494 matches
-
conștiinței a fost mai degrabă o ipoteză decât o practică a scriiturii, și, în cazul lui Joyce și Eliot (alții nu s-au încumetat), el a reprezentat mai mult o încleștare cu tradiția decât o anulare a ei. Fără excepție, moderniștii fac loc în subtextul lor convențiilor pe care le contestă. Cei care lasă dezordinea memoriei să tiranizeze textul cu adevărat, indiferenți la "intrigă", love interest ori cronologie, sunt autorii Desperado. Fie că e metodă de narare (Rămășițele zilei, Kazuo Ishiguro
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cu starea lui de acută confuzie din prezent, viitorul e o amintire, și încă una ce aparține lectorului, adică este exterioară eroului. Lectorul Desperado n-are de ce să aștepte cu sufletul la gură ultima pagină a poveștii. Încă din vremea moderniștilor, ultima pagină (încheierea tradițională) se afla de fapt chiar pe prima pagină, care dezvăluia brutal ce îl așteaptă pe protagonist. Întreaga istorie Desperado e o afirmație că viitorul nu e decât o amintire livrescă, o tradiție contrazisă de mileniul trei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
șir de incidente care să fie formula acelei anume emoții", Hamlet și problemele lui, 1920). Nevoia de a modifica aproximarea realului se produce concomitent la acești trei reprezentanți majori ai Fluxului conștiinței. Parte din această schimbare este anularea (un)happy-end-ului. Moderniștii consideră că e de preferat un lector intrigat de absența încheierii unuia ghiftuit cu certitudini în ce privește viitorul. Pe scurt, prin refuzul deznodântului, romanul părăsește viitorul. Timpul se strânge, iar pentru Desperado el va deveni cu totul neîncăpător. Refuzul sentimentalismelor e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de preferat un lector intrigat de absența încheierii unuia ghiftuit cu certitudini în ce privește viitorul. Pe scurt, prin refuzul deznodântului, romanul părăsește viitorul. Timpul se strânge, iar pentru Desperado el va deveni cu totul neîncăpător. Refuzul sentimentalismelor e parte din ironia moderniștilor. Ei ricanează permanent. Ce contează un cuplu câteva decenii de fericire în contextul însingurării absolute? Eroul se retrage în el și iubirea nu mai e (sau încearcă să nu mai fie, pentru că nici Woolf, nici Eliot și nici chiar Joyce
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
modernist este un mare confesor și un mare nefericit. Interioritatea lui ni se deschide necondiționat. Sufletul e o scoică larg desfăcută, ucisă de text, care îi refuză dreptul la viitor, la iluzia fericirii. Dacă literatura a pierdut ceva începând cu moderniștii și continuând mai acut cu epoca Desperado, acel ceva e tocmai această iluzie că toate incidentele duc undeva. Romanul modernist refuză ordinea logică. Era de așteptat în aceste condiții ca lectura să fie dată peste cap. Reacțiile la Ulysses și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lui Joyce a fost declarat obscen și exilat multă vreme. Abia după decenii bune de lecturi repetate a început industria comentariilor, care continuă și azi. Un roman de Fielding sau Dickens putea fi citit și fără descifrare. Marea inovație a moderniștilor e că pun lectorul / criticul la treabă. Textul modernist este deci originea tuturor curentelor critice savante din ultimele decenii. Inovația își are riscurile ei. Desperado despărțirea de Modernism. Revoluționarea scriiturii și lecturii este modernistă. O trăsătură Desperado este exacerbarea, răstălmăcirea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
propoziții exasperante. Nu participăm de bună voie la aventurile eroilor ei (de obicei eroine). Lessing se opune diametral stării de spirit pe care o creează lectura Virginiei Woolf, parcurgând drumul invers, de la afect la sfidarea tandreții, de la sensibilitate la luciditate. Moderniștii sunt inteligențe / cuvinte / discursuri îndrăgostite, pe când autorii Desperado disecă inteligența într-un discurs asasin. Dacă Joyce descoperă povestirea-caleidoscop, istoria multiplicată pe care o poți combina în nenumărate imagini vizuale, după legi mai mult sau mai puțin verbale (de unde și industria
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ce ascundea, dar de încheiat nici gând să se încheie. Suspansul a murit, trăiască suspansul. Observăm în consecință că David Lodge, de pildă, nu povestește: el ne stârnește pofta de incidente. Aparent romanul Desperado e infinit mai accesibil decât cel modernist. Graham Swift povestește pe înțeles, clar, fără incursiuni în cuvânt, fără refugii pre-verbale. Graham Swift vrea să fie accesibil. Un lucru nu ne mărturisește el, și anume că incidentele nu se leagă logic. Narațiunea e o horă de amintiri. Viitorul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
incursiuni în cuvânt, fără refugii pre-verbale. Graham Swift vrea să fie accesibil. Un lucru nu ne mărturisește el, și anume că incidentele nu se leagă logic. Narațiunea e o horă de amintiri. Viitorul e definitiv pierdut (lucru început temeinic de moderniști). Trecutul nu e câtuși de puțin logic. Prezentul face ca totul să fie confuz și încâlcit, fiindcă prezentul nu are nicio altă putere decât aceea de a gândi. Există atâtea puncte comune cu Modernismul, și totuși nimic nu mai e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
vechea dispută așa de bine denumită de Jane Austen drept sense and sensibility (gândire și sentiment, nicidecum "mândrie și prejudecată": titlu rău tălmăcit). Spuneam cândva că e o trăsătură Desperado să înlocuiești idila, basmul, cu singurătate, tandrețe, sex, chiar homosexualitate. Moderniștii nu o aveau, deși de la Virginia Woolf a pornit teoria că romanul nu are nevoie de love interest (intrigă sentimentală), cum zicea ea în Modern Fiction (The Common Reader) în 1919. Abia după Modernism, după 1950 (perioadă în care există
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de dragul sentimentului îi e ciudă pe Ralph că nu se aliază cu ea afectiv, că îi ignoră sensibilitatea. Lodge amână sensibilitatea tuturor eroilor lui. Unul dintre motive ar putea fi faptul că nu vede catolicismul ca pe o forță ordonatoare. Moderniștii își iubeau cu patimă eroii vulcanici, ale căror vieți interioare le disecau cu tehnica Fluxului conștiinței. Lodge refuză o prea mare intimitate cu eroul. Ca orice Desperado, el nu se poate mulțumi cu o unică tehnică narativă, așa că Helen ezită
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
că, la fel cum William Butler Yeats care l-a avut ca secretar literar pe Ezra Pound și a scris poezie chiar și după ce Eliot a publicat Tărâm Pustiu a rămas un poet de răspântie dar nu a devenit unul modernist, Eliot a continuat să scrie drame poetice moderniste chiar și după ce Harold Pinter a adus în scenă teatrul postmodern. Asistăm la o succesiune firească a generațiilor. Premiul Nobel de acest an deschide calea generației viitoare. Așa cum se lamenta TS Eliot
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
-mi este necesar. Presupun că, eu scriind în prezent, termenul se aplică și la mine prin forța lucrurilor, teoretic cel puțin, dar n-are nicio legătură cu viața și nici cu scrisul meu. Student: Considerați că etichetarea unui autor ca modernist, realist ori altceva, orientează atitudinea lectorului față de opera pe care o citește? PA: Mă tem că da, iar în cazul meu acest lucru nu mi se pare de dorit, dar există autori pentru care el e o binefacere, fiindcă altfel
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sunt acceptabile și niciuna din modalități nu e nouă. Sentimentul că firele se înnoadă într-un final mulțumește lectura, dar această încheiere e uneori o renunțare la prezentarea complexității și imoralității lumii noastre. LV. Starea ta definitorie e umorul. De la moderniști încoace, de la Joyce și Eliot, ironia e unealta predilectă a scriiturii. TM. Nu mă văd scriind absolut nimic fără umor. Umorul dezumflă cel mai bine prefăcătoria și, ca romancier, mă interesează cum sunt oamenii cu adevărat și nu cum s-
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
celor doi autori a avut o miză politică, dar și una științifică: alegerea noilor membri în Academia Franceză de Științe. În (1991), Urken, citându-l pe Rappaport (1981), nota că, din punct de vedere politic, problema constă în conflictul dintre moderniști, apărători ai schimbării sociale, precum Condorcet, și avocații puterii absolute a regelui, precum Borda<footnote În termenii lui Urken (1991): „Borda și Condorcet erau adversari politici de temut” [Urken, 1991, p. 216]. footnote>. Pornind de la acest conflict, studierea regulilor de
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
parte din succesul lui Haider (sau al lui Christoph Blocher, liderul Partidului Popular Elvețian, care În 2003 a obținut 28% din votul popular cu o platformă antiimigrație și anti-UE) se datora capacității de a camufla subtextul rasist sub imaginea unui modernist, a unui național-populist cu convingeri liberale. De unde priza neașteptată la electoratul tânăr: Partidul Libertății era la un moment dat preferatul celor sub 30 de ani25. În Austria, ca și În Franța, ura și teama de imigranți (veniți În Franța dinspre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Secession-ului vienez, precum Peter Vergo, este de părere că tocmai acest eclectism reprezintă punctul forte al mișcării. "Dar în realitate, puterea Secession-ului stă, mai precis, în absența oricărui astfel de program. De la început, aduce împreună "Impresioniști" și "Naturaliști", "Moderniști" și "Stiliști" precum și artiști lucrând în domenii foarte diferite: pictori și designeri, graficieni și tipografi, chiar și arhitecti precum Mayreder, toți aceștia s-au aliat de la început cu noua asociație"477. În același timp, criticul consideră că dominant rămâne totuși
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cultivarea unei tensiuni între lumea de aici și dumnezeirea transcendentă (apud So, 1990). În lumina teoriei weberiene, religia este sursa „unui etos spiritual sau sistem central de valori care influențează apoi toate segmentele sociale, însă nu la fel”, cum cred moderniștii. Deja tranziția este pusă sub semnul incertitudinii, iar sursa ei nu mai e raportată la o societate externă, ci, cum spune Davis, la centre spirituale interne, ca fiind singurele capabile să susțină procese durabile de dezvoltare într-o societate. În
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de vedere: tradiționalismul; modernismul sau europenismul. Tradiționaliștii: acționau pentru descoperirea și punerea în valoare a specificului național și nu agreau influențele externe; reprezentanți: Lucian Blaga, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Mircea Vulcănescu; Europeniștii (Moderniștii): considerau că modelul pe care trebuia să-l urmeze România este Europa Occidentală; reprezentanți: Eugen Lovinescu, Garabet Ibrăileanu, Ștefan Zeletin, Tristan Tzara; modernismul s-a afirmat în special în literatură, arhitectură, arte plastice; În sinteza „Istoria civilizației române” (1925), Eugen
ISTORIA CONTEMPORANĂ by DANIELA RAMONA HOBJILĂ IONELA ADRIANA LEPĂRDĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1210_a_2074]