996 matches
-
intime și oftează plescăind din limbă. Pe deplin mulțumit, se mai scarpină în cap o dată, își pune căciuloiul, saltă desaga și începe din nou, tacticos, să facă pași mărunți în spațiul acela demențial de vast. Eternitatea părea a se scurge molcom și absolut inutil. Viața unor ființe, omul și cei doi corbi, mai mult dădea impresia că încurcă existența Universului și că poate ar fi fost mai bine să nici nu fie nimic pe acolo. Picături rare, mari și reci ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Mihai Tataie, mi-e foame... N-are tata nimic. Acuși ajungem acasă... Drumul de la Botoșani spre satul Ghireni șerpuia prin stepa moldavă trist, singur și dezolant. Cît ochiul cuprindea, pînă dincolo de pîcla lăsată încolo, hăt departe, peste văi și dealuri molcome, nu era nimic aflat în mișcare, nu depistai nimic ce ar putea respira, nu îndrăznea nici vîntul să facă un efort inutil care să dea impresia de "eppur si muove". Două puncte, greu de remarcat în imensa pustietate, se odihneau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
japonezul pe care l-am surprins fotografiind o sandală veche căzută lîngă un coș de gunoi. El o fi avînd motivele lui, eu le am pe ale mele. Am fost surprins să aud după slujbă o mică cuvîntare într-o molcomă moldovenească. Avem oaspeți din Iași... domnul primar... înfrățire... Ce frumos mă gîdilă la urechi cuvîntul părintelui și mîngîierea vorbelor sale îmi alungă oboseala. Părintele mă îmbrățișează și refuză să-i sărut mîna. Am fost prin Moldova, pe la mănăstirile... am învățat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
respectiv opt ani... Olandezii și francezii ascultă cu gura căscată. Eu povestesc arar, cu lux de amănunte și sorb tacticos din paharul cu bere. Privim spre monstruoasa vale săpată de rîulețul Le Guil și vorbele ne întorc în timp. Povestesc molcom și în surdină. O ploaie rece ca gheața se pornește dintr-un nor de smoală venit dinspre muntele Caraiman. Pantalonii scurți și tricourile ușoare înghețau pe noi. Apoi s-a pornit potopul de bile de gheață. Încă alergam spre jnepeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
vine să cred că a făcut una ca asta! Nu pot citi nimic pentru examene! Nici cu manuscrisul nu mă mai duc acum la București. Nu merge! Am primit din Franța "Le dorit de rêver" de Bachelard. Eseuri. Le citesc molcom! Sînt foarte răcit; oricum, nu aud bine cu ambele urechi și aceasta e cam de multe zile! De s-ar mai încălzi! Cețuri saxone, nopți lungi, telejurnalul de noapte! Îți mulțumesc încă o dată și te îmbrățișez! Aurel Borca, 6 iunie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
și caldă. Ascultînd "Phoenix". Îl aștept pe Radu (Florescu n. red.) ca să facem o promenadă pînă la nunta unui prieten. Stă cîteva zile pe aici, așa că mă bucur! A trecut și Adrian (Alui Gheorghe n. red.) pe aici. Am trăit molcom în luna tocmai trecută. Am jucat fotbal aproape în fiecare zi (+ șah), am citit și m-am plimbat pe munți. Chiar am făcut cîteva ieșiri minunate. M-am mai zăpăcit cu T., dar rămîne constant acum sentimentul de iubire pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
nu le dădusem de cap, așa că zic repezit, școlărește: -Aici, în văzduh, noi, sau, mă rog, locuitorii văzduhului se hrănesc precum cei de jos? Și trece timpul peste noi, îmbătrânim și aici? -Ia-o încet, pe rând, spune Lazarus cu glas molcom, surâzând. (Nu pricep de ce zâmbește, poate îl distrează precipitarea mea naivă, omenească.) Întâi: dacă ne hrănim. Da, ne hrănim. În alt fel însă decât erai obișnuit tu pe pământ. Cele câteva ore de somn reprezintă hrana noastră, modalitatea noastră de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
capul în jos. Tovarășul Cameniță s-a apropiat de ea și i-a făcut vânt, mama a început să se balanseze parcă ar fi fost un sac cu nisip. -Recunoaște, bă, femeie, i-a cerut el pe ton mai degrabă molcom, în joacă. Mama tăcea, ca și cum uitase să vorbească. Forțându-se să nu arate că de fapt muierea îndărătnică îl scosese din sărite, tovarășul Cameniță a continuat să o împingă pe mama încoace și-ncolo, iar când ajungea în dreptul lui o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
canina Coperta: Florentina Vrăbiuță (c) CONSTANTIN ROMANESCU (c) EDITURA JUNIMEA, IAȘI ROMÂNIA Constantin Romanescu Roza canina EDITURA JUNIMEA IAȘI 2013 Prefață Cât mai stăruie căldura blândă a ultimelor zile de toamnă, las deschise, toată ziua, ferestrele largi, privind îngândurat întinderea molcomă a peisagiului, dealurile obosite de vârstă și vederea generală blândă, înțepată iciacolo de tufele de viță de vie zgribulite de presimțirea frigului pe care îl presimt. Între dealuri, în fața ferestrelor, se deslușește un drum subțire, mărginit de tufe de măcieș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
critice, din care amândoi am făcut parte în anii ’80, de la întâlnirile de la Capșa ale grupului de critici, inițiate de Eugen Simion în aceiași ani, și din multe alte împrejurări ale vieții noastre literare dinainte de 1990, nu chiar atât de molcomă. În perioada postdecembristă, de fapt până în 1992, când s-a expatriat, l-am întâlnit mai rar, de câteva ori în zona Pieței Romane, pe unde putea fi văzut la orele serii în compania iubitului său cocker scos la plimbare. Sunt
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
în cercuri, învârtindu ne în jurul pro priei noastre cozi, care se numește ego. Se spune că pro zatorul Cezar Petrescu, când a scris romanul Oraș pa triar hal, a descris orașul Roman. Cum ar veni, ro manul Romanului. Un oraș molcom, moldovenesc, vechi, întemeiat - pare-se - de Roman Vodă și refăcut de Ștefan cel Mare. Străzi cu nume dacice: Sucedava, strada unde era casa noastră, Petrodava, Smirodava, adică denumiri care te duc cu gândul la migrații. Ma rele monument? Episcopia ctitorită
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
era fix un kilometru. Până azi, reperul meu metric este dru mul acesta. Când vreau să-mi dau seama de o distanță, mă gândesc de câte ori intră ea în drumul de la gară la Episcopie sau invers. R.P. Însă chiar și orașele molcome au atracțiile lor. Care erau cele din Roman? A.R. Principala atracție era Grădina Mare, un parc vast, cu copaci bătrâni și înțelepți, cu un deal scund, pe care-l escaladam cu mândrie de alpinist, cu un chioșc în care
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
sfârșit de primăvară și început de vară să mă gândesc, să mă plimb de unul singur și să mă gândesc, concentrându-mă masiv asupra situației mele, analizând-o pe îndelete, fără grabă. Într-un ritm adaptat parcă pașilor mei rari, molcomei plimbări. De obicei, o luam, trecând podul, pe bulevardul Mărășești, spre Parcul Libertății, unde lucrările ce i-au schimbat înfățișarea în ultimii ani ai perioadei Gheorghe Gheorgiu-Dej nu începuseră însă sau doar erau pe punctul de a începe. Uneori, luam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
dacă mărturisirea asta o să fie, vreodată crezută. Medeea Tomis. Plouă mărunt. Sunt senin. Mă simt răsplătit de soartă. Nu-mi mai doresc nimic altceva. M-am descărcat de balastul orgoliului. E ploaia celestă a Medeei care-mi coboară-n suflet molcom, semănând cu o muzică rară și dăruindu-mi un simțământ de tihnă și de plinătate. Până acum nu mi s-a mai întâmplat să am această stare euforică, de când am venit aici. Mă simt de-a dreptul împăcat. Am trăit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
unui adolescent nepriceput, pe care nu bănuiam c-o mai am. A fost un dar neașteptat. Cerb înfrânt Azi-noapte am visat că mă aflam în pădure. Călcând sfios în umbra desișului, am fost atras de o cărare luminoasă. În ambiguitatea molcomă a acelui spațiu, receptam difuz foșnetul compact al frunzelor și cântecul înăbușit al păsărilor nocturne. Mergeam desculț prin iarbă, urmând fără să mă opresc poteca aceea ce se înfunda în inima pădurii și se termina brusc, ajungând într-o poiană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
În tabloul al doilea al primului act, Poetul e într-un dialog elevat cu Boierul probabil cu avocatul Mandrea (?), pe moșia căruia se află -, care ține să sublinieze "substratul popular al poeziei" acestuia. Nu, nu e vorba de asta ripostează molcom Poetul. Poezia mea sper să fie cândva înțeleasă în adevărul ei. Desigur, în ea, în dosul ei, e prezentă conștient, ca rod al unor lecturi îndelungate și al auzitelor, și poate inconștient, rod unor vremuri de plăsmuiri poetice pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Apoi, în timp ce dumneavoastră adăstați să se lumineze mintea și spiritul după prima ulcică de vin gustată pe îndelete, lăutarul din fruntea bandei își lăsa obrazul oacheș pe trupul viorii a mângâiere, în timp ce arcușul o făcea să zvonească glas de doină molcomă, glas de bucium grav și zguduitor sau tril de ciocârlie... Când vinul băut gospodărește de mușterii le încălzea sufletele, taraful isca cântece de joc, încât să asude podelele și să curgă țărâna din pod... Nu întâmplător am lăsat la urmă
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
mine această cunună, principe, glăsuiește Voichița cu un zâmbet puțin trist, ciupind o coardă gravă. De-ai ști, Voichițo, câtă frumusețe-i acolo în Cetatea Sfântului Teodor... Acolo, pământul se bucură ca nicăieri altunde de darul soarelui, valurile mării bat molcom în maluri sau clocotesc năprasnic când se dezlănțuie furtuna. În mijlocul grădinilor înflorite se ridică havuzuri de marmură și... Intră Alexandru celălalt Alexandru Mușatin. Se oprește brusc. O aruncătură de ochi spre Voichița, o căutătură ucigașă spre Alexandru și iarăși, disperat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
politicească. "Chestiune politicească?"... îl îngână Voichița. Din partea "Domnului" poate "Doamna", însă, te iubește! Eu știu! Prea bine știu! Cât înțelegeți, voi, bărbații, sufletul femeii... De-aș pleca, Doamna Maria și-ar afla pacea. Ștefan tace. Se duce la fereastră. Dangătul molcom al clopotului de vecernie al Mirăuților îndulcea văpaia cerului incendiat de asfințitul soarelui spre apus. Maria își va afla pacea mai lesne, că n-are a o căta decât pentru sine, îngână Ștefan. Cumplit e să dai socoteală pentru pacea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ud lespedea cu lacrimi?! O vezi tu pe Voichița grasă, bătrână, trăind numai și numai ca să te bocească, să-ți țină parastasele?! O vezi tu, pe Voichița să... să... Oprește-te! strigă Ștefan... Fii cuminte Voichiță, îi vorbește el apoi molcom, cu blândețe, mângâindu-i părul. Rostul unui Domn este să-și apere țara. Și... și chiar să moară, de nu se poate altfel -, să moară frumos, cu sabia în mână... Rostul tău, Voichițo, este viața. Să iubești. Să zămislești pui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se uită lung, lung, îi caută ochii ca să-i ghicească gândul: Ce vrei să faci? Ștefan bea apă din ulcior, își toarnă în palme și-și spală fața. "Slobozește Doamne pre robul tău, că ochii mei văzură lumina", spune Ștefan molcom împăcat cu sine. "Ia sama ca lumina ce crezi că-i în tine să nu fie întuneric"... Ce vrei să faci? Ștefan își șterge fața cu o cârpă albă pregătită pentru oblojeală: Nu cumva ai vreo pereche de opinci? Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un călugăr semănând ciudat de mult cu vodă Lăpușneanu. In timp ce priveam spre călugărul din fața mea, în urechi îmi suna o voce aspră: „Dacă voi nu mă vreți eu vă vreau!” - Ce ai rămas așa dragule? a răsunat glasul molcom al Spiritului domnesc. - Am avut ciudata impresie - pentru o clipită - că în fața mea se află însuși vodă Lăpușneanu, sub chipul unui călugăr. - Tot ce se poate. Se știe doar că la sfârșitul vieții Lăpușneanu a fost călugărit - cam cu forța
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
bisericești: Patriarhul Ierusalimului și mitropolitul Moldovei.Se vede treaba că Ghedeon, mitropolitul Moldovei, avea talent la întocmit blesteme. Nu știu dacă și la predici creștinești. Patriarhul Ierusalimului, însă, a cam „luat-o pe scurtătură”, cum se spune. Furat de tonul molcom al Spiritului domnesc, am rămas cu privirea agățată de crucea turlei clopotniță a bisericii, cu gândurile răvășite...Revolta din mine nu se mai potolea însă. Am stat așa câtăva vreme, până când vocea Spiritului domnesc s-a auzit din nou: - Dragule
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
-mi mai dădeam seama dacă visez sau sunt treaz. O căldură moale a început să-mi mângâie pleoapele...Fără să vreau, am dus palmele la ochi. Lumina a dispărut, dar i-am simțit prezența pe mâini. Mi-am frecat ochii, molcom, lenevos. În mădulare simțeam o oboseală plăcută. Când am deschis ochii, mi-am dat seama că soarele dimineții scăpase dârlogii unei raze care, furișată printre perdele, își găsise de hârjoană cu pleoapele mele...M-am uitat nedumerit în jur, rămânând
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
imagini picturale ale unei localități pașnice, cu clădiri viu colorate, cu străduțe curate și armonios așezate. În memoria mea, escala din Ecuador a rămas ca o splendidă dimineață însorită, unde localnicii se bucurau de o nouă zi, în ritmul lor molcom, lipsit parcă de griji sau neliniști. Spre surprinderea mea, am putut fără opreliști să ies pentru câteva minute din clădirea aeroportului și să mă plimb prin acest oraș pașnic, care mi se părea de vis. N-am mai trecut niciodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]