1,324 matches
-
am zis rece, de-acum protejându-mi curioasă minciuna. A urmat o liniște lungă, apoi am zis: — Și tu, Brian? Tu ai hobby-uri? Zâmbetul care-i rămăsese după accesul de râs i-a pălit. — Da, diverse lucruri, a zis mohorât. Sunt înnebunit după fotbal, desigur. Nu ratez nici un meci de-al lui Arsenal acasă. Și îmi place comedia. Mă duc destul de des la cluburile de comedie. Am dat din cap. Era fără speranță. Cu totul fără speranță. — Și sunt absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
sedusă de un ciocan cu mânerul de fildeș încrustat. Dar m-am oprit până la urmă la o toporișcă mică de oțel. (Mai urât, dar mai puternic.) Am deschis ușile și am cărat sculptura în grădină. Era una din acele dimineți mohorâte, cu cer întunecat, violet. Grădina arăta splendid de luxuriantă și sălbatică. M-am întors înăuntru după toporișcă și niște ziare vechi. Sculptura nu era solidă și densă cum mă așteptasem. Cu prima lovitură n-am nimerit-o, dar când mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
sunt tocmai nuanțele psihologice ale cărții și tulburătoarea ei lipsă de finalitate. Nu, personajul lui Zoë Heller nu e o lesbiană la senectute cu comportamente de don Juan vamipirizant, care urzește planuri de seducție și ticăloșie în singurătatea casei ei mohorâte și nici, conform clișeului, nu trece mai departe la următoarea victimă, așa cum se întâmplă în film. Sigur că scenariul e ingenios, iar rezolvarea mai degrabă sexuală a dramei clarifică mult lucrurile, dar esența cărții e tocmai lipsa de claritate. Barbara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Amândoi erau membrii Greenpeace și se cunoscuseră la una dintre serile de lectură ale bunicii ei. La vremea aia, John avea părul lung, de un blond decolorat; de fiecare dată când John își lăsa capul pe-un umăr, în ritmul mohorât al versurilor bunicii, părul lui îi zgâria obrazul. Alice l-a invitat în culise, acolo unde Norma își întreținea admiratorii râzând cu sclipirea aia oribilă din ochi, sclipirea care Alice știa că însemna că bunica urla pe dinăuntru și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
poezii. În principal, fiindcă oamenii se așteptau să-i calce pe urme bunicii. Dar ea avea nevoie de dimensiunile unui roman ca să-și clădească personajele până la capăt. Norma Meyer, pentru care cele mai aclamate poezii fuseseră o serie de sonete mohorâte, pe care le scrisese chiar înainte să se sinucidă, ar fi fost oripilată să afle că nepoata ei insista pe finalurile fericite. Însă Alice nu renunța la ele și pace. Personajele ei începeau ca ea - erau ciudate, nesigure, melancolice - iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
să mă ia de-aici în seara asta. Mă întorc acasă. Bărbatul a tăcut. Poate că nu voia să facă o demonstrație de cruzime prin telefon, dar nici blând nu putea să fie. În orice caz, și-a spus Alice mohorâtă, s-a săturat de mine. Și cu documentarea ta cum rămâne ? a întrebat-o el. Alice a izbucnit într-un râs îndurerat. Of, pentru numele lui Dumnezeu, cui îi pasă de documentarea mea ? Când tu, John Aberdeen, m-ai părăsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
relaxat și mai bine dispus chiar dacă rana încă mă ustura și înțelegeam în acele momente că viața poate fi trăită și altfel și că se merita să încerc să mă schimb. Afară nori gri prevesteau venirea ploii. Tot gri și mohorât era căminul în care am ajuns să mă cazez. Pe dinafară semăna a închisoare, fiindcă avea gratii la ferestre, tencuiala se jumulise de la vânt și părea că e o clădire ce stă să se dărâme. Gratiile de la geam dădeau pedagogilor
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
la loc perdeaua lămîiatică... Să fie soția mea? Ea trebuie să fie... la 5.30 dimineața... vreo criză de apendicită sau poate pneumonie... N-am mai așteptat al patrulea apel și am ridicat receptorul. — Da. — Dormeați? se auzi o voce mohorîtă. Doamne sfinte! Era Tashiro — Pentru Dumnezeu! am izbucnit eu furios. CÎt crezi este ceasul? — Tocmai aveam de gînd să Închid dacă n-ați fi răspuns la următorul apel, dar vreau să vorbesc neapărat cu dumneavoastră. Ia ascultă! Încă-i Întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mai departe, leneșe, nevăzute, și acum după război ca și înainte, fără să-ți dai seama dacă ai fi fost în mijlocul acelor molcome sindrofii feminine, că te afli la porțile altei lumi, atât de înșelătoare păreau acele după-amieze, asemeni perdelelor mohorâte ale solemnei încăperi. Erau totuși amurguri când razele soarelui, căzut în apus, scoteau la iveală camera într-o lumină roșiatică, decolorată de cenușiul marilor perdele, vrându-se imperiale, și răsărea o dulce așezare a covoarelor de lână, nebăgate în seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu pot fi date pe mâna nimănui, nici mărturisite, căci odată mărturisite se naște teama de a li se pierde substanța, iar substanța aceea poate să fie un adevăr colosal ca scripeții ce eventual susțin universul. Zilele acelui timp treceau mohorâte, rareori aduse la lumină de înșelătoare învieri. Se iscau în acest răstimp după-amiezi în care mă retrăgeam în compania doamnei Pavel și atunci - așa cum nu se întâmplase nicicând înainte - găsea în mine pe cel mai docil, dar cu timpul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
te culcă, bețivule! păcat de rantie și de potcap... châm! du-te și te culcă! Și era o lună plină și o lumină dulce în văzduh, în sat, pe iaz, pe dealuri, și liniștea stăpânea toate făpturile, iar în hanul mohorât și întunecos mortul străin se odihnea cu fața alinată, sub mângâierile tremurătoare ale unei făclii. Singura ferestruică luminată a rateșului veghea în umbra streșinei, ca un ochi neadormit. Mortul a fost îngropat după trei zile. I s-au făcut pomeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca pe niște cărări ghețoase, din inima codrului, zvâcnea cu vârtejuri, cu frunze spulberate, cu găteje, mânia furtunii. Un zvon greu creștea între nourii negri și poiana frământată ca de spaimă - creștea ca o buciumărie prelungă chemând spaima din zarea mohorâtă, înăbușită de pulberi răsculate. Așa crescu bubuind buciumăria pădurii, învăluiri dese de stropi se abătură, duruiră ușurel și la geamurile mici, se depărtară - și deodată, ca o mânie care ostenește, cu oftări de ușurare, se alinară adâncurile, și soarele străluci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
deodată nevasta lui Gavril, nedeslușită, apucă mâna stăpânului și o sărută. Apoi se dădu la o parte, cu brațele încrucișate pe piept. — Da’ băieții unde ți-s? — Îs la treabă, cucoane, zise Gavril. Îs stoleri... Umbra odăii era rece și mohorâtă. Boierul simțea în nări un miros ascuțit de aer închis, de pulbere și de rachiu. Își lepădă mantaua grea și trecu în tindă, spre focul din vatră. — Te pătrunde la ciolan umezeala... zise el frecându-și mânile și întinzându-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
privind spre fată-sa, care plângea cu fața-n jos, la marginea divanului. VIItc "VII" Veni vremea rea: o săptămână de ploaie mocnită. Pe urmă ploaia se schimba în lapoviță, și un vânt aspru porni la începutul lui noiemvrie. Zile mohorâte, zile lungi. Fata lui Sanis, în ceasuri chinuite, nu-și mai găsea astâmpăr. Pe mică pe ceas se scula de la locul ei, de lângă fereastră, și ieșea afară. Se uita la deal, se uita la vale, să vadă pe feciorul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răgușit o grimea albă, curată, o udă cu apă, trânti pe fundul de lemn cana de aramă, și-și înfășură fruntea și tâmplele cu pânza umedă. — Nu mai pot! nu mai pot!... Și năvăli afară, la aer curat. Prin ziua mohorâtă, prin vântul rece al toamnei, plângerile ei deodată începură să tremure, umplând mahalaua. Răcnea cu mânile în creștet, cumpănindu-se încet la dreapta și la stânga, răcnea cu jale umblând dintr-un capăt în altul al cerdacului dărăpănat. —Nu mai pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
grele câteodată?... stăm afară în perdea, cu vitele... Noi suntem deprinși cu toate... Boieru-i boier, el are alte obiceiuri... El are altă piele... zise moș Nastase; și amândoi începură a râde. Coborâră, trecură pe dinaintea bordeielor. Câțiva oameni îmbrăcați în straie mohorâte umblau prin bătătură, adăpau vite, duceau cai de căpăstru, se învârteau în jurul unei fântâni cu cumpănă. —Boieru a venit acasă? strigă moșneagul cătră ei. —Venit, venit! răspunse cineva, cu glas gros. —Iaca-i bun... mormăi moșneagul, mai mult în sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care ține gospodăria boierului... mormăi încet moș Nastase. Umbra trecu iar. De data asta însă se opri, deschise ușa. Se arătă o femeie mică și subțirică, palidă la obraz, cu ochii foarte negri și cu nasul foarte ascuțit. Era îmbrăcată mohorât. O broboadă neagră îi ascundea părul cu îngrijire. — Ce este, moș Nastase? întrebă ea ascuțit. — Apoi am avea ceva de grăit cu boierul... —Așa? bine. Da’ pe fată-ta de ce n-o mai trimeți la curte, să mai ajute ș-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cazan mare cu fiertură de carne de oaie scotea aburi deși. Muncitorii așteptau cina. Erau oameni de toate felurile, felurit îmbrăcați. Erau figuri blânde, balane; erau obrazuri întunecoase, cu ochi scăpărători. Erau straie albe, ca pe malul Moldovei, erau straie mohorâte ca ale locuitorilor câmpiei. Pălării largi de pâslă, clopote de paie împletite, cusute cu ață roșie, căciuli roase de vechime, roșii de ploi îndelungate și de soare fierbinte. Unii din copii, de zece ori de doisprezece ani, erau cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să mă împac cu tine și să cinstim amândoi o leacă de băutură!... Faliboga apucă mânios de brațul drept pe Niță și-l smunci spre el. — Hai cu mine! Lepădatu îl urmă în tăcere prin cernerea ploii și prin amurgul mohorât. Nimeni n-auzise, nimeni nu văzuse ce se petrecuse între cei doi. Bordeienii toți intraseră prin bârloguri. Lumini triste și sfioase licăreau și tremurau în pânza de umezeală. Cei doi oameni pășeau anevoie prin țărâna desfundată. Alba îi urma cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
măi!... măi băiete, da’ să știi că eu pe furiș nu mușc! Ia șezi, măi Niță, colea pe laiță, lângă vatră, și scoate-ți gluga din cap... Sandu vătaful smulse gluga albă a lui Lepădatu, își smulse și gluga lui mohorâtă, puse pe flăcău pe laiță, și el se trânti înaintea focului pe un scăunaș scund. — Ce mai zici, moș Izdraile! strigă el apoi râzând. Afară tot plouă - de mi s-a urât... Ia așa, parcă-i o negură în jurul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și cu barizul peste gură, se întoarse la vatră ca să așeze în traistă merinde de drum, la lumina gazorniței. Când intră flăcăul, moș Calistru se încingea strâns cu cureaua peste cojocel. C-un zâmbet de înțeles arătă din cap spre mohorâta mătușă Varvara, apoi trase pe mânici și sumanul nou de noaten. După ce-și luă din fundul casei, de lângă cuptor, pușca și-i cercetă oțelele, apărate cu coadă de iepure, se întoarse spre icoane și-și făcu cruce. Apoi își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la o bătaie de săgeată. Fiul a aruncat slujitorilor de la cortul verde frâiele calului; pâlcul lui de oaste a dat strigăt și ortalele rămase în urmă au răspuns, încât vulturii de sub cerul nouros au abătut spre pustie. Era o zi mohorâtă, fără soare, și vântul sufla dinspre munții depărtării. Soliman-Sultan asculta posomorât în despărțitura din fund a cortului său strigătele prelungi ale oștirii de la Amasia, pe când icioglanii săi, după rânduială, desfăceau de pe Mustafa șahzadè armele. Când feciorul cel semeț a pășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de a trăi departe de ea. Imposibil! Și, într-adevăr, n-a trăit! La scurtă vreme, măcinat de o suferință ascunsă, a plecat pentru totdeauna. Cortegiul funerar a oprit pentru câteva momente și în fața școlii noastre... Apoi, în aceea zi mohorâtă și rece, lutul jilav l-a înghițit pentru totdeauna... Toamne peste toamne au plouat frunzișuri însângerate peste ETERNITATE... Dar, atâta vreme cât măcar unul dintre învățăceii săi își va aminti de albastrul-oțelit al privirilor sale și îi va închina un gând de
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
astfel dintr-o pricină foarte interesantă. Oamenii din fața mea sunt cu toții de pe planeta Venus, niște pterodactili, bărbați și femei care aparțin altui timp. Tuturor trebuie să li se facă autopsia, și apoi trupurile să fie vârâte în saci de către tipul mohorât, care cântărește 150 de kilograme, aflat în cutia lui de sticlă bine luminată. — Cu afaceri sau doar în vizită? m-a întrebat ăână la urmă tipul. — Sper să fie vorba doar de afaceri, am răspuns eu, crezând sincer în cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
femeie micuță, care părea și mai mică acum. Privind dincolo de ea, l-am văzut pe domnul Davis tolănit într-un fotoliu cu brațe în fața televizorului, îmbrăcat cu o vestă și înarmat cu o cutie de bere. Îmi aruncă o privire mohorâtă - duritate, exasperare - și își ridică un deget la sprânceana însemnată. Pe Spunk l-am găsit în sufrageria întunecată și nefolosită din capătul apartamentului. Stătea pe marginea mesei, cu mâinile încrucișate, cu o căutătură de om nebun pe fața lui musculoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]