopol dădu bici cailor și brișca porni. G. Călinescu - Pascalopol, întrebă Otilia (Felix observă familiaritatea),la ce servesc bivolii? De ce sunt așa urîți? - Sunt buni la jug, răspunse moșierul, au putere mare. Câmpul cel negru, semănat cu smocuri de buruieni, începu să se coloreze din nou. Reapărură lanurile lungi, dar de data asta bine tăiate, unele albicioase, cu ovăzuri, altele verzi, cu porumb. Printre ele, fâșii subțiri și lungi

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
că, din partea opusă, Pascalopol venea cu un buchet gros, pe care-l depuse apoi în brațele Otiliei. Felix se pregătea să întindă și el pe al său Otiliei, care nu-l vedea, dar un amestec de sentimente îl opri. În fața moșierului, gestul lui părea inutil și totdeodată o concurență puțin amabilă din partea unui invitat tolerat. Felix lăsă buchetul să-i cadă lângă roata trăsurii. - Tu n-ai cules nimic? îl întrebă Otilia când brișca pornise. - Sunt frumoase numai pe câmp, răspunse

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
unor scări. Pascalopol sări jos și, făcând o mică reverență, zise: - Fiți bineveniți pe domeniile mele. Otilia se ridică să sară și, cum Pascalopol aștepta cu brațele întinse spre ea, își dădu drumul realizând astfel o scurtă îmbrățișare, pe care moșierul încercă s-o mai prelungească. Ca să atenueze puțin această plăcere evidentă, Pascalopol, rămas în urmă, luă de braț pe Felix și-l conduse pe scară în sus. - Vezi dumneata, îi zise, aici este, pentru un tânăr, o școală de energie

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
pusese mâna pe cea mai plină de arabescuri. Într-o clipă, Pascalopol fu lângă ea, cuprinzîndu-i cu putere brațele. - Domnișoară Otilia, trebuie să fii mereu supravegheată. Puștile le țin totdeauna încărcate. Felix nu notă atât primejdia, cât îmbrățișarea lui Pascalopol. Moșierul îi invită în sufragerie. O masă lungă se întindea aproape de la un capăt la altul al odăii, cu două bănci laterale. Masa și băncile, din blană groasă de stejar, erau lucrate în stil țărănesc, cu încheieturi de așchii. Cuiere de

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
O, de asta să n-ai nici o grijă, o liniști Pascalopol, fînavem destul. Însă, sper că nu vei disprețui odaia pe care ți-am pregătit-o. Știi c-avem și un pian, ceea ce n-are șura... - Pascalopol, admiră Otilia pe moșier, totdeauna ai fost chic! - Dumneata, zise Pascalopol lui Felix, după ce te odihnești,te poți plimba pe moșie. Dau ordin să-ți dea o brișcă, dacă vrei, îți dau chiar un cal cuminte... nu te teme... Îți dau ș-o călăuză

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
urmeze foarte de aproape propria lui cale crescuse mult în ultima vreme. Ar fi voit să fie foarte bogat, să fie major, să ia pe Otilia sub ocrotirea lui și să-i ofere tot ce-i oferea cu atâta ușurință moșierul. Își propunea să facă tot ce-l sfătuia Otilia, să ajungă un medic celebru, în sfârșit, orice, dar ilustru. Pe o masă lângă fereastră se aflau o călimară și câteva foi de hârtie, Felix se așeză și începu să scrie

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
masă lângă fereastră se aflau o călimară și câteva foi de hârtie, Felix se așeză și începu să scrie caligrafic, privind de departe pe Otilia: "Otilia, Otilia, Tilia, Tili." Pe la ora șase toți se reântâlniră. Pascalopol își reluase ținuta de moșier, dar cu alt costum, cărămiziu, și aștepta în pridvor, în vreme ce trăsura era și ea trasă prin preajmă. - Vreau să te plimb puțin pe moșie, zise Pascalopol către Otilia, cred că te-ai odihnit de ajuns. Otilia își schimbase și ea

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
nu vii? Hai, te rog, vino! Pascalopol se arătă însă puțin contrariat de această invitație și se scuză. Otilia apăruse în fereastra podului și făcea de acolo semne de delicii. G. Călinescu - Felix, suie-te să vezi ce fân moale! Moșierul, nemaigăsind alt chip de a fi pe placul Otiliei, făcu semn lui Felix să se urce. - Vai, ce stoguri se văd pe cîmp! Ale cui sunt? - Ale mele sunt, zise Pascalopol, obidit. - Să mergem, să mergem! țipă Otilia și coborî

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
să-și scoată ciorapii, când un om călare se îndreptă spre grupul celor trei, ridicând furtuni de praf. - Ce s-a-ntîmplat, Ciucene? - Au venit domnii de la societatea pentru asigurări și văașteaptă! - Ah, făcu Pascalopol agasat, tocmai acum!După o scurtă chibzuire, moșierul lăsă pe cei doi în paza omului și, încălecînd pe calul acestuia, porni în trap spre curte. Otilia nu-și părăsi gândul dintâi și, scoțîndu-și ciorapii, intră în apă cu picioarele ei subțiri. G. Călinescu - Îmi place Pascalopol, zise ea

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
scălda. Era însă prea târziu, se întunecase de-a binelea și trebuiră să se-ntoarcă, lăsând în urma lor corul de flaute acvatice. Masa de seară decurse într-o atmosferă apăsată, fiindcă luau parte la ea trei indivizi necunoscuți, cu care moșierul avea treburi în vederea asigurării de incendiu și inundații a unor magazii cu cereale, deși dorința lui vădită era de a sta de vorbă în toată tihna cu Otilia. Indivizii întrebau și vorbeau numai în legătură cu afacerile lor. După-masă, Pascalopol, scuzîndu-se cu

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
puțin, ca să poți vorbi în tihnă. Nu te preocupa de noi. Pascalopol luă mâna Otiliei și o sărută. Totuși, zile întregi Pascalopol fu absorbit de treburile moșiei, și cei doi invitați rămaseră de capul lor. După vreo două săptămâni, moșierul fu chiar silit să plece la București pentru două zile. În timpul acesta, Otilia, urmată orbește de Felix, născocea tot soiul de distracții, izbutind să capete colaborarea binevoitoare a oamenilor de la curte. De o cracă groasă orizontală a unui nuc bătrân

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
fum de țigare. Felix nu-și putu da seama cam ce pericol putea reprezenta, G. Călinescu pentru Otilia, Stănică. Întâmplările ce urmară îl întăriră însă asupra dreptății aprehensiunilor Otiliei și ale lui Pascalopol. Zilele trecură astfel cu mari absențe ale moșierului și cu încercări ale lui de a realiza față de Otilia atracțiile unui om în stare de orice zburdălnicie. Otilia îl copleșea cu calineriile ei, care strângeau inima lui Felix, în vreme ce Pascalopol însuși se adumbrea de ușurința mai tinerească cu care

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
atracțiile unui om în stare de orice zburdălnicie. Otilia îl copleșea cu calineriile ei, care strângeau inima lui Felix, în vreme ce Pascalopol însuși se adumbrea de ușurința mai tinerească cu care acesta se adapta temperamentului fetei. Felix admiră caracterul bun al moșierului, care oscila nesigur între sentimentul erotic și cel de paternitate, aci detestîndu-i cordial prezența, aci luîndu-i cu afecțiune brațul, ca unui fiu mare. Învins de această discreție nobilă, Felix se prefăcea din ce în ce mai mult că e interesat intens de aspectele câmpului

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
de-ale lor. Nu e nimic adevărat. Dar poți să-ți faci o idee de ura lor. În curând, sunt sigură, o să te vâre și pe tine în chestiune. Curând după aceasta, feciorul anunță lui Pascalopol pe domnul Stănică Rațiu. Moșierul făcu o mișcare de plictiseală și ar fi trimis vorbă că nu e acasă, dacă Stănică, venind strâns îndărătul feciorului, n-ar fi pătruns în odaie înainte ca acesta să fi sfârșit mesajul. Pascalopol întrebă din ochi pe Stănică asupra

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
din nou. - Domnișoara Otilia, continuă Stănică, este o fată foartesimpatică, dar știți, educația ei a fost fatalmente neglijată. Moș Costache e om bătrân, nu poate s-o supravegheze, n-are interes, în definitiv. - Pentru ce n-are interes? întrebă serios moșierul.Stănică își pierdu puțin cumpătul. -Pentru că, cred că știți, poate, Otilia nu e fata lui, e o... - Domnule Rațiu, observă Pascalopol cu reproș, ești unom cu cultură, un avocat, nu înțeleg cum poți vorbi astfel de lucruri. Credeam că

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
procopseală, e capabilă să declare că Costache s-a smintit și e iresponsabil, aducând mărturia doctorului. Pentru bani, capeți orice declarație. Costache pus sub interdicție înseamnă scoaterea din casă a domnișoarei Otilia. - Vai! se înspăimîntă Otilia de raționamentul dur al moșierului. - Așa ceva n-are să se-ntîmple, nu-ți fie teamă, o mîngîiePascalopol, Costache e sănătos, trăiește mai mult decât noi toți; dar trebuie să fii prudentă. Spionajul e cam rușinos, dar uneori e sănătos. Domnul Felix merge des prin casa cocoanei Aglae

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
să țină și el la dumneata (am văzut eu că ține, nuanță Pascalopol cu o ironie bonomă), cum țiu și eu, și moș Costache... ca la o ființă gingașă, care merită ocrotirea, ca la o floare rară. (Felix privi pe moșier, aprobând, gata la devotamente.) Să fim preveniți, să nu-i facă lui moș Costache cine știe ce boroboață. Stănică ăsta e îndrăzneț, nerușinat, știe, ca orice avocat, toate șicanele. - Nu-mi vine să cred, mai rezistă conștiința Otiliei, cătanti Aglae ar fi

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]